Să vedeți. Am cumpărat zilele trecute o cutie mică de măsline, din cele care se găsesc, vărsate, în magazine. Aici, unde am fost, nu-ți puneai singur, era o doamnă care te servea cu de toate. Odată ajunsă acasă, m-am uitat mai bine la cutia aia înainte s-o pun în frigider. Era plină aproape pe jumătate cu lichidul cafeniu al măslinelor care pluteau și ele de jur-împrejur. „Ia uite, dom’le, a pus zeamă să tragă la cîntar!“ Vă jur că ăsta a fost primul meu gînd. Cît să fi avut în plus zeama aia? 20 de grame? Care să fi fost paguba? Niște unități de leu pe care nici nu le pot calcula?

De ce am presupus din prima că femeia de la magazin a vrut cu tot dinadinsul să mă păcălească? De unde reflexul imediat de a mă da un pas în spate cu ochii mijiți a suspiciune în preajma a trei măsline? Păi, dintr-o lungă tradiție de care nu m am putut scutura. Maică-mea obișnuiește să i califice pe cîte unii bănuiți vag de necinste a fi „niște șnapani“. Șnapanii ăștia se găsesc peste tot. Iacătă, în magazine, la piață, la furnizorii de diverse servicii, la ăia de la întreținere care calculează costurile din bloc, la oricine care pare că umflă nota de plată. Niște șnapani. Chiar dacă respectivii n-au făcut încă nimic, e bine să fii vigilent.

Oricît pare de nenobil să stai toată ziua cu frica în sîn că te fură unul sau altul, oricît pare de provincial să bănuiești pe toată lumea de necinste, oricît pare de retrogradă lipsa asta permanentă de relaxare, realitatea de pe aici îți amintește de fiecare dată că trebuie să fii în gardă. „Noaptea, ca hoții“ poate să ne fie lozincă. Cînd ești furat sistematic și pe față, și pe ascunselea, cînd cinstea se măsoară cu două ocale – una pentru ei, alta pentru noi –, se cheamă că morbul îndoielii e pus bine acolo în ADN-ul tău.

Neîncrederea poate fi sănătoasă uneori, necesară alteori, dar de cele mai multe ori e urîtă, rea și putredă. Poți să faci cele mai frumoase și mai dezinteresate gesturi, să ajuți, să dăruiești, să acționezi din convingere și cu inima curată, căci tot se vor găsi mulți care să sape în rahat după resorturile ascunse din spatele acțiunilor tale. „Nu se poate, domnule, trebuie că a primit ceva! Ce interes o fi avut să spună sau să facă asta? De ce rîde cînd nu e de rîs? De ce dăruiește dacă și el abia are de unde?“

Reflexul ăsta al neîncrederii nesănătoase adînc săpate în noi, în mine, e manifest în cele mai mici gesturi cotidiene. Umblăm unii pe lîngă alții cu gențile strînse la piept, cu mîinile încleștate pe buzunare și cu ochii la gesturile creștinului de alături. Care, dacă nu-i vreun -escu și pare străin, îl bănuim de lipsă de patriotism și de cine știe ce alte interese ascunse. Neîncrederea în ce e altfel mătură năpraznic de-a stînga și de-a dreapta societății. Unii dintre noi am crescut în vremuri în care pereții aveau literalmente urechi. În care erai învățat să nu spui în gura mare ce gîndești fiindcă s-ar putea ca maică-ta să-și piardă slujba. În care ascultai radioul cu pătura pusă pe el. Sună a povești răsuflate și poate că-i interesează deja prea puțin pe copiii de acum, dar tot ei ar trebui să știe că mamele și tații lor așa au apucat să fie modelați. De bunici nu mai pomenesc. Așa se face că un adolescent poate să ia, cu bună-credință și fără să-și pună prea multe întrebări, cana de ceai pe care i-o oferă gratis un necunoscut, iar unul mai petrecut în vîrstă se va întreba imediat dacă nu i s-a pus ceva dubios în mușețel.

Neîncrederea vine din lucrurile pe care nu le cunoști prea bine. Vremurile ajung treptat să fie cu un pas, apoi cu doi, apoi cu două mii de kilometri înaintea ta. Te trezești la un moment dat că butonezi telefoanele astea pentru seniori, cu cifre imense și fără acces la net, că ai trei mii de ani de cînd ai ieșit la pensie și nu mai înțelegi nimic în jurul tău. Sau te trezești pe panta adevărului unic cînd ceilalți nu mai contează. Apoi îi vezi pe ăștia mici cum se aruncă cu capul înainte în tot felul de aventuri. Fără frica ta, fără neîncrederea care te macină. Ia uite-i, totuși există. Ca girafa de la Antipa pe care o văzu acu’ și olteanul din banc. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.