Instituţii umanizate, oameni instituţionalizaţi

Publicat în Dilema Veche nr. 528 din 27 martie - 2 aprilie 2014
Avanpremieră jpeg

Instituţiile noastre se comportă, adesea, ca nişte vietăţi umorale, iar personajele publice – ca nişte scheme egolatre. Aşa, cel puţin, mi se părea în 2003, cînd am scris textul de mai jos. Poate că mă înşelam, sau poate că lucrurile s-au schimbat radical între timp. Dumneavoastră ce credeţi? 

Potrivit unei opinii romanţioase, instituţiile publice trebuie să arate cetăţeanului un chip „uman“. Să-l ia cu binişorul, să se aplece asupra lui cu răbdare şi înţelegere, să-l facă să se simtă ca acasă sau ca între prieteni. Sînt de acord că e nevoie de politeţe, de cordialitate, de respect. Dar de aici şi pînă la imaginea instituţiei-azil, care te oblojeşte ca o infirmieră devotată, e cale lungă. În ce mă priveşte, prefer instituţiile care „merg ceas“, care au, adică, rigoarea şi eficienţa previzibilă a unui mecanism. Nu te alintă, nu ţi se dedică orbeşte, nu se gudură pe lîngă tine, dar îţi rezolvă problemele riguros şi prompt. Nu e cazul la noi. Problema instituţiilor noastre e tocmai componenta lor „umană“, prea umană. Nu sînt nişte angrenaje bine unse, ci nişte alcătuiri de tip organic, nişte vietăţi capricioase, cu reacţii greu de anticipat. Odată ce le-ai trecut pragul, te afli în plină aventură. Dacă ai noroc şi te înţelegi „omeneşte“ cu reprezentanţii instituţiei, o vei părăsi sedat, cu soluţia în buzunar. Dar de regulă n-ai noroc. De regulă ai de-a face nu cu un mecanism, ci cu o dihanie. Nu cu ceva funcţional, ci cu cineva dominat de umori, stări, impulsuri şi inhibiţii. Instituţiile noastre sînt cînd obeze, cînd anemice, cînd constipate, cînd incontinente, cînd băţoase, cînd blege. Au migrene, crampe, ameţeli, alergii. Sînt fie lacome, fie uscăţive, fie gripate, fie convalescente. Ferească Dumnezeu să pici pe o indispoziţie, pe o plictiseală difuză, pe un spleen. Trebuie să ai grijă cum vorbeşti şi cum te porţi. Trebuie să fii drăgălaş, cuminte, mulţumit cu ce ţi se oferă. Modelul e acela al clientului care, aflat la tejghea, cere favoruri vînzătorului atotputernic. Observatorii apuseni n-au priceput niciodată această curioasă răsturnare a rolurilor.

Ei ştiu că vînzătorul e acela care trebuie să-l atragă pe cumpărător, să-l îmbie, să-l convingă, să-l narcotizeze. Ei bine, nu! Vînzătorul e suveran. La fel – instituţiile. Ele trebuie înduplecate, curtate, confirmate clipă de clipă în suveranitatea lor. Au sensibilităţile şi idiosincraziile lor, au zile rele şi zile bune, au stupori, melancolii şi hachiţe. Au „faţă umană“. Cum să nu-ţi doreşti, confruntat cu această patologie, structura rece, egală cu sine, a unui mecanism neutru, bine reglat?

Există, însă, şi o patologie de sens contrar. Alături de instituţii „umanizate“ în mod inadecvat, avem adesea de-a face cu oameni „instituţionalizaţi“, adică înstrăinaţi de propria lor umanitate. Un caz clasic este dictatorul. Obişnuit să asume postura monumentală a unei instanţe suprapersonale, el nu-şi mai percepe concetăţenii ca interlocutori, ci ca petenţi indemni. Dictatorul se substituie, uzurpator, instituţiilor legitime, adoptă impasibilitatea statuii şi inviolabilitatea unui decret divin. Mişcarea lui seamănă tot mai mult cu aceea a unei păpuşi mecanice, a unui Golem cu fiziologie standardizată. E o schemă inabordabilă, o abstracţiune cu efect criminal.

Un alt caz este birocratul. Şi el a pierdut flexibilitatea vitală a umanităţii. E „instituţionalizat“, în măsura în care a sacrificat, treptat, frăgezimea persoanei, graţia spontaneităţii, sensul comunicării libere. Instalat, ca un mărunt subansamblu, în pîntecul aseptic al instituţiei pe care o slujeşte, el trăieşte prin ea, respiră prin delegaţie, îţi anulează, sinucigaş, chipul. Dictatorul ilustrează supraumanitatea arbitrară a instituţiei, în vreme ce birocratul ilustrează stearpa ei subumanitate.

În sfîrşit, un caz, din păcate, foarte răspîndit este acela al autocratului: la scară mare sau la nivele mici, el nu mai poate deosebi între componenta sa privat omenească şi rolul instituţional în care a fost distribuit temporar. Avem de-a face, în fond, cu un exemplu banal de încurcare a borcanelor, explicabil prin infantilism, orgoliu prostesc sau pură sminteală. Ministrul care lucrează în nume propriu şi în beneficiu propriu, sau care îşi introduce familia sau gaşca în circuitul ministerial evacuează, despotic, interesul public pentru a face loc bunului său plac. Dacă e ministrul Culturii, distribuie subvenţii cum îl taie capul şi cum îi dictează lista răfuielilor personale. Dacă e preşedinte de Academie, sprijină oameni şi proiecte după criteriul simpatiilor şi antipatiilor lui domestice. Dacă e director de muzeu, taie şi spînzură încăpăţînat, fericit să-şi impună, în dispreţul oricărui dialog, mica lui poftă „metodologică“. Autocratul ţopăie în instituţiile ţării ca găina în coteţul propriu: nu mai ştie ce e al lui şi ce e al celorlalţi. Nu mai ştie dacă maşina de serviciu e a lui sau a statului, dacă străzile sînt ale lui sau ale oraşului, dacă fabricile, editurile şi monumentele istorice sînt patrimoniu public sau anexe ale budoarului privat. Totul i se cuvine. Autocratul e o sinteză nefericită între ce e mai rău în om şi ce e mai rău în instituţii. E avortonul politic al democraţiilor necoapte. Abuziv la guvernare, resentimentar în opoziţie şi acru la pensie, autocratul e, azi, un personaj emblematic. În el supravieţuiesc, fără anvergură, reflexele dictaturii defuncte. Autocratul e, cu alte cuvinte, un dictator de tranziţie.  

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.