O comunicare a lui Geert Lovink despre evoluţia "culturii Internet" încearcă să configureze o "teorie a blogging-ului", adică a foarte răspînditei specii de "jurnale online" interactive, în care sfera privată se intersectează cu cea publică. (Vorbesc deja păsăreşte: blogging, Internet, online, interactiv...) Fenomenul e amplu şi insidios. În genere, tot ce pune la dispoziţie dialogul cotidian cu propriul PC deschide spre o experienţă a dependenţei fără precedent. Devii, pe nesimţite, o pagină de web, eşti preluat într-o reţea care te absoarbe, te invadează şi sfîrşeşte prin a te locui. Sîntem confruntaţi, astfel, cu o formă de terorism blînd, discret şi, tocmai de aceea, primejdios. Se intră, fără violenţă, în spaţiul tău intim, se lucrează, în filigran, la declanşarea unei convivialităţi fără limite, anonimă şi superficială. Toţi se adresează, virtualmente, tuturor, cu rezultatul, neaşteptat, că nimeni nu mai comunică cu nimeni. Geert Lovink vorbeşte despre un soi de banalizare cinică a nihilismului. Dialogul cu ceilalţi e în acelaşi timp fără rost şi inevitabil. Vrei, nu vrei, eşti "in". Dar acest "in" e fără contur, fără o semnificaţie particulară. Ar trebui făcut un inventar al terorismelor soft care ne manipulează, mult mai diverse, mai subtile, mai numeroase, decît terorismul hard, sîngeros, a cărui evidenţă emfatică nu mai are nevoie de analiză. Lumea contemporană se apără cu îngrijorare de violenţa radicală a terorismului declarat, dar cedează fără luptă dinaintea unei puzderii de "mici" terorisme benigne în aparenţă, care însă anticipează - vesel - neantul.Terorismul soft se deosebeşte de cel radical prin cel puţin trei caracteristici: mai întîi e soft, nu recurge la manevre brutale, nu provoacă dureri, nu induce sentimentul pericolului şi, în consecinţă, nu stimulează instinctul de conservare. Apoi, e un terorism fără ţintă precisă, un terorism care nu implică asedierea concentrică a unui scop. Ai de a face mai curînd cu o prezenţă nebuloasă. Nu se urmăreşte ceva anume. Se încurajează, pur şi simplu, o nonşalanţă fără chip, o specie de indiferenţă volubilă, situată dincolo de criterii şi responsabilităţi. În sfîrşit, terorismul soft se bazează pe consimţămîntul fericit al victimei. Sîntem vulnerabili în faţa lui, pentru că ne place, pentru că expansiunea lui flască ne flatează comoditatea, ne seduce. Navigaţia pe Internet, feluritele specii de chat, plăcerile minore, lectura cotidiană a ziarelor, tabieturile - sînt tot atîtea forme de terorism, cărora le slujim simultan şi ca victime, şi ca agenţi. Un atac Al-Qaeda, oricît de grav, rămîne local, circumscris, limitat la o - fie şi catastrofală - proporţie. Dar asediul zilnic al terorismelor soft are o bătaie planetară şi o eficacitate fără breşă. Nu iartă pe nimeni. De riscurile terorismului major se ocupă, cu mai mult sau mai puţin succes, CIA, FBI, NATO şi tot soiul de alte organizaţii consacrate. De riscurile terorismului soft nu se ocupă nimeni. E o subterană imperceptibilă, ecumenică şi nemiloasă.* În pre-adolescenţă, simţeam, uneori, o imperioasă nevoie să scriu, dar n-aveam subiect. Nu găseam nimic care să fie pe măsura apetitului meu creator. Cu alte cuvinte, pofta de expresie nu rezulta dintr-un preaplin al substanţei, ci dintr-o efervescenţă vidă, care căuta gestul şi postura, fără să fie dublată de vreun conţinut. Mi-am amintit de această stare juvenilă urmărind, la televizor, tulburările din Franţa. Nenumăraţi tineri au un chef paroxistic de tămbălău. Nu contează tema, nu contează adevărul, nu contează eficienţa. Răgetul primează. Un răget "estetic", un război de principii ideologice, alimentat de obstinaţia raţiunii şi a realităţilor de a nu se alinia. Voluptatea pură a insurgenţei. O invenţie a revoluţiei franceze.* Săptămîna trecută, un gazetar de la "Radio Guerilla" mă sună de la Bucureşti să-mi ceară un pronostic al meciului. "Care meci?", întreb stingherit. "Steaua-Rapid." Habar n-aveam! M-am făcut de rîs. Ce-o să zică Relu Cosaşu?* Acum cîteva zile, preşedintele Băsescu a făcut o declaraţie uluitoare: în vechiul CNSAS, din care, totuşi, am făcut parte vreme de patru ani, reprezentanţii diferitelor partide ar fi negociat, cu dosarele pe masă, ce să dezvăluie şi ce nu din petele partidelor cu pricina. În vechiul CNSAS s-au făcut tot felul de porcării şi de tîmpenii. Dar niciodată ceva de genul ăsta. Domnule Timofte, nu-i mai băgaţi omului în cap atîtea drăcovenii. Lăsaţi-l în pace! Şi aşa a început să creadă vrute şi nevrute.