În urmă cu o sută de ani, nimeni nu și putea imagina civilizația fără cai, animalele cruciale pentru transport, agricultură, călătorii, pentru a purta războaie sau pentru a instaura pacea. Cu toate acestea, dacă mîine caii ar dispărea, în zilele noastre nu s-ar schimba nimic. Caii sînt niște animale minunate, elegante, niște creaturi superbe, dar „funcția“ lor este desuetă. După cum va deveni, în curînd, și jurnalismul.

Fac parte dintr-o minoritate de jur­na­liști care cred că profesia lor este condam­na­tă. Cel puțin acel jurnalism pe care îl prac­ticăm, în care un subiect este pregătit cu atenție, în conformitate cu standardele profesionale, și verificat înainte de a fi publicat. Acel jurnalism care stabilește fap­tele și explică în ce context au avut ele loc. Dar nu cred că mai e mult și probabil că, peste vreo douăzeci de ani, acest tip de jurnalism va deveni, pur și simplu, demodat.

Internetul a schimbat lumea într-un mod pe care nimeni nu l-ar fi prevăzut în ur­mă cu cîțiva zeci de ani, cînd a fost inventat. Nu a schimbat doar felul în care co­mu­nicăm sau ne informăm (prin această „democrație a distribuției“ după cum a numit-o Om Malik), dar a influențat și ta­bieturile noastre zilnice, conceptele de bază ale intimității, ale anonimatului, re­gulile dezbaterii publice, responsabilitatea morală și participarea politică.

Vechiul obicei de a consuma știrile, obiș­nuința de a urmări îndelung buletinele de știri de la TV, ritualul citirii ziarului de dimineață, toate dispar. Publicul tînăr – și, de fapt, publicul de orice vîrstă – nu își mai ia știrile din mass-media tra­dițională. Este deja binecunoscut faptul că platforme precum Twitter sau Face­book încep să fie preferate ca resurse de informație.

De exemplu, un studiu de anul trecut a arătat că două treimi dintre copiii din Marea Britanie au tablete sau un computer acasă și petrec mai mult timp pe Internet decît în fața televizorului. Da, mai urmăresc și programele TV pe tablete sau telefoane mobile, însă doar acele emisiuni pe care le caută datorită conținutului – nu urmăresc emisiuni transmise live.

Bineînțeles, dezbaterea privind formatul programelor și conținutul acestora este deschisă – dar trend-ul platformelor media este de necontestat. În douăzeci de ani, copiii nici nu vor mai ști că televiziunile erau pe vremuri transmițători de știri și informații.

Să ne uităm înspre țările mai slab dezvoltate economic, precum India: în jur de 76 de milioane de oameni, dintr-o populație de 1,25 miliarde, nu au încă acces la surse de apă potabilă, dar mai mult de 80% din indieni au unul sau chiar mai multe telefoane mobile – dacă ar fi să aleagă între apă potabilă și un telefon mobil, ce credeți că va alege majoritatea?

Și cine știe ce ne mai pregătește Apple în laboratoarele sale? Dar, indiferent de cum va arăta următoarea invenție tehnologică, cu siguranță va fi una mai „mobilă“, mai personalizată, mai mică și mai bine conectată decît orice ne-am imagina noi acum.

Schimbarea de platformă este esențială însă pentru schimbările care au loc în profesia jurnalistului. Ciclul știrilor dintr-o platformă digitală este măsurat în ore și, din ce în ce mai des, în minute. Noul format digital se calează însă pe dimensiunea ecranului, știrea este măsurată în cuvinte, imaginea în filmulețe video scurte. Paragraful nu mai există.

În acest ritm, să verifici informațiile sau contextul este improbabil, dacă nu imposibil. Contextul nici nu mai con­­tează atît de mult – rapiditatea și sen­za­ționalul sînt punctele importante. Pre­ședinți, corporații, organizații – toți își fac publice opiniile sau pozițiile printr-un tweet. Cursa nebunească pentru un breaking news este mult mai importantă decît competiția pentru a furniza o știre echilibrată care pune accent pe integritate și verificarea surselor. Mulți comentatori sînt de acord că, în timpul recentelor alegeri americane, contul de Twitter al lui Donald Trump și cantitatea masivă de mesaje tweet au avut mai multă influență asupra alegătorilor decît știrile din mass-media tradițională din SUA.

OK, BBC-ul și CNN-ul – cu toată impredictibilitatea transformării tehnologice și a conținutului – cel mai probabil vor supraviețui ca platforme media mai mult de douăzeci de ani. Dar cei mai mulți dintre noi, ceilalți, cel mai probabil nu vom reuși. Chiar și marile companii de mass-media vor trebui să își reducă input-ul jurnalistic de dragul „jurnalismului civic“ sau al abordării „Ai dreptul să spui ce vrei“. Rezultatul va fi unul și mai șocant: exclusivitate și conținut care va produce scandal.

Se va schimba și felul cum vor arăta redacțiile. În cîțiva ani, numărul dronelor va fi mai mare decît al reporterilor. Căci dronele, nu jurnaliștii, vor primi misiunea din partea editorilor să transmită live știrile, conferințele de presă, manifestațiile sau dezastrele naturale. Rapiditatea dronelor, feed-urile video, cadrele luate de aproape și realitatea necenzurată sînt mai atractive și mai puțin costisitoare decît să trimiți un reporter pe teren. Iar acestea vor schimba rapid și sumele de bani care vin din reclame în mass-media, ceea ce poate distruge mass-media tradițională.

De exemplu, sportul și emisiunile de entertainment atrag cele mai mari bugete de publicitate pentru televiziuni, în timp ce știrile, dacă vorbim comparativ, sînt cele mai costisitoare. Asta în cazul în care știrile nu sînt construite în siajul trend-ului de pe Internet.

Felul cum vinzi o știre către un public fracturat, dar și către agenții de publicitate va trebui să combine mult divertisment, scandaluri, crime și dezastre cu informații scurte, care vor deveni din ce în ce mai scurte.

Cînd am discutat despre acestea la o conferință, un tînăr din public m-a „atacat“ spunînd că jurnaliștii de azi sînt responsabili pentru faptul că el a devenit blogger. A simțit că rolul său este acela de a informa publicul despre diverse subiecte și „adevăruri“ pe care mass-media tradițională le ignoră și le ascunde sau le prezintă viciat.

„Așa că“ – a ținut, cu pasiune, să știe – „de ce dispariția jurnalismului este o veste atît de rea?“

Vestea nu este nici bună, nici rea. Este, pur și simplu, o realitate. Cu toate acestea, pentru o democrație liberală, în accepțiunea noastră, declinul jurnalismului este, cu siguranță, o veste proastă. Meseria de jurnalist facilitează dezbateri publice și este un instrument esențial pentru democrație. Faptele sînt identificate și contextul este prezentat. Sursele și interlocutorii sînt consultați. Spațiul și timpul sînt alocate, într-o dezbatere, experților și nu disipate într-o majoritate care își dă cu părerea. Iar conținutul prezentat de un jurnalist este unul credibil și responsabil. Fără acestea, democrația s-ar sprijini pe o abordare de genul vox populi, unde o majoritate vocală ar începe să dicteze deciziile politice – iar această majoritate are tendințe extremiste și valori intolerante.

De aceea populiștii, cu răspunsurile lor simpliste la probleme majore, domină dezbaterile sau chestiunile importante. Ca să-l parafrazez pe Ivan Krastev: poți să transmiți o revoluție printr-un tweet, dar ca să reformezi o societate ai nevoie de un jurnalism de calitate și cu tradiție.

Cu alte cuvinte: noroc democrației liberale! 

Saso Ordanoski este un specialist cu o vechime de peste treizeci de ani în jurnalism, PR, relații publice, atît pe plan național, cît și internațional. Predă jurnalismul, media, teoria și practica comunicării, avînd un rol important în societatea civică din Europa de Sud-Est. 

traducere de Stela GIURGEANU

Acest text a fost realizat într-un program de parteneriat cu Osservatorio Balcani e Caucaso pentru Centrul European de Presă şi Libertatea Presei (ECPMF), cu sprijinul Comisiei Europene. Responsabilitatea pentru conţinutul acestui text aparţine exclusiv revistei Dilema veche şi nu se poate în nici un fel considera că el ar reflecta punctul de vedere al Uniunii Europene.