Este, din păcate, evident că propunerea partidului de guvernămînt pentru funcția de ministru al Educației este o rușine. E o probă de dispreț adînc pentru tot ce înseamnă cultură, școală, copii, tineri, universități, viitor. Și asta nu pentru că domnul Popa nu știe să pronunțe corect „ceilalți“ (deși…), ci pentru discursul său amuțitor de la audieri, pentru viziunea „excepțională“ pe care o are despre ce ar trebui să producă învățămîntul românesc, pentru soluțiile miraculoase, la îndemînă, propuse la problemele cu care se confruntă școala autohtonă. Să le rezumăm: plagiatele sînt fleacuri și, oricum, sînt scuzabile, fiindcă legea care le penalizează este imperfectă; învățămîntul românesc e bun, dar imaginea lui suferă din cauza cîrcotașilor care se leagă de cei care copiază în lucrările academice; părinții și elevii sînt stresați din cauza notelor, iar soluția ar fi ca notele să fie confidențiale; părinții săraci ar putea fi stimulați să își dea copiii la școală dacă li s-ar reduce din impozitele pe care le au de plătit (1800 de lei). Iar declarația dată presei de viitorul ministru al Educației, la finalul audierilor, va rămîne un citat de referință în istoria educației românești: „Eu sînt al XIII-lea ministru și sînt căsătorit pe data de 13. Sînt cu aceeași soție din 1989. Sper să fie cu noroc.“ O fi spus și Spiru Haret ceva de genul acesta, cu prilejul numirii sale în funcție?

Ce să mai comentezi? De unde să o iei și încotro s-o apuci cînd ai de-a face cu un asemenea personaj? Să îi șoptești că stresul părinților și al elevilor nu se rezolvă cu secretizarea notelor, ci cu programe școlare reformate, cu metode moderne de predare și cu structuri clare de examinare și de orientare profesională? Să îi dezvălui proaspătului ministru al Educației că un părinte sărac, care nu își trimite copilul la școală, nu are serviciu deloc, că deci impozitele pe care le datorează statului sînt ultima lui problemă și că, prin urmare, reducerea propusă ca soluție este inutilă? Să îi aduci aminte domnului Popa că unul dintre principalele motivele ale abandonului școlar este faptul că elevii trebuie să parcurgă kilometri în­tregi prin noroaie și frig și că nu au haine și rechizite? Că învățămîntul românesc nu mai reușește de ani buni să țină pasul cu cerințele pieței de muncă?

Cum spuneam, numirea domnului Valentin Popa în funcția de ministru al Educației este o rușine. Și dacă motivele de mai sus nu sînt suficiente, să mai amintim și că profesorul Mircea Dumitru, rector al Universității din București și membru corespondent al Academiei Române, și-a dat demisia din Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Iar profesorul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității „Babeș-Bolyai“, a fost trecut fraudulos printre semnatarii petiției de susținere a noului ministru. (Apropo de susținătorii autentici ai domnului Popa, argumentul unuia dintre ei pentru semnarea petiției este stupefiant: „(...) am crezut că este normal să susținem un coleg de-al nostru pe care îl și cunoaștem.“)

De ani buni, felul în care sînt aleși, de către cei din PSD, miniștrii Educației (haotic, arbitrar, fără noimă și fără discernămînt) dă măsura prețului pe care acest partid îl pune pe educația românească. Să nu ne facem iluzii: nu există nici un program, nici o pregătire, nici o intenție de a reforma ceva în învățămînt. Numai cîrpeli, personaje de mîna a doua, figuri care abia pîlpîie în negura vremurilor. Lucrurile se vor schimba – poate – doar cînd vom auzi, în sfîrșit, vocea clară a dascălilor, a părinților, a elevilor și studenților, care să spună limpede ce fel de om poate înfăptui schimbările benefice de care școala are nevoie.

Noul ministru al Educației afirmă că ghilimelele pentru evidențierea unui fragment preluat dintr-un text al altuia nu sînt obligatorii. Că fiecare editură ar trebui să aibă regulile proprii de redactare – cum ar veni, limba română ar fi „pe persoană fizică sau juridică“, nu limbă națională. (La fel pare să creadă și domnul Călin Popescu Tăriceanu, care are impresia că limba română trebuie vorbită corect doar de profesorii de specialitate, ca și cum doar istoricii au datoria să știe că statul nostru se numește România, și doar geografii sînt obligați să știe unde este capitala. De altfel, după felul în care se exprimă, este evident că are aceste convingeri.) Propun, deci, revistei Dilema veche să renunțăm la semnul întrebării, la cel al exclamării și la alte ifose de punctuație și să imprime în paginile ei următorul text: îți vine să te crucești de felul în care își bate joc partidul majoritar de o întreagă națiune propunînd în fruntea Educației tot felul de agramați și inculți păi să nu ieși în stradă cu obidă și să nu strigi din toți rărunchii rușine să vă fie și să nu faci grevă în învățămînt și proteste în stradă cît e anul de lung. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: adevarul.ro