Am fost la Lidl. Rar ajung. E la mama dracului. Brînzeturi, roșii, unt de arahide, ciocolată, vin, somon, de-astea, firești. Dar am stat mult timp la standul de șurubelnițe. Minute în șir. Nu știu dacă ți-e dat, cititorule, să stai și să nu te dezlipești de niște șurubelnițe. Hipnotizat, m-am atașat de niște fiare, cu cap și mîner. Mi-am refăcut istoria sculăriei. N-am avut niciodată o sculă potrivită. Cînd am avut ceva, n-am prea mai avut ce să repar. Erau ieftine, erau bune. Dar ce să fac? Am acum, am moștenit de la părinți scule. Ce să fac? Să le ignor? Să le arunc? Sînt mai bune de la ei, sînt mai bune ale lui Lidl? Am văzut apoi somon. Am luat somon și m-am întors la șurubelnițe. Lung, le-am îndrăgit. Mi am amintit de scena șurubelniței din Orange is the new black. Blonda se duce la fumat cu o șurubelniță și-o uită în buzunar. Apoi, ce să vezi? Se face numărătoarea, începe scandalul, ea uită de șurubelniță și o descoperă cînd treaba era horror. Șurubelnița! Armă de ucis, împachetată în cîrpe, chiar sex pentru o voluptuoasă. Și acum, la trei zile de la vederea lor, șurubelnițele mă îndoaie! Băi, ce mult mi-ar fi plăcut să le iau. Dar nu le-am luat. Un junghi mă ține-n stînga, dar nu mă las, nu mă duc să le iau. De ce să dau 50 de lei pe 100 de vîrfuri și un mîner, ce sens are? Nu, nu mă duc! Lîngă șurubelnițe, niște căști bune de ascultat, colorate. Îmi trebuiau, că mi cad prostiile alea de urechelnițe. Nu pot asculta pe stradă nimic, că-mi cad din urechi, mă chinui să le pun, nu stau. Bune erau căștile! Erau treizeci și ceva de lei. Scumpe! Foarte scumpe. Păi, nu-mi iau șurubelnițe care nu-mi trebuie și să-mi iau căști care-mi trebuie? Înjur guvernul că-s scumpe toate și plec. Lua­sem șapte feluri de brînză, însă. Cînd aud totalul la casă, mă sugrum de nervi. Luasem ca boul, peste măsură. Dar nu-mi luasem șurubelnițe…