De fapt, omul, în complexitatea și perversiunea lui, crede că tot ce zboară se mănîncă. Uite cazul căpșunilor. Nu există, dom’le, căpșuni acum. Nu vă mai prostiți la douăj’ de mii kilu’. Asta nu e primăvară. Căpșunile încep prin final de mai-iunie. Atunci e nemurirea lor. După aia încep cireșele. Vișina închide voluptatea. Să încep să ronțăi căpșuni din astea făcute în Turcia, Angana, mama ei de țară care face căpșuni pe vremea asta? Ronțăie! N-ai văzut că nu-i făcută căpșuna, nu ți se pare că ronțăi? Că, pur și simplu, rozi o piele grea, de metal, piele de solzi? Bagi creme, bagi frișcă la tub, gata gustul. Or, nu asta este căpșuna. Căpșuna trage în frăgezime. Iubește fragilitatea. Se topește pe buza de jos. Ți-e fidelă. Gustul îți rămîne în memoria aia atît de trecătoare, vîrful limbii. Acolo parfum, sensibilitate acută. Mai vrei. Acum tu vrei frișcă, zahăr sau vreun sorbet de vanilie făcut din doctorii Oetker. Dar asta nu e căpșună. Pe căpșună trebuie s-o aștepți, să-i vină rîndul. Să vrea și ea să vină. Îmbrățișarea căpșunii nu e fatală, ea vrea, te vede, te știe, dar nu uita, dă-i un minim gest: așteapt-o. De asta realitatea naturii, omenească, a fost luată, capturată de trend-uri ce nu există, ce n-au grijă de noi precum căpșuna. Trend – vine, trece, te folosește. Căpșuna vine, trece, se-ntoarce, nu te uită. Căpșuna e din aceeași plămadă ca tine, cum să fie uitucă, cum să te prostească? Cum să nu se întoarcă la tine? Dar spune, tu ai cunoscut căpșuna adevărată, că dacă nu, n-are rost să ne pierdem în explicații. Dacă tu nu știi despre căpșuna mea, e greu să te conving de ceva ce nu concepe cerul gurii tale. Cerul gurii e plin de căpșuni, de guvizi, de sensibilități infinetizimale, minuni cu nume precis și dînd din coada coacerii la un timp anume. Ales nu de mine, ales de infinetizimala căpșună, de infinitul guvide. Nu-i nimic trend, nu-i nimic pregătit. Uneori căpșuna iese bolnavă din iarnă, uneori n-are chef să se arate. Dar tocmai asta i povestea, asta-i așteptarea. O halesc sau nu pe căpșună? Mă vrea? Nu mă vrea? Mă trădează? Plus că nu se lasă, căpșuna mea nu face pe megalomana. E timidă. De aia o lovesc mulți, o falsifică. O fac de nimic dacă nu se ivește, dacă are capricii. Cine s-o înțeleagă? Doar așteptarea poate s-o înțeleagă. Tu știi ce-i o căpșună? Ce-i așteptarea? Și, da, pentru Mirel, întrebarea noastră preferată: știi cine-i guvidele?

Foto: wikipedia commons