Vreți să scăpați de ROBOR, de rate, de șefii isterici, de blocajul în trafic, de praful invadator, de știrile cu catastrofe ori cu stupidități, de certurile dintre vecini, ba chiar și de războiul dintre Iohannis și Dragnea, de polemica corupție-anticorupție-anti-anticorupție? Ați vrea să scăpați de mizeriile și plăcerile îndoielnice ale vieții urbane și moderne, ba aproape aș zice de condiția umană în secolul XXI? Am vrea, dar credem că nu se poate. Nu sîntem în Utopia, nici pe vreo insulă a Fericiților. Adevărat, dar ce-ați zice numai de o conservă de Utopie, un mic recipient îmbuteliat cu fericire? În lipsă de altceva, bună și conserva. Dar unde este? O puteți găsi zilele astea la cinema, foarte ieftin, în documentarul România neîmblînzită, produs de Auchan (priceput, nu-i așa, și la conservat, și la îmbuteliat o mulțime de produse).

Să fim serioși. Documentarul, realizat de excelenți profesioniști ai genului, încearcă să ne desprindă de asociațiile de idei standard: România egal mizerie, gunoaie aruncate pretutindeni, despăduriri sălbatice, poluarea apelor, noxe, aerosoli, ploi acide, fum industrial. Recunosc: mie îmi sugerează mai ales că România ar fi mult mai frumoasă și mai sănătoasă dacă ar fi locuită numai de urși, cerbi, berze și alte viețuitoare de acest fel. Iar în România lui Auchan nu există oameni, nici măcar clienți Auchan, ci numai urși care ies din bîrlogul iernatic, dar nu ca să cerșească la drumul mare de la șoferi, și de asemenea cerbi, și păsări, și mai ales păduri – nehăcuite de concetățeni; mai sînt și lupi care aleargă în haită, dar haite de bipezi umani nu s. Vedem chiar și pe secretosul rîs, pe care altfel nu l-am văzut decît împăiat; vedem și zimbri, descinși parcă din frigurosul cuaternar, întîlnim capre negre care fac alpinism, dar fără alpiniști, acvile care se pregătesc să cadă în picaj asupra vreunui iepure, dar nu avioane. Sfîșierea prăzii n-o vedem – în România asta, așa neîmblînzită cum este, violența explicită e interzisă, deși bănuim că sălbăticiunile nu postesc. N-are rost să vă povestesc acum cu ce se ocupă și neîmblînziții pești din Deltă, și sturionii pe care-i credeam deja fosile, și zeci de alte vietăți de la munte sau din rîuri, lunci și lacuri. Mi s-a părut totul atît de bine, calm și pașnic – mai ales că și vocea naratorului (Victor Rebengiuc), domoală, calmă, sfătoasă, contribuia la efect – încît mai că mi aș fi dorit să-mi crească blană și gheare, ori aripi și pene și să mă metamorfozez într-o specie de neîmblînzit, pregătită s-o șteargă nu numai din civilizație, ci și din umanitate.

Există această Românie? Mai există ea? Sau am fost induși în eroare de trucurile de filmare și de montajul ingenios? Unii sceptici sau cinici s-ar putea îndoi de autenticitatea imaginilor. Dar să nu le dăm crezare. Încă natura curată și nedomesticită n-a devenit un OZN. Și poate că avem ceva de făcut ca să nici nu devină unul. Filmul sugerează că ar trebui să ne ocupăm pentru ca „neîmblînzita“, dacă mai există, să supraviețuiască. Idee generoasă, nimic de zis, dar nu cumva în împăcarea asta propusă Naturii cu fiul ei rătăcitor și risipitor, bipedul chipurile rațional, se regăsește marea utopie? În ceea ce privește o Românie mai neîmblînzită, în sensul din film, mai putem avea totuși unele speranțe și la asta, adică la speranțe, servește documentarul. Poate deci vom reuși ceva, cîndva, undeva.

Cît despre Utopia ca atare, ea sigur va rămîne neîmblînzită.