Feriți liniile, trece un tren!

Publicat în Dilema Veche nr. 743 din 17-23 mai 2018
Feriți liniile, trece un tren! jpeg

Ne grăbim toți trei spre mica gara de la Breaza, de fapt o haltă pierdută într-o pustietate verde. „Hai, hai, că pierdem trenul!“ – tot spune Anton, de pe la nouă și jumătate, deși trenul este abia la unșpe. Însă fiecare dintre noi își are ritmul lui de a prinde trenul – într-un rucsac mic se îngrămădesc hanorace, șepci, o sticlă cu apă, fără sandvișuri astăzi, vom mînca undeva. Mergem cu mașina la gară… oare de ce n-om merge cu mașina pînă la Sinaia? – mă întreb eu, dar nu mai insist pe lîngă Anton. Nu vrea să ia mașina, n-o ia, e mașina lui, nu-i place să conducă pe DN1, îi e teamă de aglomerație și de posibile intemperii. Sau poate că vrea și omul să bea o bere la Sinaia. Așa că mergem cu trenul personal. Abandonăm mașina în fața gării, la umbră, mai sînt aproape 20 de minute pînă la tren. Peronul e pustiu, gara însăși în această zi de duminică de la sfîrșitul lui aprilie pare părăsită. „Nu mai fuma! Ai fumat deja destul azi!“, spune mama. Stăm toți trei pe peron – un copil adult, doi părinți care îmbătrînesc. Anton este încă marcat de grindina din ziua precedentă – „A distrus tot, tot… n am văzut așa ceva în viața mea! Cireșul ăla care era minunat, de-abia așteptam să mănînc cireșe din el, gutuiul care era plin de flori. S-au dus dracului toate… uite, de asta vreau eu să mă mut de aici! Ca să nu mai văd în viața mea o asemenea calamitate…“ Părinții mei locuiesc la Breaza de aproape doi ani, probabil că în curînd se vor muta din nou. Sînt oameni care nu-și găsesc locul sau poate că nu aparțin de fapt acestei lumi.

„Feriți liniile, trece un tren!“, anunță vocea din difuzor a gării din Breaza. Nu este vocea unei prezențe, e o voce înregistrată. Anunță pe același ton impersonal și trenurile care opresc, și cele care nu opresc. Apare și trenul, un tren particular, lung, nesfîrșit, trece într-adevăr prin gară și pare să nu vrea să oprească, se grăbește spre stațiunile de pe Valea Prahovei. Aproape că alergăm ca să ne urcăm în ultimul vagon, deși am fost în gară cu 20 de minute mai devreme. Anton ne găsește rapid două locuri – mie și mamei –, iar el va sta cu două scaune mai în față. Trenul e plin, oamenii se plimbă în minivacanța de 1 Mai. Soarele de primăvară inundă vagoanele, e atît de multă lumină în jur și ne cuprinde pe toți o stare plăcută de somnolență, intrăm într-un soi de vis itinerant. Vedem pe fereastră primii pinteni ai munților a căror vegetație se revarsă peste calea ferată. Verdele deja întunecat al brazilor și cel crud al crîngurilor de foioase. Călătoria durează o jumătate de oră – Comarnic, Posada, Valea Largă, Sinaia Haltă, neverosimilele împrejurimi industriale ale orășelui desprins parcă de pe o altă hartă, a unei altei țări, departe, foarte departe de România. După multă vreme, stau lîngă mama mea într-un tren, pe două locuri alăturate. Sîntem mai mult decît mamă și fiică, sîntem tovarăși de drum. A fi tovarăș de drum cu cineva drag nu mă duce cu gîndul la tovarășii din comunism. În acea lumină binefăcătoare a dimineții, îi observ mîinile moi și fine, ridurile, dar mai ales strălucirea din ochi. Ochii nu au de a face cu vîrsta, luminează omul pe interior. Mă cuprinde duioșia.

Coborîm din tren. Va trebui să urcăm treptele spre oraș, dar de data asta vom merge încet și pe ocolite, pe strada în pantă care înconjoară treptele, ne vom măsura respirația. Nici chiar eu n-am chef să mai iau treptele cu asalt. Avem toată ziua la dispoziție, nu ne grăbește nimeni. Sinaia e mai frumoasă de la un an la altul, toate străzile ei, cele avîntate pe Furnica și cele molcome din centru, formează un arhipeleag sau poate chiar un continent. Iar tot acest timp pe care îl vom petrece aici, cele cîteva ore în care vom urca și coborî, ne vom uita la case și vom căuta veverițe, vom bea cîte o bere, vom avea repere aleatorii – hai să ajungem la poienița unde începe traseul spre 1400 sau hai mai bine spre Peleș! –, e un timp solar, se va dilata într-atît încît să ne ajungă și pentru zilele întunecoase, apăsătoare ale iernii. Sinaia, așa cum ne apare ea după ce coborîm din trenul personal, e un mic paradis.

„Hai, hai, că pierdem trenul!“ – spune Anton grăbind pasul și tîrîndu-mă după el. Sîntem în Gara de Nord, în anii ’80, mergem într-o excursie de o zi la Sinaia sau poate la Bușteni, nu ne-am hotărît încă. O excursie de o zi, duminica, pentru că sîmbăta se lucrează. Eu am 8 ani, părinții mei sînt ingineri și locuiesc în București. Mama n-a putut să vină, a preferat să stea acasă ca să ne gătească pentru toată săptămîna care urmează, dar ne-a pus în rucsac hanorace, șepci, o sticlă cu apă, sandvișuri, piersici. Ne urcăm în trenul personal aproape gol, e duminică și e un tren de plăcere. Sîntem singuri în compartiment, doar eu și Anton. Pînă la Ploiești mă uit pe geam, cîmp și iar cîmp, mă plictisesc, mănînc o piersică. Anton rezolvă Rebus, timpul se tîrîie greu. Dacă măsuța de la geam n-ar fi atît de murdară și disfuncțională, poate am juca chibrițele. Dar așa doar stăm fiecare pe bancheta lui, așteptăm să ajungem odată în micul paradis numit Sinaia sau poate Bușteni. După Ploiești, lucrurile încep să se schimbe, apar dealuri, iar dimineața cea de devreme se transformă în dimineață tîrzie. Soarele inundă compartimentul nostru, doar al nostru. Lui Anton îi cade capul de la Rebus, au fost cuvinte prea complicate. Se întinde pe bancheta lui și adoarme. Eu îl privesc – un tată tînăr, cu ochelarii care aproape că îi cad de pe nas, a uitat să și-i scoată, respiră ușor, regulat, are un vis itinerant. Am intrat deja pe Valea Prahovei, care se revarsă cu toată vegetația ei peste calea ferată, vedem munții. Comarnic, Posada, Valea Largă, Sinaia Haltă. Un tovarăș milițian intră în compartimentul nostru. Anton se trezește. „Păi, ce faci, tovarășe, dormi încălțat pe bancheta cefereului? Așa faci și la tine acasă?!“ Anton îl privește buimac, bîlbîie scuze. „Păi, da, că așa distrugem noi toți bunurile poporului!“ Milițianul îi dă lui Anton o amendă, 50 de lei. Erau banii noștri pentru excursia la Sinaia sau poate la Bușteni. „Fir-ar al dracului!“, zice Anton după ce milițianul pleacă. „Poate voiam să beau și eu o bere! Lasă, că măcar avem sandvișuri, nu murim de foame!“

Ajungem la Sinaia, coborîm din tren și ne avîntăm voinicește spre scările care duc spre oraș. Anton încearcă să uite episodul cu amenda, avem o zi întreagă la dispoziție, nu ne grăbește nimeni. Ne pomenim pe un alt continent, departe, foarte departe de România, un arhipelag de străduțe care coboară și urcă, ne scot din oraș, ne duc în pădure, unde Anton poate să urle în voie: „Vă bag în pizda mă-sii de comuniști!“

Dragă Anton, ai împlinit de curînd 70 de ani, e o vîrstă frumoasă, deși știu că te înspăimîntă. M-am tot gîndit să-ți fac un cadou care să te bucure, dar n-am reușit, n-am găsit vreunul care să te reprezinte. Însă cred că timpul acesta repetitiv, timpul acesta luminos în drum spre un mic paradis posibil, poate Sinaia, poate Bușteni, timpul acesta petrecut în trenul personal care învinge toate miasmele iernii, toată rutina, toți timpii morți pe care ni-i culegem ca pe unghiile de la mîini și de la picioare atunci cînd ni le tăiem, valorează mai mult decît orice cadou. Sînt multe trenuri în viața asta, trenuri pe care tu le-ai pierdut și sînt pe cale să le pierd și eu, simt asta. Însă nici un tren nu se compară cu „trenul de plăcere“ care nu trage la peron niciodată, care te adorme și te poartă printr-un vis itinerant, întrerupt din cînd în cînd de cîte o voce impersonală, înregistată, care anunță doar atît: „Feriți liniile, trece un tren!“

Foto: wikimedia commons

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.