Vali sau partea nevăzută a Festivalului

23 octombrie 2013
Farmecul discret al Iașilor jpeg

Astra Film Fest a împlinit 20 de ani! Într-o retrospectivă prietenoasă şi instructivă, Dumitru Budrala, iniţiatorul şi directorul festivalului, aminteşte, în treacăt, cum a pornit acesta: la început a fost... o căruţă cu cartofi! Cartofi pe care fratele său, mic producător – relativ prosper la acea vreme –, i-a adus la Sibiu, pe care Dumitru i-a vîndut, iar cu banii obţinuţi a plătit juriul internaţional care a dat legitimitate şi prestigiu acestei „asociaţii familiale“ – căci asta a fost, iniţial, AFF. După 20 de ani, ceea ce distinge Astra Film Fest de alte festivaluri prestigioase din domeniul filmului documentar este, în continuare, acest aer de familie, de revenire aproape ritualică a unei rudenii spirituale de realizatori de film, debutanţi şi vedete, studenţi şi oameni cărunţi, localnici şi străini, care se regăsesc în comuniunea spontană a festivalului. Miza acestuia a fost – şi a reuşit să rămînă – mai degrabă publicul, decît bursa producătorilor, mai precizează Budrala. Iar acest lucru se vede cu ochiul liber. Şi se vede mai ales acolo unde acest public se adună să discute filmele, impresiile, criticile şi întrebările, cu cine se nimereşte prin preajmă: la barul festivalului. Aşa că am stat de vorbă cu Vali (toată lumea îl ştie aşa), omul din spatele barului – altminteri designer de interior şi proprietarul Art Cafe din Sibiu, înfiinţat în 1997 ca „bufet de incintă“ al Filarmonicii – şi partenerul permanent al festivalului, încă din 1998.

Dacă ar fi să mă întrebe cineva despre festival, ce are în plus faţă de alte festivaluri, asta aş spune: spiritul. Iar acest spirit ţine de două dimensiuni, zic eu. Pe de o parte, faptul că media de vîrstă a acestui festival este mai degrabă spre 20-30 de ani. Iar ei, tineri fiind, vin cu un altfel de suflu şi echilibrează, cum să spun, o ipotetică „scorţoşenie“ pe care ar putea să o emane un astfel de festival. Toate celelalte festivaluri de acest gen, pe care le ştiu, au trebuit să evolueze, în timp, poate şi ca preţ al succesului, spre alte zone decît cea în care au debutat, au trebuit să se deschidă şi spre comercial – sigur, şi din motive bugetare etc. Dar asta nu s-a întîmplat niciodată la Astra. Şi aceasta e cealaltă dimensiune despre care vorbeam. Preţul succesului pe care îl plăteşte festivalul – căci a devenit un festival de succes – nu l-a abătut de la spiritul său iniţial, ci este, de fiecare dată, un alt soi de vivacitate, o deschidere, şi nu o închidere, o relaţie foarte „pămîntească“ între juriu şi public, în interiorul publicului, între toţi şi organizatori. Or, într-o lume ca a noastră, în care multe dintre „impulsurile“ pe care le primim ne vin sub forma unor sentimente reciclate, gen fast food, lumea festivalului a rămas una mult mai „directă“.

Vali este la „barul festivalului“ de 15 ani.  

Ce s-a schimbat în aceşti ani, cum a evoluat publicul în tot acest timp?

Am o problemă aici, îmi este greu să evaluez, căci iniţial nu ştiam mai nimic despre această lume – şi despre documentar, în general. Ceea ce pot să-ţi spun însă este faptul că, dacă la început era o mînă de oameni cu care făceai cunoştinţă, care erau şi ei, majoritatea, noi, la început, peste cîţiva ani îi vedeai că au realizat şi ei un film, poate au luat deja un premiu, dar continuă să vină aici la fel ca în prima zi. A rămas un loc familial, dar cum să spun... a crescut familia! Chestia aia, grow up together, ca să spun aşa... Uite, de pildă, aici l-am cunoscut pe Cătălin Ştefănescu, cu care discutam, la început – cum să spun – ca între „amatori“. Discutăm la fel şi acum, doar că la alt nivel, între timp el a devenit unul dintre marile nume. Pe de altă parte, sînt personajele charismatice, care strîng tot timpul tineri în jurul lor. Este cazul, categoric, al lui Cristi Puiu sau, în altă zonă, al lui Michael Stewart – sînt un fel de cloşcă cu pui, îi strîng tot timpul pe tineri în jurul lor, care ocupă un fel de segmente distincte ale festivalului.

Dar aici veneau nu doar „debutanţi de viitor“, ci şi numele consacrate ale filmului documentar. Mă uit către o măsuţă rămasă în acelaşi colţ, unde am stat, pur şi simplu, la taclale, vreo două ore, cu John Marshall...

Cînd vorbeam cu cineva care nu ştia nimic despre festival, foloseam o frază de acest tip: este genul de loc unde stai de vorbă cu John Marshall şi, în acest timp, un student polonez îşi caută bricheta printre picioarele lui Marshall...

Ani mai buni, ani mai proşti, vaci grase şi vaci slabe?...

Tentaţia ar fi să spun că anul de vîrf a fost 2007, din motive evidente. Dacă ne uităm însă la tot parcursul, vedem că au fost anii de început, în care festivalul a crescut, dar la un moment dat a decolat – cam prin 2004-2005, cred. Acum, îmi pun adesea întrebarea ce ar însemna „mai mult“?

Despre anii mai proşti, despre ultimii doi ani, cînd Clubul festivalului a fost, practic, desfiinţat, Vali preferă să nu discute... Dar tot răul spre bine, toată suflarea festivalului a simţit ce înseamnă această revenire a lui Vali. Lucrurile au reintrat în normal: „Ăsta e festivalul!“

Tot ce înseamnă Clubul festivalului este o chestiune – cum să spun – out of the business. Nu este o chestiune de „alimentaţie publică“. Fata aceea care serveşte acum la bar e traducătoare de corporaţii, are mai mulţi bani decît salariul tău de profesor, am lucrat cu ea mai de mult, iar acum m-a rugat să o las să servească la bar, pe perioada festivalului. Toate marile festivaluri sau muzee au clubul lor, nu ca să facă bani, ci ca să adune lumea şi să o ajute să se întîlnească şi să vorbească...

Astra, festivalul filmelor vorbite – îmi trece mie prin minte...

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică, Polirom, 2013.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.