Am fost țintuit în scaun două săptămîni. Am trăit în lumea mea. Cred că am scris ceva mediocru, am înțeles niște cărți „pe limba mea“, știți, uneori nu poți mai mult. Mai mult? Mai bine? Nu, atîta poți. Și o simți. Uneori, pe piață nu există nimic mai bun sau mai frumos. Atîta e recolta. Da, te poți duce la Mega să iei mai frumos, mai bine, dar știi că acolo e o lume falsă. Cu țărani care vor mai mult, mai bine, dar sînt fațada cea mai bună pentru mai mult fake în viața ta. Deci, vezi, de la izolare am ajuns în piață, să ne întoarcem, însă. Izolat în patimi vechi, am descoperit că nu pot mai mult. Cred că despre asta se poate scrie. Despre neputință. Îți ia mintea pe dinainte, vrea să lași lucrurile așa, îți șoptește micul daimon: băi, e bine, dă-o altuia, dă altora gîndul de a te dirija. Scoate-o! Expulzeaz-o! Am scris o carte într-o lună. Mediocră, dar cu oase. Se ține. Și am pus carne pe oase. Or, punînd carne pe oase, mi am dat seama că nu pot mai mult, nu pot mai mult decît să car carne pe oase. Am pus multă, belșug de carne, dar eu m-am confruntat cu nimicul: minima rezistență, mediocritatea, schema, procedura. Nimicul acesta m-a copleșit. În tot timpul ăsta, ca să-mi dau seama că nu pot mai mult decît acest nimic, am băut vin alb în loc de roșu (ceea ce m a enervat cumplit, dar așa am zis eu: să schimb macazul, poate-n felul ăsta schimb ceva, ies din mocirlă), am luat o dihanie de ciolan de porc (am împărțit-o cu cinci-șase, dar tot mi-a rămas și ce mi-a rămas ar fi iar o neputință), nu am mai mîncat ciocolată, după ce băgam pe ascuns în mine ciocolată (tot n-a mers, nici așa, nici așa!). Sînt blocat în nimicuri. Cînd creația nu mai vine din tine ca un bumerang, te costă să te îndestulezi cu nimicuri, mediocritate. Am fost foarte-foarte scump. Ciolanul era 70 de lei, al dracului, la Hanul Berarilor. Vinul alb nu l-am scos sub 20 kilu’. Dar degeaba! M-am smîrcuit în nimicuri și creația mea a fost mediocră. Cînd ești atent la obiceiuri de consum nu mai ești creativ. Nu e de vină vinul sau ciolanul, e de vină, cred, faptul că am luat vin alb cu ciolan, acum îmi dau seamă de confuzia în care am trăit. Sînt mediocru și creația mea e mediocră pentru că alegerile mele nu se armonizau. Băi, cum am putut să spurc ciolanul cu vin alb? Am realizat acum. Gata, trebuie să mă pun iar să rescriu cartea! Să mă ascund mai bine, să beau vinul meu roșu și să iau iar ciolan. Dar de ciolan, realizez, m-am scîrbit. Am mîncat cît pentru un secol. Ce mă fac? Și ciolanul m-a scîrbit de orice mîncare. Nici ciocolată nu mai vreau. Ce pot să mănînc ca să-mi scot creația din mediocritate, din mîlul nimicului? Aveți sugestii? Repede, salvați-mă! Vă dau rețeta mîncării de mărar cu tarhon și pulpă de curcan. Maică-mea mi-o făcea, wow, mi-era greață de rafinamente.