Este jumătatea lui iunie. Încă un pic și gata luna lui Cireșar. Nu știu cum de nu vă întrebați. Cum să fie, dom’le, 12, 15, 10, 9 lei cireașa în piață? Cum? Cînd cad cireșii de rod în toată România, noi ne învîrtim în jurul sumei ăsteia colosale? Cum, dom’le, am pierdut orice relație cu realitatea, cu banul, cu anotimpurile? Cu noi ne-am pierdut, știu, orice rațiune de judecată. Dar cum, 10 lei cireașa? Nimic mai eronat. Dar, ce zic eu, prostii, parcă sînt bătrîn. Eu n am bani să dau 10 lei pe cireașă. Asta e, nu am. Ce să fac? Mă gîndesc și eu cum să trag de bine o lună întreagă. Și de cînd demența asta de umflare a pensiilor și salariilor… păi, iar sînt bătrîn? Sînt. Dar mai ales sărac. Mai ales numărînd fiecare bănuț. Păi, așa am fost și, uite-mă, și acum. La fel. Stau ca boul în mijlocul pieței și nici măcar nu mai găsești vreunul să dea ieftin. S-a ajuns să se arunce decît să se dea la finișul pieții. Mai bine omori cireașa cu mîna ta decît s-o dai săracului. Nu te mai crede nimeni că ești sărac. Nu te mai crede nimeni că ești om și vrei cireașa la valoarea ei de om care te hrănește. Ce-o fi rău cînd e bine? Cireșica nu iartă, dar nici se bagă singură în pungă. Eu știam gestul ăsta. Cînd eram la bunici:

Vara mi-a adus cercei

Roşii ca obrajii mei.

Eu îi pun pe la urechi

Agăţaţi perechi-perechi.

– Cît de bine-ţi stă cu ei,

Vreau şi eu aşa cercei!

Zice mama, eu nu am…

– Îţi aduc un kilogram!

Acum n-am ban de kil. Mai bine îmi iau cireș. E 19 lei în Obor și aștept să mi facă peste cinci ani cireșe. Iese mai bine cu așteptarea.

Foto: adevarul.ro