A fost, de curînd, Valentine’s Day. Şi indiferent de cît de contestată e sărbătoarea asta de unii și de alții, de cît de kitsch a devenit în cele mai multe contexte, eu, una, voi continua să „mă las pradă“ ei și chiar să mă bucur de ea. Da, evident, aceasta răspunde părții mai siropoase și mai soft din mine, celei asemănătoare unei bezele roz în formă de inimioară. Cea despre care romanele și revistele pentru femei ne spun că se găsește în orice „fată“: undeva, în străfundul sufletului ei de Cenușăreasă posibilă, amestecată cu Rapunzel, care stă undeva în turnul ei, îmbrăcată în roz și așteaptă un prinț generic. Nu m-au deranjat, de fapt, niciodată, inimile monstruos-pufoase, din blană roșie, asociate cu ursuleți pe care, de destule ori, scrie „I love you“. Nici prăjiturile, fursecurile sau bomboanele în formă de inimă de care sînt invadate cofetăriile și supermarket-urile. Dimpotrivă, „victimă“ în cunoștință de cauză, le-am încercat pe mai toate. Ba pînă și pizza în formă de inimă, care a fost, într-un an, „la ofertă“ la Pizza Hut.

Am și acum poza cu fiul meu, bărbatul meu și cu mine, în jurul inimii multicolore de cocă. Cred că era într-o perioadă în care, copilul fiind mic, eram depășiți de situație: și el, și eu arătam ușor fanați și încercănați. Copilul părea însă mulțumit, ceea ce, pînă la urmă, conta. Nu se integra în romantismul clasic de Sf. Valentin, dar era, totuși, o poză care surprindea un anumit fel de dragoste.

M-au distrat, de fiecare dată, și ofertele de week-end-uri romantice, eventual la spa-uri cu jacuzzi și lumînări parfumate. Sau cele în destinații exotice, unde totul e strălucitor, efervescent și de multe stele, nu e niciodată frig și mereu, pe geam, se vede un soare ieșind sau intrînd în mare. Sau chiar cele din cărți pe teme sentimentale, care apar puzderie în această perioadă a anului, precum aceea (ce i drept, apărută mai demult) cu Sufletul pereche te cheamă. Metode de activare a conștienței și succesului în relații (Russ Michael, editura For You, 2001, traducere de Monica Vișan), din care nu mă pot abține să citez măcar puțin (deși am mai făcut-o): „Fiecare dintre noi avem, adînc înrădăcinată în noi, convingerea că, undeva, chiar în acest moment, cineva cu totul deosebit ne cheamă spre a-l descoperi. Sufletul pereche te cheamă, oriunde ar locui el/ea pe acest pămînt. Îți trimite un semnal al cărui mesaj esențial ar fi: Unde ești? Te aștept. Te doresc! (…) Astfel, dintr-o perspectivă multidimensională, se poate spune că e doar o chestiune de timp. În cazul în care unul dintre voi sau, preferabil, amîndoi vă concentrați mental ferm – și trupul vostru are sentimentul puternic al unei întîlniri fericite și al unei uniri în plan fizic –, aceasta va deveni, în cele din urmă, o realitate tridimensională pentru amîndoi. În spirit, cei care se aseamănă se atrag!“

Există și variante mai puțin metafizice, mai concrete și mai pragmatice, rețete de reușită în contextul mult bătut al diferențelor dintre sexe: „Ademenește-ne cu trupul, apoi păstrează-ne cu creierul. Așa se ține un bărbat. (…). Deci, ce trebuie să faci tu? Să arăți bine și, odată ce ne ai ademenit ca pe niște rechini în larg, e momentul să ne pui la punct și să ne faci să descoperim și acea parte din tine, minunat de inteligentă, care se află de la gît în sus. (…) Per ansamblu, interesul e ca partenerul tău / victima ta să nu te poată încadra în nici o schemă de-a lui, pentru că, dacă îi lași posibilitatea să facă asta, te va vedea ca pe ceva previzibil și-și va pierde interesul“ (Steve Santagati și Arianne Cohen, Manualul. Un Băiat Rău explică cum gîndesc bărbații, cum își aleg partenerele și cum ajung în pat cu ele – și ce pot face femeile ca să ajungă mereu deasupra, Editura Kondyli, traducere de Claudia Emilia Trifan, 2007).

Dar și unele mai profunde și care chiar pot fi luate în serios: „Fiecare iubire și prietenie adevărată e povestea unei prefaceri neașteptate. Dacă sîntem aceiași oameni înainte și după ce-am iubit, înseamnă că n-am iubit destul. (…) O viață fără iubire e lipsită de însemnătate. Nu te întreba ce fel de iubire ar trebui să cauți, sprituală ori materială, divină ori pămîntească, răsăriteană sau apuseană… Împărțirile duc doar la alte împărțiri. Iubirea nu poate fi nici numită, nici lămurită. E ceea ce e, pur și simplu. Iubirea e apa vieții. Iar cel ce iubește e un suflet de foc! Lumea se învîrte altfel cînd focul iubește apa“ (Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii, Polirom, 2014, traducere de Ada Tănasă).

Recăzînd cu picioarele pe pămînt, da, Ziua Îndrăgostiților (fie că o serbăm de Sf. Valentin sau de Dragobete), e din punctul meu de vedere, o sărbătoare benignă. Pînă la urmă, are legătură și cu ciclurile naturii: dacă Halloween-ul (o zi a morților...) marca începutul iernii, Sfîntul Valentin anunță venirea primăverii, trezirea la viață a toate cele, așa cum scriam în compunerile școlare de altădată. O variantă idillică de Baba Dochia, de ce nu...

Foto: adevarul.ro