Primesc destul de des – bănuiesc că cei mai tehnici dintre dumneavoastră au și identificat ușoara mea inadaptare digitală –, primesc, spuneam, mesaje pe telefon cum că spațiul de stocare e insuficient și că vă rugăm să mai ștergeți, pentru numele lui Dumnezeu, dintre fotografiile și filmulețele cu care l-ați umplut pînă la refuz.

Ce naiba am atîta de pozat? Și cum se face că din ce în ce mai multe dintre fotografiile astea sfîrșesc ba pe Facebook, ba pe Instagram – un adevărat festival de pus poalele în cap și de împărtășit cu lumea culoarea dată prin filtre a sendvișului cu cașcaval din care abia ai mușcat?

M-am gîndit un pic la resorturile acestui impuls care pare cumva scăpat de sub control. Am ajuns să nu mă mai bucur de vacanțe pentru că am nenorocitul ăsta de telefon lipit de mînă și pentru că sînt ocupată să fac fotografii – chipurile, artistice – cu diverse amănunte pe care le văd pe stradă. Dacă mă gîndesc apoi ce am văzut, care e atmosfera cutărui oraș, cum sînt oamenii, cum miroase un loc anume sau ce gust are marea, probabil că o să mă uit repede în telefon.

Am intrat cu capul înainte în grupul caraghioșilor care cred în lăuntrul lor artistic că au un ochi sensibil la frumusețe, la diverse bizarerii sau la cine știe ce simbolistică ascunsă. Dacă vreți să vă reveleze Iusuf tristețea manifestă a unui balon albastru părăsit pe peronul jegos al stației de metrou din Romană, gata e instantaneul! Sau poate aveți nevoie de un unghi bine ales din care să vedeți o casă frumoasă și părăsită din București. Vă rezolvă nineaca! Un graffiti, ceva? Sigur că sînt persoane, persoane pe care le urmăresc cu drag, care știu ce fac, ale căror fotografii respiră profesionalism reținut. Eu sînt însă în liga micilor căței cu limba pe afară care își imaginează că orice șervețel mototolit aruncat pe jos, pe care l-ai saturat cu un Chrome, îl poate face pe un oarecare privitor să cadă pe gînduri.

Oricum, de cînd toată lumea are telefoane cu cameră, fotografiatul s-a banalizat într-atît, că gestul de a deschide camera atunci cînd ți se pare că magnolia înflorită pe care ai văzut-o e unică, e deja reflex. Toată lumea se dă artistă și nu e neapărat rău. Rău e că rămîi fără spațiu în telefon cînd ți-e lumea mai dragă și atunci cînd sfîrșești cumva să-i sufoci pe toți ceilalți cu pretențiile tale artistice.

Cum se strîng doi-trei la o masă, pac! Poză. Ba un selfie de grup, ba mîncarea adusă la masă și pozată de sus ca să se vadă frumos pe Instagram. Asta cu pozele făcute ciorbelor, hamburgerilor sau cine știe cărui alt fel de mîncare rafinat, pus pe farfurie între trei picături de sos, e nebunie curată. O să vezi lume care pare întreagă la cap ridicată în picioare, aplecată în față sau țintuită în poziții nefirești ca să iasă poza bună. În spate așteaptă cuminte chelnerul să termine ăla cu pozatul ca să toarne un pahar cu apă. Eu îmi pozez paharele cu vin. Altul pune un șir interminabil de cafele din cele cu model de inimioară din lapte la mijloc. Altcineva pozează pur și simplu mîncare urîtă, total neinstagramabilă, cum ar fi, să zicem, o mîncare de spanac. Sau de urzici. Astea nu arată deloc bine în poze. E bine să ne abținem, cred.

Unde sînt toată pompa și solemnitatea care însoțeau actul fotografierii pe la începuturile lui? Atunci cuiva i se făcea o fotografie-portret, poate singura din viața sa, iar emoția se simțea în cea mai mică granulație a hîrtiei. O doamnă încorsetată care se sprijină țeapăn pe un soi de mini-coloană grecească de studio. Două surori de vreo 8-9 ani leagănă niște coșuri cu flori; legănatul se vede blurat și acum, după o sută de ani, în fotografie. Fetele sînt încremenite de emoție, se strîng de mînă tare-tare, inima lor bate nebunește sub pieptarele încheiate cu nasturi minusculi ale rochiilor bufante. Un act aproape magic, o furăciune a sufletului se petrecea acolo.

Acum, toată magia s-a topit în hlizeala noastră dezinhibată și instantanee. Nu zic că e rău. E evoluția firească a lucrurilor. Zic doar că abia aștept să se inventeze un alt fel de a ne fura sufletele unii altora. Cît sînt încă în viață. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.