Imediat după 1990, nevorbiţi cum eram după atîtea decenii de comunism, am început să ne descărcăm iureşul de opinii în public. Unii mai bine, alţii mai rău. Dacă citiţi acum, de pildă, ziarele din perioada Pieţei Universităţii (aprilie-iunie 1990), veţi găsi acolo o desfăşurare de articole de opinie, înfierări reciproce, partizanate, un cumplit verbiaj – dar vă va fi foarte greu să reconstituiţi faptele. Nimeni nu-şi bătea capul să povestească, sec, ce s-a întîmplat, toată lumea trecea la dat cu părerea.
Mircea VASILESCU | Europa dumitale
Tăria pierdută a opiniunilor noastre
Pentru a citi integral articolul,
sau
PUBLICITATE
Între 10 şi 14 mai a avut loc la Torino cel mai mare tîrg de carte din Italia şi unul dintre cele mai mari din Europa. La ediţia de anul acesta, una aniversară, invitatele de onoare au fost România şi Spania. Într-un tîrg cu cinci pavilioane, sute de expozanţi, sute de mii de vizitatori şi o sumedenie de lansări şi dezbateri întîmplîndu-se în acelaşi timp, e foarte uşor să treci neobservat.
citiţi
De reţinut – şi bună de pus pe perete – această idee a domnului Juncker, prim-ministrul luxemburghez: „Politicienii europeni sînt nişte pragmatici lipsiţi de talent“. Cere şi pragmatismul aşa ceva? (R. C.)
„Iubirea e un lucru rar / Aşa că-ţi dau un balansoar.“ Nu-i o poveste de budoar, ci un slogan publicitar. (M. M.)
În ultimul secol, speranţa de viaţă la pisici s-a dublat. Asta înseamnă că acum au 18 vieţi? (L. V.)
citiţi 
Căutare
Lecturi intersectate
Orzul pe gîşte - la Educaţie
Aşadar, avem un guvern de stînga. „Stîngă modernă, europeană“ (aţi observat cît de des a fost repetată sintagma asta în ultimii ani?). Peste tot în lumea democratică, stînga defilează cu două priorităţi: educaţia şi sănătatea. Şi de multe ori cîştigă alegerile datorită programelor destinate acestor domenii.
citiţiHoţul care a spart Encyclopaedia Britannica
Dintre toate cărţile din bibliotecile lumii noi, una anume are o legendă şi un statut aparte. În prima parte a secolului XX, această carte, cu toate volumele ei, se vedea în spatele scaunului capitonat în piele din orice birou de om important – fie că era el politician, medic, avocat sau bussinesman.
citiţiIdei de stricat distracţia anti-austeritate
Vasăzică austeritatea nu mai e chiar aşa o fatalitate, ne anunţă noul preşedinte francez François Hollande, în aplauzele entuziaste ale mulţumii. Dacă zice un om ales de poporul francez, atunci e musai să fie adevărat, doar nu s-a mai văzut politician francez să bată cîmpii, nu?
citiţiSocietate
O Elveţie a guvernelor
Ultimele două propuneri ale noului Guvern se înscriu perfect într-un lung şir de numiri anterioare, păguboase. Prima dintre ele, o rectoriţă a unei universităţi particulare, nu a avut prea mult timp să-şi expună programul de reformă, ocupată fiind să înţeleagă că un program de două săptămîni la o universitate de prestigiu nu înseamnă că ai absolvit universitatea cu pricina.
citiţiFlori şi fete
Domnul îşi urma soţia cu un aer caraghios de absent. Într-o mînă ţinea un ghiveci din cele ce se atîrnă, din care se revărsau zeci de petunii planturoase, roz. În cealaltă ducea un ghiveci la fel, plin cu o tufă gureşă de cerceluşi. Evident că habar n-avea ce fel de flori cară şi prea puţin îi păsa; aerul de martir suprem al plictiselii îi ucisese orice poftă de viaţă.
citiţi(Iar) pe bicicletă
Merg pe bicicletă, precum majoritatea foştilor copii, dintotdeauna. Cînd eram mică, ieşeam, cu gaşca, în Parcul Tineretului, cu Pegasul meu verde. Nimic spectaculos pînă aici. Mai spectaculos era cînd ieşeam singură, prin acelaşi parc, şi, uneori, mă aventuram în locuri pe care ca „simplu pieton“ nu le atingeam vreodată.
citiţiPrima pagină în format PDF
Conectaţi-vă
Popular content
Eu nu gasesc niciodata vinovat pe cel ce minte,....
adăugat de vidaclara la data de 24 August 2010 07:08:17
....ci pe cel ce crede.
Nu gasesc niciodata vinovat pe cel ce vinde, ci pe cel ce cumpara.
Nu gasesc niciodata vinovati pe cei alesi ( prin vot) ci pe cei ce aleg (voteaza).
Nu gasesc niciodata vinovati ziaristii, ci, pe cititorii lor.
Romanule - miel , invatza ca din verdele, pajistii cat cuprinzi cu ochii, sa pasti ( a paste? ) frunza cea comestibila (graul), care te va constitui ca OM si nu pe cea necomestibila ( neghina ) care nu te poate ridica la a fi mai mult decat oaie ( ma rog, om - oaie ).
Deductia logica este cel mai penetrant instrument de investigatie. Nimic nu poate-ajunge , unde gandul poate ajunge.
Fiecare clipa a trairii noastre ne aseaza in fatza dilema ; alb sau negru ? stanga, sau dreapta ?, adevarat, sau fals...........................
Rezultatul instantaneii noastre alegeri se adauga ecuatiei care suntem deja.
In aritmetica, e mai simplu. Ai la sfarsitul "culegerii"(sa zicem "Gheba") rezultatul (raspunsul, adevarul), si in caz ca nu "pici" pe el, cauti "hiba", si te corectezi. Raspunsul (rezultatul, adevarul ) e doar unul ( acelasi), pentru orice parcurgator de "Gheba".
In aritmetica Vietii, e tot la fel. Adevarul ( rezultatul, raspunsul), e doar unul ( pentru orice parcurgator de Viatza ).
Spaniolii au multe cuvinte care-mi plac, si pe care le-am si adoptat. "Comprobar" , "compartir",...........
Adevarul intotdeauna se poate comproba ( a i se facea,aritmetic proba ).
Suntem azi 6 miliarde si jumatate de "ecuatii deschise la un cap ". O singura virgula, un singur semn matematic mai spre inceputul ecuatiei duce la diferente astronomice intre "adevarat" (care-i doar unul) si "fals"( care-i infinit).
Adevarul are forma geometrica de sfera. Adevarul mare este constituit dintr-o infinitate de adevaruri mici.
Ordinea intrarii informatiilor in ecuatia care este oricine, nu are importantza. Corecta rezolvare a fiecarei paranteze ( o secunda) in parte duce, normal, la un acelasi, aritmetic, rezultat.
Aceasta este, in limbajul meu, traducerea "salvarii" (vidaclara9@yahoo.es).
:) Apropo de absolventul de Litere din dvs.
adăugat de arletty la data de 24 August 2010 05:08:41
Cu voia dvs., am de făcut o observaţie. În fraza de mai jos aveţi o negaţie care nu-şi are locul (pentru că două negaţii fac o afirmaţie):
Absolventul de Litere din mine nu s-a putut abţine să NU-i tragă colegului un „perdaf“ filologic (adică o scurtă lecţie despre „barbarisme“).
N-a putut să nu-i tragă şi Nu s-a putut abţine să-i tragă, acestea sînt cele două structuri sinonime care se lasă concret cu ... trasul perdafului filologic. Altfel, perdaful e un act ratat :)
"act ratat"
adăugat de mirceavasilescu la data de 26 August 2010 11:08:54
Dar un "autoperdaf" se pune? Mulţumesc pentru observaţie şi recunosc că regula dublei negaţii în limba română joacă feste...
Mircea Vasilescu
...naratiune reusita
adăugat de Aurelia Ghircoiasu la data de 27 August 2010 10:08:21
Cred ca sinteti unul din putinii jurnalisti de la noi care isi fac mea culpa (si care mai tin la corectirudinea limbii romane intr-atit incit sa o faca): felicitari.
Daca ati "ratat actul", nu ma pot opri sa va atrag atentia (ce bine suna!) ca ati reusit o performanta narativa, in fragmentul buclucas din articolul de mai sus. Aceea de a povesti o scena in care dvs trageti un perdaf unui tinar ca nu folosea corect limba romana si, povestind scena, dvs insiva faceti o asemenea greseala. Nu m-am putut stapini sa compar fragmentul cu acela in care tinarul Marcel (Proust) realizeaza elogiul metaforei cu ajutorul unor metonimii. Si nimeni nu stie daca o facuse intentionat (din ironie) sau era neatentie a naratorului...
Intrebarea e: ce facem? Ca ce-am facut e bun facut.
adăugat de cbaciu la data de 23 August 2010 02:08:53
Spuneam intr-un comentariu la articolul dlui Plesu. Modelul il avem, am optat pentru el, este democratia euro-atlantica. Putem oricand sa ne raportam la ea. De pilda, in domeniul presei, nu o sa intalniti in presa occidentala nu o sa intalniti exemple care abunda la noi, de analisti (cine le-o fi dat titulatura asta?) care se pricep la toate: daca e razboiul din Irak isi dau cu parerea, daca e vreun eveniment in sistemul nostru de sanatate, sunt specialisti. Cineva ar trebui sa le spuna acestor indivizi: mai baieti, de la Aristotel nu s-a nascut cineva atat de multilateral. Intrebarea este: cine sa le-o spuna?
Saiche Priceputu'
adăugat de Aurelia Ghircoiasu la data de 23 August 2010 06:08:21
Mai sus numitul era un personaj invocat de nea Marin, in scheciurile copilariei noastre, cel ce le stie pe toate si da sfaturi tuturor.
Unde ati mai vazut dvs romanas adevarat care sa admita ca nu se pricepe la vreo chestie despre care se poate auzi vorbind (si inca in direct la TV)? Ziaristii/Analistii nostri practica, in fond, un sport national: "datul cu parerea". Mostenire straveche: imi amintesc de o definitie data de Augustin Buzura (daca pot sa il citez aici...), pe timpurile acelea, omului multilateral dezvoltat al socialismului: e omul pus mereu in situatia de a face ceva la ce nu se pricepe, de fapt.
In peisajul acesta, desigur ca atitudinea redactorilor dilematici e foarte singulara. Ei nu sint (Doamne fereste!) multilateral priceputi. De aceea ne si plac.
Lamento-urile dilematice ale lecturilor noastre
adăugat de Aurelia Ghircoiasu la data de 21 August 2010 10:08:23
Am savurat tiltul articolului, indelung, inainte de a putea citi on line articolul.
"Taria pierduta a opiniunilor noastre" coboara din "Iarna vrajbei noastre" shakespeariene si celebre, dupa care ar fi trebuit sa urmeze o primavara minunata a impacarii, si n-a fost asa. Mi se pare ca stilul titlului anunta, deja, amaraciunea consideratiilor de fata. Clar si bine argumentat, textul are o disperare mascata de echilibrul scrisului lui Mircea Vasilescu, dar vizibila, totusi, in final.
Poate ca in vorbaria generala si in peisajul mediatic si politic de acasa, isteric, excesiv si patetic, toate ar fii mai usor de suportat daca s-ar auzi voci si dezbateri consistente, daca insasi aceasta rubrica nu ar fi intr-o mare masura singulara. Vocile sint acolo, printre voi, acasa. Dovada vocea aceasta. Dar ea nu ocupa scena si cred ca o citeste numai cine o stie ("o paste numai cine o cunoaste", ca sa ramin la parafraze literare).
Ma intreb insa - daca i s-ar da posibilitatea sa ocupe scena si sa creeze opinie (nu stiu cum: sa zicem intr-o emisiune zilnica de dezbateri pe bune, la o televiziune cu rating), ar accepta propunerea? Mi-ar placea mult sa citesc argumentele unui raspuns, oricare ar fi el, cu da sau cu nu.
Ma induioseaza accentul nostalgic cu care Mircea Vasilescu evoca primii ani de libertate postcomunista, in care "iuresul de opinii", nevorbitii din noi, "cumplitul verbiaj" tineau scena si ne tineau treji si agitati si patetici. Are dreptate. Macar atunci opiniile noastre erau pe chestiuni, cumva, "de viata si de moarte": cu cine tii, cine sint complotistii si cine salvatorii, daca e bine in NATO sau nu etc. Acum, verbiajul isteric despre betisoarele de vata aflate in uzaj prezidential m-a lasat muta de stupoare. Ba nu: bolnava de furie. Nu numai atmosfera pare sa se fi degradat iremediabil, ci si nivelul "opiniunilor" ce ni se ofera spre dezbatere. Miza lor.
Da, si eu nu fac decit sa ma pling (si sa citesc Dilema). Iar recentul indemn al presedintelui, un soi de "cui nu-i place, sa plece", ne spune clar cit dau cei din fruntea patriei pe eventuala constituire a unei paturi (...clase? suna ca dracu') responsabile, care sa caute sa schimbe lucrurile fiindca ele nu ii plac, iar nu sa plece, fiindca e mai simplu.
Ceea ce ma readuce la postarea dlui Marinescu de deasupra, aici. Daca acceptam ca avem o baza comuna in discutie, totusi (1. ne place cum scrie Mircea Vasilescu, 2. ne plingem de starea de fapt, 3. citim Dilema cu mare placere, ca pe o raritate in peisajul de acasa), permiteti-mi sa ma bucur ca il peregrineaza comparativ pe Mircea Vasilescu pe la mereu alte modele jurnalistice serioase: in 13 iulie ii releva "analiza lucida, in buna traditie frantuzeasca", acum i se pare ca scrie "ca la BBC" (adica serios, echilibrat, informat etc.). E un exercitiu cel putin interesant. In opinia mea (daca tot o am, sa mi-o dau cu taria ei cu tot...), Mircea Vasilescu scrie foarte ca ...el insusi, ceea ce il face comparabil, poate, cu multi ziaristi buni din alte parti ale lumii, dar inconfundabil. Va propun o strategie in loc de "lamento-urile lecturilor noastre": cititi-l si dati-l mai departe.
de sustinut!
adăugat de horiamarinescu la data de 20 August 2010 07:08:54
e incredibil cata prostie (s-o spunem pe-a dreapta) domneste in mass-media romaneasca. E nu numai reconfortant, dar de-a dreptul sanatos, sa mai citesti aceste rare pareri "à la BBC", in rubrica lui Mircea Vasilescu.
Insa emotionalitatea fara discernamant nu domneste doar la ziar si tv, e peste tot. Oamenii pe care-i intalnesc in Romaina, in vizitele mele, sunt, majoritatea, extrem de emotionali, foarte rar rationali si realisti. Discuta, mai toti, intr-un mod foarte similar cu ce auzi la TV. Si n-as vrea sa sun condescendent. Sunt insa foarte trist. Toni Judt scrie intr-un articol despre faptul ca nu mai exista retorica, si ca "webspeak"-ul din facebook sau sms-uri invadeaza viata de zi cu zi. In Romania, am impresia ca un caragialesc care e tragic si absurd (nicidecum amuzant!), invadeaza modul de a gandi, via presa si tv.
Dar, imi veti spune, nu fac nici eu altceva decat romanul generic: ma plang.
Poate ca aveti dreptate. Insa ce voiam sa spun e ca nu pot fi suficient sustinute pozitiile inverse, adica lucide (si in rest... asa cum scrie Mircea Vasilescu chiar aici mai sus), ca cele din rubrica asta.
Intrebarea e: vor ramane ele singulare in discursul "auzibil" in spatiul "public", sau se va intampla vreo minune si vor avea o voce cu cadere?
Ca daca "romanul generic" nu vrea sa auda asa ceva, daca nu face fronda, daca nu inchide televizorul si nu deschide altceva, unde sa gandeasca si asculte pe masura inteligentei lui (mioritice), atunci cine sa-l ajute daca ii e de fapt bine asa cum e acum?