După ce, sub conducerea lui Dragnea, pesediștii au cîștigat alegerile cu un scor atît de mare încît nici lor nu le venea să creadă, au căpătat complexul God – sau complexul Dumnezeu. Citez din Wikipedia: „A person with a god complex may refuse to admit the possibility of their error or failure, even in the face of irrefutable evidence“. Mai pe românește, li s-a urcat la cap.

Așa se face că, imediat ce au format guvernul, înainte de a finaliza bugetul pentru anul în curs, au demarat rezolvarea problemelor care-i ardeau cel mai tare – articolele din Codul Penal, conform cărora o parte din ei sînt în închisoare, iar alții au dosare pe rol. Și nu e vorba numai de cei din fruntea partidului. Presiunea imensă venea din teritoriu, din partea primarilor și a înalților funcționari, adică cei care au contribuit masiv la procentele de vis ale PSD-ului. Aceștia se simt persecutați de Justiție din două motive. Primul motiv este că ei nu fură de capul lor, ca niște hoți ordinari. Ei fură pentru partid, că doar așa e în democrație. Și au dreptul la o compensație pentru asta. Al doilea motiv al frustrării este că dosarele se întocmesc prin metode neortodoxe, la loc de frunte stînd denunțurile. Degeaba te acoperi cu hîrtii, degeaba angajezi cei mai cunoscuți avocați, dacă te denunță cel mai bun prieten.

În aceste condiții, Ordonanța 13 avea un grad ridicat de urgență. O zi cîștigată însemna o mie de dosare salvate. Pentru a evita o vizită inopinată a președintelui, care are și el sursele lui, ordonanța a fost dată în prag de noapte, fără a fi inclusă pe ordinea de zi. Pardon, pe ordinea de noapte. Singurii care știau de ea erau ministrul Justiției și prim-ministrul. Dimineața devreme, Monitorul Oficial consfințea „victoria“.

Indiferent dacă lucrurile s-au întîmplat sau nu așa, exact asta e percepția unei bune (nici o aluzie la calitate) părți din populație. Și au ieșit oamenii în stradă. În opinia mea, îndemnul președintelui a avut un rol minor. Că și-a încălcat sau nu rolul de mediator, asta e altă discuție.

După prima seară de proteste masive, era momentul ca Dragnea să a­broge ordonanța. Pentru că știa, din cazuri similare, că protestele au caracter de avalanșă. Dacă o abroga atunci, protestatarii s-ar fi simțit victorioși și ar fi intrat în casă. Dar în acel moment a intervenit complexul God. „Și în America au fost proteste, chiar mai mari, și Trump n-a ținut cont de ele. Noi de ce să ținem cont?“ „Avem trei milioane de votanți în spate, mult mai mulți decît ei.“
Acesta a fost punctul nodal, care a dovedit că Dragnea e un bun administrator de partid, dar e un foarte slab om politic, un om fără viziune. Ne-am putea întreba dacă are sau nu consilieri. Nu, un om cu complexul God nu are nevoie de consilieri, el știe tot, poate tot.

Problema este că, după zile întregi de ieșit în stradă, oamenii de acolo au căpătat și ei complexul God. Ei se simt puternici, de neînvins. Abrogarea ordonanței nu-i mai satisface. Nici demisia domnului „Altă întrebare“. Acum lumea vrea demisia întregului guvern, alegeri anticipate, unii cer chiar scoaterea PSD în afara legii. Dacă protestele se prelungesc, e posibil ca nici demisia guvernului să nu fie considerată satisfăcătoare.

Este momentul ca Iohannis să facă un apel la intrarea în normalitate. Poate eventual sugera remanierea guvernului, dar, în rest, democrația asta păcătoasă trebuie să-și urmeze cursul. Alta n avem. Alternativa este anarhia. Demisia Guvernului Grindeanu este doar o chestie de orgoliu, dar nu e o soluție reală. În locul lui va veni o altă marionetă, mînuită de același păpușar. Iar în ceea ce-l privește pe Dragnea, stați liniștiți, chiar pesediștii se vor ocupa de el. Pentru că a dovedit incompetență în momente-cheie și a compromis toate eforturile lor din campania electorală.

Cred – de fapt, sper – că toată lumea a învățat ceva zilele astea. Partidele de la putere – că nu-și pot face de cap, indiferent de procentul cu care au cîștigat. Partidele de opoziție – că dacă nu își iau rolul în serios, ne așteaptă fie partidul unic, fie o explozie a partidelor extremiste. Oamenii din stradă – că trebuie să iasă la vot, dacă vor democrație. 

Dan Norea este umorist de voie și analist de nevoie.

Foto: Andrei Ivan