La al treilea cîntat al cocoșului, s-a trezit și badea Ilie. Nu s-ar fi dat dus din casă. S-a uitat apatic pe fereastră. Altă zi… Ce-o fi cu badea Ilie, e bolnav? I a murit nevasta, o vită, o rudă? Să fi băut ieri prea mult la nuntă? N-a băut, că n-a fost. Atunci de ce n are vlagă și chef? A mai fost unul care și-a pierdut mințile peste noapte. Acum a ieșit și stă pe băncuța din fața casei. Am să-l iscodesc:

– Șezi, bade Ilie, dar ești apatic…

– Ba numai șed.

A răspuns cum răspunde el! Poate că n-are nimic. Mă miram și eu, un țăran apatic? O fi numai obosit. Dar cînd țăranul dă semne de oboseală, e bine să fie ținut sub observație.

Cum s-a trezit, nea Toma s-a dus la baie. A pus mîna pe robinet. A constatat că apa nu curge. A­haaa… a zis el. Și-a tras hainele pe nespălate și a luat sacoșa cu mînere răscusute să se ducă la piață. Trebuie să cumpere pîine și cartofi, pentru țuică nu-s bani. La ieșirea din lift s-a întîlnit cu trei vecini și le-a zis că n-are chef.

În timpul din urmă, mulți n-au chef. Alții au. Aceștia din urmă trec voioși peste trecerile de pie­toni cînd este verde. Am impresia că oamenii din jurul meu s-au îmbolnăvit. Unora li se îndoaie spatele și altora li se bombează pieptul. Se umple țara de apatici și infatuați. Ce ne facem?

Revin la apatie. Apatic este un ins fără patos. Mă întreb cum au ajuns românii să-și piardă patosul după cîte au pătimit. Știu de la mama că omul trebuie să fie om. Mi-a repetat-o și o repet și eu. Un om apatic este jumătate de om. Viața lui se desfășoară alăturea.

– Nea Toma, dacă îți cumpăr țuică, ești voios?

– Pentru ce să fiu voios? Cumpără-mi.

Românii și-au pierdut și voioșia. Cine o găsește, primește o recompensă de la mine. Cred că au pățit și franțujii ceva, pentru că observ cum dispare din limba lor cuvîntul allégresse. Și în acest caz rămîne valabilă recompensa, sper să o dea francezii. Dacă mă gîndesc bine, voioșia românilor se află de mult în tratament. Omul este voios cînd își face voia. Să ți tai voia este, uneori, un sacrificiu, să ți se taie voia poate fi o crimă. Timp de 45 de ani ni s-a spus că trăim într-o societate care așază în centrul grijii sale omul și ne-voile lui. Zis și făcut. Așa au ajuns o parte din români apatici. Eu nu. Mă revoltă prea multe, sînt prea supărată.

– Nea Toma, hai să te descînt de apatie, poate că îți vine cheful înapoi:

(…) Toarnă, Tomo, toarnă, frate,

Că eu nu întorc fusu’,

Întorc voia bună lui Toma.

Eu nu bat cuiu’,

Bat lui Toma apatia,

Ca a ajuns mai rău ca pifita. (…)

– Și tot de la mine o litră de țuică, nea Toma. 

(apărut în Dilema nr. 130, 7-13 iulie 1995)