26 aprilie 1992. Un rege, un simbol, o poveste

Publicat în Dilema Veche nr. 721 din 14-20 decembrie 2017
26 aprilie 1992  Un rege, un simbol, o poveste jpeg

În primăvara lui 1992 aveam 13 ani, făceam karate, citeam mult și refuzam să mă îndrăgostesc de Tudor, cel cu ochii verzi, pe care-l iubea deja o jumătate din partea feminină a clasei. Purtam blugi turcești Kinataș, cumpărați din bazarul Europa, ca mai toți copiii din școală, eram fan Depeche Mode, încă mai colecționam timbre și uneori, foarte rar, mă mai jucam cu păpușile lungane „gen Barbie“. Trecusem deja prin Piața Universității și printr-o mineriadă. Mă încăpățînam să nu mai ies la plimbare prin oraș cu părinții mei, pentru mi se părea declasant… dacă or să mă vadă băieții de-a VIII-a și mă vor încadra în orbila categorie „fete cuminți și tocilare“? Însă în ziua aceea de Paști am ieșit, pentru că în primul rînd eram curioasă să văd pe viu cum arată un rege adevărat, după ce îi cunoscusem doar pe regele și regina din Alice în Țara Minunilor care se dovediseră că fac parte dintr un pachet de cărți de joc, și pe alții asemeni lor. Mi-amintesc vag că era foarte cald pe 26 aprilie, aproape vară, că era soare și că toată vegetația explodase în București, mai erau doar cîteva zile pînă la luminoasa lună mai, singura lună în care și acum mă simt bine în orașul nostru, indiferent de primari și de vremuri. Și îmi mai amintesc că ne blocaserăm undeva pe la Sfîntul Gheorghe într-o mare de lume, încercam să înaintăm fără să vedem nimic, mai ales eu, cu înălțimea mea (încă) de copil, eram clar dezavantajată. Însă atmosfera nu era una de miting, cu aceea mă obișnuisem deja pentru că mă căraseră ai mei la toate mitingurile importante de după 1990 – „ca să văd cum se face istoria“ –, nu se simțea nici o tensiune. Și nimeni nu striga nimic, era doar o stare de plăcută și reconfortantă așteptare, ca înaintea unui concert al unei trupe rock legendare. Unii se urcaseră deja pe garduri și pe acoperișurile caselor, așa că Anton, tatăl meu, și-a amintit că aveam o cunoștință care locuia pe la etajul șapte într-un bloc vizavi de biserică. Nu mai știu cum am dat din coate ca să traversăm bulevardul plin de lume, traficul era oprit oricum. În balcoanele blocurilor erau adunați oameni ciorchine, ca la meci. Am găsit-o pe cunoștința noastră acasă, am ieșit și noi pe balcon și cînd am văzut atîția oameni adunați la un loc, în primul moment m-am speriat. E o imagine copleșitoare, care mi-a rămas în minte – mulțimea aceea de oameni care se întindea de la Piața Unirii pînă dincolo de Universitate. Un milion de oameni, se zice. Sentimentul de spaimă a fost înlocuit de un altul, mult mai puternic, cel de apartenență, care chiar la vîrsta aceea de la începutul adolescenței se formează, cînd ai nevoie de „gașcă“, de un grup care să-ți țină de cald – sîntem mulți, am venit aici cu același scop, în cazul de față sărbătorim împreună un eveniment important. N-am mai avut niciodată senzația că sîntem o națiune ca atunci, iar sentimentul acela l-am mai retrăit o singură dată – la Paris, de ziua Franței, tot într-o seară de sărbătoare, la Tour Eiffel. Toată forța aceea pozitivă și plină de decență a mulțimii care m-a convins că Franța este, de bună seamă, o mare și experimentată națiune. Dar s-a întîmplat și la noi, pe 26 aprilie 1992. Deși oamenii care ieșiseră pe stradă în ziua de Paști ca să întîmpine un rege ce se întorcea în țara lui din exil, după 45 de ani, trăiau încă o viață la limita sărăciei, nu aveau conștiința nici unei națiuni în care să aibă încredere, precum francezii, pentru că statutul de cetățean român nu implica de multe ori nici mîndrie, nici bucurie, și erau îmbrăcați la fel de ponosit ca în anii comunismului (ceea ce este valabil și acum, mai puțin partea cu hainele).

După ce am părăsit blocul respectiv, ne-am îndreptat spre Hotelul Continental. Nu-mi mai amintesc drumul, doar acea mulțime nesfîrșită prin care ne tot făceam loc, fără să se nască nici o îmbulzeală, era pur și simplu o zi cît se poate de pașnică. Îmi amintesc însă momentul în care Regele Mihai a ieșit la balcon, aplauzele și uralele. Mi s-a părut sobru și destul de bătrîn… dar, mă rog, probabil că așa trebuia să arate un rege din zilele noastre – mi-am zis eu. Nu mai știu dacă a spus ceva, însă cu siguranță știu că a arătat mulțimii care îl ovaționa un copil blond ceva mai mic decît mine, prințul Nicolae. Acesta a fost momentul care m-a impresionat teribil, la cei 13 ani pe care îi aveam, și am izbucnit în plîns. Și acum încă mă mai întreb de ce. Desigur că am prins din zbor ideea de continuitate a unei regalități defuncte, dar care exista undeva în afara țării noastre, pe Tărîmul Celălalt sau într-o lume mai bună, a fost și emoția mulțimii și speranța ei uriașă de mai bine, care nu s-a împlinit nici pînă în ziua de azi… Însă a mai fost și altceva la mijloc. Gîndiți-vă că un copil de 13 ani trecuse deja, ca mulți asemeni lui, prin șocul unei schimbări de regim din categoria horror, pe care părinții lui îl credeau etern, apoi, imediat după 1990, participase la manifestații de stradă, învățase pe de rost cîntece care se terminau cu „Mai bine mort, decît comunist!“ și pricepuse cumva că nici după schimbarea acelui regim nu era deloc bine, apoi văzuse oameni bătuți de niște mineri, pentru că avuseseră curajul să protesteze, în zilele acelea, își văzuse propriul tată cum își scosese ochelarii dimineața, înainte să plece la serviciu, și îi pusese în geantă: „Ca să nu mă creadă idioții ăia intelectual și să mă bată!“ Și, după toate acestea, vede în sfîrșit un rege, un prinț și o mulțime fericită care îi aclamă. Mai mult decît atît, acel rege și acel prinț sînt ai noștri, ai României. Păi, să nu creadă că a nimerit, în sfîrșit, într-o poveste? O poveste care îi fusese refuzată atît înainte de 1990, cît și după aceea, cînd se familiarizase doar cu cuvinte de tipul „hoți“, „trădători“, „demagogi“, „farisei“, aceleași cuvinte pe care, de altfel, le învață și copiii de acum, „cărați“ de părinții lor la protestele din Piața Victoriei, „ca să vadă cum se face istoria“.

Cu cît mă gîndesc mai mult la copilăria mea, cu atît îmi dau seama că a fost bîntuită de monștri, la fel ca multe alte copilării petrecute în regimuri totalitare, iar monștrii au continuat să existe și după ce regimul comunist, cel puțin aparent, a încetat. Cu cît mă întreb mai mult de unde vin fricile mele de acum, cu atît îmi dau seama că își au rădăcinile acolo. Noi, acești copii pierduți, avem nevoie de simboluri în care să credem. Odată cu moartea Regelui Mihai, unul dintre ele a dispărut definitiv. De aceea am plîns în ziua morții lui așteptate, fără a-mi pune problema dacă am fost vreodată „regalistă“, pentru că nu despre asta este vorba. Este vorba pur și simplu despre coagularea unei populații dezbinate, care preferă să trăiască în lumi și state paralele, fără să-și găsească un numitor comun. Și, implicit, despre un respect față de sine însăși.

Privesc cu duioșie monarhia din Marea Britanie – dincolo de toate implicațiile ei politice sau economice actuale, este o țară în care n-am fost niciodată, nu știu dacă mi se potrivește, însă m-aș muta acolo doar ca să o iubesc pe Regină, împreună cu alte milioane de cetățeni britanici. De fapt, doar ca să mă bucur de un simbol care îți poate da iluzia stabilității. Probabil că dincolo de o formă oarecare de guvernămînt – monarhie sau republică –, oamenii au nevoie de povești statornice în care să creadă și care să-i unească.

Foto: Adevărul

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.