Documentul din care am extras fragmentele de mai jos ne-a fost pus la dispoziție, cu generozitate, de domnul Viorel Ciurilă, gridan, căruia îi exprimăm, pe această cale, deosebite mulțumiri. Sînt fapte consemnate de „cronicar“ – Nicolae Chichernea, învățător în sat –, iar semnificația lor ultimă are rezonanță, la nivel macro, în perspectiva celor trei sferturi de veac din destinul nostru comun.

Fragmentele propuse spre lectură nu fac obiectul unui scenariu de film, deși ar putea. Nici nu sînt desprinse din manualul unic de istorie (din jumătatea de secol ante-’89, lucru de neimaginat atunci), dar ar putea oricînd figura în cuprinsul unui manual alternativ al istoriei noastre alternative din ultimii 50 + 25 de ani. Nu… ele sînt consemnările unui țăran/învățător de sat, reprezentant al aristocrației țărănești, acea „țărănime emancipată“, cum a numit-o celebrul folclorist Gheorghe Cernea, vizată a fi distrusă de regimul comunist odată instalat. Paralel cu elita intelectualității stivuită de-acum în închisori. Și au fost selectate din „Cronica zilnică a Căminului cultural «Tineretul» din comuna Grid, Județul Făgăraș, Fundația Culturală Regală «Principele Carol» Serviciul Social“. Sînt însemnări la cald, la prima mînă, în calitate de martor, fără gîndul, nicicînd nutrit, de a fi publicate. Ele acoperă șase ani din activitatea culturală a unui sat oarecare: 4 august 1942 (actul de înființare a Societății culturale) – 3 mai 1948 (ultima consemnare). O periodă exemplară pentru profilul civic al unei restrînse comunități rurale: erau oameni liberi, nu-i obligase nimeni să deruleze aceste adevărate proiecte culturale, se întruneau periodic pentru „a învăța“ și a-și bucura semenii. Acuratețea limbii române, precizia notării, spiritul de sinteză, acribia și, nu în ultimul rînd, grafia și ortografia sînt parametri care definesc calitatea învățămîntului derulat, la acea vreme, într-un sat uitat de lume. Dar iubit de Dumnezeu.

P.S. Și totuși, cine l-a trădat/ucis pe Ion Pridon? 

 

Despuierea scrutinului 

„[p. 13] Programul zilei de 8 Nov. 1945

La orele 19 – cînd se deschid cursurile teoretice printr-o rugăciune, sînt prezenți toți elevii înscriși plus un mare număr de tineri neînscriși. Mai întîi se face apelul, după care, prin cîteva cuvinte, Pr. V. Boeriu evocă marea personalitate a M.S. Regelui Mihai I – fiind ziua sa onomastică – arătînd că destinul nației noastre este împletit cu acel al coroanei, cum au dovedit evenimentele prin care a trecut Patria.

[p. 46] 27 – 30 Aprilie 1946

Probe în sala culturală de cor și orchestră și jocuri, în vederea concursului de 1 Mai de la Făgăraș, sub conducerea înv[ățătorilor] Chichernea N[icolae], Boeru N[icolae] și Gh. Ciurilă. Avem toată speranța clasării printre primii.

1 Mai 1946

În șapte căruțe, corul și o echipă de joc românesc se deplasează la Făgăraș pentru a participa la concursul ce s-a organizat.

Băieții s-au îmbrăcat în portul specific din Grid, și anume: ghete, cioareci cusuți cu negru pe din jos, cămașă, pieptar cu flori pe fond roșu, căciulă cu flori artificiale.

Fetele: ghete, ciorapi negri, cretință, șorțuri alese pe roșu în război, ie în flori roșii (cu pui cu codiță); fetele care s-au îmbrăcat neveste au avut pieptărușe, iar în cap căiță cu «colac» – iar restul fetelor = laibăr și cu coadele pe spinare.

Dimineața, la orele 9, a început defilarea. Echipa făcută din gridani și cu placarda în frunte cu lozincile «Trăiască Regele Mihai I» – Căminul cultural «Tinerimea» – Grid – Făgăraș și cifrul regal, a făcut o deosebită impresie de eleganță și bun gust. Pe unde trecea, stîrnea aclamațiile mulțimii.

La orele 14 începe concursul în parcul «Regina Maria», începînd cu corurile. După Comăna de Jos, în al doilea rînd a urmat Gridul. Corul Căminului dirijat de înv[ățător] Chichernea Nicolae, a cîntat: «Of! Dor, dor, dor!», «La-nserat», «Fata ardeleană». A stîrnit aclamațiile mulțimii – dovadă că au fost premiați cu premiul I, după noi fiind clasați cu premiul II Comăna de Jos.

La concursul de joc românesc, echipa noastră n-a fost la înălțimea dorită, nefiind destul de selecționată. A fost sub conducerea înv[ățătorului] dir[ector] Ciurilă Gh.

[p. 56] 21 Nov. 1946

Au trecut alegerile.

După o perioadă de neliniște și propagandă ca niciodată a partidelor de la guvern, lumea s-a prezentat în fața urnelor pentru a vota. Comuna noastră a votat la Veneția de Jos între orele 10-13 după comuna Părău. Votarea a decurs în ordine și libertate. Poporul s-a scandalizat la despuierea scrutinului (numărătoarea voturilor) cînd nu s-a mai realizat «alegeri libere» – numărîndu-se voturile de către președintele secției, fără ca să le arate la cei de față, numărîndu-se numai pentru guvern (B.P.D.). [Blocul Partidelor Democrate, alianță de stînga, în frunte cu PCR – n.n.]

Alegătorii au prins de veste și s-au dus în număr mare la Veneția, pentru a apăra libertatea alegerilor. Lumea indignată a tăbărît pe cei din sala de votare, iscîndu-se un scandal mai rar întîlnit. Geamurile au fost sparte și chiar crucile de la ferestre au fost rupte. A intervenit armata care a restabilit ordinea după cum au crezut, făcîndu-se arestări numeroase. Toate acestea le-am scris după cum mi-au povestit cei care au fost de față.

Cronicar C[hichernea] N[icolae]

[învățător]

[p. 58] 26 Dec. 1946

Cum au decurs obiceiurile de Crăciun în sat

O ceată de feciori au organizat Turca, avînd ca muzicant pe țiganul «Strîmbu». De la început au fost refractari conducerii Căminului și au lucrat numai în ambiție, încadrîndu-se în anumite curente de stînga, după felul în care s-au comportat în tot timpul și prin care au obținut autorizație. Influențați de diferiți oameni, care le-au întărit intențiile lor, ca niciodată au pornit Turca prin sat, fără să țină cont de conducătorii satului: preoți, învățători, primar ș.a. Acest gest a indignat nu numai pe cei ofensați, ci pe întreg satul, ca dovadă că au găsit porțile încuiate la cel puțin 1/3 din gazdele satului.

Turca a fost organizată de următorii: Țogoe Leonte (vătav), Modorcea Nicolae, Modorcea Ion, Drăghici Gh., Octavian Stejeroiu, Chelement Nicolae.

Se vor lua măsuri disciplinare contra acestora, de către toți membrii Căminului în adunarea generală.

Copiii au fost ca de obicei prin sat cu colindul.

Cronicar, C[hichernea] N[icolae] înv[ățător]

[p. 64] 3 mai 1948

Ieri în ziua de 2 mai 1948 (prima zi de Paști) la orele 21 a început să se desfășoare programul serbării organizate în cadrul Căminului, serbarea fiind pregătită de înv[ățător] Chichernea Nicolae și Boeru Nicolae.

S-a desfășurat următorul program:

1) «Hristos a înviat» de T. Popovici – cor pe patru voci dir[i]j[at] de înv[ățător] Chichernea

2) «Internaționala» – cor la unison

3) «Foaie verde, murele» de Fl. Bădoiu, pe patru voci, dir[i]j[or] același

4) Spovedania soacrei – piesă în trei acte de Octavian Pintea, o piesă plină de învățăminte pentru săteni. […]“

Un caiet voluminos, studențesc, tip dictando, cuprinzînd 50 de file, 65 de pagini scrise îngrijit și meticulos. Pagini din viața și activitatea unui sat despre care se tot spune că ar fi uitat de lume.

Lecție deschisă

Ne aflăm așadar în anii care anunță mari frămîntări și schimbări. Sătenii iau corect pulsul și acționează spontan, la unison, în încercarea de a stăvili cursul nefiresc pe care începuseră să-l ia lucrurile, iar zisa cum că „mămăliga nu prea explodează“ se circumscrie unui alt timp, cînd păsatul fusese de-acum înlocuit.

Memoria colectivă păstrează amănunte semnificative legate de alegerile din 1946, bazate, cum știm, pe minciună, fraudă masivă și crimă, markeri definitorii pe toată durata de acțiune a partidului comunist, indiferent de titulatura sub care a încercat/încearcă să-și drapeze identitatea. În noiembrie 1946, Gheorghe Urdea Slătinaru, țăran din satul Grid, jud. Făgăraș, împreună cu unchiul său Ion Pridon, învățător în comuna Părău, renumit pentru calitățile lui de dascăl care a îndrumat generații de elevi, pregătește centrul de votare din comuna Veneția de Jos. Ing. Ion Mitoc este trimis de la centru, din Brașov, și împreună cu un grup de comuniști măsluiesc alegerile. Gh. Urdea Slătinaru, Emil Radocea (student la drept), Ioan Cizmaș (profesor, căpitan în rezervă, ordinul „Mihai Viteazul“), Virgil Comșa (voluntar în Primul Război Mondial, reîntors din America), Alex. Coandă, dr. Gh. Halmaghi ș.a. trag clopotele bisericii, adunînd peste 2000 de locuitori din comunele învecinate. Ion Mitoc e salvat de furia mulțimii de Gh. Urdea Slătinaru. Învățătorul Ion Pridon, voluntar în Primul Război Mondial, comandant de baterie la Odesa, decorat cu ordinul „Steaua României“ și „Coroana României“, va conduce grupul de rezistență din Munții Făgăraș. Trădat, este arestat, condamnat la moarte și executat la Jilava. O placă montată pe casa (acum integral refăcută) unde a locuit îl readuce în memoria părăienilor pe eroul lor național: „Aici a viețuit înzestratul dascăl și erou al Rezistenței antibolșevice din Munții Făgărașului – comandant al grupului «Vultanii» Părău – Ion Pridon 11.1899 – trădat și executat de Securitatea bolșevică în Jilava în 27.09.1952. Recunoștința veșnică a Neamului Românesc“ – placă montată la inițiativa și prin contribuția lui George Gridănușu, 1923-2016, reprezentant al teatrului de amatori din Brașov, în semn de recunoștință pentru fostul dascăl care, cu intuiție și responsabilitate, îi îndrumă pașii spre scenă. Mulțumiri domnului Doru Ionescu pentru fotografia-document.

La rîndul lui, Gh. Urdea Slătinaru devine „fugar“ în munți și face parte din mișcarea de rezistență între 1946-1953. În 1953 este arestat și pînă în ianuarie 1962 trece prin mai multe închisori și spitale de psihiatrie. (Vezi și Gheorghe Urdea Slătinaru, „Între speranță și moarte“, cu o notă biografică de Georgeta Toma, Memoria, nr. 9/septembrie 1993 – n.n.)

„Rob cu rob să ne unim“

Învățămîntul instituit prin platforma Gusti se dovedește extrem de temeinic și riguros. Ar putea constitui o alternativă la programul educațional actual (dacă există vreunul), numai ca mostră de seriozitate, abnegație și asumare a acestui complex demers care privește educația sub toate aspectele sale. Programul prevede lecții pe toate palierele, de la cunoștințe practice, pînă la elaborate teme de istorie, geografie, științe matematice etc., predate de învățătorii și preoții satului (în cele mai multe cazuri, unul și același), sau de profesori și cercetători invitați de la renumite centre de cercetare sau chiar universități. Au loc și lecții de muzică, nu numai corală, dar și instrument, vioara/viola, ca să dăm numai un exemplu. Semnalăm prezența „Imnului regal“ în deschiderea tuturor lecțiilor sau la serbări, organizate cu fast și axate pe un program extrem de variat (cor, teatru, dans etc.). Asta pînă în ziua de 3 mai 1948, dată de la care lecția urma să se încheie în ritmul revoluționar al „Internaționalei“. Unul din punctele-cheie fusese atins: subminarea, prin orice mijloace, a autorității instituției monarhice, singura legitimă, ținta marcată cu roșu pe noua hartă deja împărțită. Scala de valori fusese în sfîrșit răsturnată. Dar planul era abia la început. El va fi urmat pas cu pas, cum știm, iar ecourile „Internaționalei“ se fac încă auzite, din păcate, pînă în ziua de azi: „Sculați, nu-i nici o mîntuire / În regi, ciocoi sau dumnezei! / Unire, muncitori, unire, / Și lumea va scăpa de ei!“ Varianta în limba franceză, care stă la baza versiunii românești, punctează: „C’est la lute finale / Groupons-nous et demain / L’Internationale / Sera le genre humain“. Reamintim, pentru cei din afara acelui timp, că versurile originale ale acestui marș revoluționar au fost scrise de Eugène Pottier (1816-1887), iar varianta în limba română, semnată de avocat-„poet“ C.Z. Buzdugan, datează din 1907. De aici pînă la „abolirea“ monarhiei – cum le place autorităților comuniste să anuleze sensul și semnificația gestului regal din acel urgisit sfîrșit de decembrie, de abolire a unei lumi vs o nelume nouă – drumul era drept și va fi împlinit punctual.

„Unsul lui Dumnezeu“ / RPR

„…și cîntecele mulțimii, ecoul bucuriei nestăvilite a muncitorilor, intelectualilor, meseriașilor, ostașilor și ofițerilor. România este Republică Populară. Din rîndurile poporului muncitor nici un regret nu însoțește abdicarea ultimului rege al României. Cei 81 de ani de domnie a Hohenzollernilor, ani de sărăcie, de robie, ani de cufundare a poporului român în nenorociri și dezastre din ce în ce mai mari au discreditat din temelie nu numai pe fiecare din cei 4 regi care s-au perindat la tronul României, nu numai dinastia germană ultrareacționară, ci și însuși «principiul monarhic». Cine și de ce a adus în țara noastră dinastia Hohenzollern Sigmaringen?“ (Sorin Toma, „De la monarhia burghezo-moșierească la Republica Populară“, în Scînteia, 2 ianuarie 1948 – n.n.).

Oare ce serbăm în 2018? Primul centenar al țării, sau un acronim? Acronim care traduce trădare de țară prin excomunicarea poporului său din timpul său firesc și azvîrlirea lui într-un infern de scelerați, monștri, lichele și demoni. Sosiți de-aiurea sau plămădiți din boască, gunoi și lături autohtone. Din a doua zonă a celui de-al nouălea cerc. Consecințele încă nu și-au încheiat mandatul.

În aceeași foaie, discret, „Două comunicări ale Patriarhiei către toate eparhiile și parohiile ortodoxe din țară“: „În urma abdicării regelui Mihai și pînă la dispozițiunile definitive ale Sf. Sinod, la toate formulele de pomenire a capului Statului, în rugăciuni și ectenii, se vor întrebuința cuvintele «Înaltul Prezidium al Republicii Populare Române“. Ministerul Cultelor invită de asemenea toate celelalte culte și asociațiuni religioase să se conforme în același sens.“; „La troparul «Mîntuiește, Doamne, poporul Tău», se va folosi formula veche «biruință binecredincioșilor creștini»“. Așadar, formulele se pot schimba, dacă țara o cere.