La hotel

Publicat în Dilema Veche nr. 696 din 22-28 iunie 2017
La hotel jpeg

M-au fascinat, mereu, hotelurile, viața cel puțin aparent impersonală și tranzitorie din camerele lor imperfecte. Lipsa de definitiv și permanență, incertitudinea confortabilă a identității celor ce locuiesc acolo, aparența glamour-ului formal sau a derizoriului spilcuit și confortul serviciilor. Surpriza poveștilor oamenilor pe care-i întîlnești, despre care te poți mulțumi să nu știi decît lucruri parțiale.

Vacanțele copilăriei de la mare le-am făcut la hotel Siemens din Mangalia – care, pentru vremea de atunci, era din altă lume. Avea un întreg complex de tratament, cu piscină, saună, masaje și gimnastici, baruri și restaurante la care se găsea pînă și Pepsi; veneau străini de pe unde nu te așteptai și puteai vorbi cu ei liber, în vremurile de tristă amintire, fără să te întrebe cineva de la Securitate în ce scop le dai bună ziua. La restaurantul hotelului puteai mînca clătite și dansa pe muzica lui Gil Dobrică. Lifturile aveau liftiere îmbrăcate în roz și impecabile ca niște păpuși Barbie – mie mi se păreau cele mai frumoase femei din lume. Și cele mai bune, pentru că ne lăsau, pe prietena mea din copilărie și pe mine, să ne urcăm cu liftul din etaj în etaj și să facem pe liftierele. Ne plăcea la nebunie să apăsăm pe butoane, să ducem noi oamenii, de la 2 la 7, cu aer profesionist, de comandante de Enterprise.

Cînd mama mea se ducea la interminabilele „proceduri“, eu, pre-adolescentă, rămîneam singură prin meandrele hotelului. Îi învățam și îi luam în stăpînire cotloanele, la fel cum învățam să mă iau în stăpînire pe mine și să fiu pe cont propriu în raport cu o lume mică și impersonală. Un soi de mostră într-o fercheșă eprubetă a lumii mari, necunoscute și înspăimîntătoare de dincolo de zidurile hotelului. Mergeam singură la bazin și-notam încet, dar hotărît, cu capul fix deasupra apei, aparent concentrată în lumea mea, dar observînd cît se poate de bine, cu coada ochiului, oamenii din jur. Număram cu consecvență bazinele, între 25 și 30, țîșneam la început și apoi îmi reglam ritmul, lăsîndu-mă în voia plutirii. Și totuși observam, la cei 13 ani ai mei, dacă și cum se uita cineva din jur la mine. Am trăit, întinsă pe luciul apei și înaintînd impercetibil, dar considerabil, senzații de beatitudine reală. Pentru ca apoi să ajung la apogeul îndrăznelilor mele: mă spălam, mă ștergeam, îmi puneam halatul cu glugă și mă duceam la barul hotelului, de la etajul 1. Acolo, așezată pe un scaun excesiv de înalt, aveam curajul să cer un Pepsi. La pahar. Cu pai. Pe care să-l sorb cît de încet puteam (de fapt, murind de poftă), în timp ce aruncam priviri „fatale“ în jur. Cum văzusem eu că fac, prin filmele polițiste, eroinele cînd se întîlnesc cu vreun detectiv particular pe care vor să-l îmbîrlige cu vreun caz deocheat.

Am crescut și am plecat în vacanțe pe cont propriu, și rar am mai găsit un hotel atît de alambicat precum Siemens-ul copilăriei. Nu era el chiar Grand Budapest Hotel și nu îl avea pe Ralph Fiennes, dar avea potențial. Cu partenerii vîrstei mele, a trecut mult pînă să mai dau de un asemenea hotel. De fapt, nu am mai dat niciodată, dar l-am căutat, perseverent, mereu. Am stat la un hotel comunist în Eforie pe vremea cînd, ca în 4, 3, 2 al lui Mungiu, trebuia să dai buletinul și 50 de lei ca să împarți camera cu o persoană de sex opus (mai ales dacă asta se întîmpla de un 1 Mai care coincidea cu Paștele, în care se intra pe geam în trenul supraaglomerat, iar cartofii prăjiți de pe masa sărbătorească erau vopsiți în culorile tricolorului).

Am încercat tot soiul de locuri mediocre, după Revoluție, pînă cînd, la un reportaj prin Maramureș, în anii ’90, am nimerit în ceea ce mi s-a părut, atunci, Paradisul: un hotel cu un duș formidabil, albastru, cum nu mai văzusem în viața mea. Atît m-a impresionat toată povestea, încît nu mai țin minte exact dacă dușul avea ceva albastru sau cuvertura patului. Cert e că acolo ne am lăsat toți banii și a trebuit să trecem munții pe serpentine ca să putem dormi, pe gratis, în casa unui prieten cu inimă mare și multă palincă.

După experiențele astea extreme, vemurile s-au mai reglementat: am umblat prin lume destul și am stat în hoteluri de toate felurile, cu toate felurile de dușuri, cu șampoane, șervețele, papuci și halate pufoase, minibaruri bucșite, bomboane și chiar ursuleți de pluș pe pernă, Biblii pe noptieră, room service la orice oră și priveliști spectaculoase. Nu mi s-a -luat însă niciodată, de tot, de traiul la hotel. Nu cred că m-aș plictisi să locuiesc într-un asemenea stabiliment o lună sau chiar mai mult, să-i cunosc pe oamenii de acolo și să le aflu poveștile.

Toate astea mi-au revenit în minte tot cu ocazia aniversării de 21 de ani a copilului meu. Ocazie cu care a vrut casa doar pentru el și prietenii lui, și ne-a trimis pe noi, adulții mai copți, în lumea largă, pentru o noapte. Întîi chiar am vrut să plecăm undeva, departe, într-o aventură. După care aventura ni s-a părut și mai formidabilă la hotelul de peste drum, de unde, de alt-fel, se cam vedea și blocul nostru. Care fusese pînă atunci misterios. Iar acum devenise ceva palpabil și plăcut.

Foto: wikimedia commons

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Coșmarul unei femei care și-a luat casă în cel mai scump oraș din țară. „Am empatie doar pentru animale, de ce aș avea pentru oameni”
Mulți români aleg să cheltuie o avere pentru o casă cu curte, tocmai pentru a scăpa de zgomotele unor vecini nesimțiti. Uneori, însă, nici măcar acesr lucru nu le garantează faptul că vor avea în preajmă oameni cu bun simț care să respecte măcar orele de liniște.
image
Întrebarea care îi macină pe bărbați: care e lungimea corectă a pantalonilor. Adina Buzatu: „Nu s-a purtat niciodată gleznuța la vedere”
Alegerea lungimii potrivite a pantalonilor este esențială pentru un aspect elegant și confortabil, dar contează și locul în care mergi. Mai mult, spune Adina Buzatu, „gleznuța la vedere” nu a fost niciodată la modă.
image
Situație stranie la Realitatea Plus: Alexandra Păcuraru vorbește despre „retragerea” din televiziunea condusă de tatăl său VIDEO
„Retragere” neașteptată de la Realitatea Plus, canalul de știri condus de familia omului de afaceri Maricel Păcuraru. Protagonista este chiar fiica omului de afaceri, Alexandra Păcuraru, care, până recent, era prezentatoare la acest post de televiziune.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.