Tirania vorbelor
Tema cea mai arzătoare a politichiei româneşti este, de săptămîni bune încoace, schimbarea preşedinţilor de la Camera Deputaţilor şi de la Senat. Politicienii vorbesc mult despre ea, televiziunile îi acordă spaţii largi nu numai la ştiri, dar şi - mai ales - la emisiunile de dezbateri. Se emit păreri şi contra-păreri, se dă cu presupusul, se invocă sfînta Constituţiune. Puterea are argumente logice care oricui îi pot părea de bun-simţ (din moment ce în Parlament există o majoritate de o anumită culoare, e firesc ca şefii Camerelor să reprezinte acea majoritate), Opoziţia invocă paragrafe din Regulament şi din Constituţie care consfinţesc mandatul de patru ani al celor doi preşedinţi, odată aleşi. Puterea revine cu analize rafinate şi găselniţe juridice şi decide să schimbe regulamentele. Opoziţia ameninţă cu sesizarea Curţii Constituţionale. Puterea insistă cu logica: nu se poate - mă-nţelegi - să avem doi preşedinţi "de-ai lor" peste o majoritate "de-a noastră". Şi îşi fixează o dată: pînă pe 15 septembrie. Opoziţia trage de timp, Adrian Năstase refuză să convoace sesiunea parlamentară, Nicolae Văcăroiu se mai duce pe la OTV să spună ce are pe suflet. Alianţa se întruneşte, reformulează paragrafele din Regulament, lansează şi numele posibililor înlocuitori. Opoziţia se întruneşte şi ea şi decide să reziste, iar Adrian Năstase scoate vorba cea mare din mîneca retoricii politice româneşti: dacă-i pe-aşa, atunci Opoziţia o să "demareze procedurile pentru suspendarea preşedintelui Băsescu". Mircea Geoană şi Ion Iliescu se plîng, pe voci diferite, de tentativa Puterii de a desfiinţa Opoziţia. Alianţa se mai întruneşte o dată şi acceptă că - totuşi - s-ar putea să întîrzie un pic peste data "fermă" de 15 septembrie. Opoziţia a dat între timp depeşă la Europa să reclame că "ajuns cuţit os", că nu mai e de trăit cu pastramagiii de la Putere care vor să-i maltrateze preşedinţia Camerelor şi s-o lase cu onoarea nereperată. Dezbaterea continuă, televiziunile transmit, schimbarea preşedinţilor celor două Camere este "ştirea zilei" cam în fiecare zi. Deşi, între timp, a devenit "ştirea săptămînii", a lunii, ba chiar a anului, dacă ne gîndim că tema a fost lansată de cînd a dat firul ierbii, iar acum aşteptăm să se-aştearnă bruma peste vii, de ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii... Nu mă pricep la chichiţe constituţionale, dar am impresia că ceea ce ar fi trebuit să fie un act politic s-a transformat într-o supă de vorbe veşnic reîncălzită şi niciodată consumată. Dorinţa majorităţii de a-şi asuma conducerea Parlamentului e de înţeles: nu se face să fii la putere şi să fii reprezentat pe la reuniuni parlamentare internaţionale de "ceilalţi". Dar atunci trebuia - dacă avea instrumente legale şi politice la îndemînă - să facă şi să tacă. Dacă nu, nu. Dînd ocol problemei şi "dezbătînd-o" de atîta timp, Puterea dă senzaţia unei adevărate fixaţii şi, în plus, ocupă agenda publică, într-un mod nu tocmai inspirat, cu un subiect care nu e nici pe departe arzător pentru cetăţeni. Subiectele cu adevărat importante trec astfel pe planul al doilea ori sînt cu totul neglijate. Sau nu sînt, dar aşa apar în ochii publicului, din cauza excesului de mediatizare al temei "schimbarea lui Năstase şi a lui Văcăroiu". Sentimentul că "politicienii ăştia" nu fac decît să se certe între ei, deja răspîndit printre români, sporeşte cu sîrg; ideea că "şi ăştia de acum sînt ca şi cei dinainte" se confirmă zilnic, în mintea cetăţeanului de rînd, care se loveşte în viaţa cotidiană de scumpirea benzinei, de permanenta criză a medicamentelor, de corupţie şi de alte dificultăţi pe care nu le poate lega logic, în nici un fel, de faptul că preşedintele Senatului se numeşte X sau Y. Şi apoi, politicienii noştri se poartă de parcă n-ar şti că, în toate sondajele, partidele politice au cea mai scăzută cotă de încredere dintre toate instituţiile democratice. Tot acest joc de-a pisica Puterii care vrea să prindă toţi şoriceii Opoziţiei va sfîrşi prin a îndepărta şi mai mult cetăţeanul de politică. Politicienii par nepregătiţi pentru rolul lor, dau senzaţia că se joacă de-a puterea prin vorbe, foarte puţini fiind aceia care demonstrează că ştiu cu adevărat să exercite puterea prin fapte, aşa cum aşteaptă cetăţenii. Pe de altă parte, vorbele din vorbe se fac, iar excesul de "dezbatere" naşte monştri. Opoziţia s-a apucat să ţipe "săriţi, mă omoară tiranul!" cît să se-audă pînă la Bruxelles, uitînd că - totuşi - are în continuare controlul în nenumărate consilii locale şi judeţene şi un însemnat număr de primari aleşi. Unde e, mă rog frumos, "desfiinţarea Opoziţiei"? Iar vorba aruncată de Adrian Năstase că va cere suspendarea preşedintelui ţării e o gogoaşă de-un ridicol nespus: care va să zică, pe de o parte, reclamăm la Bruxelles că democraţia română e în pericol, iar pe de altă parte, îi sugerăm poporului că, la o adică, muşchii noştri îl pot suspenda pe preşedinte (prin proceduri democratice, desigur) de-un capriţ, de-un pamplezir, ca măsură de "retorsiune" pentru că majoritatea atentează la cele mai înalte scaune parlamentare. Nu mai avem măsura vorbelor şi a faptelor, nu mai avem sentimentul gravităţii. Ameţiţi de-atîtea ture pe circuitul Palatul Victoria-Palatul Cotroceni-Palatul Parlamentului, politicienii vorbesc prea mult între ei şi comunică prea puţin cu noi, ceilalţi, instaurînd tirania vorbelor multe şi goale. În rest, UE ne tot dă semnale şi avertismente, invitîndu-ne la fapte. Iar în Filipine tentativa de suspendare a preşedintelui tocmai a fost respinsă de Parlament.
