Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Ce fel de primar vrem?

Pentru mine, testul suprem pe care ar trebui să-l treacă un candidat la Primăria Bucureştiului ar fi o plimbare la pas prin oraş. Aş fi curios să-l văd cum şi cînd se înfurie, cînd se bucură, cînd se emoţionează, ce soluţii îi vin, de la caz la caz, în minte, şi în ce fel pasiunea pentru Bucureşti îl face să uite de sine. Aş vrea să-l văd cum reacţionează la palpitul, uneori obosit, uneori isteric, al oraşului, cum îi adulmecă miresmele, zvonurile, ohtăturile şi ţipetele, cum îi savurează tradiţiile şi cum se întristează cînd percepe grimasa dezordonată pe care i-au impus-o ultimii săi edili. În genere, experienţele de pînă acum mă determină să cred că nici unul dintre foştii primari postdecembrişti n-ar fi trecut acest test. În cel mai bun caz, îi văd bucuroşi, mîndri, emoţionaţi de propriile lor isprăvi. Nu vor să lase în urmă un oraş mai bine rostuit, ci un amplasament convenabil pentru propria lor statuie. Nu pretind nici unui demnitar o vocaţie monahală. Admit că orgoliul, ambiţia de a „lăsa ceva în urmă“ fac parte din setul de motivaţii legitime ale oricărui înalt funcţionar public. Cu condiţia să acorde programului său o mai mare atenţie decît acordă fotografiei sale. Dar, uneori, nici măcar pofta de posteritate nu pare să existe cu adevărat. Lucrurile se consumă mai curînd la nivel de aranjamente personale, şmecherii lucrative, „pragmatism“ de faţadă. Privind în urmă – şi ca să dau exemplul cel mai frapant –, nu-mi vine să cred că pe scaunul pe care au stat oameni ca Pache Protopopescu, sau Barbu Ştefănescu Delavrancea, a putut fi aşezat, printr-un obscur concurs de împrejurări, un personaj ca Viorel Lis, invitat privilegiat al budoarelor carnavaleşti pe care le organizează, vesel, unele televiziuni locale.

Dintre candidaţii viitoarei campanii electorale avînd ca ţintă Primăria Capitalei, cel mai plauzibil, din punctul meu de vedere, este dl Nicuşor Dan. Nu-l cunosc personal, dar ştiu ce a făcut şi ce face şi mi se pare că are marele atu de a nu semăna cu nici unul dintre antecesorii şi dintre contracandidaţii săi. E limpede că îi pasă de înfăţişarea oraşului (în beneficiul căreia a intervenit eficace în mai multe rînduri, chiar dacă i-au lipsit „pîrghii“ de anvergură). Iniţiativele pe care le anunţă nu se desenează pe ceruri utopice, nu vorbesc despre autostrăzi singaporene, suspendate fudul peste cicatricele oraşului, nu anunţă mari revoluţii, ci acceptă modestia filigranului, a intervenţiei de bun-simţ, a funcţionalităţii bine cumpănite şi transparente. Ataşant, în cazul lui, e şi faptul că e dispus să participe la o cursă fără mari şanse de cîştig, doar pentru a aduce în dezbaterea publică cîteva teme esenţiale pentru bucureşteni. Nu vrea, cu alte cuvinte, să impună un om, o efigie, ci o agendă. Pe de altă parte, nu e un idealist inconsistent: ceea ce a întreprins pînă acum dovedeşte, dimpotrivă, talent organizatoric, realism şi tenacitate. Ca să nu mai vorbim de un anumit curaj civic şi de o sănătoasă preocupare pentru binele comunitar. Îmi place şi precaritatea – de care nu se lasă demobilizat – a mijloacelor lui financiare, startul dezavantajos pe care îl ia, alături de „veterani“ agili, „băieţi de băieţi“, hîrşiţi în gherila politică dîmboviţeană. Îmi place, pe scurt, gratuitatea, nu lipsită de o anumită nobleţe, a demersului său. Istoria ultimilor ani m-a învăţat să fiu pregătit pentru orice dezamăgire. Orice promisiune se poate dovedi iluzorie, orice înzestrare umană poate da la iveală, cînd e pusă într-o situaţie de putere, abisuri mlăştinoase, de nebănuit înainte. Mai ştiu şi că electoratul nostru are, adesea, din relativism, resemnare, sau superficialitate, o înclinaţie spre candidatul „de comitet“, populist, ţanţoş, văzut des la televizor: un amestec de suporter de fotbal, miliţian, taclagiu, caftangiu, băiat „fin“ de bodegă şi parvenit descurcăreţ, cu luciu. Cu toate astea, nu încetez să sper şi să pariez pe şansa excepţiei. Poate, odată şi odată, vom avea noroc.

Tot ce am citit, pînă acum, despre trecutul şi proiectele dlui Nicuşor Dan mă îndeamnă să-l creditez. Am tresărit o singură dată cînd, într-un interviu, a menţionat „uriaşul său talent matematic“. Îi dau un sfat bătrînesc: să evite să folosească epitetele enorme cînd vorbeşte despre sine. Ba, dacă se poate, să nici nu le gîndească. Ar fi păcat ca o misiune mai mult decît onorabilă şi o calitate umană promiţătoare să eşueze în siropul unui autoportret drăgăstos...


9 comentarii 23155 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 423, 22-28 martie 2012

Educaţia alegătorului

Într-un sistem democratic, calitatea alegătorilor contează de fapt mult mai mult decât calitatea candidaţilor (deşi, paradoxal, toţi aşteptăm un erou salvator în loc să ne preocupăm de ceea ce putem face fiecare).
Aceasta, deoarece criteriul de selecţie este practic în mâna alegătorului. Este firesc să fie ales candidatul care va face cea mai bună impresie majorităţii şi deci nu neapărat cel mai competent candidat. Retorica şi notorietatea contează mai mult decât argumentele şi competenţele de specialitate în astfel de situaţii. Astfel, rezultatul alegerii depinde de: comoditatea de gândire a oamenilor, indiferenta lor, prejudecăţile lor, limitările lor, convingerile lor, gradul lor de informare, calitatea informaţiilor care ajung la ei, felul în care atenţia lor este îndreptată spre anumite aspecte, problemele lor personale, etc.
De aici decurge că cei care îşi doresc o lume (democratică) mai bună ar trebui să se întrebe cum poate fi îmbunătăţită calitatea de judecare şi decizie la alegători. Pe scurt, educaţia.

Normal

Normal ca acest editorial e "la liber" fiind vorba de alegerea viitorului primar al Bucurestiului. Sa fie citit de cat mai multi.

dar..

Dar EXISTA, Nicusor Dan? L-a vazut cineva?
Inteleg ca are trecut. E bine, remarcati, viitor nu e niciodata sigur ca ai, dar trecut ai, e o certitudine. Concureaza, dar nu ca sa castige, ci ca sa aduca in discutie. De unde stiti ca n-o sa calce cineva pe el? Te iei cu discutia si nu-ti dai seama. Poate ar fi mai bine sa discute, daca vrea sa discute.
Asta e, cu siguranta, o intorsatura bizantina a d-lui Plesu, o iuţeala de mana naucitoare, ca la dresorii de serpi, ca sa ne lase cu gurile cascate definitiv. Propune pe cineva pentru ca NU il cunoaste. Pentru binele „comunitar”. Foarte tare, chestia.

Exista

Domnule Rusu,

Nicusor Dan exista, cel putin de 3 ani, il cunosc si am lucrat impreuna la anumite proiecte.

Domnul Plesu il recomanda pentru ce a facut, trebuie neaparat sa-l cunoasca personal? Ce relevanta are cunoasterea la un eveniment sau dezbatare. Nicusor Dan pot spune ca a urmarit proiectele cele mai importante incepute de el - dat primariile in judecata. De aceea am si virat lui Nicusor Dan cei 2% din venitul meu in ultimii ani, am dorit intotdeauna sa fac acelasi lucru - sa dau primariile in judecata. Il ajut cum si cand pot eu mai bine, ne si vedem ocazional, ultima oara acum 10 zile langa piata volanta de la Academia Militara deci pot afirma ca cel putin atunci exista.

Bate seaua sa priceapa...cine-o vrea?!

In fiecare din noi ,vrem- nu- vrem ,este un Don Quijote,mai devreme sau mai tarziu,si ne trezim calare pe Rocinante la un moment dat in viata unii dintre noi doar ca acest privilegiu nu este destinat oricui si oricand pt ca a fi un "El" Ingenioso Hidalgo trebuie sa raspunzi... chemarii iar daca raspunzi cu siguranta te vei lupta cu morile de vant.Viata este o lupta a supravietuirii care a fost si va fi cat timp lumea va exista si va exista pt ca exista de cand lumea cum tot asa exista si nepasarea care "naste " mori de vant care parca le intalnim din ce in ce mai mult la tot pasul in persoana sau mai bine zis : la propiu si la figurat .Suntem gri cu totii pt ca ne-am adaptat la aceasta culoare impusa de catre noi insine iar cei ce nu se simt sau considera sunt putini si chiar se comporta astfel.Exemple de civic si civilizatie vedem si auzim peste tot .Multi se intorc de peste Mari si Tari dar uita imediat si ajung sa nu le pese chiar de cum au coborat din avion ce si cum sau comportat vazut si trait acolo.Adevarul e ca ii inteleg pt ca asa mi s-a intamplat si mie cand am vazut griul predominant insa din fericire imi intrase deja in reflex sa intind mana spre cosul de gunoi pt a arunca ce aveam in mana cand ma aflam pe strada .Problema "curateniei" este una a banilor iar noi ne invartim in ...borcanul cu miere ca o musca ce nu se mai poate desprinde nu-si mai poate lua zborul din borcan nu pt ca sa lipit ci pt ca s-a ingrasat atat de mult incat aripile n-o mai ajuta .Bazaitul ei nu este unul de ajutor ci unul parsiv pervers de chemare la infruptare .Ciolanul devenit simbol si costita traditionala devenita loc de zgandareala afumate din castronul de fasole raspandeste un miros imbietor mai de graba ametitor ce pacaleste simtul olfactiv prima pereche de nervi cranieni al alegatorului si pe cel al discernamantului constientizarii ca nu acel castron este cel pe care la votat ci pt ce a mers la vot si anume pt a scapa de griul si paloarea din obraji .Am devenit atat de insensibili la mirosul de caine pisica si excrementelor acestora incat daca ajungem pe undeva pe la munte sau la mare si sau afara din tara constatam ca putem respira si ne minunam cat de frumos miroase pe acolo.La mine in cartier pe drumul meu spre munca trebuie sa fac slalom printre excremantele cainilor.Acestea se usuca si cand bate vantul se duce si se tot duce unde numai el stie cu siguranta la noi in plamani.Nu stiu daca cineva a facut vreun studiu in legatura cu aceasta dar daca ar face cu siguranta ar descoperi ca suntem plini de excrementele cainilor.Ma inteb unde se duce tot parul acestora de asemenea !? La cat se scuipa pe strada cred ca unii inhaleaza mai mult decat altii tot acest par si praf rezultat din uscarea excrementelor de caine .Daca s-ar da amenzi celor ce nu curata de pe urma cainilor s-ar putea angaja mai multi oameni pt curatenie samd.Propun sa se puna pe emblema Bucurestiului si vre-o cativa caini asta asa pt a putea arata lumii cat de diferiti originali suntem noi .Nu am vazut in trei ani petrecuti afara ...borduri atat de inalte si chia nu le inteleg folosu ci mai degraba contributia lor la un bulevard sau strada mai murdara deoarece la imbinarea lor se scurge tot pamantul adus de cine stie unde si iata avem si mai mult praf care trebuie redat numaidecat locului de unde a venit ...asfaltul .Acum daca tot am batut seaua sa ...priceapa cine-o vrea spre final inainte sa spun "si v-am spus o mica poveste asa "mi-asi fi dorit ca atunci cand citesc Dilema la articolele d-lui Plesu m-ar bucura cu B de la Bucuresti sa citesc la comentarii povestioare ca si cea pe care am scris-o eu si nu tot felu de jigniri sau lucruri pe care Don Quijote le-ar fi luat in lance sa-mi zic mie si comentatorilor "BRAVO !""Iata un grup de dialog Dilematic ce dezleaga desluseste dilemele ceniciodata n-au fost deslusite si nici nu vor fi dar cel putin praful din ochi va disparea si vom putea vedea lumina sufletului adevarat si nu patat de extremele create de noi insine

se pare că mai există TINERI BRAVI, OAMENI CURAJOŞI

Este foarte bine şi merită cu adevărat astfel de încurajări
şi atitudini. Acesta este printre altele Rolul Intelectualului.
NICUŞOR DAN pare de departe Omul Providenţial
şi ar trebui susţinut cu toate mijloacele chiar şi de către
intelectualii cei mai obosiţi şi plictisiţi de uzura vieţii pseudo-politice.
Pentru tineri, pentru Astfel de Tineri, cum este Nicuşor Dan,
intelectualii cei mai de temut ( adică cei mai huliţi, adică cei mai cunoscuţi ) ar trebui să sară din nou în şa, şi mai abitir, şi mai subtil, şi mai vizibil.
Încurajare lui NICUŞOR DAN, susţinerea lui, trebuie făcută cu un Entuziasm Nebun, şi fără menajamente, grabnic şi zgomotos.
Oricum nu mai e nimic de pierdut, Restul nu-i decît putregai.
Va trebui îndrumat şi ajutat, altfel îl vor mînca de viu, şacalii şi hienele, bandiţii şi mafioţii.
SĂ FIE-NTR-UN CEAS BUN !

N.D.

Nicusor Dan este o persoana admirabila. Sa speram ca Bucurestiul il va avea ca primar.

Constatare

Constat cu oarecare mirare ca articolul de azi al d-lui Andrei P. este disponibil la liber (cum s-ar zice), vizibil pentru toata lumea. Daca nu-i cumva vorba despre o promotie menita sa atraga mai multi abonati, cred ca ar putea fi vorba ori de una ori de alta. Dilema. Ori Dilema s-a sesizat fata de mesajul in care constatam cu agreabila surpriza ca mesajele d-lui Goe sunt accesibile tuturor in timp ce ale d-lui Andre P., nu (cum ar veni cenzurat la dansul acasa) luandu-se astfel masuri in contra concurentei neloiale, ORI domnul Andrei P. scrie doua feluri de articole: unele pentru mase (ca acesta, vizibil la liber) si altele dedicate elitelor (ca cel de data trecuta). Sper sa ma lamureasca dl. Vasilescu. Daca nu, nu.

Sunt de acord cu cu unele aspecte prezentate de catre domnul Andrei P. vizavi de asteptarile pe care ar trebui sa le avem de la viitorul primar al capitalei. Ne trebuie specialisti caci medicul primar in afara de aspirina si piramidon n-are ce sa-ti prescrie. Poate cel mult sa-ti faca o trimitere la policlinica. Asadar as merge fara probleme pe mana d-lui Andrei P. acceptand propunerea de candidat din persoana d-lui Nicuşor Dan. Totusi astept cu nerabdare (mult nu mai am) momentul in care vor inceapa sa se auda vocile care-i vor contesta d-lui Andrei P. dreptul de a-si pune oameni peste tot. Mai intai la conducerea guvernului, apoi la primaria capitalei. Te pomenesti ca maine poimaine il numeste pe Mihail Neamtu presedinte al Romaniei. Elitism, elitism, inteleg. Dar mai cu masura. Sau macar mai cu perdea.

Nu e "ori una, ori alta", e

Nu e "ori una, ori alta", e şi una, şi alta. Dacă nu, nu.

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Cristina COMANDAŞU

Extraordinarul Daniel Barenboim

Extraordinarul Daniel Barenboim

Din fericire, am avut ocazia să-l vedem de mai multe ori la București pe extraordinarul pianist și dirijor Daniel Barenboim; la 73 ani, Daniel Barenboim pare neobosit și veșnic tînăr – proiectele sînt multe și împlinirile pe măsură. 

citiţi

Cu ochii-n 3,14

● „Teneși, diverse culori, la prețuri incredibile“ – mă îmbie un anunț publicitar. Nu pot să spun decît că sportul alb, oricît de colorat ar fi, se numește tenis. Iar încălțările, oricît de ieftine, se numesc teniși. (M. M.)

● Din discuţiile aberante din viaţa de toate zilele. O doamnă mi-a povestit cum vecinul ei îi ţinea socoteala de cîte ori trăgea apa de la WC noaptea; o alta – cum n‑a plecat ea să lucreze un timp în străinătate pentru că n‑au lăsat-o băieţii ei, care au în jur de 30 de ani, pentru că n-ar mai fi avut cine să le gătească. (I. P.)

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI