Eu știu una: hainele stau pe umeraș. Și mai știu că, dacă stau pe umeraș, ele și vorbesc. Îți devin prietene. Vezi stofa, culoarea mai bine. Dar astăzi nu mai e ce-a fost. Hainele îmi par ostile. Se practică maldărul. Maldărul caută scotocirea. Scotocirea dă miros. Nu-i scăpare de maldăr în magazine de oarecare renume. Nu, nu. Dacă vrei preț mic, ia preț mic. La maldăr. Practica, anul ăsta, este generalizată în Obor sau în mall, hai, bre, la maldăr. Femeie și bărbat cu poftă de ieftin, treci la maldăr! Kile de haine nu mai vorbesc altfel decît pre limba maldărului. Sînt pe aici, pe undeva, mă sufoc, dar vreau să scap. E totul pe mine, e totul sub mine. Am stat cu mîinile în maldăr. Am lovit cu degetele în mese. Am zgîriat zdrențele cu răutate pentru că nu erau numărul meu. Să nu mai fie pentru altul, să simtă că am disperat. E greu să te abții să maldăruiești maldăr. Cum să stai deoparte. Poate e ceva. E ceva dacă-ți iese în cale, nu? Dar nu e nimic. Iar hainele vin din alte lumi. Nu-ți vine să crezi. Nu e haină din planeta brand-ului cu care ești obișnuit. E haină din brand-uri ce nu le bănuiești. Par chinezești, turcești. Alegeri de prin lumi de vechituri. Culmea e că, în magazine de second hand, hainele sînt mai mișto. Am văzut haine mai tari în second hand-uri. Dar ești înrobit de brand. În fapt, zdreanța e o iluzie. Prinde și putoare. Ia miros de la transpirația devoratorilor, de la transpirația rece a dubiului că nu vei găsi. Nu voi lua nimic la prețul ăsta. Ce înfrîngere, ce durere! Ca animal înfrînt, ce fac? Las urme. Las urme. Unde se duc zdrențele din maldăr cînd se duc? Care-i lumea acestora, a celor transpirate? A obsesiei pentru cîrpe ieftinite, obsesie care se lovește dureros-moale de maldăr?