Imediat ce s-a trezit în pîine, Guvernul a anunţat că va depolitiza instituţiile pe care Executivul precedent le politizase. Frumos. Nobil gînd. Căci – într-adevăr – era plină ţara de numiri politice. Aproape că nu-ţi mai vine să întrebi „cine a aruncat primul piatra?“ cînd vezi că un premier tînăr – cel mai tînăr din istoria recentă – e pus pe fapte mari şi vrea să rezolve, în sfîrşit, una din maladiile tranziţiei: numirile pe criterii politice în funcţii care ar trebui să fie (doar) administrative, manageriale sau de serviciu public. Nu-ţi mai vine să-i aminteşti junelui premier că şi pe vremea lui Adrian Năstase era la fel (ba chiar mai rău): nimeni nu căpăta un cuţitaş şi-un colţ de pîine publică fără carnet de partid. N-are rost, îţi zici, să mai zgîndări trecutul: bine că a venit, finalmente, un guvern cinstit – cel mai cinstit, după cum am fost anunţaţi – şi e decis să întrerupă acest joc stupid al destituirilor şi numirilor politice.

Numai că povestea „depolitizării“ s-a sucit şi e manipulată pe faţă. PSD şi Guvernul – plus trompetele lor mediatice – o ţin una şi bună că numai „ceilalţi“ politizează. Mai precis, tot ce „ţine“ de Băsescu e politizat, în schimb noile numiri şi schimbări instituţionale făcute de Executiv sînt apolitice ca nişte îngeri. Curtea Constituţională? E politică, pentru că ţine cu Băsescu. (Acum cîteva luni, cînd dădea decizii favorabile la solicitările USL, era corectă şi independentă...) Noul Consiliu de Administraţie al TVR, în care Opoziţiei nu i-a fost lăsat nici un loc? E pe bune şi profesionist, condus de cunoscutul om de televiziune Claudiu Săftoiu, un simplu tehnocrat care şi-a dovedit pînă acum competenţele manageriale în materie de mass media şi eţetera. Directorul Arhivelor Naţionale? E politic: le-a dat acces cercetătorilor la documente şi a făcut ordine în instituţie, ce, e de capul lui? Să punem un apolitic de-al nostru, care să ţină „la adăpost“ documentele care nu ne convin şi să nu mişte-n front fără să întrebe la partid. Şi tot aşa.

În paralel cu aceste schimbări, atmosfera publică e aglomerată cu „luări de poziţie“, ca să ştie poporul cum e cu depolitizarea. Pînă şi Corina Creţu, europarlamentar PSD – absentă de ani buni din peisajul public – s-a trezit vorbind despre „politizarea instituţiilor care depind de Băsescu“. Am impresia că, pe undeva prin cotloanele partidului, vreun „comunicator“ sau vreun „strateg“ le-a spus liderilor PSD că tre’ să bage un discurs puternic anti-politizare, ca să creadă poporul că în sfîrşit a venit cineva care face ordine în instituţiile statului. Cam primitivă „strategie“, mai ales cînd o ia pe ogor. Bunăoară, pe tema plagiatului săvîrşit de Victor Ponta s-a pronunţat un Consiliu condus de Marius Andruh, un eminent cercetător. Imediat a fost luat la ţintă: e politic, pentru că a fost numit de Funeriu. Iar măgăria maximă a săvîrşit-o Jurnalul naţional, titrînd: „Marius Andruh a luat şpagă de 7 milioane de la Funeriu“. De fapt, nu era şpagă, era o finanţare absolut legală pentru un proiect de cercetare coordonat de dl Andruh şi realizat de un colectiv de cercetători. În componenţa Consiliului sînt, de asemenea, eminenţi cercetători şi profesori. Asta arată cît de primitiv – şi disperat – e atacul „strategic“ al propagandiştilor PSD: îşi imaginează că oameni care au trăit o viaţă din munca onestă de cercetare au nevoie de „numiri politice“ într-un Consiliu care le aduce mai mult bătaie de cap decît avantaje? Îşi imaginează că, dacă îl „fac din vorbe“ pe dl Marius Andruh, faptul incontestabil că teza dlui Ponta are părţi întregi copiate va putea fi şters cu buretele? Îşi imaginează că, zbierînd în toate direcţiile împotriva oricui vede că plagiatul e plagiat, vor anula onestitatea şi orgoliul lucrului bine făcut în toată comunitatea ştiinţifică şi că îi vor reduce la tăcere pe toţi oamenii care trăiesc cinstit din cercetare ştiinţifică ori din scrisul onest şi liber? Poate că, pe moment, vor reuşi să-i intimideze pe unii. Dar faptul rămîne fapt (adică plagiatul dlui Ponta), iar istoria ne arată că regimurile bazate pe propagandă şi pe prostirea propriilor cetăţeni – precum nazismul şi comunismul – au sfîrşit prost. Nu că în societăţile libere şi democratice n-ar exista propagandă. Există, dar se face mai inteligent, nu în „stilul“ PSD şi al goarnelor sale.

Numai că, deocamdată, PSD (căci vocile liberale au dispărut cu totul din peisaj – probabil că în PNL sînt destui care îşi dau seama că e stupid să te dai „liberal“ şi să pui bocancul pe gîtul vocilor critice...) are senzaţia că a venit la putere pe o mie de ani şi îşi pune în aplicare, sistematic, planul de cucerire a tuturor instituţiilor statului şi de a anula orice formă de autonomie. O să dea chix. Doar că, din nenorocire, între timp avem cu toţii de suferit, iar democraţia din România face un mare pas înapoi. Ar fi timpul ca societatea civilă să revină la instrumentele din anii ’90: să monitorizeze atent guvernarea, să amendeze şi să protesteze. Sub pretextul „depolitizării“, PSD vrea să ia totul sub control. Dacă reuşeşte, ne merităm soarta.