Lăsată în urmă

Publicat în Dilema Veche nr. 859 din 24 - 30 septembrie 2020
Invizibilii jpeg

Posibil să fie una dintre cele mai glorioase zile ale toamnei ăsteia. Glorios – simt că e cel mai bun cuvînt. Îți umple gura cînd îl spui, succesiunea de o-uri formează un soi de cupolă cu ecou plină de soare, de un cer albastru atins doar puțin de cîteva fuioare de nori puși acolo numai ca să vezi cît de albastru e. E cald și nu e. În umbră începe să se simtă un pic indiferența rece și promisiunea ploilor mărunte, interminabile, teribili călăi ai nevrozelor literare. Dar deocamdată e bine. Soarele e sus, cerul e albastru; afară e o compunere de clasa a patra, iar eu sînt în ea și mă bucur.

Un școlar oarecare m-a pus în contextul ăsta. Din cîteva linii a făcut mîinile și picioarele. În picioare mi-a pus teniși alb cu negru. Capul e un oval închis imperfect, părul – alte cîteva linii drepte. A desenat apoi pe fiecare pagină de caiet succesiunea mișcărilor. Jumătate de pas, apoi pasul întreg, apoi liniile din cap – părul mișcat cîte puțin de vînt. Cînd prinzi între arătător și opozabil paginile și le lași să se răsfire într-un evantai rapid, încep să mă mișc cu adevărat. Uite, traversez Magheru, fac stînga pe Lascăr Catargiu, traversez iar înainte de Observator, mă duc în sus pe străduțe. Azi e o lume simplă în caietul nostru. Mă bucur de vremea asta, de ora devremioară, acuș se face unu de prînz, nu există nenorociri mari, nu există griji mari, nici traume vechi, nici îngrijorări, nici copiii din Africa, nici ăia ai noștri. Mă plimb fără griji pe caietul ăsta, sînt un omuleț schematic într-o supă caldă de toamnă.

Pe străzi, sus, tot mai sus, împletesc un drum fără țintă pînă cînd urechile mele inexistente în desen prind o fărîmă de muzică, o unduire cunoscută (să fie oare Kate Bush?), iar nasul meu lipsă – o vălurire de prăjeală. Cred că mi-e deja foame și sete, pe stînga, imediat după niște case frumoase, se deschide un spațiu larg în care zăresc șezlonguri, ceva hamace și mese lungi de lemn. E încă devreme și e puțină lume, răspîndită care pe unde la soare, ca gîndăceii. Pe margini, cîteva camionete cu mîncare, pe latura din stînga, un soi de bar. Oamenii abia își dezmorțesc tigăile, ceapa prăjită, sosurile, chiflele rumeioare sînt puse la încălzit. Mă simt de parcă am apă minerală în vene, un soi de veselie sprințară îmi aprinde ochii (inexistenți), ia să beau o bere. N-am pretenții la vreo marcă anume. Să fie blonzie-palidă, ușoară și acidulată, ca apa minerală din mine. La bar, o fată de cel mult 18 ani se uită la mine pe deasupra măștii albastre. Îi cer berea blonzie-palidă, ușoară și acidulată. Pe deasupra măștii, ochii ei frumoși nu zîmbesc deloc. „Nu avem așa ceva. Avem astea”, zice și face un gest larg cu mîna spre un șir de sticle și cutii înșirate demonstrativ pe tejghea. Mă apropii foarte tare de sticle și cutii; sînt mioapă, trebuie să le văd de aproape. Selecția mă descumpănește. Din tot ce e acolo recunosc doar vulturul românesc: Zăganul și ceva cu denumirea generică pale ale. Restul... blanc, necunoaștere, neștiință, sînt un zero barat. Lasă că nu le știu, nu pot nici măcar să le pronunț. „Asta e tot-tot?”, întreb cu speranță, cu mintea făcută vraiște de terenul necunoscut pe care am călcat. Ochii fetei se fac două linii care cu siguranță nu-s produse de vreun zîmbet. „Mda”, zice, și se uită prima oară cu adevărat la mine. Tricou, blugi, teniși. Sînt OK, cred, și cer un pale ale din ăla, fir-ar să fie, dă-mi-l odată să scăpăm amîndouă. Mă așez la una dintre mesele lungi de lemn, așez pale ale-ul în soare și mîrîi băbește: „Un Ciuc n-ați avea”. Deși nu beau niciodată Ciuc. Dar o să beau de-acu’, uite, de-a naibii, cu pale ale-ul vostru. Dintr-un om fericit, făcut din cîteva linii drepte, sînt pe cale să mă transform într-un ghem smotocit de ață. Nu e vina oamenilor ăstora, mă gîndesc, te-ai nimerit tu să ceri parizer la magazinul de delicatese.

Dacă-i pe așa, ia să mănînc și un burger. Mă îndrept spre una dintre camionete. Cu fața spre grătar, cu spatele la mine, un băiat cu plete blonde sfîrîie ceva acolo. „Fiți amabil”, zic, el se întoarce spre mine. Doamne-Dumnezeule, cît ești de frumos, îmi vine să-i zic. Un Iisus cu ochi albaștri face burgeri. Mănînc orice, mă gîndesc. Numai să nu-i pui avocado.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Imagini halucinante în trafic. Un bărbat s-a urcat pe capota unei mașini pentru a o distruge. Reacția Poliției VIDEO
Vineri, 15 martie 2024, imagini de coșmar au fost surprinse în traficul din Sibiu. Un bărbat s-a urcat pe o mașină, pe care a distrus-o cu picioarele și cu un coș de gunoi. Incidentul nu a fost singular.
image
Mărarul, salata și roșiile – trufandalele cu cele mai multe pesticide. Reacția legumicultorilor: Sunt din Turcia
O analiză a Autorității Naționale Fitosanitare arată că în peste 40% din legumele românești sunt urme de pesticide, iar la unele produse cantitățile de substanțe periculoase detectate au fost cu mult peste nivelul maxim admis.
image
Soția unui român a înlocuit-o pe Prințesa de Wales la parada de Ziua Sfântului Patrick VIDEO
Gărzile irlandeze i-au adus un omagiu colonelului lor absent, Prințesa de Wales, în timpul paradei anuale de Ziua Sfântului Patrick din această după-amiază.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.