Bookfest. Am intrat in UE

Publicat în Dilema Veche nr. 125 din 15 Iun 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Să presupunem că aţi citi undeva următoarea ştire: "Marţi, 13 iunie, la Romexpo, s-a deschis prima ediţie a Salonului de Carte Bookfest. În cuvîntul inaugural, dl Gabriel Liiceanu, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România, a insistat asupra faptului că Salonul a fost organizat exclusiv din resurse private şi a făcut o vagă aluzie la refuzul Ministerului Culturii de a contribui financiar la acest proiect. Preşedintele Traian Băsescu a ţinut un discurs despre importanţa cărţii în istoria unui popor şi a pledat pentru simbioza între cultura scrisă şi tehnologiile moderne ale informaţiei. Ambasadorul Germaniei, Excelenţa Sa dl Wilfried Gruber, şi-a exprimat satisfacţia de a vedea la Bucureşti, la încheierea misiunii sale, un Salon de Carte atît de bine organizat şi care, pe deasupra, are în denumire o particulă germană, fest. În încheiere, oficialităţile prezente au vizitat cîteva standuri şi au participat la recepţia oferită de organizatori". Plicticos, nu-i aşa? În "ordinea" presei române, dacă Traian Băsescu apare în public şi nu "se ia" de Guvern, dacă la un asemenea eveniment cultural nu ies scîntei dinspre/ înspre Ministerul Culturii, n-am făcut nimic: n-avem marfă decît de-o "ştire pe scurt", bună de umplut vreun spaţiu rămas liber în ziar. Şi totuşi, aşa a fost. Într-o deplină normalitate, în prezenţa preşedintelui României, s-a deschis Salonul de Carte Bookfest. Traian Băsescu n-a mai fost, pour une fois, "preşedinte-jucător", ci preşedinte pur şi simplu: a patronat, în modul cel mai adecvat funcţiei sale, deschiderea acestui eveniment cultural. Grămada de jurnalişti cu microfoanele şi reportofoanele întinse spre corzile vocale ale preşedintelui (doar-doar vor "pescui" ceva) a însoţit degeaba suita prezidenţială printre standuri: n-a fost decît o vizită obişnuită. Salonul beneficiază (în sfîrşit!) de un spaţiu generos, în care sînt prezente peste 200 de edituri. Standurile arată, în ansamblu, foarte bine: se simte efortul tuturor editorilor de a se prezenta în faţa publicului într-un mod cît mai atrăgător. În plus, nu mai este vorba despre un simplu tîrg în care editorii vînd şi cititorii cumpără (eventual cu preţ redus). Există spaţii de "animaţie" şi evenimente conexe: o "scenă literară", săli de conferinţe, o "agora" pentru întîlniri şi discuţii, un loc decorat foarte simpatic şi destinat copiilor şi altele. Dan C. Mihăilescu va modera, în fiecare după-amiază, Polemica zilei, iar în serile de sfîrşit de săptămînă cîţiva jurnalişti cunoscuţi (Mircea Dinescu, Robert Turcescu, Emil Hurezeanu, Cristian Tudor Popescu) vor fi "la dispoziţia publicului". Realitatea TV va transmite în direct mai multe evenimente din cadrul Salonului. Pe scurt, marţi seara, la deschiderea Bookfest, mi-am amintit de Salon du Livre din Paris: acum cîţiva ani, cînd am fost acolo, am "căzut" pe un moment în care Bernard Pivot transmitea în direct o dezbatere, într-un colţ avea loc o conferinţă, în altul - o întîlnire a unui autor pentru copii cu publicul său ş.a.m.d. Nu ştiu, în momentul în care scriu articolul (imediat după deschidere), cum se va desfăşura Bookfest pînă la sfîrşit, dar totul se anunţă foarte bine. Ca să semene întru totul cu Parisul, ar mai fi nevoie de ceva - iar asta nu mai depinde de organizatori: de un public numeros. Eventual, de vizite "cu clasa" organizate de profesorii din şcoli şi licee. Să nu-mi spuneţi că "sună pioniereşte", căci francezii n-au fost pionieri: la Paris, m-am intersectat, chiar la intrarea în Salon, cu elevi veniţi cu autocarele de la licee din provincie. Nu ştiu cîţi profesori de la noi s-au gîndit să organizeze aşa ceva. Probabil că mă aflu într-un exces de "gîndire pozitivă", dar faptul că, după mai bine de un deceniu de Bookarest la Teatrul Naţional, evenimentul naţional dedicat cărţii capătă un nou contur mi se pare echivalent cu o intrare în normalitate. Desigur, nu putem uita că, pentru a se ajunge aici, Asociaţia Editorilor din România a avut de luptat cu orgoliile nejustificate ale altor cîteva asociaţii editoriale şi cu amorţeala plină de ambîţ a Ministerului Culturii. Dar pînă la urmă AER a dovedit că se poate lucra şi la noi profesionist, iar sponsorii (Vodafone şi Volvo) au demonstrat că firmele private pot asigura, prin implicare în proiecte culturale şi sociale, desfăşurarea independentă a unor evenimente de o asemenea anvergură. Ministerului Culturii i-a rămas, din această combinaţie, rolul de perdant - pe care, de altfel, ştie să-l joace cel mai bine. Cu siguranţă, nu vor lipsi reproşurile şi nemulţumirile, iar unii vor rămîne în continuare cu ideea că "AER şi Liiceanu şi-au urmărit interesele". Ca simplu vizitator, mă simt însă foarte bine. Am intrat în UE.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.