Bora

Publicat în Dilema Veche nr. 709 din 21-27 septembrie 2017
Bora jpeg

Bora. Nu Bora-Bora (deși…). Ci cartierul de peste cele două poduri medii deasupra rîului Ialomița. Am văzut ceva ape curgătoare în viața mea. Rîul Ialomița, așa cum arată el în dreptul orașului Slobozia, de cînd îl știu, e mocirlos, urîcios, cu vîrtejuri de nămol greoi și cu mici liziere plantate destul de recent, cu maluri argiloase și cu un dig, făcut după marile inundații de la începutul anilor ’70. Apa cea cristalină, vorba humuleșteanului, e oprită, parcă, în lacul de acumulare de la Dridu, o localitate mai în amonte.

Pe acest dig mergeam, pentru a scurta drumul prin oboseala de vară a orașului, cu mamaia la cimitirul de peste apă, din sus-numitul cartier. Nu am verificat cînd anume s-a întîmplat, dar Bora cred că fusese inițial un sat afiliat vechii comune Slobozia, și nu un cartier al orașului. O luam întotdeauna pe podul pietonal din fier vechi, cel din dreapta. Podul nou, pentru mașini, nu e cu mult mai înalt și nici cu mult mai larg; e cel care face legătura astfel cu orașul, cu șoseaua lui de centură la care poți ajunge și la Mănăstirea „Sfinții Voievozi“ și, mai recent, cu autostrada Soarelui, A2, prin localitatea nod de cale ferată Dragalina/gara Ciulnița. Drumul nou spre Capitală și spre mare al orașului din inima albastră-verde a Bărăganului.

După ce traversam podul – care seamănă cu unul de cale ferată, din construcție –, la care urcam pe o scară mică, tot de fier, încins vara, ajungeam la primele case din cartier, apoi traversam șoseaua pentru a intra, prin poarta veche, cea dinspre cartier, în cimitirul din mijlocul lui. Cimitirul Slobozia, „la Bora pe deal“, cum tot auzeam în momentele de supărare ale familiei, e, în raport cu geografia orașului, văzută și nevăzută, un loc aparte. Cum spuneam, în primul rînd e pe un deal, de fapt, pe o jumătate de deal, restul prelungindu-se înalt înspre Combinatul Chimic construit în vremea comunismului, și mai apoi spre Dragalina și întinderea unei cîmpii mai înalte. Din vara lui 1989, așa cum scriam data trecută, după 1 iulie, data la care a murit soțul ei și bunicul meu din partea tatălui, mamaia mă aducea la acest cimitir săptămînal, uneori, mai pe la începutul doliului, mai des. Nu mi-era deloc frică, am mai spus de ce. Mergeam deschis, cu inima de copil, înțelegătoare, cu pasul voios și cu mînuța în palma ei întristată, spre dealul Bora. Pe vremea aceea, la intrarea dinspre Bora nu erau morminte, ca acum, cînd cimitirul s-a întins, firesc și statistic, dublu față de acele vremuri, pînă în poarta de fier. Și acum îi aud scîrțîitul în liniștea de curte din spatele casei, vara. Urcam delușorul destul de abrupt, pe aleea pavată cu piatră cubică, străjuită de tufe de măceși și arbuști, pînă ajungeam în răcoarea aleii principale, cu copaci mari. Acolo aveam două opțiuni: fie o luam, mai ondulat, pe niște scări și mai apoi printre morminte spre panta unde era mormîntul, fie mergeam drept, ne opream la cișmeaua cimitirului pentru apa de flori. Lîngă cișmea, separată de o altă alee mică, e mormîntul familiei părintelui Marin Alexandrescu, despre care, iar, am mai scris. Dacă o luam pe acolo, mamaia avea întotdeauna obiceiul de a aprinde o lumînare la crucea veche, boierească, a familiei destoinicului preot. Atunci erau încă în viață și el, și soția, probabil acolo erau înmormîntați părinții unuia sau celuilalt, nu mai țin minte exact. Întotdeauna aprindea mai întîi acolo o lumînare, ne închinam și sărutam crucea, la plecare.

Apoi o luam pe drumușorul pentru mașini, nepietruit, de glod cu iarbă, spre panta mormîntului bunicului meu. Mamaia merge și acum, la optzeci și șase de ani, apăsat, înclinată spre înainte, vioi. Atunci, și mai și. Grăbea mereu pasul, în ritmul durerii mute care o încerca pe femeia încă tînără care era. Ajungeam la mormînt, scotea din punguța de plastic tămîia, lumînările, punguțele de un leu cu ce avea de împărțit. Le așeza repede, dar foarte meticulos pe mormînt, punea florile în sticlă, lîngă cruce, aprindea lumînările în candelabru (atunci cînd era gata, la an, parcă, atunci cînd se face și crucea de piatră), le tămîia și atunci începea să plîngă, cu glasul ei de povestașă: „Stere, Stere, soțioara mea bună…“ Ei, aici mi se rupea inima. Nu știam cum să o ajut, ce să îi zic. Nu plîngeam și eu, neapărat. Îi ziceam cu toată sinceritatea, cum zice un copil de 11-12 ani, cîți aveam: „Lasă, mamaie, nu mai plînge. Tataie e mai bine.“ Așa auzisem și eu la slujbe, asta credeam, asta ziceam. Tămîiam și eu mormîntul, apoi crucea și pe urmă mergeam la mormîntul fratelui mai mare al lui tataia, unchiul Mitică (Andrei Crăciun, din prima căsătorie a străbunicii, mort la cîteva luni după tataia). Făceam și acolo același ritual, apoi mergeam iar la cișmea, ne spălam pe mîini și plecam, mai ușori parcă, înapoi acasă. Mulțumitori, cum sînt și acum că m-a luat cu ea de atîtea ori.

Din panta unde este mormîntul se văd și acum, înspre inima Borei, nu spre oraș, se văd și acum, ca și atunci, casele romilor sărmani din cartier. Nu ale celor bogați. Îi vedeam mereu pe copiii lor cum veneau printre morminte, de îndată ce ajungeam, pentru a primi împărțania. Ori de cîte ori erau momente mai dureroase, mă uitam în acea vale liniștită, cu case din chirpici și căruțe, cu cai și găini, iar ochii mei se umpleau de o neînțeleasă liniște. Mult mai tîrziu, cînd am început să citesc cărți serioase, grave, mult mai tîrziu, cînd am ajuns în Coreea de Sud, am înțeles de ce e, poate, mai alinător să ai mormîntul într-o mică pantă. Despre aceasta, iarăși și iarăși, cu răbdarea dumneavoastră, data viitoare.

Foto: Slobozia interbelică, wikimedia commons

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.