Numai pentru abonati

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Spiritul critic în supradoză

În baia de negativitate în care ne scăldăm zilnic, spiritul critic încetează să mai fie o virtute. Devine o boală. Aproape că e mai bună credulitatea. Dacă eşti gata să creditezi un fals, greul vinei cade asupra celui care distribuie falsul. Dacă însă respingi, precaut, ceea ce merită a fi creditat, vina e, în întregime, a ta. Spiritul critic devenit insomnie cîrcotaşă este un abuz al inteligenţei.

 

23 comentarii 21942 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 355, 2 - 8 decembrie 2010

Nulitati

Cei care il iau mereu pe Nu in brate se cred a fi deasupra celor criticate. Si in realitate sunt de fapt niste nulitati. Incapabili sa digere, cu un coeficient de inteligenta redus si fara competenta de a da solutii. E mult mai usor sa desfiintezi decit sa participi cu adevarat, sa te implici. Discernamintul la care ne invita dl. Plesu este vital si el tine si de Smerenie.

Spiritul critic lipsește cu desăvârșire...

Domnu' Pleșu, una e spiritul critic și alta e încăpățânarea de bivol prost.

Da...cu toate ca...

Ce spune dl. Plesu este adevarat, partea proasta este ca nu se aplica in Romania.
Cum poti "sa intri in joc" intr-o tara unde toate normele si valorile morale sunt rasturnate, fara sa te manjesti tu insuti in aceasta mocirla. Daca intri in joc, inseamna automat ca ai acceptat regulile jocului, si esti oarecum partas la mizerie.
Alternativa la spiritul critic? Vorba lui Tutea...perplexitatea.

e o alta dezamagire

Asta toamna cind s-a adunat diaspora stiintifica in tara spunea intr-un articol unei tinere juriste venite de afara cu planuri revolutionare sa stea in ograda ei, sa nu fie naiva, ca elita tarii vegheaza. In Ura ca mod de viaţă il vad precum un paunescu de curte ce lauda mai altfel virtutile celor de la putere, Aici in acest articol ne linisteste cu asa zisa critica si statul iar in banca, Pai un critic autentic e un priceput, daca poti sa critici inseamna ca vezi imperfectiunile. De fapt asta ne lipseste noua, o critica constructiva si nu oftaturi dupa chiolhanuri si lozinci gen `cine esti du domnule sa-l critici pe .. ai dumneata gusturi? Un paradox - Avem scoala buna de critica literara mai putin scriitori.

Hm

Ipoteza mea este totusi ca spiritul critic autentic nu ajunge niciodata sa fie in exces, ba e adesea insuficient. Mai ales ca spiritul critic autentic incepe si se termina cu referirea critica la propriile idei.
Mai cred ca bombaneala generalizata tine tocmai de lipsa spiritului critic autentic, adica de lipsa exigentei privitoare la propriile idei.

E-adevarat insa ca un ginditor autentic trebuie sa si produca idei, nu doar sa le elimine pe cele criticabile. Asadar, la un ginditor ar trebui sa avem doua calitati: una de producator prolific de idei si alta de critic sagace. Iar acestea sint de regula independente si nu actioneaza una in detrimentul celeilalte decit daca sint malformate. Daca de pilda ai putine idei si realizezi lucid, printr-un demers critic ca sint gresite, nu e normal sa ti le afirmi doar pentru ca nu mai ai altele: asadar, nu e normal sa renunti la spiritul tau critic doar pentru ca acesta iti elimina in mod sistematic ideile gresite. Normal e sa-ti lasi in pace spiritul critic si sa incerci sa gindesti corect, pentru a produce/descoperi/gasi idei mai bune.
Iar adevarul este ca nimeni nu-si poate camufla lipsa de idei prin etalarea si exersarea spiritului critic: fiindca nu poti avea un spirit critic ascutit fara a avea idei. De asemenea, nu poti produce idei remarcabile fara a avea un aparat critic remarcabil.
Pe de alta parte, a-ti exersa corect simtul critic nu poate insemna sa fii numaidecit dispretuitor. Iar termenul de "practica maniacala a judecatii" mie-mi suna a contradictie in termeni. Dimpotriva, cred ca se poate afirma fara teama ca cel care judeca si apeleaza oricind e posibil la judecata are sanse mai mari de a evita comportamentul maniacal.
Cit despre aminarea deciziei, mai ales cind e vorba de decizii ce tin de fundamente si in lipsa argumentelor hotaritoare, e aproape intotdeauna de preferat fiindca doar asa se poate pastra libertatea de gindire.
E de preferat de o mie de ori marginalitatea atunci cind nu ai ce spune, adica atunci cind nu ai idei, cind nu-ti reuseste mai nimic. Fiindca e plina lumea de CV-uri si lucrari mediocre: daca in lipsa ideilor remarcabile aleg sa nu scriu, adica daca printr-un demers critic elementar aleg sau ajung sa fiu marginal, nu vad ce mi s-ar putea imputa. In treacat fie spus, doar oamenii cu idei remarcabile ajung sa fie realmente in contratimp: prin contrast si oarecum paradoxal, asta se intimpla cu mult mai rar spiritelor critice.
Nu cred ca gindirea poate ajunge sa fie mofturoasa: dimpotriva, gindirea este aceea care te scutura adesea de prejudecati si de mofturi.
In fine, prefer sa risc pierderea "mesajului rostului propriu" decit sa ajung sa contribui la dezordinea lumii.
Fara a altera in vreun fel sensul celor afirmate de d-nul Plesu, as spune ca, privitor la acceptare sau refuz lucrurile stau taman pe dos: societatea romaneasca are problemele grave de sistem pe care le are mai ales fiindca s-a invatat sa raspunda abuzurilor cu "Da", "sa mai vedem", "ia te uita cine vine sa ne critice, un fost comunist"; sau "da, s-ar putea aranja". Se crede in continuare ca, fiind afirmativi si nuantind absolut totul vom ajunge undeva.

(continuare)

Inchei cu ceea ce ar putea fi argumentul esential: spiritul critic autentic este in realitate si intotdeauna tolerant cu cel care critica, dar mai ales cu cel care critica bine, aparent in exces. Si cred ca abia asta poate fi numita consecventa. Asa stind lucrurile, ar trebui sa fim intelegatori inclusiv cu punctul de vedere potrivit caruia spiritul critic poate ajunge sa fie exagerat: la urma urmelor, aceasta e o critica la adresa spiritului critic, o critica ce nu-l slabeste, ci mai degraba il intareste, iar prin asta frizeaza inclusiv umorul.

(continuare)

Ideea domnului Plesu e valabila daca e valabila analogia spiritului critic al cuiva sau al unei societati cu sistemul imunitar. Fiindca da, in cazul in care sistemul imunitar al unui organism se manifesta in exces (supradoza), exista riscul de a deveni autoimun: adica exista riscul de a ajunge sa distruga/devoreze propriile tesuturi/celule. Dar sistemul imunitar se refera in general la ceea ce numim corp iar ideile sint produsul a ceea ce numim minte, gindire. Iar incurajarea gindirii nu se face slabind spiritul/simtul sau critic ci prin dezvoltarea spiritului sau asociativ. Celulelor mintii le este proprie conectivitatea, nevoia de asociere. Si cred ca aici putem gasi analogia potrivita. Marile dar si micile idei sint de fapt scurtcircuitari aparent neverosimile, despre care adesea nu se stie nici macar daca sint criticabile. Asadar, a stimula gindirea cuiva tine de arta de a-l stimula in a crea aglutinari noi, in conditiile aceluiasi simt critic (ascutit).
Concluzia ar fi aceea ca nu spiritul critic in supradoza e problema. Caci daca intr-adevar spiritul critic ne deprinde sa raspundem adesea cu "Nu", asta nu e in sine ceva rau. Daca dimpotriva, am inmulti numarul de "Da"-uri prin slabirea cerintelor sau imputinarea criteriilor, ideile si asociatiile obtinute in acest fel vor fi, ce-i drept, si ele mai multe, dar vor avea o calitate mai degraba indoielnica. Or, mai ales in acest caz al ideilor, nu numarul sau cantitatea este cea care conteaza, ci calitatea.
Chiar si aici insa pot exista exagerari: de pilda a stimula asociativitatea in exces. Nestiind cum functioneaza mintea, multi savanti cauta conectivitatea cu orice pret, sinestezia: fiindca multi chiar cred ca geniul ar putea tine direct de contopirea intuitiilor, perceptiilor, simturilor. Ramine insa de vazut daca e intr-adevar esential pentru om sa ajunga sa guste la propriu muzica, sa dea corp sau forma numerelor sau ideilor, sa-si coloreze intuitiile, sa-si miroase la propriu emotiile.

Cioran dixit

La o asemenea pledoarie, pe o asemenea tema, doar Emil Cioran ar putea raspunde pe masura. Mi-ar fi placut daca ar fi citit acest articol. Pun pariu ca s-ar fi simtit calcat pe bataturi.

Ar fi zis, poate:

"Domnule, de acord, nu mai ca

nu poti fi subtil

fara sa fii las"

managerial corect

felicittari dlui Plesu pt articolul sau curajos pe un forum devastator
nu stau decit putin alaturi de una din asertiile dlui Botta (intelectuali -oportunitati - starea de viu etc) si gata. mai un pic alaturi de altcineva privind absenta reciprocitatii si amu chiar gata

Articol curajos? Dar ce risca?

Sau cum ar veni: Cu critica pre critica calcand (stiu, dl. Vasilescu, stiu) si asa mai departe. Mult mai departe.Tot mai departe. Se zice ca asta... contradictia intretine universul in existenta. In existenta nu in viata. Ati auzit d-le Kibby? Cica (mai nou) am trai intr-un univers in descompunere, ca viermii si ca de fapt Marele Bang n-a consfitit nasterea ci moartea universului, al carui trup in desompunere il parazitam noi pe pamantul nostru. Apropo, pe unde ati mai fost?

am fost

pe ici pe colo. in general in cusca mea de 2 pe 2. ocazional si la lopatat zapada, fir-ar a dracului
riscologia? pai cind iesi in fata cu autocritica tre sa fie un risc calculat, altfel nu stii ce iese sau ce se intelege

Ganduri.

Mie-mi place tare mult articolul asa cum e! Mai putin solutia propusa. Spiritul critic despre care d-nul Plesu face vorbire este Inchiderea Activa imbracata in interesantul costum intelectual - critica, cu rezultate dezastruoase pentru toata lumea. Pentru social negativismul (care se raspandeste ca o maladie sau ca o moda) si pentru persoana in cauza cu pasivitate existentiala, cu intepenire in propria aparare devenita capcana.
Solutia propusa - "Convertirea spiritului critic în discernămînt. Plus un dram de umor, plus o minimă afecţiune pentru ceilalţi şi pentru farmecul pestriţ al lumii.", cu conditia ca ambianta autohtona, cel putin sa nu descurajeze o asemenea incercare - este mai mult o dorinta de rezolvare decat o posibilitate cu sanse de reusita. Asa cum vad eu problema, Inchisul Activ, nemultumitul, opozantul din principiu nu este capabil de dramul de umor necesar schimbarii pentru ca nu este capabil de o minima autocritica. Nu poate face minima distantare de sine pentru a se putea privi. De asta fuge ca de moarte. Este atasat de sine din principiu, lipit cu infrigurare, se tine in spate si la spate ca nu cumva sa se vada, de groaza de a descoperi acolo imperfectiunea la care nu-si da voie. Ca atare balanta lui morala este doar teoretica si cu referire exclusiv la altii. Atunci nu putem vorbi de discernamant. Manifesta atasament fata de altii dar acesta este de tip agatator. Atitudinea lui critica, de respingere a tot si toate, de nemultumire permanenta este forma de manifestare a fricii existentiale fata de a trai, fata de viata, de care in fond este atat de atasat. Nu este capabil nici de iubire de sine- si aici cred ca se afla nucleul problemei. Iubirea inseamna a vedea bune si rele, acceptarea limitelor actuale, blandete fata de neputinte, intelegerea abaterilor, iertarea imperfectiunii si incurajarea exprimarii de sine in forme resimtite ca valoroase, la care se ajunge doar prin incercare-esec.
Acest esec trebuie iertat. Ori noi am invatat ca esecul trebuie pedepsit. Cand e vorba de ceilalti, il vedem imediat, de multe ori il anticipam, il dorim, cautam a-l demonstra. Cand e vorba de noi il negam sau si mai rau intepenim actional de frica lui, pentru ca stim prea bine ce fac ceilalti cu esecul nostru: ce facem si noi cu al lor. Arata-i unui Inchis Activ deschidere, respect si te va suspecta de intentii rele, va mai pune o paza pentru ca sigur darul tau este calul troian. Va fugi de tine sau va deveni mai infrigurat in negativismul lui, pentru ca nu-i raspunzi asa cum se asteapta, cum a fost/s-a obisnuit: cu biciul (refuz, dispret, batjocura, critica, etc).
Cand am devenit asa? Cum? Ce solutii sunt in situatia in care societatea incurajeaza folosirea biciului atitudinal, altele decat cea "scapa cine poate". Asa si doar asa a fost dintotdeauna - "scapa cine poate"?

Da.

Nu ştiu despre alţii, eu unul zic că aveţi dreptate. Nu trebuie să uităm că orice critică începe prin a fi subiectivă.

Oare nu e o confuzie?

Sperirul critic ar trebui sa functionaeze si la adresa spriritului critic, nu-i asa?!!! Si sa/l tempereze, sa-l pastreze in limitele bunului simt! Ceea ce e suparator si cred ca acolo bate autorul este pasiunea cu care este manevrat spiritul critic, indreptat prea adesea in mod unilateral, facand abstractie de anumite zone si exacerband pe late zone. Spiritul critic e ca un cutit, nu-l poti acuza de crima chiar daca il folosesti pentru a ucide sau pentru a te ucide. Deci nu cutitul e de vina, ci folosirea lui nechibzuita sau neadecvata.

Ochiul "rău"

Desigur, în doze rezonabile, "ochiul rău", în sine, nu e deloc detestabil. Ci necesar.
A propos, o carte interesanta, la adresa
http://www.scribd.com/doc/39307506/Tratat-Despre-Corp

Ba da, pareri diferite trebuie sa existe..

In cautarea adevarului, pareri diferite trebuie sa fie asa cum sunt partide de stanga si de dreapta care se afla in cautarea adevarului si al unei cai de mijloc, eu asa cred. Pareri diferite trebuie sa existe, uitati-va la noi, acesta multitudine de oameni, si veti vedea ca suntem unici nascuti. Asa a vrut Dumnezeu sa fim, fiecare om e altfel si toti la un loc suntem oameni. Ii multumesc pe aceasta cale autorului acestui articol scris cum nu se poate mai bine! Si ca sa daruiesc si eu ceva, unul sau doua citate din altcineva, caci fiecare are de spus ceva: "Cum tainicul triumf mi se scurgea/
Spre radacina care tinea ghimpul../Iar zambetul prin piatra strecurat Incremenea acolo, nemiscat,/ Fara cricnire ascultand/
Suvoiul fetei mele din adanc (..).." Cine iubeste trandafirul, nu-i rupe spinul.''" Si eu: Imi plac sarbatorile deoarece oamenii se gandesc mai mult unii la altii in acest timp, ca si cum Nasterea Domnului le-ar incalzii inima.
Matilda

Fake-ul pentru fake lucreaza

Domnule Andrei Pleşu, va respect prea mult şi de prea multa vreme ca să nu vă semnalez ceea ce îmi apare ca o grava eroare.
“În baia de negativitate în care ne scăldăm zilnic, spiritul critic încetează să mai fie o virtute.” ? Chiar credeţi ca el, spiritul critic, ne-a dus în patima, ca sa nu spun sminteala, unui astfel de “scăldat”? Ma îndoiesc. Poate aveaţi în minte varianta lui prescurtată şi meschinizată, “fake”-ul ce se dispenseză de… spirit (uneori şi de inteligenta) pentru a propaga nestînjenit prin mass media (în numele criticii) bîrfa cu ifose, ţîfna cu pretenţii, umilirea generalizată. Într-un cuvînt : negativitatea (en gros et en detail). În “baia” ei, tendinţe nevrotice altfel echilibrat distribuite într-o populatie (irascibilitate, stima de sine scăzută, frica, furie, abulie etc) tind să se generalizeze.
Isi rateaza astfel tot mai multi sansele?Foarte bine : Nu mai concureaza in zonele rivnite si treptat ocupate de impostura. Sau, luindu-si inima-n dinti, fug peste mari si tari? Excelent, inseamna ca propaganda conform careia in tara raman numai prostii, a functionat si se mai scapa de o tura de concurenti. Fake-ul pentru fake lucreaza si, in 20 de ani a produs oho rezultate spectaculoase. Inclusiv dependenta de el, fie si cum spuneti, in supradoza.
Nu mai dezvolt acum, trec direct la concluzie: tocmai spiritul critic (autentic!) secondat de curaj ar fi mai mult ca oricind necesare. Altfel, “scaldatul” in baia pe care-o pomeniti s-ar putea termina foarte prost (ca nivelul negativitatii tot creste, nu-i asa?)

Un exercitiu de admiratie...

In unele momente am simtit ca ma regasesc si asteptam verdictul final...Cu toate acestea, atat timp cat pot sa fac un exercitiu de admiratie fata de autor inseamna ca am scapat. E de dorit sa fii credul, dar atat timp cat iti doresti, inseamna ca nu esti...

acu', doar o vorba

sunt aproape imbolnavit de paradoxalul repros cum acesti "inraiti"-"resentimentari?" au ca deviza pe "nici-nici", spune domnul Plesu. Care scrie asta la o rubrica ce o pune sub motto-ul "nici asa, nici altminteri".

Cred ca una din marile vocatii ale adevarului se numeste porumbelul. Adevarul-porumbel, care iti iese pe gura. Se opune Adevarului-Soparla, din vremea lui Ceasca. Si se lupta cu ruda sa mai indepartata, Adevarul-Crocodil.

Adevarul-Crocodil nu uraste Adevarul-Porumbel. Ei sunt dusmani naturali. Si lantul trofic inca mai rezerva o mie de surprize...

Verdict corect

Un verdict foarte corect, mai ales in contextul romanesc actual. As mai adauga un lucru: a spune "nu" este simplu pentru ca nu te angajeaza cu nimic. Te speli pe maini ca Pontiu Pilat, te degajezi de responsabilitate. Cuvantul "da" este in genere angajant, e un soi de "precontract". Asta e motivul pt care amploaiatii de la variile institutii de stat romanesti aveau tendinta sa ne trimita de la un birou la altul: spunand nu isi declinau responsabilitatea, pe cand pentru un da ar fi trebuit sa-si asume riscuri.

Romania de azi e cam la antipodul Americii, unde toata lumea zambeste. Nimeni nu spune ca trebuie sa avem toti in permanenta pe buza un zambet Colgate, dar critica asta permanenta ne poate duce la disperare si manie care, daca imi aduc eu bine aminte, sunt considerate drept pacate, teologic vorbind...

Superba meta-para-bola...

Extraordinar accent adaugat lucrului in sine. Da, d-le Andrei P. asa este. Exact asa. O sa-i recomnad acest superb "sonet" despre "un om - un intrigant" (caci da, omul e un intrigant care-crede-ca-cogito ergo sum) amicului nostru virtual Dorin T. (daca mai e nevoie de recomandari, pentru ca si dansul este un citititor fidel, din umbra, tacut, al articolelor lui Andrei P. si ale comentatriilor si contra-comentariilor adiacente). Si dupa cum omul/artisul care lauda OMUL (omul, ce mândru suna/rasuna) se lauda astfel si pe sine, tot astfel omul-artist care injura omul si specia se injura si pe sine, tot astfel si dl. Andrei P. (un masochist) scrie de ani buni articole mai degraba critice, cârcotase, incarcate de negativitate, practicand abuzul inteligentei. Sa revedem materia din urma? Un afara de cea ocazionata de aniversarea dargului domn Radu C. toate interventiile (admirabile toate) livrate prompt, saptamanal, de catre nu mai putin dragul d. Andrei P. au fost elogii elegice inchinate sfintei cârcoteli. Totu-i praf...Lumea...

invalidari

Sunt oameni care nu mai asteapta o intalnire, nu au nevoie de asta, nu pentru asta vorbesc, care se intalnesc altundeva. Sau nu de o intalnire in sensul unui pact, batai pe umar, suflat in ceai. Sunt oameni care chiar nu au nevoie de noi asa cum suntem. E foarte greu sa inveti asta, Printre germani realizezi ca distantele dintre oameni, cu cat sunt mai mari, cu atat e si umanitatea mai larga. N-ai fi crezut... caci in Sud tii aproape.

Apoi critica, distanta, detasarea, faptul ca judecatorul nu joaca e o perspectiva intoarsa a ceea ce se petrece. Cine poate hotara unde e centrul discutiei si cine critica pe cine, in definitiv? Numai pentru ca unul vorbeste despre celalalt si celalalt vorbeste despre lucruri aiurea, nu inseamna ca primul il critica pe cel de-al doilea si nu invers. Nu e chiar asa simplu: unul critica si celalalt joaca. Poate critica e cea care joaca! Vezi despre Adler, despre Wagner sau despre ratiune pura...

O alta treapta in demonstratia aceasta ar fi zidirea in neintelegere. E frumoasa aceasta expresie. As inclina sa cred ca zidirea e deja necesara intr-o societate disimulata de manipulari emotionale ca a noastra. Sa nu te dispui catre intelegere, catre acceptare, catre temperatura corporala a celuilalt. Exercitiu protestant. Comporta un risc, evident. dar e cel mai mic!

In ce priveste lucrurile pe care le-am scris in raspar despre domnul Plesu, accept ca am dat dovada si de a asa zisa "proasta crestere" intelectuala. De aceea, in volumul pe care il voi publica si unde voi include toate aceste sute de pagini sub titlul "Schimbarea paradigmei culturale in Romania", voi relua unele impertinente si poate voi adauga...

Dar despre Kairos... - sa nu intri in hora e prima oportunitate. Si aici e un lucru pe care accept ca domnul Plesu l-a trecut cu vederea. Cea mai distinsa dintre oportunitati e sa nu accepti nici una, la limita, decat pe cea a ratiunii, in rastimpuri. o ratiune cat mai pura. Si apoi sunt oameni care isi fac viata lor, nu o asteapta de la altii, Muietiis posmagis sunt pe toate drumurile. In general intelectualii sunt, sa recunoastem, lasi. Nu cred ca ei vii, unii pentru ceilalti deci vii, in viata, sunt o oportunitate reciproca. Cred ca un intelectual e o oportunitate pentru celalalt intelectual doar mort. ( eminent mort - adica in ce a scris, prin ce inregistreaza ) Social nu te poti decat sapa. Fugi! Sau dusmaneste pozitiv!

Si o ultima observatie. Sunt oameni carora nu trebuie sa le fie oferit nimic. nu asteapta un apel, sa recunoasca ceva... rostul propiu. Sunt oameni fara rost... Cred ca a recunoaste o astfel de falie (rostul cum ii spunea Noica!), de a rupe existential astfel coaja oului e o forma de infantilism. Pentru astfel de indivizi, ceilalti nu le pot oferi cuvinte, atitudini, sentimente, sunt pentru el doar o moara muta, o suita de imagini care nu poate schimba nimic pentru ca nu intra in dialog cu el insusi. Ci cu altceva: le vede asa cum sunt ele. Sunt imobile, lucruri, nu oameni.

Si la limita a transforma pe Allen Delon Spartacus in Ciuca Batailor nu e neeaparat ceva rau. Poate asa apare imaginea cea mai mare despre un om, poate e o forma de elogiu. Singurul elogiu posibil...

Ma intreb...

... de ce nu va apucati de scris. Intreb, nu dau cu paru.

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Biblioteca Publică din New York

Te poți plimba în voie prin clădirea uriașă pentru a te convinge că Paradisul chiar e o bibliotecă. Mai mult decît atît, e un loc unde poți lucra sau studia, chiar dacă nu ai abonament. Te legitimezi, intri și poți petrece cîteva ore bune în compania cărților sau, pur și simplu, scriind în liniște. 

citiţi

Cu ochii-n 3,14

● Nu departe de blocul meu, un băiat uşor zdrenţăros mi-a cerut bani în felul următor: „Daţi-mi şi mie ceva, că de două ore caut în gunoaie şi nu găsesc nimic“ (I. P.)

● Am primit un e-mail de la „Teneși Sport“ cu titlul „Elimină mirosurile neplăcute din frigider cu 1 leu“. Cine și-o fi ținînd „teneșii“ în frigider?! (C. Ș.)

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI