Eugen ISTODOR | Negustori şi muşterii

Am stat și m-am gîndit privind lama de ras

Dar și borcănelul de iaurt. Dar și boxa computerului. Și, de ce nu, termopanul, lada pink IKEA, lampa, grapefruitul din coșul cu legume. Toate sînt „cel mai bune“, „cele mai excepționale din lume“, „cele mai…“, sînt înconjurat de obiectele cele mai. Cămașa de pe mine este „cea mai“. De fapt, ca să spun mai exact, toate aceste obiecte care mă înconjoară au fost „cele mai“ la momentul lor. Nu-mi reînnoiesc chiar toate obiectele, orice detaliu de garderobă sau orice fier de călcat de dragul înnoirilor. Dar cred – ce cred eu? deja e certitudine a pieții, cuvîntul „cred“ e și el trecut în rîndul expirărilor generale, dar îmi rămîne credincios –, pe scurt, cred că am luat lucruri care m au ținut, mă însoțesc, puține, mărunte, tocmai pentru că am luat ce i mai bun. Sînt un fel de nostalgic – nu? – să am lampă de șase ani, scaun de nouă, pantofi de șase, ciorapi-chiloți de opt. Dar ce să fac? Au rezistat. De ce le-aș schimba? Alta este treaba cu lama de ras și cu obiectele de acest fel. Ele devin old destul de repede. Îmi dau seama că lama cu care mă rădeam acum șase luni nu mai taie ca pe vremuri, că iaurtul pe care-l adoram nu mai are fructe. Mi se fură tăișul, fructul, sau diavolul comerțului îmi taie plăcerile simple, statornice. Eu devin conspirativ, legat de produse care intră în tăvălugul gustului și dispar în cenușa istoriei. Mă trezesc că lama, de atîtea ori încercată pe bărbia mea, lipsește din galantar. Produse mai scumpe, urlate că-s cele mai bune, le iau locul. Se schimbă produsele, rămîn eu cu valorile mele, rămîn simbolurile de care trebuie să te legi: lama, nu firma, iaurtul, nu firma, pantoful, nu firma. Cu cît mă leg de firmă, cu atît firma își devoră produsul. În piață e la fel. Hipnotizat de vreo mamaie cu mărar, o dată, de două ori, mamaia îmi dă și rădăcini putrede uneori. Și, nu-i așa, este văz-văz, auz-auz, simț-simț cu mamaia cu mărar. Ce trebuie să cumpăr, acum știu, este mărarul, nu pe mamaia. Mărarul este ce caut, nu o mamaie. Lama, nu firma. Ca să nu uit, am scris.


0 comentarii 868 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 625, 11-17 februarie 2016

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Biblioteca Publică din New York

Te poți plimba în voie prin clădirea uriașă pentru a te convinge că Paradisul chiar e o bibliotecă. Mai mult decît atît, e un loc unde poți lucra sau studia, chiar dacă nu ai abonament. Te legitimezi, intri și poți petrece cîteva ore bune în compania cărților sau, pur și simplu, scriind în liniște. 

citiţi

Cu ochii-n 3,14

● Nu departe de blocul meu, un băiat uşor zdrenţăros mi-a cerut bani în felul următor: „Daţi-mi şi mie ceva, că de două ore caut în gunoaie şi nu găsesc nimic“ (I. P.)

● Am primit un e-mail de la „Teneși Sport“ cu titlul „Elimină mirosurile neplăcute din frigider cu 1 leu“. Cine și-o fi ținînd „teneșii“ în frigider?! (C. Ș.)

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI