Gaşca veselă de la cardiologie

Publicat în Dilema Veche nr. 713 din 19-25 octombrie 2017
Gaşca veselă de la cardiologie jpeg

Aici este cardiologia?“ – întreb, după ce căutasem prin toată clădirea, evitînd dinadins să mă apropii de ușa unde era cea mai mare coadă. „Da, da, aici este!“, mi se răspunde în cor, pe mai multe voci. Sînt privită prin ochelari și pe deasupra lor, exact așa cum privești o insectă necunoscută, de pe o altă planetă, care reprezintă un potențial pericol. Cunosc acea privire care înlocuiește jumătatea de răspuns nerostită: „Da, aici este, dar noi sîntem aici de multă vreme, dinaintea ta, de fapt dinainte ca tu să fi apărut pe lume… așa că să nu-ți treacă prin cap să intri înaintea noastră!“. Desigur, n-aș îndrăzni așa ceva. Mă așez pe un scaun și mă uit la ceas – dacă așa stau lucrurile, cu siguranță voi întîrzia la ședință. Pentru că simt în continuare privirile ațintite asupra mea, de data asta doar pline de curiozitate, îmi concentrez atenția asupra telefonului.

Ceilalți pacienți sînt trecuți binișor de 80 și au un aer suferind comun. Răsuflă greu sau poate doar mi se pare mie. „E de la inimă!“ – îmi zic și simt, la rîndul meu, cum mi se strînge inima. La un moment dat, o doamnă cu bască se ridică în baston și se îndreaptă spre toaletă. Un pas, încă unul, mă întreb dacă va ajunge pînă acolo. Rămîne încremenită ca o statuie în mijlocul holului. Oare chiar vrea să ajungă la toaletă sau pur și simplu s-a ridicat ca să fac un pic de mișcare, așa cum i-a recomandat doctorul? Se clatină ușor. Dacă o să cadă?

Din cabinet se aude vocea doctorului care pune diagnostice complexe. De la etaj mai răzbate cîte un geamăt de la stomatologie. La parter e o liniște mormîntală care deja mă sperie. Ce caut eu aici? La cardiologie vin oameni cu adevărat bolnavi cu inima, cardiacii, poate unii mai au de trăit doar cîteva zile… Încep să-i privesc cu compasiune. „Știți cumva, se respectă programările?“ – întreb eu, mai mult ca să-i readuc pe toți la viață. Doamna grasă, cu părul scurt, de lîngă mine de-abia așteaptă să vorbească ceva, orice. „Păi, da! S-ar fi respectat dacă n-ar fi intrat trei deodată… e pacientul, soția pacientului și cu fiica, iar acum îi consultă pe toți, în familie!“ Dumneavoastră la cît aveați programare? − întreb. „La unșpe!“ „Și eu tot la unșpe!“ – zice doamna cu bască, în baston. Ciudat! Toată lumea are programare la unșpe, numai eu la unșpe jumate. Și e douășpe fără un sfert. „E clar, o să întîrzii la ședință!“ – gîndesc cu voce tare. „Și o să vă certe șefu’, nu-i așa? Să nu vă enervați, stresul ăsta, de aicea pleacă toate bolile! Mai bine vă reprogramați și vă duceți la servici!“ – zice doamna cea grasă, de lîngă mine, iar soțul ei, cam livid la față, o aprobă dînd din cap. Apoi, inevitabil: „Dar de ce boală suferiți?“. Cu alte cuvinte, ce caută baba asta mai tînără pe aici? E un control de rutină – zic. Am niște palpitații. „Și eu am avut palpitații!“ – zice doamna de lîngă mine, pe un ton plin de înțelegere. „Mai ales seara, să vedeți ce palpitații aveam, oho! Nu-i mare lucru, o să vă dea tratament!“ Îmi zîmbește conspirativ, diferența de vîrstă dintre noi e de cel puțin 40 de ani. Atmosfera s-a mai înviorat, se pare că toți am avut palpitații. Însă domnul livid care e cel mai cardiac dintre toți are probleme cu pata: „Uitați aici, pe mînă! E pata asta roșie, mi-a apărut de trei zile și nu-mi mai trece… sigur e un vas, o arteră, o venă. În rest mă simt bine cu tratamentul, dar pata asta… mă enervează și mi-am zis să i-o arăt lui dom’ doctor ca să vadă ce e și să mă liniștesc!“. „Iar eu am venit cu el ca să-l susțin!“ – ciripește doamna grasă, fericită că nu ea e pacienta, cel puțin nu astăzi. „Locuim oricum vizavi“ Ah, sînteți cu soția, mă prind eu. Domnul cu pata rîde. „Păi, doar nu era să fi venit cu prietena! Sîntem căsătoriți de 50 de ani.“ „Foarte bine că ați venit… decît să fi citit pe calculator tot felul de bazaconii și să vă speriați degeaba!“ – intervine și doamna cu bască. „Soția e cu Internetul… eu nu citesc!“, zice bărbatul. Conversația continuă, însă atenția e îndreptată în continuare asupra mea, eu sînt intrusul. „Păi, și de ce aveți palpitații?“ Habar n-am, sînt emotivă, fumez. „Fumați? Aruncați țigările acum!“ – aproape că-mi ordonă bărbatul livid și chiar se înroșește ușor la față. „Țigările sînt cel mai mare rău pentru inimă. Și eu am fumat douăzeci de ani… dar cînd am zis că mă las, m-am lăsat.“ „Vă e frică că vă îngrășați?“ – îi ține isonul și soția. „Băiatul nostru a slăbit 60 de kilograme. Avea o sută șaizeci, acum are o sută. A avut voință, a mers la sală și a slăbit!“ Promit că las țigările, că nu mă îngraș, că o să merg la sală. „Păi, deja pe jumătate v-ați vindecat!“ – rîde domnul cu pata roșie. „O să vă zică ce și cum domnu’ doctor… e un doctor foarte bun și are și aparatură din asta nouă!“ – mă încurajează doamna cu basca, iar eu îmi imaginez tot soiul de gadget-uri SF care monitorizează inimile tuturor acestor oameni. „Deși poți să intri la el și să-ți spună că n-ai nimic și dup-aia să cazi pe stradă… că așa-i cu inima!“, trage ea, sumbru, o concluzie. Eu simt palpitații ușoare și-mi duc discret mîna la piept. Se lasă din nou o liniște care nu prevestește nimic bun. Se aude iarăși un geamăt de la stomatologie, cineva acolo sus chiar suferă. Noroc că se deschide ușa și ies, pe rînd, pacientul, soția pacientului și fiica. Toți sînt consultați și binedispuși. Pacienții de afară se reped spre ușa cabinetului, mai ales doamna cea grasă care nu era pacientă, doar a avut palpitații, dar i-au trecut. „Mai întîi dînsa, avea programare la unșpe jumate!“ – zice doctorul, arătînd spre mine. „Pe dvs. v-am chemat la douășpe, fără programare, ați insistat să vă văd!“ „Da, dar la noi nu durează mult!“ – încearcă să-l convingă soția, cu un pas în cabinet. Eu sînt de acord să le cedez locul, în fond tot s-a dus naibii ședința. Se pare că și ceilalți bieți cardiaci își notaseră greșit orele și erau fără programare, doar așa, în trecere pe la cabinet. Mă vor urî pentru multă vreme. Doctorul mă invită înăuntru, pacienții se liniștesc și își acceptă soarta potrivnică, doamna cu bască își reamintește că trebuie să ajungă la toaletă. Un pas, încă unul…

Consultația mea durează vreo trei sferturi de oră, mă gîndesc oarecum cu părere de rău la oamenii de afară. Bolnavi adevărați de inimă, nu închipuiți ca mine. Totuși, dacă te încăpățînezi să mergi pe la doctori și nu mai ești foarte tînăr, e imbosibil să nu-ți găsească ceva. Plec și eu cu un mic diagnostic, o valvă care nu se închide bine, o ușoară insuficiență mitrală și, desigur, „un tratament“. Ies un pic speriată din cabinet. Ceilalți pacienți, care au auzit totul (inima ca inima, dar se pare că, după 80, cu auzul stai foarte bine!), nu mă mai privesc ca pe o insectă ciudată, de pe altă planetă. Îmi zîmbesc cald, cu milă. „Curaj!“ – îmi strigă doamna în baston. „Organismul e tînăr și va lupta!“ Îmi dau seama cu amărăciune că mă recunosc ca făcînd deja parte din gașca lor.

E acel moment în care începi să ții cont de vîrstă, de începutul unui declin, de uzură și de faptul că timpul trece, de fapt, ireversibil. Iar pacienții trecuți de 80 care așteaptă la ușa cabinetului de cardiologie nu mai reprezintă doar o proiecție a unui ipotetic și îndepărtat viitor pe care îți permiți să-l iei la mișto. Un pas, încă unul… și te trezești pe negîndite acolo.

Foto: flickr

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Imagini halucinante în trafic. Un bărbat s-a urcat pe capota unei mașini pentru a o distruge. Reacția Poliției VIDEO
Vineri, 15 martie 2024, imagini de coșmar au fost surprinse în traficul din Sibiu. Un bărbat s-a urcat pe o mașină, pe care a distrus-o cu picioarele și cu un coș de gunoi. Incidentul nu a fost singular.
image
Mărarul, salata și roșiile – trufandalele cu cele mai multe pesticide. Reacția legumicultorilor: Sunt din Turcia
O analiză a Autorității Naționale Fitosanitare arată că în peste 40% din legumele românești sunt urme de pesticide, iar la unele produse cantitățile de substanțe periculoase detectate au fost cu mult peste nivelul maxim admis.
image
Soția unui român a înlocuit-o pe Prințesa de Wales la parada de Ziua Sfântului Patrick VIDEO
Gărzile irlandeze i-au adus un omagiu colonelului lor absent, Prințesa de Wales, în timpul paradei anuale de Ziua Sfântului Patrick din această după-amiază.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.