S-u „deschis baierele” dar nu catre libertate. In locul acela, catre care s-au deschis, la noi NU SE AFLA NIMIC. Acolo ar fi trebuit sa se afle gandirea, libertatea fiind modul de a exista al gandirii. Nu zic „gandire” ca „mare gandire”, d.ex. ci doar ca activitate interioara. Suntem leneşi, şi, ca tot leneşul, aflaţi la ananghie, devenim laşi. Caz în care ne plasăm sub tutelă: citatul, autoritatea, parintele, MAMA, ce mai... Stie ea cum trebuie, mai bine decat noi, care suntem mici şi taraţi. In plus, daca facem cum zice ea, ea e responsabila, nu noi. „Mama” e orice autoritate: biserica X, filosoful Y, „analistul” Z....etc. Nu mai zic ca „mama” (poate ar fi mai bine „tata”), nici ea nu sta foarte bine la chestia asta. Este doar ultima incarnare a sclavului, „traditia” servituţii. E mai usor sa fii servitor, decat stapân.
Priviti la cât de noroios gandeşte unul ca dl. Pleşu, (nu e ca sa-l lovesc, e doar ptr că este un exemplu VIZIBIL), se mişcă uşor acolo unde APROXIMAREA este posibilă- si nu se priveaza de ea, de altfel, căci are talent, („talentul” este capacitatea de a intelege o propozitie inainte de a o termina de citit, sau de a rezolva inainte de a fi enuntat clar), dar îndată ce lucrul se cere ridicat in CLARITATEA gandirii va fi evacuat in „inefabil”. E-lucidarea de care vorbesc nu epuizeaza, desigur, lucrul- dar efortul de a-l elucida este prima activitate „libera” pe care o putem desfaşura. Trebuie dusa pana la capatul puterilor noastre. Dar domnia sa STIE deja ca la capat va ramane o zona de „inefabil”, si ACOLO se va duce, de la bun inceput. (Acolo e locul confortabil, „mama” d-lui Pleşu: un citat lucios, o gaselnita inspirata...). Rezultatul este ca avem o generatie de intelectuali „sub ocupatie”. („ocupantii” sunt biserica X, filosofia Y, doctrina Z...). Nu sunt monstri, sunt, mai degraba meduze transparente, incerte. Gandirea este mondenitate, la specia aceasta,farafastac fara riscuri.
Pentru ca am achizitionat CONSECINTELE acestei prime libertati (anume „de expresie”, „a presei”, „economica”....etc) fara sa fi produs intai ceea ce le naste, „libertatea” noastra e cum se vede, kafkaiana, pitoresca, insolita....cum mai vreti. De undeva ar trebui insa inceput...ptr ca o „libertate” a NIMIC, nu este libertate, bineinteles. O mica injectie de maxstirnerina, de curaj...nu stiu...nu indraznesc nici macar sa o sugerez.

...de ce nu'l dați și pe ăla al intelectualilor? Păi se poate, chiar nu v'a trecut prin cap vreo poveste similară de prin universitate? sau de prin ONG'urile care, nu'i așa, agregate sunt numite direct ”societatea civilă”(deci nici nu mai trec prin stadiul de asociație sau sindicat)

și tot așa, nu mă las de răutăți, dar nu pot să nu amintesc că aici la dilema citesc, uneori chiar în aceeași rubrică, pledoarii pentru capitalism garnisite cu obsesive indignări la dreptul unor instituții capitaliste, bine plasate pe piață, de a da vina (la fel de obsesiv) pe Băsescu pentru tot ... sau: iubim democrația dar nimic nu e prea mult sau de neacceptat pentru reforma statului...nici măcar număratul strâmb...să nu mai spun că termenul ”influență de stânga” nici nu mai trebuie explicitat ca desemnând ceva de rău...e doar spus ca atare...