În general, o viață începută cu statutul de copil abandonat de familie și lăsat în grija statului sau a organizațiilor nonguvernamentale nu este una care să-ți lase prea multă încredere în semeni, în umanitate, în noroc sau în solidaritate. Oricît de îndestulătoare ar fi, o viață trăită din primii ani pînă la tinerețe într-un centru de plasament nu prea reușește, de regulă, să-ți ofere argumente solide cu privire la „șansele egale“ pe care fiecare om le are în față. Și totuși.

L-am cunoscut bine pe Lucian Mustață, pe vremea cînd lucram într-o organizație de protecție a copiilor aflați în dificultate. O organizație susținută financiar de organizația-ma-mă aflată în străinătate, al cărei program era să ofere copiilor un trai decent, în absența familiei naturale. Lucian era unul dintre zecile de copii care se străduiau – care mai mult, care mai puțin – să creadă că își vor găsi drumul dincolo de porțile instituției în care creșteau. Lucian a reușit. A reușit, chiar înainte de a părăsi instituția, cînd eforturile lui se concentrau mai curînd în zona asumării responsabilităților care vin la pachet odată cu adolescența și mai apoi tinerețea. Mi-l aduc aminte, cel mai adesea, ori învățînd pentru școală, ori în -lungi dialoguri cu adulții, dialoguri în care răsăreau des întrebările lui: „cum, de ce, cînd, de ce nu așa, de ce nu altfel, ce se întîmplă dacă“ etc.

Cum spuneam, o astfel de viață, care începe cu nesiguranță, incertitudine, insecuritate, ar putea să te lase indiferent față de cei din jur, absorbit doar de preocuparea reușitei proprii. Lucian, acum în vîrstă de 27 de ani, a realizat lucruri cu adevărat impresionante, și pentru el, dar și pentru comunitatea ale cărei nevoi le știe prea bine, din proprie experiență. A pornit de la nevoile lui fundamentale: nevoia de familie, de părinți care să îl crească bine, și nevoia de modele care să îl ghideze pe drumul lui de tînăr adult. A inițiat, deci, două proiecte: primul, un site, „Note despre viață“, în care oameni care au reușit se întîlnesc cu cei care simt nevoia să cunoască asemenea oameni, să învețe de la ei cum să treacă peste greutăți, eșecuri, descumpăniri. O altfel de rețea de socializare, una în care important nu e să îți faci prieteni și să obții like-uri, ci să prezinți sau să găsești fapte de viață, idei, sfaturi utile. Iată ce spune Lucian despre propriul site: „Ideea mi-a venit de cînd eram pe băncile facultăţii şi mi-am dat seama că îmi doresc să citesc ce sfaturi mi-ar da oamenii care chiar au o anumită experienţă de viaţă. Cum să învăţ inteligent şi cum să aflu aceste idei chiar de la ei. Cred că Note despre viață va fi cu adevărat apreciată peste 100 de ani, cînd oamenii vor citi despre părerile bunicilor şi străbunicilor lor, vor vedea valorile lor şi modul lor de viață.“

Al doilea proiect generos al lui Lucian este „Școala pentru părinți“. O școală în care psihologi, psihiatri, profesori predau cursuri gratuite pentru părinți. Lucian se ocupă să găsească sponsori pentru școala lui. „Cînd privești din exterior, viața unui copil instituționalizat pare foarte tristă. Tristețea este însă infinit mai mare decît acesta lasă să se vadă, în parte și pentru că un astfel de copil nu știe cum să-și exprime sentimentele. Nu știe să-și manifeste iubirea sau atașamentul sau stările de spirit conflictuale, de furie sau de frică. Am realizat de-a lungul timpului că singura șansă pe care o au copiii instituționalizați sau cei care provin din medii defavorizate este educația corespunzătoare. Doar așa pot deveni și ei adulți responsabili“, afirmă Lucian Mustață.

Ar fi putut, odată ajuns la maturitate, stăpîn pe destinul lui, să lase în urmă definitiv poverile purtate în copilărie sau adolescență. Ar fi putut, deci, „să privească înapoi cu mînie“ către adulții care l-au abandonat, către traiul „instituționalizat“, către indiferența statului. Dar a ales să transforme tot ceea ce a trăit pe propria piele în ajutor pentru cei care vor trăi la rîndul lor, pe propria piele, abandonul și indiferența. E un fel absolut uimitor de a ierta. Și, paradoxal, o declarație de iubire pentru părinți. 

Maria Iordănescu este psiholog.