E plin Internetul de tot felul de rețete de „dezvoltare personală“: cum să fii fericit, cum să nu fii nefericit, cum să ai succes, cum să trăiești singur, cum să nu fii singur, cum să alegi profesia ideală, cum să te îmbraci ca să seduci, cum să te dezbraci ca să seduci, cum să bei, cum să ții furculița, ce să spui la prima întîlnire, ce să nu spui la ultima întîlnire etc. Pe scurt, specialiștii și profesioniștii de pe Internet par cu toții pregătiți să nu te lase de izbeliște nici un minut: nici o întrebare, nici o clipă de reflecție, nici o nedumerire, nici o experiență personală, totul se poate rezolva în trei, maximum cinci, hai, şapte pași ai unei rețete, verificate, de succes pentru a avea succes.

Stupefacția vine însă cînd citești „rețetele“ oferite părinților pentru educarea copiilor: pare că umanitatea întreagă a uitat cele mai firești, cele mai la îndemînă, cele mai comune şi mai sănătoase obiceiuri, norme, legi de creștere a unui copil. Ai probleme cu copilul tău, care își înnoadă degetele cînd își leagă șireturile? Există un specialist care face un training pe încălțăminte și utilizarea ei. Fetiței tale nu îi place tenisul? Internetul scoate la iveală un profesionist care te va învăța cum să o transformi în Martina Navratilova, în zece pași. Băiețelului tău nu-i place broccoli? Nu-ți face griji, există o rețetă sigură prin care va deveni cel mai tînăr consumator de mîncare raw vegan. Dar să nu anticipăm. Iată cîteva dintre soluțiile-minune oferite de Internet întru fericirea completă a copilului tău și, implicit, a ta.

Ce poți realiza în şapte pași simpli (evident!): poți să faci o achiziție perfectă de pantofi pentru copilul tău, să crești un copil care să mulțumească (!), să asiguri un somn liniștit pentru copilul tău, să îl înveți să își controleze furia, să-i faci bagajul pentru vacanță, să depășești, împreună cu cel mic, un divorț, să ai o relație mai frumoasă cu adolescentul tău, să îl faci fericit, fiindcă nefericirea este opțională (!), să ai un copil fericit fără motiv, să nu țipi la copil. Un site dedicat părinților aruncă în lume următorul mesaj emoţionant și „motivațional“: „Aștepți cu emoție diversificarea bebelușului (!) și te simți atrasă de autodiversificare (!)? Iată șapte pași de urmat.“ Mai încolo, mămicile sînt invitate la luptă. Una pentru o cauză demnă: „Plan de atac în şapte paşi pentru a te simţi bine în pielea ta.“ În fapt, e vorba de o biată cură de slăbire după naștere, la sfîrșitul căreia participantele primesc drept recompensă ouă de prepeliță.

Mai departe. Ce poți face în patru pași: din nou, poți să îl faci fericit pe copilul tău (varianta prescurtată, bănuiesc), să îți protejezi copilul de insecte, să îl dezveți de obiceiul de a mînca dulciuri nesănătoase (asta după ce într-un singur pas l-ai învățat să o facă), să stai calm cînd copilul e agitat (dacă primul pas din cei patru este să iei Extraveral, metoda devine plauzibilă, altfel, nu cred nici o vorbă), să îl împrietenești (!) pe copil cu legumele și fructele (un obiectiv destul de straniu, dat fiind că, în fond, mi-aș dori doar să le mănînce, nu să se ducă cu ele la cinematecă). Pe un alt site, găsim următorul sfat plin de rafinament intelectual: „Îmbogățește vocabularul copilului tău în patru pași simpli. Pentru a l încuraja pe micuțul tău să învețe mai multe cuvinte și să fie tolerant în același timp, vei fi nevoită să îi interzici să folosească anumite expresii.“ Cred că e vorba despre cum să îl faci pe copilul tău să nu înjure, dar nu sînt sigură.

Mai am cîteva exemple, pe care le citez ca atare, fiindcă sînt „intraductibile“: „Cinci paşi pentru a vorbi la telefon cînd ai copii“ (probabil sînt cei cinci pași pe care trebuie să îi faci în afară spațiului lor de joacă); „Scapă de vinovăţie în trei paşi. De ce? Pentru că vina atîrnă greu (!) în inimile multor mame“; „Cinci paşi pentru o experienţă plăcută la oftalmologul pediatru“ (pentru cine, pentru mamă sau pentru copil?); „Oliţa în şase paşi. Cum îl convingi să o folosească, dar nu pe post de pălărie“; „Zece paşi pentru evitarea accidentelor mortale“; „Ce facem cînd bebe începe să vomite/să verse? Doisprezece paşi“ (bine-bine, facem doisprezece pași, dar ca să luăm șervețele și să băgăm rufele la spălat, zic); „Cinci paşi astfel încît copilul tău să meargă iarna la înot fără să răcească“; „Cinci idei pentru a-i face pe copii politicoşi“ (cîtă creativitate pentru un biet „mulţumesc“!); „Cinci pași pentru a creşte copiii fără bătaie“ (în toate cărțile pe care le-am citit nu era vorba decît de un pas: nu dai, orice ar fi. În rest, e după posibilități, vorba lui Caragiale); „Asigură-te de siguranţa jucăriilor (!) în doisprezece paşi“; „Zece paşi pentru a-l învăţa pe copil să numere“ (o soluție ar fi să numere cu tine cei zece pași pe care trebuie să îi faci ca să îl înveți să numere).

Cam așa arată programul încărcat al unui părinte contemporan, un părinte extenuat de sutele, miile de pași pe care trebuie să îi facă pentru a avea un copil perfect, nefericit că nu ține pasul cu rețetele de succes, vinovat că nu știe cum, irascibil că nu îi iese după ce s a ținut de toate sfaturile prețioase, simple, foarte ușor de pus în practică. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: Allen Ran, flickr