Ierni noi și vechi

Publicat în Dilema Veche nr. 875 din 14 - 20 ianuarie 2021
Zizi și neantul jpeg

Deja, cînd vine chiar o primă firavă adiere de iarnă adevărată, amintirile și rutina „de sezon” sînt de cel puțin două feluri, din cel puțin două straturi. Unul e cel îndepărtat al iernilor copilăriei, în care, de cele mai multe ori, chiar în București, era zăpadă zdravăn așezată. Altul – cel mai apropiat, al iernilor tipice de oraș, cenușii și fleșcăite, noroioase.

Cel al iernilor copilăriei pare deja ireal, dintr-o viață anterioară pe care nu mai știi dacă ai trăit-o sau ți-ai imaginat-o, pierdută în „clăbucii albi de fum” ai lui Alecsandri. O iarnă ca-n „Iarna pe uliță” a lui Coșbuc, în care chiar ne dădeam cu sania. Și ne băteam cu bulgări și făceam oameni de zăpadă. Ba eu chiar aveam, exagerînd puțin, un palton aproximativ precum al băiețelului de care-și băteau joc toți în „Iarna pe uliță”. Noroc că de mine nu și-a bătut joc nimeni, ba chiar paltoanele mamei reciclate erau considerate, pe atunci, elegante.

Cert e că aveam ierni ca-n filmele de Crăciun de azi: cu zăpada fix cît trebuia. Cînd ajungeam la școală, după prima ninsoare, se-ncingeau bătăi cu bulgări. Unele erau din cele serioase, cu tabere și bulgări tacticos rotunjiți și țintiți. Mă învățau chiar diverși membri ai familiei, mai ales tatăl și unchiul meu, cum să-i fac corect. Cum să nu conțină gheață care i-ar fi putut lovi rău pe alți copii, cum să nu dai în față și la urechi. Dar astea se-ntîmplau mai ales pe strada bunicului meu, cu mica gașcă de copii de pe acolo.

La școală, însă, lucrurile nu erau nici pe departe atît de clare și organizate. Se mai încingeau bătăi prin pauze, dar cine mai ținea cont de reguli... Țin minte pînă-n ziua de azi diverși bulgări luați prin urechi tocmai cînd mă dădeam mare fără căciulă. Apoi, mai ales cînd mai crescuserăm puțin, cele mai frecvente erau săpunelile. Sexist, se va spunea azi, băieții alergau și săpuneau fetele. Recunosc că era și o teroare, mi-era frică la propriu de momentul în care pășeam în curtea școlii și urma asaltul zăpezii, pe care pînă la urmă o simțeai în gură (dar și pe gît, prelingîndu-ți-se pe sub fular, și în păr, făcîndu-l fleașcă). Era teroare, dar și un fior de altă natură, o pîndă încordată a atacului sexului dușman. Dușmănia asta era, evident, o manifestare avant la lettre a atracției, în singurul mod posibil la o anumită vîrstă: unul belicos. Băieții își alegeau drept „victime” fetele pe care le plăceau și, cu cît le tăvăleau mai mult prin zăpadă, cu atît pesemne că sentimentele lor față de ele erau mai acute și mai năvalnice. Erau cam aceiași băieți care-ți dădeau mărțișor.

Acum, cînd povestesc ritualul ăsta preadolescentin după zeci de ani, mi se pare destul de barbar. Atunci, îl vedeam ca pe o joacă mai periculoasă, dar cu atît mai interesantă.  De fapt, dacă stau să mă gîndesc, mai toate jocurile aveau o mai mare doză de risc. Inclusiv datul cu sania, pe derdelușuri imperfecte, fie de prin Parcul Tineretului, fie de pe la Sinaia. Întotdeauna erau și hîrtoape, și porțiuni de gheață, și gropi, ba chiar șanțuri de sărit. Și primprejur cîte un gard în care puteai intra sau, și mai rău, un lac în care puteai cădea. Te învățai, însă, cu toate. Unii nu fără peripeții, ca mine, care am avut vreo trei accidente memorabile cu sania, fără urmări catastrofale, din fericire.

Dincolo, însă, de zona periculoasă trona cea idilică și creativă, a oamenilor de zăpadă. Bunicii mei aveau curte și, de cum dădea prima zăpadă, mă înființam la ei pentru tradiționalul om de zăpadă. Îl făceam în spatele curții, fix în fața geamului bucătăriei în care își făcea veacul bunica mea (și apoi, bunicul meu). Îl construiam calm, adunînd maldăre peste maldăre de zăpadă. Nu prea mare, dar nici minuscul. Fără ambiții de perfecțiune, nu era nici pe departe făcut din bulgări rotunzi, ci mai curînd turtit și imperfect bătătorit. Dar era făcut din inimă și emana, în final, ceva înduioșător în diformitatea lui. Zîmbea de fiecare dată și avea nasturi pe post de ochi, un morcov în loc de nas și o mătură pe post de mînă. Precum și un fular sau o fundă veche la gît. Uram cînd începea să se topească, veneam zilnic să mă interesez de soarta lui. Efemeritatea lui o simțeam pînă-n măduva oaselor.

Dar ăsta e primul strat de amintiri. Cele corect iernatice, idilic iernatice. La care se mai adaugă, era să uit, patinoarul. Care nu mai ține de copilărie, căci am învățat să patinez tîrziu, de-abia în liceu, împreună cu o colegă. Țin minte că dădeam ture pe muzica lui Michael Jackson, în special pe „Billie Jean“. Dar deasupra stratului ăstuia stă cel mai recent, cel mai frecvent, cel care s-a înstăpînit peste noi toți: cel al iernilor din ultimul timp, fleșcăite și noroioase, al iernilor derizorii de oraș poluat. În ciuda descrierii apocaliptice, n-aș spune că le urăsc, dimpotrivă: oricît ar părea de nefiresc, cred că ele mă reprezintă cel mai mult. Cenușiul și imperfecțiunea lor mi-au intrat în sînge și abia aștept plimbările-cursă cu obstacole prin orașul inundat și mocirlos: sînt ca niște probe inițiatice, care mă ajută să supraviețuiesc și să-mi pun gîndurile în ordine.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.