Probabil că orice individ cu o oarecare, o minimă aplecare spre sine are o cameră etanșă, fără ferestre, fără uși, cu un tîrnăcop și o lopată în ea. În camera respectivă nu se intră, te trezești în ea. E, desigur, un fenomen bizar care ți se întîmplă o singură dată în viață, ca o cădere cumva inversă din gaura de iepure a lui Alice. Odată descoperită camera, n-o mai pierzi. O mai uiți din cînd în cînd, dar rămîne a ta pe vecie.

Eu m-am trezit la un moment dat fără să-mi dau seama în ea. Pesemne că mă materializasem bucată cu bucată acolo, de-a lungul timpului, exact ca pisica aia de Cheshire care apărea și dispărea piesă cu piesă. Pentru că, uite, fără să știu cum, m-am pomenit deodată asudînd cu tîrnăcopul ăla în mînă. Dădeam cu putere într-o podea de granit, încercam să scot de acolo bolovani tari care și spuneau pe atunci gramatică generativă, în bolovanii ăia tari creșteau niște copaci de beton plantați de unu’ Chomsky, mă chinuiam apoi cu niște concepte absolut enervante, la fel de tari, rumegate pînă la o pastă greu descifrabilă de unul Kierkegaard. Dădeam cu tîrnăcopul, scoteam apoi cu lopata. Ce goleam într-o parte a camerei, umplea ailaltă jumătate. Tot în camera aia am avut și momente mai bune, să știți. Era o plăcere să scormonești lejer cu lopata în pămîntul afînat lăsat acolo de unu’ Proust, să plutești în Vian și apoi să te revolți cuminte de mînă cu bețivanul nostru preferat de cartier, Bukowski.

Din cameră se ieșea cînd și cînd, ca foca după aer. Se ieșea la flanat prin oraș, la bătut barurile cu amicii, se ieșea la stat cu orele în fața unor seriale bune și a altora proaste, la fumat, la mare două săptămîni sau poate trei, dacă te țineau banii și ficatul, la hălăduit. Se ieșea, vedeți bine, la trăit pur și simplu și la pierdut timpul. Drept e că o făceam, și încă o mai fac, cu mare har și dăruire, aș putea probabil să scriu un manual excelent de pierdere a timpului, dar ceva mă trăgea constant înapoi în camera aia. La tîrnăcop și lopată.

Nu e vreo mare sfîrîială acolo, vă dați seama. Truda se face în singurătate, nu strălucești nicăieri public, nu e ca un decatlon cu spectatori pe margine, chestiunea e de-a dreptul mizerabilă și, pe alocuri, provocatoare de adînci depresii. Devii o cîrtiță care moșmondește în orbenia ei să-și mobileze capul și inima. Mi au ieșit din toată osteneala asta și obiecte grotești, total nefolositoare – scaune logice cu doar două picioare, mese metaforice fără tăblie, cuie trainice boante, dar, aia e, m-am mulțumit și cu înțelepciunea comună că drumul e scopul. Știu, sună rău. Dar e extrem de liniștitor și mă mulțumesc cu asta, e OK.

Săpatul și pierderea de vreme s-au împletit bine pînă la un moment dat. Acum, evit din ce în ce mai mult să intru în camera corvoadelor și tocesc categoriile pe Netflix. Amestec realitatea cu fantezia și invers. Nordul meu se cam amestecă cu sudul, josul cu susul. Iar asta îmi amintește de o întîmplare reală la care am fost parte.

Acum niște mulți ani, ne-am pregătit o gașcă de amici să mergem la un soi de bal mascat. Unul dintre noi făcuse rost de niște costume de pompier. Salopetă sau ce era, cască, tot. A venit seara cu pricina, ne-am îmbrăcat – eram singura fată din grup – ne-am dus la clubul unde urma să aibă loc acțiunea. Ne vede barmanul și face ochii cît cepele. „Balul?“, întrebăm, timid, de sub căști. „Aaa, e abia săptămîna viitoare“, face ăla și îl bușește îngrozitor rîsul. Cu penibilul înghițit, am plecat cocîrjați de ridicol într-o cîrciumă modestă, de cartier. Primul mesean ne-a întrebat unde arde. Al doilea s-a mirat că ce mic e pompierul ăla și că are plete (eu eram). Al treilea a vrut să ne facă cinste. Realitatea arăta deja mai bine și parcă ne crescuse inimă de viteji între coaste. Eram pompieri, ce naiba! Să arză focurile alea pe care le vom stinge!

Alunecarea din rușine în eroism de teatru mic se făcuse pe nesimțitelea. Eram impostorii perfecți. Din camera mea proaspăt săpată se ridicau bolovani și mai tari, bazalturi și mai nemiloase. Dar într-un colț luceau un tîrnăcop de diamant și o lopată de argint. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.