Domnule Plesu,
Admir performanta de a va dovedi un adevarat cercetator chiar si cind sunteti in criza. Cu alte cuvinte, imi plac citatele din text si mai ales folosirea lor "la apropont". In privinta subiectelor, cred ca va ascundeti dupa lipsa de chef pe care probabil o aveati cind trebuia sa scrieti articolul, se-ntimpla. Oameni buni inca exista, ca sa nu mai vorbim de Dumnezeu - poate ca asta ar fi un moment bun sa meditati la o asemenea existenta, daca tot ati epuizat celelalte subiecte mundane. Romania - vorba Catavencilor - tot pamint romanesc ramine si-atita vreme cit nu vine o forta civilizatoare din exterior (cumva) ca sa puna lucrurile pe un fagas mai bun si frumos, greu sa faci fata cu resursele interne. Din pacate, si fortele civilizatoare din exterior au cam sucombat, raul e mult si pretutindeni. Dar permiteti-mi sa-l citez pe baiatul meu de 10 ani care la intrebarea: "Unde gasesti dragostea cind ai pierdut-o?" a raspuns simplu: "In inima ta."

Există o enormă diferenţă între un editorialist şi oricare alt tip de publicist, fie că este vorba de profesionişti ai scrisului, fie că este vorba despre amatorii logoreici şi grafomani, atât de numeroşi astăzi, care, de cele mai multe ori abuziv, se încrâncenează să-şi exhibe ideile, trăirile, fiinţele, la orice răscruce a prea permisivului spaţiu virtual.

Alegerea unui subiect la care să vibreze, efortul de a aborda acel subiect din unghiuri inedite, originale, interesante, argumentarea opiniilor expuse şi încercările de a preîntâmpina eventuale obiecţii rezonabile ale cititorilor, alegerea stilului literar care să releve optim cititorilor punctul de vedere al editorialistului şi nuanţele pe care el le consideră importante, mai ales intervalul scurt de timp în care reuşeşte să facă periodic aceste lucruri, reprezintă elementele care-l diferenţiază pe editorialist de orice alt tip de "slujitor al scrisului". Practic, oricât de bine i-ar fi reuşit un text, editorialistul nu are timp pentru autoadmiraţie căci următorul temen limită se apropie. Pentru mine este uimitor că oameni atât de risipiţi printre atâtea alte preocupări importante găsesc resurse intelectuale, morale şi timp să-şi onoreze promisiunea de a fi prezenţi la întâlnirea cu cititorii, săptămânal, lună de lună, ani lungi şi... atât de fruşti, atunci când vine vorba de recunoaşterea efortului enorm şi de recunoştinţa la care sunt îndrituiţi din partea beneficiarilor, recunoştinţă pe care aceştia, autişti sau vicleni, nu se arată niciodată dispuşi să le-o ofere.

Pe de altă parte, există un număr redus de oameni care, oricât de lipsiţi de inspiraţie s-ar simţi ei la un moment dat şi indiferent de cât de insipid li s-ar părea textul propriu (scris cu efort şi dezgust) pe care îl dau "bun de print", reuşesc să-şi păstreze farmecul şi să-şi incite cititorii. Concură la acest fapt inerţia scrisului la un anumit nivel calitativ, micile trucuri literare deprinse de-a lungul timpului, modul de gândire structurat, îndelung exersat,... ca argumente ce ţin de persoana scriitorului şi respectul, admiraţia, dragostea, unei părţi a cititorilor săi, alături de dispreţul, detestarea, ura, celeilalte părţi a celor care vin la întâlnire, acestea din urmă fiind motivele obiective pentru care, chiar şi un text scris silnic şi anevoios, poate să rămână interesant

Atunci când vine vorba de comentariile cititorilor textelor pe care le lansăm în spaţiul public, suntem cu toţii tentaţi să răspundem mai ales interpelărilor care ne apostrofează. Ne zădăreşte nedreptatea care ni se face printr-un comentariu aberant şi simţim imediat nevoia să luăm atitudine împotriva trogloditului agresor. Un comentariu ar trebui să aibă şi el atributele oricărei opinii utile: să abordeze inedit textul (să nu repete păreri ale altora), să fie argumentat (competent) şi să fie scris măcar corect gramatical, dacă nu literar. Lipsit de aceste caracteristici, comentariul nu este altceva decât o altă formă de poluare şi, mai grav, un fals motiv de celebrare a unui amor-propriu scăpat pe tărâmul psiho-patologiei.

Poate că ar trebui să nu le mai dăm atâta importanţă celor care nu înţeleg că liberatea de expresie nu înseamnă în niciun caz liberatatea de a fi agresiv în limbaj şi poate că ar fi mai înţelept să nu-i mai promovăm - nici măcar ca exemple negative - pe aceia care siluiesc limba română şi-şi expun exhibiţionist schilodenia sufletească! Poate că o discriminare pozitivă a celor care se comportă firesc ar fi acceptabilă şi benefică pentru corijarea unei societăţi în care nefirescul a devenit regulă! Poate că recompensarea celor care, civilizaţi, oneşti, rezonabili, sunt anoşti şi par neinteresanţi, pentru că nu produc vâlvă în jurul fiinţelor lor aparent insignifiante, ar fi o metodă prin care ceilalţi, cei spectaculos de triviali, inadecvaţi, ignari, grobieni,... ar catadicsi, din lehamite faţă de ignorarea la care sunt condamnaţi, să renunţe la scatologie, argou, inepţie!

Poate că ar trebui să vobim doar despre aceia care îşi fac treaba pur şi simplu, fără să abdicăm cumva de la argument şi să renunţăm - măcar până la o aparentă ameliorare a discursului lor - să mai vorbim despre notoriii găunoşi ai clipei!...

D-le Plesu voi indrazni sa va fac o sugestie, care sper sa fie luata in seama la modul cel mai serios.Nu fac parte nici din tabara fanilo si nici din cea a contestatarilor d-voastra. Pur si simplu nu ma intereseaza opiniile politice ale nimanui, pentru ca eu consider ca fiecare are dreptul sa creada orice si pe oricine. Cred insa ca sunteti un om destept, un om care poate contribui cu ceva in societatea asta atat de lipsita de perspectiva. Puteti scrie despre orice, despre oricine, puteti lauda peBasescu sau pe Ponta, mereu veti avea comentarii mai incurajatoare sau mai..injurioase.Puteti scrie despre oameni interesanti, carti, spectacole, filozofii sau filozofi, numai ca ecoul acestor screri va vea o arie de raspandire extrem de mica, iar influenta si mai mica. Daca atat va doriti totul este in regula, continuati pe aceeasi linie, dar daca va doriti sa fiti unul dintre cei care sa priveasca in urma si sa spuna, da, eu am schimbat ceva in tara asta, eu am fost unul dintre mesagerii normalului, atunci va trebui sa va miscati si sa lasati leneveala specifica intelectualului roman, care isi face un titlu de glorie din lansarea unei carti sau din articole prin dileme, jurnale sau adevaruri. Si cand vorbesc de miscare o spun la modul propiu. Ce ar fi daca d-voastra, poate si altii, ati porni prin tara pentru a va intalni cu tinerii? Ce ar fi daca ati incerca sa povestiti aceste articole in fata unui auditoriu, pe viu, fata in fata, daca ati raspunde pe ;oc unor intrebari care sigur ii macina pe tinerii de astazi. Nu conteaza daca de exemplu la un liceu oarecare intalnirea ar fi privita doar ca pe inca o actiune bifata, buna de pus la panou.Imaginati-va ca intr-o clasa de 30 de liceeni, sau o grupa de studenti, reusiti sa luminati, sa dati un reper de care sa se agate, macar unuia singur. Credeti ca merita? Daca da, atunci porniti la drum, cat inca nu este prea tarziu. Si daca va pot fi de ajutor in vreun fel anume va stau la dispozitie

cu articolul dvs.
Imi pare rau de comentariile pe care le suscitati, da' fara ele nu m-as fi distrat asa copios azi.
Daca va incalzeste cu ceva, mie imi sunteti tare drag si va citesc cu mare interes.
Succesuri!!!

Sunt de acord ca "oamenii bine-intentionati" nu prea rezista vartejului satanic al raului care conduce societatea, nu-i pot contracara influenta, pot obtine doar victorii limitate, circumscrise personalitatii lor. Poate ca "oamenii buni" nu sunt Suficient de Buni ca ideea lor sa se intrupeze, sa devina "realitate"pe scara larga. (Unul singur e cu adevarat bun, oamenii buni i se aseamana pe cat pot). Oricum cel mai adesea ideea (buna) este greu incorporabila realitatii, astfel ca oamenii rai au intotdeauna un avans asupra celorlalti. "Are intodeauna ceva de sarlatan cel care reuseste" si "Rau faci usor". Ce-i adrept, acest avans este doar Aici si Acum. Poate pentru ca aici nu trebuie sa se rezolve nimic.

Un editorial plin de umor şi culoare.
Un joc de-a regele şi bufonul, cu un rege amuzat să înlocuiască pentru o clipă gaura cheii cu o glory hole. Trecerea de la pasivul “a privi” la participativul “a primi şi a răspunde” transformă lectura cititorului într-un deliciu al coparticipării.
Acest contrast între sobrul “rege” Pleşu, cu straiele lui cenuşii de moralist, şi multicolorul său bufon, “Forumistul”, slobod la gură şi cu biciul sculat strecurându-se prin toate fisurile, face toţi banii.
Doar un rege înţelept ştie să asculte adevărurile necioplitului bufon şi să le transforme în răşini pentru mumia ce-l va reprezenta peste timp. Articolul de azi, sunt sigur, va conserva din Andrei Pleşu una dintre însuşirile ce l-au scos din anonimat la începuturile sale literare şi pe care o cam dădusem dispărută de când cu publicistica politică: geniul autoironiei.
Trebuie să recunoaştem că, dacă meritul reţetei acestui savuros text îi aparţine lui Andrei Pleşu, ingredientul care-l transformă într-o delicatesă îl constituie replicile Forumistului. Acestea, excelent selectate, devin printr-o metamorfoză condusă cu har artistic adevărate pilule de spontaneitate şi folclor. Accentele de limbaj tare, pentru nasuri şi urechi înfundate, dispar în tâlcul zicerilor “pe româneşte”. Ca atunci când înjură Moromete şi tuturor ni se pare că ni s-a adresat însuşi poporul român.
Ce diferenţă între un inteligent ascultător şi valorificator de forumuri şi şleahta proştilor fuduli care întorc spatele criticilor lor anonimi, inspiraţi de un celebru personaj care procedează aşişderea cu “forumiştii” din Piaţa Universităţii.

Sunt de acord ca "oamenii bine-intentionati" nu prea rezista vartejului satanic al raului care conduce societatea, nu-i pot contracara influenta, pot obtine doar victorii limitate, circumscrise personalitatii lor. Poate ca "oamenii buni" nu sunt Suficient de Buni ca ideea lor sa se intrupeze, sa devina "realitate"pe scara larga. (Unul singur e cu adevarat bun, oamenii buni i se aseamana pe cat pot). Oricum cel mai adesea ideea (buna) este greu incorporabila realitatii, astfel ca oamenii rai au intotdeauna un avans asupra celorlalti. "Are intodeauna ceva de sarlatan cel care reuseste".Ce-i adrept, acest avans este doar Aici si Acum. Poate pentru ca Aici nu trebuie sa se rezolve nimic.

http://www.youtube.com/watch?v=fW8amMCVAJQ
Nu este problema dvs, dl Plesu... problema este cea a lui "first follower" (imi este greu de tradus in context)

Domnule Plesu, tonul caragialesc al comentariilor pe care le reproduceti este placut si de efect, dar el este cumplit de partinitor. Si-apoi, pe langa partinire, mai ingrijoreaza si felul in care din acest articol razbate o singura idee fixa: cei care va lasa comentarii sunt ei insisi Mitze si neni Nae. Sunt convins ca ati putut citi si aprecia numeroase comentarii critice care nu sunt numai decente, ci chiar la inaltimea textelor dumneavoastra. Se impune asadar o... reparatie. Felul in care veti decide sa o duceti la bun sfarsit va apartine pe de-a-ntregul.

Dl. Pleșu, fiți bărbat, ce Dumnezeu! Bineînțeles că, la fiecare articol, veți fi lăudat de unii și înjurat de alții! Când am ajuns la fraza cu ”teme atemporale – despre oameni interesanți, despre cărți, despre iubire, suferință și înțelepciune”, am zis că exact asta va urma. Da' de unde!
Lehamitea e de înțeles, însă nu-i de folos nimănui. Nici dumneavoastră, nici cititorilor. Scrieți! Scrieți despre subiectele pomenite mai sus, fiindcă doar ele lasă urme în memorie. Restul se pierde, oricât ar ”arde” la un moment dat.

Ideea de a invita direct cititorul să empatizeze cu autorul este interesantă şi mi se pare originală. Apropo de criza de idei, un mare cercetător român spunea că el nu poate fi şi profesor deoarece nu poate fi genial la oră fixă. Cu atât mai multă simpatie merită profesorii (cei dedicaţi meseriei lor pe bani puţini).
Criza de idei declarată în titlu este un stimulent pentru a veni cu alte idei. Acesta este pretextul pe care l-am găsit ca să propun câteva teme de discuţie în cele ce urmează.
O primă tema ar fi „cazul” Arafat şi semnificaţiile acestui caz.
Cred că s-a trecut prea uşor peste ceea ce ar putea însemna un punct de cotitură în mentalul colectiv (sperăm). Prin atitudinea serioasă şi discursul său onest, doctorul Arafat a propus de fapt un model nou de politician sau cel puţin de lider (chiar dacă dansul nu se declară astfel şi nici nu face politică în sensul clasic). Până la apariţia lui Arafat (în antiteză cu Băsescu), în mentalul românului se înrădăcinase ideea că toți politicienii sunt nişte nemernici şi că oricum nu avem de ales. Acest lucru a fost întărit şi de strategia sistematică a celor de la putere de a contracara acuzaţiile de corupţie cu alte acuzaţii de corupţie la adresa celor din opoziţie (pe stilul noi furăm dar şi ei fură sau au furat). Efectul acestui tip de discurs a întărit însă disperarea oamenilor. S-a inoculat ideea că nu există decât politicieni ticăloşi pe care trebuie să îi acceptăm ca atare. Doctorul Arafat s-a comportat exact pe dos faţă de acest model „clasic” de politician detestabil: în loc să încerce să manipuleze prin vorbe s-a prezentat ca un om onest. Faptele sale şi nu vorbele îl recomandă. Oamenii au văzut că există şi lideri oneşti, dedicaţi sincer misiunii lor şi asta le-a redat speranţa, i-a trezit. Aşa arată liderii la care ei visează: în slujba poporului cu fapta, nu cu vorba.
O altă temă ar fi calitatea nesatisfăcătoare a clasei politice şi cauzele profunde ale acestui fapt.
Este aproape unanimă percepţia negativă la adresa clasei politice în general şi a celor de la putere în special. Inutil însă să ne plângem de politicieni - ei nu sunt decât o consecinţă, un produs al „sistemului”. Cei care au ajuns în vârf au ajuns trecând printr-un sistem de selecţie (de reguli scrise şi nescrise). Este vorba de criteriile de „selecţie naturală” prin care trec indivizii politici (cei care cunosc algoritmii evolutivi înțeleg mai bine ce vreau să spun). Întrebarea esenţială nu este de fapt cine sunt indivizii selecţionaţi. Problema este cum arată criteriile de selecţie, cum sunt filtraţi cei care ajung sus. Dacă aceste criterii nu se schimbă atunci strategiile de succes rămân tot aceleaşi. Iar indivizii de succes vor fi exact aceia care vor folosi strategiile de succes. Astfel se explică de ce timp de două decenii nu s-au schimbat semnificativ lucrurile: câștigă aproximativ aceleaşi strategii de succes politic. Dacă oamenii pot fi uşor prostiţi, manipulați cu vorbe, cumpăraţi ieftin, atunci vor câștiga cei mai pricepuți manipulatori. Dacă poţi fura miliarde fără a fi pedepsit aspru atunci vor câștiga cei care fac acest lucru iar cei oneşti vor fi eliminaţi. Dacă îi invidiem pe cei cu case mari şi maşini luxoase atunci exact acestea vor fi valorile noastre sociale, ei vor fi modele noastre şi ne vor conduce. O cheie poate fi educaţia. O educaţie care să înveţe oamenii să gândească cu mintea lor, să nu se lase uşor prostiți de vorbe, să reevalueze importanţa banului în raport cu alte valori. E mare nevoie de modele de oameni oneşti de succes. În fine, cuţitul care ajunge la os poate trezi şi el.
O a treia temă ar fi disciplina de a judeca fapte evitând a susţine sau combate persoane.
Din motive pe care cu greu reuşesc să le înțeleg, foarte putini oameni sunt capabili să judece separat faptele de persoane. În loc să se discute fapta cuiva se discută mai ales persoana sa. Bunăoară, fapta lui Băsescu de a-l ataca pe doctorul Arafat este cel puţin o mare prostie, dacă nu chiar o ticăloşie. Dar de aici nu rezultă o judecată de valoare universală la adresa preşedintelui – anume că ar fi un ticălos. Poate că a făcut şi fapte bune – din care însă nu rezultă în mod necesar că este un om bun. E suficient dacă inventariem în mod corect şi echilibrat faptele bune şi rele – dintr-o astfel de listă se poate trage apoi o concluzie (legată de rol/funcţie şi nu de persoană). Putea fi altcineva preşedinte, fapta tot prostie se chemă. Cum se poate poziţiona un intelectual (sau o persoana care se pretinde raţională) ca fiind pro sau contra Xulescu? Orice astfel de poziţionare face imposibilă o judecată corectă a faptelor. Cum poate un intelectual să susţină un politician? Eventual, poate susţine anumite acţiuni şi aproba anumite fapte dar cam atât. Din păcate, ca şi politicienii, vectorii mass-media recurg intensiv la pârghiile emoţionale în loc să cultive judecata raţională corectă. Probabil că aceasta este strategia de succes deocamdată. Cine e de vină că nu ne place să gândim? Ni se serveşte exact ceea ce înghiţim mai uşor.
Legat de mesajele citate de pe forum nu m-aş necăji prea tare cu ele (de fapt mă mir ca le-aţi acordat onoarea să fie publicate). Probabil autorii lor sunt chiar mândrii acum. Probabil că ați mizat pe un anumit efect emoţional. Osho spunea ca cel care vorbește despre tine vorbește de fapt despre el – despre modul lui de a gândi şi de a fi. Pe orice forum anonim se spun tot felul de prostii. Situația este asimetrică din start: între indivizi anonimi şi autori care îşi declară numele nu poate exista dialog raţional decât în anumite cazuri speciale.
O vorbă zice că românul se pricepe bine la orice în afară de ceea ce este plătit să facă. De asta suntem toți buni la politică probabil. De asta şi politicienii sunt apreciaţi când croşetează, cântă, dau la lopată sau dau indicaţii prețioase în tot felul de domenii la care nu se pricep. Poate că ar trebui să începem să îi căutăm şi să îi preţuim mai mult pe cei care se pricep mai ales la meseria lor.

Citind articolul eram sigur ca asa zisele citate sunt, de fapt, o reflectare a ceea ce este perceptia Dvs asupra reactiei cititorilor.
Si-mi ziceam: uite domnule, Plesu si cind scrie trivialitati e tot clar, citibil, nevulgar. Cind ati scris clar ca sunt citate mi-am zis: omul asta e de invidiat, are o viata interesanta.
Si, pentru ca sunt inginer la cap, imi permit sa spun ca subscriu partial la unul dintre comentarii (citez ...aproximativ):
„Nu ţi-e ruşine? Afară mor oameni îngheţaţi, ne pleacă creierele, Băsescu a instaurat dictatura, iar tu te retragi in turnul de fildeş de la H8! D-aia merg toate brambura. În loc să veniţi cu soluţii, să vă implicaţi, frecaţi menta! La muncă,venerabile!“
Cu deosebita stima

...si esti inteligent TOT TIMPUL, nu numai o data pe saptamana :-)
Mi-am permis declaratia de iubire, pentru ca oricum am aflat din "comentariile de pe forum" ca ai avea o amanta, asa ca una in plus nu se mai pune :-)

o snoavă chinezească citită în copilărie îmi revine în minte ori de câte ori se întâmplă să nu fiu pe placul cuiva: un chinez pleacă cu fiul la târg pt a vinde un măgar. Trecând printr-un sat, oamenii râd de ei văzând că deşi au un măgar, se mulţumesc să meargă pe lângă el. Dorind să nu fie batjocora oamenilor, se urcă amândoi pe măgar. În următorul sat sunt ocărâţi pentru faptul de a chinui bietul asin. Aşa că tatăl se hotărăşte să meargă pe jos. Al treilea sat înjură fiul pt cruzimea de a-şi fi lăsat tatăl bătrân să trudească pe drum. Desigur că schimbând locurile s-au găsit alţii care să cârtească...

este titlul unui articol de Simona Tache (Catavencii), tratand in acelasi registru ironic mesajele pe care le-ar fi primit diverse nume grele, daca ar fi trait in zilele noastre si ar fi scris pe blog. O sa-mi permiteti sa citez mesajele pe care le-ar fi primit, ipotetic vorbind, Shakespeare: "Tiam citit de curiozitate Ro­meo şi Julieta să vad ceti poate pielea. Pute a inventie de la sapte poste. Julieta o panarama iar Romeo ala un papagal, intr-un cuvânt o poveste de tot c___l. Eşti varza, dute şi te culca şi lasa pe altul mai bun".
Sau Marie Curie: "„Ia zi bagaboanto ce leai făcut la mosii aia din Academia Suedeză de tia dat două Nobeluri?"
Ori Einstein :„Mama când i-ti văd freza aia de maimuta electrocutata, imi vine sami bat copii, sa mor io. Lasa-ne bai nene că n-eai obosit, ce nu înţelegi?“ Sau: „Du-te ba şi pune curu la munca, pune mana şi produ ceva, papagalule, mai scuteştene cu formule şi ba_ini şi teorii. V-a făcut mata pe toti intelectuali şi smecheri, ce să-ti povestesc. LA MUNCAAA!“
.....

Daca ar fi sa-ti modelezi articolele dupa "mersul forumului" atunci nimeni nu ar mai trebui sa mai scrie prin ziare. Injuraturi ar primi oricine in ziua de azi. Si Eminescu daca ar scrie in ziar, in zilele noastre, ar fi f*t*t in gura de retarzii astia abonati la internet. Daca ar exista un forum si pentru carti publicate, iar fiecare scriitor l-ar citi, atunci ar trebui ca toti sa se lase de scris. Pai e normal sa iti iei injuraturi daca exista acest mijloc de defulare al romanilor, anume "forumul". In primul rand noi nu suntem capabili sa dicutam si sa ne intelegem, cele mai evidente dovezi sunt forumurile despre cainii maidanezi: daca esti impotriva, cei pro iti doresc moartea, si invers. Mi se pare o inconstienta a ziarelor sa faca posibil acest forum. Faci forum cand stii ca acolo se poate discuta nu pentru mahala virtuala. Noi rromanii suntem momentan la nivelul flegmei, ne injuram si tragem flegme pentru ca nu stim sa vorbim si nici nu stim despre ce sa vorbim. Formul de ziare consider ca e o mare prostie intr-un trib ca al nostru, rolul lui este nociv pentru ca aduce tembelismul de pe strada si in mediul virtual. Acum ca exista, editorialistii sa faca bine sa se resemneze caci orice subiecte ar comenta toti injuratori vor hali de pe "forum". A face forum pentru romani e ca si cum ai lasa mistrtul in gradina cu zarzavaturi.

Romanul este in general un ''turmac'', adica o oaie, o oaie care va behai insulte la adresa celui care exprima opinii care nu plac. Acesta este rezultatul unei educatii mitocanesti si unei inculturi profunde. Logica lui cade prada instinctelor sale vulcanice, isi pierde mintile si incepe sa zgarie folosind cuvenite grele in loc sa analizeze la rece. Este o rautate generata din prostie in aceasta Romanie. Greu la deal cu boii mici.

E greu sa rezisti tuturor mizeriilor pe care oamenii, sau unii dintre ei, le arunca in fata ta la adapostul intunericului, a multimii, sau a anonimatului. Si totusi, nu-i atat de greu precum rastignirea propriu zisa in fata aceleiasi multimi insetata de sange, careia n-ai vrut decat sa-i arati lumina. Fara pretentia ca inteleg ceea ce simtiti, chiar daca fiecare dintre noi am trecut sau trecem prin situatii asemanatoare, incerc sa va spun ca dincolo de ei, in spatele lor, poate mai putini, suntem ceilalti, eu si altii ca mine, care dincolo de greutatile si nevoile cotidiene, intrebarile care ne macina ne fac sa ne ridicam capul din pamant si sa cautam lumina. Pentru asta avem nevoie de dumneavoastra, in aceeasi masura in care aveti nevoie de noi, pentru ca nu vrem sa fim singuri. Nimic din ceea ce avem, nu valoreaza nimic daca nu putem darui o particica din acel ceva macar unei singure fiinte. Cat despre ceilalti, avem datoria fata de noi insine sa-i ajutam chiar si macar pentru o clipa sa ridice capul din pamant, iar daca nu putem sa facem asta, pentru ca suntem totusi oameni, sa ne resemnam si sa spunem, cu sufletul impacat, "Iarta-i Doamne, ca nu stiu ce fac!". Slabiciunea si lipsa de incredere in propriul eu ii determina sa aiba acest tip de comportament. E de datoria noastra sa le insuflam incredere, sa le aratam ca pot fi buni si frumosi, ca pot sa iubeasca si sa fie iubiti, si mai ales, ca sunt egali cu noi toti in fata Boierului cel de sus. Si stiti care-i culmea? Toata treaba asta nu trebuie s-o facem pentru ei, ci pentru noi!

a gladiatorului în incinta arenei

Exact în mijlocul amfiteatrului mai rǎmǎseserǎ numai ei, ultimii doi faţǎ-n faţǎ, cei mai grozavi, cei mai temuţi dintre luptǎtorii urbei noastre-autentice plinǎ de metehne şi deşǎnţate grobianisme, tocmai urlînd clocotind excitatǎ dorind spectacol, dezvǎluiri, cruzime, urǎ şi sînge, luǎri de poziţie tranşante şi dintr-o frazare-evidentǎ o gesticǎ fermǎ şi netǎ.
Luptau deja de-o grǎmadǎ de vreme, mulţimii i se oferise-n rǎstimp deja de 22 de ori pîine, timpul trecuse pe nesimţite, spectatorii vroiau spectacol, pericol, emoţii, riscuri asumate cu tot tacîmul, figuri de stil cu duiumul aduse la limita insuportabilului, pe muchia lamei inimaginabilului, se striga, se instiga, se huiduia, se scuipa, Circul întreg se cutremura din temelii doar-doar cei doi vor ajunge la capǎtul inevitabil al luptei în care capul unuia dintre ei se va rostogoli într-o baltǎ uriaşǎ de sînge în strigǎtele şi aclamaţiile paroxistice ale maselor populare aduse la limita rǎbdǎrii şi-a anormalului, la marginea hǎului, în pragul revoltei şi-a curajului fǎrǎ de limite a inconştienţei, a hipnozei spectacolului, a gregaritǎţii unei realitǎţi prea concrete, decǎzutǎ adînc printre miasmele matrapazlîcurilor abominabile din culise.
Tocmai cînd unul dintre cei doi viteji pornise într-o mişcare ce pǎrea a fi cea finalǎ, plinǎ de elan, mǎiestrie şi abilǎ tacticǎ pregǎtitǎ-n tǎcere, iar celǎlat luat pe nepregǎtie şi descoperit de obosealǎ şi disperare devenise-evident învinsul ineluctabil al crîncenei lupte, zǎri surprins la picioare, între ei, ieşind din nisipul rǎvǎşit al arenei, o floare, şi aplecîndu-se brusc s-o ridice, evitǎ ca printr-o minune Dumnezeiascǎ lovitura fatalǎ, fǎcînd în aceeaşi secundǎ ca adversarul sǎu uimit, luat pe nepregǎtite, dezechilibrîndu-se sǎ-i cadǎ pur şi simplu direct cu inima-n spadǎ.
Am zîmbit cu gura pînǎ la urechi rîzînd în hohote indecente şi amintindu-mi deodatǎ de desenele animate din copilǎrie, de Charlie Chaplin, Stan şi Bran, ceilalţi toţi, dar în special de BUSTER KEATON, nici n-am mai aşteptat sfîrşitul sfîrşitului şi nici n-am mai auzit osanalele dezlǎnţuite asurzitor fǎrǎ capat ale mulţimii purtatǎ în transǎ de gustul spectacolului, al absurdului, al paradoxului întîmplǎrii, al victoriei-înfrîngerii, al învingǎtorului şi-al învinsului şi-am plecat liniştit cît mai departe cu douǎ, trei, patru cǎrţi la subraţ, sǎ recitesc, de data aceasta calm, distanţat, liber în armonie, Caragiale, Cioran, Dante Alighieri şi Shakespeare.
Cîte infinite subiecte şi teme, sublim detaşat de grǎmada de temeri, mǎ aşteptau hulpave şi libere, sǎ mi se ofere ofrandǎ, dezmǎţ, juisivǎ descǎtuşare, printre nuanţe de o deosebitǎ actualitate încǎ insuficient expuse şi oferite ochiul tînǎr, curios, entuziast, pur şi simplu.
petre grigorescu

Intelectualii trebuie sa vorbeasca. Si nu numai atat , ei nu-si pot permite libertatea de a fi impartiali , ei trebuie sa fie transanti, pragmatici si chiar cinici.Voi intelectualii sunteti oglinda societatii si oricat de patetic suna asta e si trebuie sa va asumati aceasta responsabilitate ...sau cum ar spune preotul la o cununie ...daca stiti ceva vorbiti acum sau taceti pe veci