Manuale de dezvoltare personală, clasa a II-a. Informații interesante, utile, importante, despre comunicare, diversitate, conflict, emoții, sănătate. Lucrurile se complică atunci cînd vine vorba despre felul în care ele sînt transmise: un amestec de dulcegării, clișee, inadecvări, imagini false despre preocupările copiilor și despre felul în care pot asimila cunoștințele. Dau cîteva exemple.

Teoretic, un manual de dezvoltare personală ar trebui să aibă ca punct de pornire întîmplări, circumstanțe, evenimente, persoane, relații reale din viața de zi cu zi a unui copil de 8-9 ani. Căci, în fond, rostul unui astfel de manual este acela de a-l ajuta pe copil să se cunoască pe sine, să îi înțeleagă pe pe cei din jurul lui, să perceapă „culorile“ diferite ale lumii care îl înconjoară etc. Totul, insist, pornind de la experiența lor reală. Iată, însă, cum sună introducerea unui astfel de manual: „Bine ai venit în Regatul Copilăriei! (…) Vom întîlni spiriduși și vrăjitoare, regi și zîne! Ne vom juca și vom descoperi tărîmuri doar de noi știute! Vom primi chei magice și vom deschide porți în labirint!“ Dacă aș fi citit doar aceste fraze jucăușe, aș fi putut să fac prinsoare că e vorba despre o carte de povești sau de un promo pentru o emisiune de desene animate. Aș fi pierdut, evident.

Manualul este plin, cum spuneam, de tot felul de dulcegării, formulări exaltate, gînduri gata mestecate și livrate sub forma unui panseuri siropoase: „Faptele noastre bune înseamnă comportamentele noastre frumoase față de alții! Ceea ce vedem noi la alții și văd alții la noi! (cum adică? – n.m., M.I.) Faptele bune ne leagă unii de alții prin niște fire invizibile.“ (…) „Comunicarea înseamnă colaborare!“, „E loc pentru toate emoțiile pe Tărîmul Inimii!“, „Cînd ne acceptăm cu adevărat, sîntem mai puternici!“ etc. „Consiliere psihologică“ de doi bani…

Nu lipsesc rețetele din ciclul „Cum să atingi succesul/comunicarea/fericirea perfectă în șapte pași“, rețete dificil de urmat pentru un adult, darămite pentru un copil: „Să învățăm să ne acceptăm pe noi înșine cu punctele noastre puternice și cu cele slabe!“, „Punctele noastre slabe, cînd le recunoaștem, pot deveni puncte tari!“, „Dacă oferim bucurie, respect, primim înapoi bucurie, respect!“ Nu e rău să gîndești așa, dar mie nu îmi iese! Recunosc, însă, că nici nu am început aşa de devreme.

Tot în aceste manuale găsim tot felul de formulări bizare, greu de descifrat: „Tot ce știm despre noi formează o mantie protectoare“ (eu, de exemplu, știu despre mine că am ochii căprui, dar asta nu mă protejează deloc, dar deloc, de caniculă. De fapt, de mai nimic, ca să fiu sinceră pînă la capăt.), „Fiecare dintre noi se întîlnește zilnic cu persoanele din jur“ (o cugetare adîncă al cărei magnetism nu îndrăznesc să îl fisurez cu nici un semn de nedumerire), „Ocupaţia elevului este învățatul, adică activitatea prin care noi acumulăm cunoștințe și prin care ne putem schimba comportamentul“, „Ca să fim frumoși și sănătoși este necesar să respectăm igiena personală a corpului nostru…“ (!), „De ești bucuros, fricos, trist sau furios, să ai mare grijă și, în orice caz, tu să fii politicos.“

De departe însă cele mai interesante sînt exercițiile sau întrebările adresate elevilor: „Realizează din carton o pereche de ochelari prin care să îi convingi pe ceilalți să te privească un timp cît mai îndelungat“ (Nu înțeleg cu ce te alegi dacă te privește cineva timp îndelungat. Nici dacă privești pe cineva timp îndelungat. Nu înțeleg la ce folosesc ochelarii din carton.), „Cum arată chipul nostru cînd vorbim respectuos unii cu alții?“ (chiar, cum arată?), „Apreciezi că totul în jur este comunicare și că este important să respectăm regulile comunicării?“ (dacă totul în jur ar fi numai comunicare, atunci lumea ar fi un balamuc în care regulile de comunicare ar deveni neesențiale), „În clasa voastră este un coleg care are probleme de vedere. Cum comunicați cu acesta astfel încît și el să înțeleagă mesajul pe care i-l transmiteți?“ (ar fi o problemă dacă dialogul între colegii de clasă, în general, s-ar realiza prin semne, post-it-uri sau SMS-uri. Un coleg cu probleme de vedere nu este neapărat un coleg hipoacuzic).

Cam asta este una dintre problemele majore ale manualelor din învăţămîntul nostru: intențiile nu sînt rele, dar punerea lor în practică e de mîntuială, neprofesionistă, neglijentă, nereceptivă la interesele și curiozitățile „cititorului“. Și, uneori, ușor kitsch 

Maria Iordănescu este psiholog.