Litoralul pentru toți

Publicat în Dilema Veche nr. 751 din 12-18 iulie 2018
Litoralul pentru toți jpeg

„Nu-mi găsesc slipul… nu mi-ai văzut cumva slipul?“ Probabil că zace undeva, prin vreun fund de dulap, încă de vara trecută. Cine să aibă nevoie de un slip în toiul iernii? Că doar nu merge nimeni la înot sau la băi termale… Costumul de baie se folosește, de regulă, vara, 12 zile pe an, în rest este un obiect vestimentar total inutil. Iar eu nu-mi găsesc colacul portocaliu de anul trecut… pe unde mi-o fi colacul? Iar să cumpărăm altul? De fapt, în fiecare an, cumpărăm cîte un colac nou. Și o nouă minge de plajă – din aceea care se umflă, și se tot umflă, pînă cînd vine o pală de vînt, o ia pe sus și o duce departe, pe mare.

Agitația a cuprins casa cu cîteva zile înainte de plecare, că doar nu mergi pe litoral în fiecare zi. Tot o dată pe an se întîmplă și această minune. Bagajele se tot înmulțesc, parcă plecăm într-o călătorie spre o îndepărtată insulă tropicală pustie, din acelea pe care le poți vedea doar pe cîte un fototapet. Esențiale sînt rogojinile pentru plajă, că doar n-o să mergem la plajă, ca țăranii, cu cearceafurile albe de la hotel. Cei care vin la mare cu Dacia au uneori și șezlonguri pliante, și umbreluțe. Dar noi n-avem Dacie, mergem cu trenul. Rogojinile au zăcut și ele un an întreg într-un sertar de la bibliotecă. Uneori, iarna, cînd mi-e dor de mare, le scot de acolo și le miros. Au un miros de apă sărată și de alge putrezite, dacă mă apuc să le scutur, împrăștie în jur și o pulbere fină de nisip. „Ce faci, Adina? De ce faci mizeria asta în casă?“ Pentru că mi-e dor de mare și vreau să-mi fac propria plajă în apartamentul nostru de trei camere de pe Calea Moșilor. Dacă am noroc, mai găsesc printre rogojini și cîte o scoică. Într-un an, am făcut o investiție și am cumpărat două saltele gonflabile (și o pompă) de la magazinul Bucur Obor. Au costat o mică avere. Îmi și imaginam cum vom pluti cu ele pe mare. Cînd am ajuns cu ele la plajă și am început să le umflăm, am descoperit că erau sparte. Adică erau cu defect: aveau mici crăpături peste tot, pe care mama a încercat în zadar să le astupe cu ojă. N-a reușit, erau prea multe. Saltelele n-au plutit niciodată pe apă, zăceau pe plajă, ca niște leșuri abandonate. Anton s-a enervat, a zis că o să facă reclamație la magazinul Bucur Obor, chiar și la Gospodăria de Partid. Dar n-a mai făcut, i-a trecut supărarea și a uitat. În fond, saltelele sînt periculoase pentru copii, îi pot duce departe, în larg, la apă adîncă, unde pot să se înece.

Îmi fac un inventar al formelor – am două găletușe, de mărimi diferite, mai multe lopățele și forme diverse pentru castel, dar și din acelea mai mici cu care poți face cozonaci de nisip. Cred că sînt destule, nu-mi mai trebuie altele noi. Și, oricum, castelul n-o să-l facem decît într-o singură zi, atunci cînd o să aibă mama chef să stea cu fundu-n sus pe plajă cîteva ore ca să mă ajute. Un castel adevărat, cu turnuri de apărare și cu șanț de apă – nu se poate face de unul singur, iar eu n-am frați sau surori.

Sîntem gata? Aproape, mama tocmai fierbe ouăle și prăjește șnițelele pentru drum, „cine știe ce mizerii or să ne dea aștia de mîncare în prima zi“. Mereu e bine să fii prevăzător și să ai la tine șnițele și ouă fierte. Plecăm în zorii zilei, cu primul tren. E ticsit de familii care merg, ca și noi, în concediu de odihnă, pe litoral. Trenul face vreo patru ore pînă la Constanța, în prima jumătate a drumului dorm chircită pe o banchetă. Mă trezește mama cînd trecem podul de la Cernavodă, știe cît de mult îmi place să mă uit pe geam. De altfel, toți copiii din tren sînt ridicați în brațe de către părinți ca să scoată capetele pe geam și să privească cu încîntare întinderea de apă a fluviului care anunță, ca o promisiune, apa cea mare, marea pe care au așteptat-o un an întreg. Deja în aer se simte un miros de sare, de scoică, de pește. Aproape am ajuns. Mănînc un ou fiert, mama e supărată că a uitat cutiuța de medicamente cu sare. Dar oul merge și așa.

Coborîm în halta de la Neptun și ne cărăm bagajele după noi, în căutarea hotelului. Se simte din plin atmosfera estivală pe aleile stațiunii – bărbați în slip care vin de la plaja de dimineață, legănîndu și burțile, soțiile lor care își ceartă copiii pentru cine știe ce trăsnaie pe care au comis-o, saltele gonflabile pe jumătate umflate, mingi de plajă, colace, tonete cu înghețată, țigănci cu porumb fiert. Totul e vesel și colorat. Dacă n-am prins bilete la Neptun, trebuie să așteptăm minicarul care să ne ducă în alte stațiuni și drumul nostru deja epuizant se prelungește la nesfîrșit. Fără să vedem marea care e după colț și fără să facem prima baie. La Neptun sau la Olimp e cel mai select, dar nu găsești bilete la ONT (pentru cei care nu știu – Oficiul Național de Turism, fiindcă în acele vremuri totul era centralizat și aparținea statului, inclusiv marea) în fiecare an, chiar dacă încerci să le cumperi din timp, adică din martie. Așa că trebuie să te mulțumești cu Venus sau cu Jupiter, dar și acolo e bine, au terenuri de minigolf. La Cap Aurora e lux, hotelurile poartă nume de pietre prețioase, însă sînt pietre în apă. La Saturn nu mergem niciodată, e stațiune de țopîrlani. Și nici la Mamaia.

În sfîrșit, ne-am găsit hotelul, nu este chiar atît de departe de plajă cum ne imaginam. La recepție e coadă, Anton așteaptă și flutură nervos biletele. La mijlocul sezonului, recepționerii, îmbrăcați în uniforme alb cu negru, sînt deja plictisiți. Ne dau o cameră la parter, Anton dă o șpagă și ne dau o altă cameră la etaj, ca să avem balcon. Ce e marea fără balcon la hotel, unde seara să-ți usuci prosoapele și slipii? În cameră miroase a ceva jilav și a trupuri încinse, ale celor care au fost aici înaintea noastră. Un pat are un picior rupt, cade într-o rînă, dar cu puțină imaginație se poate repara. Apa de la duș e rece și abia dacă țîrîie. Anton îl înjură pe tovarășul Ceaușescu, în timp ce mama oftează și șterge toaleta cu spirt, ca să nu luăm microbi.

Eu nu mai am răbdare. Îmi pun slipul, îmi iau colacul și formele. Mergem? Anton probează perna. „E tare ca un bolovan!“ Acum mergem? În fine, se urnesc spre plajă.

Îmi scot sandalele, simt cum tălpile mi se afundă în nisipul fierbinte – o senzație care nu se compară cu nimic. Și o văd, e chiar acolo, în fața mea. Preț de cîteva clipe trăiesc cea mai sinceră și mai intensă bucurie a copilăriei mele. O bucurie care nu m-a părăsit nici astăzi, poate e singura care a mai rămas.

În zilele noastre, ne aruncăm cîteva lucruri în mașină, inclusiv costumele de baie, și în două ore sîntem pe plajă. Parcăm mașina (uneori direct pe plajă) și țîșnim în apă, eventual după cîteva ore ne întoarcem acasă, că mîine e „zi de job“. Sau conducem 10-12 ore și ajungem în Grecia, însă nimeni nu mai pleacă la drum cu ouă fierte și șnițele în sacoșă… ce rost are, din moment ce acolo ne așteaptă scoicile, caracatița? Puține lucruri s-au schimbat cu adevărat în România. Însă, din fericire, marea aceea meschină, disciplinată – cele 12 zile regulamentare de sejur –, comunistă, totuși singura sărbătoare estivală a noastră, a tuturor, a dispărut cu desăvîrșire. Ar trebui s o luăm de acolo, din anii ’80, și s-o punem într un muzeu.

Foto: flickr

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.