Instabilitatea politică din Balcani: soluţii pe termen lung

Marzia BONA, Francesco MARTINO
Publicat în Dilema Veche nr. 702 din 3-9 august 2017
Instabilitatea politică din Balcani: soluţii pe termen lung jpeg

Clișeul încetățenit despre starea de instabilitate, pe termen lung, a Balcanilor se confruntă acum cu o problemă aferentă unei stări opuse acesteia. În vreme ce regiunea a înregistrat recent o instabilitate în creștere, scopul – sau iluzia? – politicii occidentale de a menține cu orice preț statu quo-ul ar putea duce, în cele din urmă, la o contrareacție severă.

Experții avertizează tot mai frecvent asupra riscurilor grave asociate cu consolidarea unei „stabilitocrații“ corupte – un termen inventat pentru a descrie regimul de douăzeci de ani din Muntenegru al lui Milo Djukanovici, și care a fost apoi preluat cu repeziciune pentru a descrie situații similare din întregul spațiu vest-balcanic.

„Stabilitocrație“ – cu referire la elementele puternic antiliberale ale regimurilor politice actuale din regiune – descria inițial rolul echivoc al Vestului în susținerea elitelor semi-autoritare, privite ca unice garante ale intereselor Vestului, cu scopul de a contracara revenirea geo­politică a Rusiei percepută în regiune, și de a menține o „stabilitate“ ca scop în sine, mai mult decît ca premisă a consolidării democrației și a statului de drept.

După anii de „uzură a extinderii“, care au culminat cu anunțul, de către Comisia Juncker, a înghețării extinderii UE, interesul Europei și al Occidentului s-a reorientat de la democratizare și drepturile omului la probleme de securitate, precum rutele de migrație din Balcani, amenințarea radicalizării islamiste și activismul geopolitic rusesc. În acest context, guvernările „stabile“ – dar corupte și tot mai autoritare – sînt tolerate cu generozitate, cîtă vreme continuă să utilizeze retorica „valorilor europene“.

Principala preocupare a „Grupului vest-balcanic de inițiativă proeuropeană“ WB6 este, mai mult decît presupusa instabilitate pe termen lung a regiunii, consolidarea efectivă a tendințelor autoritare și a stagnării economice – două dinamici care se susțin una pe alta.

Muntenegru, considerat adesea „o poveste de succes a UE în Balcani“, este cazul cel mai reprezentativ de stabilitate asociată cu delapidări de fonduri publice, clientelism și corupție. În pofida acuzațiilor de fraudă electorală, partidul DPS al lui Djukanovici se cramponează de putere din 1991, cu sprijinul total al Vestului, care consideră regimul actual ca fiind unicul garant al integrării euro-atlantice a țării. Și asta în ciuda tentativei de lovitură de stat – încă investigată – sprijinită, se presupune, de Rusia, care a compromis ultimele alegeri din octombrie 2016, în ajunul intrării Muntenegrului în NATO.

Între timp, în Serbia, Aleksandar Vucici și-a consolidat puterea, pe parcursul a cinci scrutine care au avut loc în ultimii cinci ani, devenind în cele din urmă președinte. În timp ce ține instituțiile statului sub control și oscilează abil, în materie de politică externă, între UE și Rusia, Vucici a reușit să se promoveze ca un campion al reformelor dificile ale procesului de integrare europeană. Numirea recentă a Anei Brnabici, primul politician femeie care își afirmă homosexualitatea, în postul de prim-ministru al Serbiei i-a adus laude și i-a asigurat un loc pe primele pagini ale presei internaționale; dar pentru mulți analiști această manevră nu va schimba nimic în politica sîrbă actuală, mai ales cînd vine vorba de controlul pe care Vucici îl exercită asupra instituțiilor, mass-mediei și economiei sîrbe.

În Bosnia și Herțegovina, o țară divizată, „stabilitatea“ – ca impas în care agenda partidelor etnic-politice e mai presus de democrație și de dezvoltarea economică – e, de asemenea, mai degrabă un blestem decît o binecuvîntare. Protestele din 2014 exprimă în mod clar nemulțumirea populației față de problemele socio-economice, ignorate din plin de partidele politice, dar nu au reușit încă să propună o alternativă politică viabilă. La fel și în Kosovo, dezideratul stabilității și al unei guvernări dispuse să negocieze cu Serbia a dus la consolidarea unei elite corupte și incapabile să combată problemele pe termen lung, precum șomajul ridicat, sărăcia și instituțiile disfuncționale.

Macedonia, în care profunda criză recentă a fost la un pas să degenereze în violență, este un alt exemplu de risc al „stabilității cu orice preț“. După ce s-a aflat zece ani la conducerea țării, preluînd controlul asupra instituțiilor statului și utilizînd retorica naționalistă pen­tru a obține adeziunea populației, prim mi­nistrul Nikola Gruevski a cedat în fața opoziției abia după doi ani de scandaluri, proteste de stradă, conflicte intense și presiuni internaționale, confruntat cu perspectiva dezmembrării complete a micii republici. Criza a fost depășită abia după ocuparea Parlamentului din aprilie 2017, prin intervenția reprezentantului SUA, care a învins rezistența președintelui Ivanov și i-a permis liderului SDSM Zoran Zaev să formeze un nou guvern. Nu „stabilitatea“ a fost cea care lipsea, ci disponibilitatea de a respecta mecanismul democratic al alternanței politice.

Miza discuției este tipul de stabilitate pe care UE vrea să o promoveze în regiune. Dacă instituțiile și statele UE vor viza strict problemele de securitate și interesele economice, proiectul european riscă să fie asociat cu regimurile antiliberale și semi-autoritare, subminîndu-și astfel propria forță de transformare, încă puternică, din Balcani. Societățile civile trebuie puse, o dată în plus, în centrul dialogului, iar democrația, statul de drept și drepturile omului nu trebuie subordonate temelor – nu mai puțin importante – de securitate.

Prețul pentru menținerea unei predictibilități pe termen scurt a scenei politice din interiorul WB6, prin tolerarea sau chiar sprijinirea actuală a unor regimuri antiliberale, este unul ridicat. Dacă Balcanilor de vest li se iau speranța în aderarea la Uniunea Europeană și stimulii aferenți pentru îndeplinirea obiectivelor democratice, starea de fapt actuală s-ar putea transforma cu rapiditate într-o nouă și profundă instabilitate. 

(articol apărut în Osservatorio Balcani e Caucaso)

traducere de Matei PLEȘU

Foto: Ana Brnabici

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.