Ce treabă au, de fapt, ungurii cu românii?

Publicat în Dilema Veche nr. 769 din 15-21 noiembrie 2018
Ce treabă au, de fapt, ungurii cu românii? jpeg

– la Tîrgu Mureș – 

Ajungem la Tîrgu Mureș într-o seară cețoasă de noiembrie – este întîia oară cînd orașul reprezintă pentru mine o destinație, nu sînt în tranzit, în drum spre Cluj. Un oraș de doar 140.000 de locuitori, însă cu cea mai mare comunitate maghiară urbană din România, practic ungurii și românii sînt jumi-juma, un oraș cultural, cu un Teatru de Stat important și cu alte cîteva companii de teatru independente care joacă cu sălile pline, cu un festival internațional de film de scurtmetraj „de public“ – „Alter-native“, care a ajuns deja la a 26-a ediție și iată că, printr-o fericită întîmplare, fac parte din juriu, mă gîndesc că eu abia dacă împlinisem 14 ani cînd oamenii de aici s-au gîndit să-l organizeze, eu n-aveam nici o treabă cu filmul și cu cultura, în afară de Eminescu, Creangă și Alecsandri, mă pregăteam să dau admitere la liceu, la mate-fizică, unde urma să-mi îngrop patru ani din adolescență... da, e ceva, e o întreagă istorie în spate, pe care n-am cunoscut-o decît poate de la televizor: momentele confuze din martie 1990, apoi ternele emisiuni în limba maghiară de pe TVR, cu tradiții populare și expoziții cu artiști maghiari obscuri, pentru noi, ceilalți. Cine sîntem noi, ceilalți, de fapt? „Majoritarii“ care habar n-au de o cultură „minoritară“ care se dezvoltă în paralel și în aceeași țară, ba mai mult decît atît, habar n-au cum se trăiește în aceste orașe multietnice sau, de fapt, duo-etnice, orașe civilizate din Ardeal, în care mai degrabă bîntuie duhul Imperiului Austro-Ungar decît cel al comunismului, deși împreună le-am trăit pe toate. Noi, majoritarii din sud, sîntem mai degrabă preocupați să „integrăm“ cu bani europeni și de aiurea o altă etnie care cel mult ar reprezenta un public „cultural“ în tîrgul auto de la Vitan, însă asta e deja o altă poveste.

Așadar, urma să petrec trei zile la Tîrgu Mureș, în care să-mi fac o primă impresie de suprafață și în care să mă simt într-o altă țară și, totuși, în România. Într-o altă țară, în primul rînd din cauza limbii din care nu înțeleg o boabă (deși m-am jucat cu copii maghiari în spatele blocului, la Cluj... mă rog, în afara cîtorva înjurături), însă n-am simțit nici o clipă că această limbă ar stăpîni orașul Tîrgu Mureș, doar că i-ar da un farmec în plus, nu m-a deranjat nici o clipă că oamenii pe stradă mi s-au adresat în primul rînd în maghiară, apoi într-o limbă română stîlcită și cu poticniri, nu m-a deranjat nici atunci cînd îmi beam cafeaua pe teresa hotelului și a trecut un adolescent care m-a întrebat ceva pe ungurește, iar eu i am răspuns: „Nu cunosc limba maghiară!“, iar el a răspuns, la rîndul său, zîmbind: „Ioi, nu știi limba maghiară?“, apoi a plecat mai departe. În fond, fiecare om e liber să crească și să se dezvolte în ce limbă vrea el, cea nativă, a țării de adopție sau chiar se poate exprima în limba swahili, dacă asta îl face pe el fericit. Faptul că limba română și cea maghiară nu se întîlnesc în nici un fel nu mi se pare o problemă. Mai interesant mi se pare modul în care acest oraș, acest „tîrg“, de fapt, cum îl numesc cu duioșie locuitorii săi, s-a dezvoltat de-a lungul istoriei ca o entitate bicefală.

Așadar, în prima seară, cea cețoasă, de noiembrie, orașul sau tîrgul mi s-a părut aproape mort. La ora 10, aproape nimeni pe stradă, în centru, clădirile baroce se vedeau vălurit, scufundate în pîclă, mergeam zgribulită și identificam outlet-uri unde urma să mă întorc a doua zi, plăcintării sau magazine drăguțe, desuete, de tipul „Puiul mamei“. Orașul are același ritm și aceeași lentoare ca orice oraș din Ardeal, mi-am zis, în vreme ce așteptam la un semafor care dura 90 de secunde. Am ajuns la Palatul Culturii, de unde se revărsa o mare de oameni care ieșea de la ultima proiecție de la festival. Vreo 300 de oameni, cam așa. Un public decent, intelectual, aș zice, îmbăcat frumos, ca de ieșit seara în oraș. Era joi, nici măcar week-end. Pentru că vorbeau în maghiară nu mi-am dat seama care erau impresiile lor despre film.

M-am reîntors la hotel, unde m-a întîmpinat mai degrabă duhul comunist decît cel austro-ungar. Hotelul face parte din același lanț de relicve socialiste pentru „turism și tineret“ pe care le întîlnești în mai multe părți ale țării, în nord sau în sud. Pentru mine un etalon e Hotel „Cetate“ din Alba Iulia, dar nici acesta nu era departe. În renovare, însă asta nu îi împiedica să închirieze camere și să-și trezească clienții cu bormașina la ora 8 dimineața. Între camera noastră și lift era suspendat un cablu, a trebuit să trecem pe sub el ca pe sub o liană a junglei turistice din România. Într-o dimineață, la micul dejun, am asistat la o scenă care, filmată așa cum era, pe neve, s-ar fi transformat într-un scurtmetraj de mari premii – un șef de sală, din acela, le învăța pe noile angajate „de-ale meseriei“, adică cum să așeze tacîmurile la masă, cum să ducă tava cu pahare etc. În limba română. Fetele erau extrem de timorate în prezența șefului și făceau numai greșeli, scăpau șervete pe jos, puneau farfurii pe masă aiurea, le era frică să nu fie date afară. La finalul lecției, șeful de sală le-a dat un ultim sfat: „Dacă nu înțelegeți ceva, mă întrebați pe mine... dar voi oricum nu înțelegi nimic!“ De unde și eu am tras concluzia că 45 de ani de îndobitocire contează mai mult decît o mie și mai bine de ani de istorie comună.

La lumina zilei, am văzut și eu tîrgul mai populat – de români, de maghiari, de țigani unguri, toți dînd iama pe Strasse, împrietenindu-se, reîmprietenindu-se, bînd cafele pe la terase, vorbindu-și unii altora în cele două limbi, pe rînd sau simultan. Singura notă discordantă din acest oraș tihnit mi s-a părut megaafișul la spectacolul lui Tudor Gheorghe, cu un titlu ușor agramat, așa cum zicea și Radu Paraschivescu în pastila lui de la Digi24, „Tot ce-i românesc nu piere!“ Afișul în sine mi s-a părut deplasat într-un oraș bicefal. În rest, publicul de la festival, de la „Alter-native“, mi s-a părut constant entuziast, aplauda după fiecare proiecție, filmele au fost OK. Oamenii au continuat să iasă de la filme și să schimbe între ei impresii în limba maghiară din care n-am înțeles o iotă, dar m-am bucurat că au fost mulțumiți.

Am fost și la un local cu „specific“, Laci Csarda, unde la niște mese lungi din lemn se întîlneau unguri și români. Atmosfera era mai degrabă una de pub cehesc, adică mișto, fără fițe, cu mîncare și bere bune. Nu m-a deranjat din nou că chelnerul ne a spus mai întîi „Jó estét!“ și apoi „Bună seara“. Am mîncat pîine cu unsoare, cu ceapă și cu boia ca în mai toate copilăriile sărace și pline de privațiuni din țările comuniste din Est și ne-am simțit bine. Atît de bine încît, la finalul mesei, i-am mărturisit chelnerului că m-aș muta la Tîrgu Mureș, un oraș mai plin de surprize și mai divers – așa cum ne propune Uniunea Europeană „Unitate, prin diversitate!“ – isn’t it? – decît multe alte orașe din România unde ospătarii ne aruncă în scîrbă pe farfurie o ceafă de porc cu cartofi prăjiți.

Tot în ultima seară, după jurizare, am băut într-o crîșmă ungurească. Erau numai unguri, foarte tineri, dar și între două vîrste, iar atmosfera era una de cîrciumă din Vama Veche, în vremurile bune ale ei. Aici am discutat și un pic de politică – că discursul naționalist, cel puțin în privința acestor două etnii, nu prea mai ține, orașele din Ardeal își văd de viața lor, oamenii își văd de familiile lor și, din cînd în cînd, se mai bucură dacă au parte de cîte la un festival de tipul „Alter-native“. De cîte un concert sau de un spectacol de teatru. În rest, avem nevoie de infrastructură, de autostrăzi ca să nu mai facem cîte nouă ore pînă în Ardeal, de primari cumsecade, de mai puțină demagogie, mai puțină hoție. Am băut bere locală, produsă în Harghita în combinație cu Unicum, produs în Ungaria, a doua zi n-am avut nimic. Am fost clean și fericită că astfel de întîmplări încă mai au un rost. Mai ales în România, unde orice non-beție îți dă, de fapt, dureri de cap monstruoase.

Foto: Palatul Culturii din T. Mureș, wikimedia commons

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.