Narcisismul depresiv al epocii noastre

Ramona ARDELEAN
Publicat în Dilema Veche nr. 751 din 12-18 iulie 2018
Narcisismul depresiv al epocii noastre jpeg

Marile mituri nu trebuie nesocotite nicicînd, căci în virtutea conținerii unui nucleu tare de adevăr, nu obosesc să se perpetueze în noi, reiterînd o structură constitutiv umană.

O astfel de structură este narcisismul. Cine nu se (re)cunoaște în mitul lui Narcis, cel ce, privindu-și chipul reflectat în oglinda unui lac, se îndrăgostește de propria imagine? Ceea ce cunoaștem însă mai puțin e semnificația sfîrșitului tragic al lui Narcis, strîns legată de iluzia imaginii de care s-a lăsat sedus. Acesta, mistuit de dorința și durerea de a nu putea atinge chipul din imagine, se aruncă-n apa care-l reflecta, în încercarea disperată de a se uni cu nimic altceva decît cu năluca, vidul sau non-existența imaginii.

Greșim dacă nu vedem acest mit în sîmburele realității lui, ignorînd metamorfozele spațio-temporale ale lui Narcis, care, precum lupul, își „schimbă doar părul, dar năravul ba“. Desigur că noi nu ne mai aruncăm azi în apele oglinditoare, în dorința de-a ne atinge și imortaliza imaginea, epoca noastră, eminamente narcisică, scutindu-ne de astfel de „disperări“ și punîndu-ne la dispoziție un mecanism ultrasofisticat al fabricării imaginii și iluziilor vizuale prin care ne atrage în aceleași vechi mreje ale lumii virtuale, constînd în confuzia imaginii cu realitatea.

Azi nu mai avem a ne teme de atracția hipnotică a imaginii de pe luciul apei, aceasta metamorfozîndu-se treptat în oglinzile, oglinjoarele, selfie-urile, avatarurile sau newsfeed-urile de pe rețelele virtuale de socializare, precum și în marile și micile ecrane – televizoare, calculatoare, tablete, laptop-uri și telefoane –, toate acestea ecranînd realitatea într-o imagine devenită mormînt, sub stindardul imperativului narcisist: „Realitatea a murit, trăiască Imaginea!“

Dacă, în epocile anterioare, narcisismul era într-o măsură mai mare frînat și sublimat de norme sau cutume morale, tendința narcisist-voyeuristă din om fiind socotită ceva rușinos, nesănătos și nefiind lăsată, prin urmare, să se manifeste în toată goliciunea și deșertăciunea ei, epoca noastră a ridicat narcisismul pe cele mai înalte culmi, afirmîndu-l, validîndu-l și închinînd un adevărat cult imaginii, unul atît de mare încît acesta nu putea sfîrși, ca orice cult, decît îmbrăcînd o nouă formă de tiranie, care este azi tirania imaginii.

Nu trebuie să ne mire, așadar, că în epoca post-adevărului nici nu se mai pune problema realității, cîtă vreme aceasta i se prezintă omului, prin toate canalele și rețelele virtuale, într-o abundență terifiantă de imagini care contrafac și ucid realitatea. Azi, totul e imagine, totul se învîrte în jurul imaginii, iar faptul că am ajuns să nu mai existăm decît prin intermediul imaginilor ce înscenează realitatea denotă gradul de tiranie pe care imaginile îl au asupra noastră, ducînd la o orbire și o hipnotizare în masă, dar mai ales la o adicție fără precedent față de lumea virtuală, a cărei principală capcană constă în faptul că pare mai reală decît realitatea.

Or, tocmai această dependență patologică de lumea virtuală și iluzorie a imaginilor ne apropie, nepermis de mult, de sfîrșitul tragic al lui Narcis. Tocmai această dependență de a privi și oglindi totul, lumea și pe noi înșine, doar din afară, prin intermediul imaginilor exterioare, va crea, va adînci și va mări în interiorul nostru un mare gol, un mare vid, pe care se va grefa apoi depresia, ca stare de insatisfacție profundă, parțială sau totală, față de lumea exterioară.

Cum orice formă de adicție duce, așa cum se știe, la depresie, atunci orice creștere a adicției va genera o creștere a depresiei. Astfel, cu cît adicția de satisfacere prin imagini, specifică epocii noastre, va crește în exterior, va descrește în interior satisfacția reală, căci ceea ce crește e numai satisfacția-surogat, satisfacția-substitut, satisfacția-iluzie, în timp ce satisfacția reală, „în carne și oase“, descrește, ducînd, mai devreme sau mai tîrziu, la instalarea depresiei. Această depresie nu e altceva decît sentimentul unei profunde și dureroase insatisfacții față de imposibilitatea „atingerii“ imaginii în realitate, aceasta rămînînd mereu în afară și neputînd fuziona cu ea, pentru simplul motiv că imaginea nu există în realitate, ci e doar un vid sau un neant avid care ne (a)trage cu toată puterea ființa în exterior, nemairămînînd nimic în interior.

De aici senzația de gol interior sau depresie ce va crea, compensator, dorința de umplere a golul interior printr-un plin exterior, adică printr-un plin de imagini exterioare, fapt ce va duce la inocularea credinței că realitatea e plasată în afară, subiectul fugind mereu în exterior în încercarea de a se „prinde“, „capta“ și înființa interior, rezultînd astfel un conflict între interior și exterior, între subiect și imagine. Acest conflict va fi „rezolvat“ prin confundarea subiectului cu imaginea din afara sa, această confuzie făcîndu-l pe Narcis să exclame: „Eu sînt acela!“ și să sfîrșească tragic, în încercarea exasperată de-a se uni în plan real cu himera imaginii din afara sa, ceea ce, evident, era o imposibilitate.

În această imposibilitate, avînd ca ultimă consecință moartea, rezidă în fond drama narcisismului, moartea lui Narcis devenind azi echivalentul simbolic al unei altfel de morți, al morții psihologice, al morții prin alienarea subiectului într-o imagine sau o rețea de imagini, care-l închid în bula unei false și iluzorii identități, această alienare constituind sursa majoră a depresiei narcisice.

Narcisistul depresiv al epocii noastre rămîne astfel prizonierul imaginilor în care s-a pierdut și alienat, căutîndu-se mereu, dar negăsindu-se cu adevărat, pentru simplul motiv că se caută unde nu trebuie, adică doar la exterior, comportîndu-se ca acel om dintr-o faimoasă povestire, care pierzîndu-și cheia, e întrebat de un trecător dacă acolo, în locul acela a pierdut-o, la care omul nostru răspunde sincer: „Nu, dar aici este lumină“.

Acest răspuns indică tendința simptomatică a omului zilelor noastre de a-și orienta cu totul facultățile și căutările la exterior, adică acolo unde e mai vizibil, mai facil și mai „lumină“, scăpîndu-i astfel esențialul, „cheia“, care este chiar el însuși și nu imaginea/imaginile în care s-a alienat deja. El evidențiază, de asemenea, iluzia și exterioritatea subiectului, hipnotizat de o rețea virtuală de imagini ce-i oferă o falsă identitate de tipul „Văd, deci exist“.

Întreaga dramă a narcisismului constă, așadar, în această ispită a exteriorității, care e ispita de a se privi, oglindi și cunoaște pe sine doar din afară, din exterior, prin reflexii, nu prin reflecții, prețul plătit pentru această exterioritate fiind alienarea, captivitatea în imagine, depresia și, în cele din urmă, moartea.

Căci nu putem muri decît la suprafață, în exterioritatea, nu în interioritatea noastră. Astfel, profeția făcută de Teirasias la nașterea lui Narcis, conform căreia acesta va trăi dacă nu se va privi sau „recunoaște“ niciodată pe el însuși, s-a adeverit. Interdicția de care Narcis, ispitit, nu a ținut cont, aceea de a nu se privi pe sine, semnifică în fond interdicția de a privi în afara sau în exteriorul nostru, orice exterior fiind doar un neant amăgitor care ne se-duce pentru a ne pierde și înstrăina. Ea semnifică, totodată, interdicția de a privi prin intermediul oglinzilor sau imaginilor exterioare, deoarece dorința sădită în fiecare om, aceea de absolut și imortalizare, nu se poate astfel realiza, fiind încătușată în finitudinea și fixitatea unei oglinzi, a unei imagini. De aici tragismul lui Narcis și al narcisismului, din neputința de a se uni cu sine și imortaliza prin intermediul neantului reflectorizant al imaginii (imaginilor) exterioare.

Realizăm mai bine semnificația ciudatei profeții a lui Teirasias dacă experimentăm pe cont propriu absența oricărei oglinzi sau imagini exterioare. Aflîndu-mă pentru o vreme în campusul unei școli private din India (Sahyadri School), s-a întîmplat ca în locul unde eram cazată să fiu privată, din neglijență, de orice oglindă. Semnalînd deîndată acest „neajuns“, mi s-a răspuns că în maximum o săptămînă (timpul curge, așa cum se știe, fără nici o grabă în India) inconvenientul va fi remediat și va fi montată o oglindă. Dacă în primele zile m-am confruntat cu stranietatea disconfortului cu pricina, aceasta a cedat în următoarele zile, transformîndu-se într-o percepție cu totul nouă și specială, nemaiîntîlnită înainte. Și asta deoarece, nemaidispunînd de imaginea din oglindă, care să intervină și să mă ghideze din exterior, judecîndu-mă, criticîndu-mă și condiționîndu-mă într-un fel sau altul, pozitiv sau negativ, încurajator sau descurajator, am putut descoperi acel contact direct cu mine însămi, nemediat de nici o imagine și de nici un reper exterior. Este ceea ce aș putea numi acordul major între „tine“ și „tine“ sau intimitatea necertată cu tine, în care, încetînd să te vezi din exterior, orice tentativă de a te (mai) judeca, măsura sau compara cu ceva din afară ia sfîrșit, dispărînd în primul rînd rivalitatea cu tine, cel din imagine, cel din oglindă, ca bază a rivalității cu ceilalți, și rămînînd doar trăirea miracolului că ești, că exiști fără nici o „dovadă“ din exterior. E inutil să mai adaug că, atunci cînd oglinda a fost montată, am avut sentimentul unei pierderi iremediabile, cam cum trebuie să fi avut, cred, primii oameni la pierderea paradisului pe care au vrut să-l vadă printr-un ochi exterior. Căci e șocant să constați că doar obișnuința, a doua noastră natură, îți spune și te face să crezi că cel din imagine, din oglindă, ai putea fi chiar tu. În realitate, nu e așa, în realitate vezi cît se poate de clar că cel din afară nu ești tu, ci altul, o imagine străină cu care nu te mai confunzi sau identifici, ci, dimpotrivă, te distingi de ea.

A te distinge, așadar, de imaginea sau imaginile din afara ta înseamnă a reuși să faci cruciala distincție dintre imagine și realitate, singura care ne poate elibera de străvechea capcană a minții narcisice, aceea a confundării imaginii cu realitatea, sursa tuturor contradicțiilor, discordiilor, suferințelor și alienărilor narcisice. 

Ramona Ardelean este profesor de filozofie și doctor în filozofie al Universității din București. A publicat volumul Scandalul nedreptății. Eseuri de metafizică morală, Editura Fundației Academice Axis, Iași, 2016.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.