Bacalaureatul părinţilor

Publicat în Dilema Veche nr. 642 din 9-15 iunie 2016
Bacalaureatul părinţilor jpeg

Se marşează pe corupţia generalizată din România, în jurul căreia Mungiu iarăşi editorializează, pînă în punctul în care senzaţia de construct, de lucru manufacturat, devine insuportabilă“; „avînd de arătat cît de coruptă e societatea românească…“; „tema corupției din societatea românească e lucrată gros, insistent“; „supraviețuirea în lumea din Bacalaureat se discută tocmai la acest nivel al cinismului“. Cam asta este receptarea dominantă (aproape „canonică“) a filmului lui Cristian Mungiu în presa românească: o obsesivă „editorializare“ a corupției fără scăpare. Și Mungiu are însă o anumită vină în orientarea eronată a privirii spre această temă a corupției, declarînd că filmul „are ca sursă de inspiraţie şi multele articole despre corupţie şi educaţie din presa românească a ultimilor ani“.

Pentru presa străină însă, Bacalaureat „tratează tema paternității“, este „un film despre noțiunea de sacrificiu“, „o poveste morală despre compromis și integritate“. Iar un critic francez consideră că „prin intermediul lui Mungiu, vedem la lucru o frăție de cineaști care analizează vinovăția clasei de mijloc“. După care se întreabă, retoric: „De ce oare reușește cinema-ul românesc mai bine decît cel francez să prezinte lumea de azi?“ Să fi văzut oare alt film?…

Filmul lui Mungiu „păcătuiește prin excesul demonstrativ“ – spune presa română. Și adaugă: „sub impresia unui realism detașat, se vrea să fim conduși spre o anumită teză“. „Bacalaureat este intim, epic și frumos de inteligent: un fel de Haneke cu o tușă de umanitate și fără dorința de a judeca“ – spune presa străină. „Mungiu n are timp de subtilități“ – spunem noi. „Totul este perfect așezat la locul lui, nimic nu este în plus pe durata celor 2 ore și 8 minute. Și fiecare mic detaliu, fiecare replică devin de o importanță capitală la final“ – spun ei. Și adaugă: „Prin Bacalaureat, românul Cristian Mungiu reușește filmul perfect“. „Mungiu recurge inclusiv la o serie de efecte împrumutate de la Haneke. În acest demers, Mungiu e practic un pastișor care lucrează cu rigla“ – mai spunem noi. „Există cîte ceva din cele mai bune părți ale lui Haneke și ale fraților Dardenne în acest Bacalaureat“ – sînt de părere ei.

Ceea ce m-a lăsat însă pur și simplu perplex este următoarea judecată critică: „Mungiu își continuă lupta de devoalare a practicilor ilegal-oculte la care trebuie să recurgă românul de rînd pentru a supraviețui – și repetă obsesiv că în alte țări ar fi mai bine“. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, de unde atîta rea-credință? Nu Mungiu spune acest lucru, ci personajul său (știți, este vorba despre un film!…). Iar personajul său spune ce spunem noi cu toții, noi, „poporul“ – și ne considerăm perfect legitimați să o afirmăm și reafirmăm cu orice ocazie. Mai mult: este ceva ce NU o spun cei doi tineri din film – și nu o spun din ce în ce mai mulți tineri din societatea noastră. Despre ce vorbim atunci, despre filmul lui Mungiu sau de­spre frustrările și obsesiile noastre?

Și totuși, despre ce este vorba în filmul lui Mungiu? Nu am nici o calificare să „editorializez“ pe marginea unui film, așa că tot ce pot să vă spun este ce am văzut eu în acest film.

În primul rînd, NU am văzut un film despre corupție. Am impresia că această grilă de lectură este mai degrabă obsesia din ochii noștri decît alegerea din privirea regizorului. Dar dacă nu despre corupție este vorba, atunci despre ce? Păi, despre viață! Banal, știu, dacă nu de-a dreptul penibil. Și totuși, despre asta e vorba: d’ale vieții, locale și globale în același timp. D’ale vieții de familie, în primul rînd (inițial, filmul lui Mungiu se chema Fotografii de familie), cu tripticul său domestic destul de românesc, alcătuit din grijă, îngrijorare și a îngriji, în care se concentrează cea mai mare parte a mizelor, înfăptuirilor și înfrîngerilor personale, de parcă tot restul lumii nu face decît să graviteze în jurul acestui axis mundi. Un triptic care funcționează însă în gol: mama, o femeie frumoasă la viața ei, este neîngrijită, tatăl are grijă în fiecare zi să taie cu meticulozitate, dar inutil, un măr pentru soția sa și este îngrijorat de soarta fetei, care își face însă alte griji. O viață domestică încă marcată de „patriarhalism“, dar unul mai degrabă neajutorat, în care soții nici nu mai știu „de ce ne urîm noi atît de mult“ (cum sună o replică în film), dar ambii sînt gata să sacrifice cu înverșunare totul, fiecare în felul său, pentru copil. O viață domestică în care suprainvestiția în copil a devenit singurul rost al vieții părinților. Căci Bacalaureat este un film despre bacalaureatul părinților, nu cel al copiilor, care au alte mize, alte preocupări, alt limbaj. Acei părinți care au decis să facă numai un copil, ca să-i poată oferi tot ce are nevoie pentru a reuși în viață; care încep dopajul existențial de la creșă și grădiniță și nu se opresc nici la facultate; aceiași părinți care au hotărît dacă elevii trebuie să facă ora de religie sau nu și care îi apără, fățiș sau pe ascuns, pe profesorii cărora tot ei le dau mici „atenții“ ca să aibă grijă de copilul lor. În esență, este deci un film despre destrămarea vieții sociale, în general, și a celei de familie, în particular. Acea familie care rămîne valoarea supremă în toate sondajele de opinie din România, dar în care s-au instalat incomprehensiunea, tăcerea și ruptura dintre generații. Acea societate în care nimeni nu mai crede în binele comun și la care se recurge doar pentru a media un beneficiu personal.

Și corupția chiar nu există în film? Ba da, din plin, dar este doar un ingredient din ceva mult mai cuprinzător și puternic: deruta. Unii se știu pierduți și nu mai nădăjduiesc decît să se mîntuiască prin copil (mama), alții au vrut să salveze copilul și s-au pierdut (tatăl), iar alții au renunțat să mai caute o ieșire (polițistul). Prin cei doi tineri, viitorul rămîne însă deschis. Peste toți plutește sentimentul unei agresivități anonime, care le sparge geamurile casei, le violează (sau nu…) fata, îi urmărește din umbră – sau, în cazul fetei, le forțează alegerile. Iar cînd tatăl vrea să dea un chip acestei agresivități, se rătăcește la propriu într-un no man’s land urban și nocturn, din care nu vede nici o ieșire. Această scenă este, într-un fel, cheia filmului: o materializare mută a unei rătăciri mult mai cuprinzătoare, postmoderne și nu (doar) românești.

Zău așa, nu ne-a șifonat nimeni imaginea noastră! Doar ne-a întins o oglindă de „imagi-națiune“ (vorba lui Ilarie Voronca) în care să ne privim ca națiune. Și ca oameni! Să fie oare aceasta sursa neînțelegerii filmului?…

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.