Cu ceva timp în urmă, a apărut în presă o listă de reguli pentru credincioși, afișată la intrarea Bisericii Sf. Nicolae, Lăpușna, Mureș. O turistă aflată la fața locului a postat „afișul“ pe Facebook. Din păcate, lista pare scrisă, într-adevăr, de un birocratic „activist de parohie“, neșcolit și, ca să zicem așa, nedus la biserică: interdicțiile aruncate asupra credincioșilor te lasă perplex, n-au nimic de-a face nici cu Scriptura, nici cu viața de secol XXI, nici cu credința, nici cu mîntuirea sufletului. Adunate laolaltă, seamănă cu un mic manual pentru părinții care vor să își lase fiii, de la vîrste fragede, pe Muntele Athos. Citez: „Părinții păcătuiesc atunci cînd dau voie copiilor să se joace oricînd, oriunde, cu oricine, îngăduie copiilor să se uite la televizor, nu-i învață pe copii să se roage, să postească, să umble la biserică și la celelalte (!), le îngăduie să-și petreacă timpul la calculator, jocuri electronice, filme, teatre, concerte, circuri, carnavaluri, adunări sportive, cursuri de modă, fitness, karate, yoga, bioenergie, radiestezie: părinții păcătuiesc atunci cînd le îngăduie copiilor orice ținută, tunsoare, limbaj, comportament, motivînd că sînt copii și că nu știu“ etc.

Despre această postare – preluată prompt și zgomotos de presă, o presă interesată mai mult de rating decît de subiect – ar fi cîte ceva de spus.

● Postarea cu pricina a „adunat“ cîteva sute de like-uri „indignate“ (un gen de oximoron consacrat de rețelele de socializare), multe comentarii înfierbîntate și peste o mie de preluări pe alte pagini Face-book. Pe scurt, o postare „de succes“, deși informația cuprinsă în ea este meschină: o hîrtie cu cîteva însemnări scrise mai degrabă neglijent stilistic, gramatical (și spiritual), atîrnată de poarta unei biserici dintr-un colț de țară. Fără nici un efect: probabil că în satul Lăpuș copiii, cîți or mai fi rămas pe acolo, nu se duc la fitness sau la teatre, dar nu pentru că așa scrie pe poarta bisericii din sat, ci pentru că nu au unde să o facă. Nici nu am auzit vreun zvon cum că localitatea s-ar fi transformat într-o comunitate amish autohtonă, care mîrîie în fața beneficiilor modernității, precum Internetul sau televizorul.

● Spuneam că lista cu pricina, postată în deriziune pe Facebook, nu naște nici întrebări, nici dialog. În schimb, a fost un prilej de revărsat aprige furii, fără nici o legătură, în fond, cu religia, cu credința, cu educația copiilor sau cu ateismul. Comentariile care au năvălit în urma imaginii au scos la iveală doar verdicte necruțătoare, reproșuri pline de venin, înfierări nemiloase: „Biblia e o carte scrisă de oameni care doreau subjugarea societății. Este o adunătură de basme homofobe, misogine, cu un zeu criminal, că de’, misterioase sînt căile domnului. Yeah, sure. Mai bine trăiesc în păcat decît să slăvesc un zeu care mă consideră pe mine, ca femeie, inferioară bărbatului“. Sau: „Biserica se raportează la niște valori morale pe care unii le îmbrățișează iar alții le iau în rîs astfel încît faptul că ați atras tot felul de comentarii jignitoare din partea tuturor idioților a căror existență este plină de banal și lipsită de valori mi se pare jignitor! Repet, în ortodoxie nu există obligativitatea îndeplinirii unor legi morale ci doar sfaturi și rugăciune…“ (am ales cele mai „drăgălașe“ dintre comentarii, multe dintre ele sînt de nereprodus).

● Sigur, lista de „păcate“ afișată la poarta bisericii este iritantă, rizibilă, inadecvată chiar spațiului spiritual religios căruia i se adresează: pare o rețetă care îți promite mîntuirea, o rețetă scrisă de cineva care își imaginează că are fir direct cu Dumnezeu. Altfel, însă, asupra cîtorva dintre ele ar merita reflectat: mai toate cursurile moderne de parenting vorbesc despre ce „păcat“ este să îl lași pe copil să se uite prea mult și prea devreme la televizor sau la computer, sau să nu aibă un program, un comportament, o bibliotecă adecvate vîrstei lui.

● La drept vorbind, să te duci în inima Ardealului, la o biserică de lemn din secolul al XVIII-lea, și să decupezi din toată experiența de-acolo doar un prilej de dat un cap în gură vieții religioase de la sate mi se pare pierdere de vreme.

Mă gîndesc că, totuși, întîmplarea, așa insignifiantă cum e, ar trebui să ne pună pe gînduri pe mai toți cei care facem parte dintre comentatorii ei, credincioși sau nu, părinți sau nu: ce anume din discursul Bisericii de azi naște atîta agresivitate? Ce folos să ai la îndemînă un mijloc atît de rapid și de eficient de comunicare, precum Facebook-ul, și să îl folosești doar pentru iritări private și nemulțumiri conjuncturale? Ca să nu mai spun că problematica eticului și a credinței nu se poate lămuri zglobiu pe pripite rețele de socializare. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: wikimedia commons