Se urlă, se fac glume, se vinde. E incredibil cît de repede se petrece totul. E marfa furată de prin angrouri și lăsată din preț. Sînt vreo patru vînzători. Vînzătoare. Balaoacheșe. Au timp să facă tot soiul de circării. Să-i spună fiecăruia că e chior, că o are lungă ca leguma. În trei-patru minute am stat gură-cască și-am auzit de sluți, de orbi, de perna pe figura urîtei, de morți.

„Să-mi bag p… dacă n-ar trebui să te duci director. Mă jur!“

„Băi, m-am c…c. pe mine, mi-aduc aminte pe vremuri…“

„P…-n p… și uite așa!“

„Ai cap de porc. Să-mi bag picioarele, că nu poți să ieși în piață.“

„Tu? Pumni în gură! Pumni în gură!“

„Au ieșit din niște scorburi așa! Știi? Hater-i de profesie.“

„Bre, șchiopule, cît vrei să-ți dau varza, bre?“

„Chiorule, tu nu vezi cît de bun e castravetele?“

„Ce te belești, bă, în ridichi cu colți de tigru?“

„Handicapato, ia mîna de pe căpșună! Ai tu bani cît oi da eu m…“

Dar totul totul era pe glumă. „Mori, bă, și tu n-o să știi de fasole verde!“ Glumă, veselie. Chiorul se bucura că e băgat în seamă ca chior, șchiopul ca șchiop, baba ca babă. Aveau demnitatea lor la legume, în Obor.