Vintilă MIHĂILESCU | ...@hai-hui.ro

Profetul, aurul şi românii

Roşia Montană este un subiect destul de vechi, trecut prin mai multe guverne, care au jucat şi continuă să joace, cu rîndul, rolurile poliţistului bun şi pe cel al poliţistului rău. Actualul Guvern este considerat de poliţistul cel bun nu doar incompetent şi corupt, ci şi laş; nu criminal pentru că promovează o asemenea lege, ci laş pentru că nu o face suficient de ferm şi rapid – şi se mai dă şi mironosiţă într-un mod, într-adevăr, cam penibil. Dar tout est bien qui finit bien: ambii poliţişti sînt de acord să lase poporul să decidă prin referendum şi atît Martorii lui Traian, cît şi cei de la U2 duc mai departe cu fervoare buna vestire. Jurnaliştii convertiţi la secta In Gold we trust amplifică, la rîndul lor, vocea poporului, pe care o aud noaptea în somn. 

Şi uite-aşa ajungem şi la „voinţa poporului“. Aici, bătaia de joc ia însă proporţii pentru care greaţa lui Sartre este doar un preludiu. 

În primul rînd, nici nu este nevoie să aşteptăm referendumul, căci zeii au anunţat deja rezultatul, prin gura profetului Palada*: „Românii susţin Proiectul «Roşia Montană» şi exploatarea gazelor de şist.“ E clar, e ştiinţific, era previzibil. Ca sociolog necredincios, nu pot decît să-mi fac cruce: pe bune, Mirele, chiar asta vrea prostimea? Tot chestionarul e o făcătură pe care o ştii prea bine. Chiar crezi însă că, brusc, toată breasla sociologilor din ţară, cîtă e şi aşa cum e, a fost lovită de albeaţă sau aşteaptă s-o angajezi tu la Guvern? Chiar crezi că nu te va întreba nici unul despre care „proiect“ e vorba (cînd şi actualul ministru al Justiţiei şi-a exprimat îndoiala că legea poate să treacă aşa cum este), că nu se va mira nimeni ce înseamnă că subiecţii „au auzit“ despre acest proiect (chiar după datele tale, 13% nici măcar n-au auzit vreodată de existenţa lui, iar după datele de bun-simţ ale oricărui om, majoritatea românilor nu ştiu cu adevărat despre ce este vorba!) sau că nu va observa nimeni că una e să întrebi ce crede omu’ că va face Guvernul şi alta să te intereseze ce crede el însuşi? Ştiu, nu de-aia ai făcut chestionarul, ci ca poliţiştii buni şi cei răi să poată da un semnal clar ce vor – şi trebuie să vrea – românii. Totuşi, pînă unde poate să meargă cinismul? 

Pe de altă parte, dacă asta vor „românii“, atunci ce-i cu ăia din stradă care zic că nu vor? Presa, jignită de faptul că protestatarii au ajuns să aibă încredere în jurnalişti cam tot atît cît au în politicieni, se face că se interesează de situaţie: „Se poate spune că au obosit românii să protesteze? Militantismul care duce la polarizarea excesivă poate duce la ceva?“ Şi pentru final: „Parlamentarii pot fi influenţaţi de campaniile astea mici şi eşuate?“ Întrebări cu răspuns plătit, ca şi cele din chestionar, care duc la o singură concluzie: românii au obosit să protesteze, cei care protestează provoacă o polarizare excesivă în societatea noastră strîns unită în jurul partidului, dar toate aceste agitaţii mici şi eşuate nu-i vor influenţa pe parlamentarii responsabili. Profetul Palada explică: „Sînt puţini şi constanţi. Îi ştim... toate grupurile acestea de ecologişti, stîngişti, anticapitalişti, antimondialişti, de mult sînt împotriva acestui proiect. E o mînă de oameni...“  Dispreţul.

Dispreţul acesta explicit, voluptuos, picurat ca cianura din colţul buzelor, asta mă exasperează cel mai mult, un dispreţ care, în nestăvilirea lui, provoacă adevărata polarizare în societate, măcar pentru faptul că nimănui nu-i place să fie dispreţuit şi se va revolta fără nici un alt motiv suplimentar. Vin apoi obtuzitatea, miopismul politic dublat sau nu de interes sau răutate. Ca şi în cazul protestelor din ianuarie 2012, protestatarii din zilele acestea sînt percepuţi, uneori sincer, ca o adunătură bezmetică de stîngişti caviar şi pensionari nostalgici, anticapitalişti din plictiseală sau din modă. Dar, doamnelor şi domnilor, pur şi simplu nu aşa stau lucrurile! Mulţime pestriţă? Da, desigur, orice revoltă de stradă este pestriţă, altfel ar fi revoluţie. Nici nu ştiu ce vor – acuză unii. Se poate, dar ştiu ce nu mai vor! Se duc mai mult ca să se distreze – afirmă alţii. Cei tineri o recunosc deschis: m-am simţit bine! Dar asta pentru că pretutindeni, în rest, au început să se simtă al naibii de rău! Nu au un program – constată cei mai pretenţioşi. Dar există vreun proiect de ţară în România? Spre vîrful acestei piramide de revoltaţi, ceea ce se conturează nu este însă stîngism de paradă, nu este nici măcar anticapitalism, în sensul radical al cuvîntului, ci o poziţie tot mai fermă de antiprivatizare, de refuz al privatizărilor cinice şi ilegale ale statului, de la spaţiul urban lăsat aproape explicit pe mîna firmelor imobiliare şi pînă la cedarea implicită a terenurilor pentru gunoaiele Europei, toate la fel de ilegale după chiar legile statului. Iar acum, privatizarea explicită a statului, care emite legi ale unei corporaţii. Nu doar licitaţii trucate, nu doar corupţie, ci o lege pe faţă, care consfinţeşte interesele unei corporaţii – interese care, pentru că veni vorba, par să fie ceva mai mari decît cele cîteva vagoane de aur invocate şi despre care nu ştim, de fapt, nimic! Resurse care, pentru a fi exploatate, presupun în plus un geocid, pe lîngă revendicările punctuale (şi legitime!) ale ecologiştilor anticianură sau ale patrimonialiştilor procultură. Scuze, acesta nu este capitalism, este hold up! Iar protestatarii conştienţi sînt, în primul rînd, anticorporatişti, nu neapărat „anticapitalişti“. Şi poate chiar (horribile dictu...) patrioţi...

Revolta actuală este animată astfel şi de o întrebare mult mai gravă: Cine conduce, de fapt, această ţară? Şi, visceral, eu al cui sînt? Aici, Palada are însă dreptate: toate acestea frămîntă doar „o mînă de oameni“, care „fac şi ei ce pot“. Un referendum naţional nu va face decît să consfinţească acea „voinţă a poporului“ legiferată de cei care dispreţuiesc „prostimea“... 

* Sociologul Mirel Palada, director Sociopol, a prezentat zilele trecute rezultatele unui sondaj referitor la Proiectul „Roşia Montană“. La întrebarea „Ce credeţi că ar trebui să facă autorităţile în cazul proiectului de la Roşia Montană?“, 68% dintre cei care au auzit de acest proiect au răspuns că el ar trebui să fie promovat de către autorităţi. La întrebarea „Ce credeţi că vor face autorităţile în cazul proiectului de la Roşia Montană?“, 73% au răspuns că vor promova acest proiect. Aceleaşi întrebări au fost puse referitor la exploatarea gazelor de şist. A doua zi, domnul Palada a fost numit consilier de stat pentru probleme de strategii guvernamentale.

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică, Polirom, 2013.


2 comentarii 9719 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 500, 12-18 septembrie 2013

Tinerii

Excelent articolul. Ca si comentariul de mai sus.

Ceea ce ma bucura pe mine este aceasta miscare contra proiectului Rosia Montana.Si ca manifestantii sint in mare majoritate tineri. Nu ma mai asteptam ca romanii sa mai iasa in strada si sa ia atitudine orice s-ar intimpla in tara asta. Ma uitam cu necaz ca bulgarii "ne-au luat" si la faza asta! Si iata ca tinerii au iesit in strada!! Bravo lor! Au iesit in strada cei pe care ii credeam incapabili sa faca asa ceva, cei care pareau rupti de realitate si total absenti din peisajul realitatii romanesti.Platiti sau nu ei iau attudine pe un subiect sensibil si par sa stie ce vor si ce fac. De aceea cred ca inca sint sperante pt Romania si romani. Doamna ajuta!

Mai letal decât cianura: cancerul numit corupție

Stăteam la o terasă la un ceai când, fără să vreau, am prins câteva frânturi dintr-o discuție de la o masă vecină. Un tip se lăuda față de alte două persoane în câte feluri știe el să câștige bani din proiecte europene. Era foarte fălos că primarul semnează tot ce îi pune în față, asta pentru că are încredere în el. Explica amicilor săi cum i-a amețit cu succes pe cei de la comisia de control ca să ascundă niște nereguli în documente. Ce mai, omul părea un adevărat expert în deturnarea de fonduri publice cu riscuri minime, o splendoare. Detaliile poveștii sunt mai puțin importante. Ceea ce contează este mândria cu care acest personaj își etala în gura mare competențele și cunoștințele despre șmecherii bănoase pe banii contribuabililor.

Toată tărășenia asta m-a făcut să conștientizez că există de fapt o clasă de indivizi care văd în abilitatea de a deturna bani una dintre cele mai înalte și de invidiat calități. Atitudinea acestui tip indică un fapt șocant: există realmente o clasă a ”șmecherilor” formată din indivizi care se cred superiori ”fraierilor” care plătesc taxe și muncesc din greu pentru fiecare bănuț. Pe scurt, șmecherii trăiesc exploatând fraierii și, în plus, sunt foarte mândri de asta. Primii câștigă bani pe care nu îi merită fără să facă mare lucru iar cei din urmă primesc mai puțini bani decât merită munca lor. Majoritatea pierde, în timp ce o minoritate câștigă pe nedrept, în detrimentul bunăstării generale. Evenimentul mi-a amintit de o prietenă, expertă în științele educației, foarte pasionată și dedicată, care a plecat din sistemul educațional universitar pentru că nu a mai suportat lipsa de corectitudine din partea unor șefi abuzivi. Și-a creat propria firmă, tot pe domeniul educației. A câștigat mai multe proiecte POSDRU și lucrurile păreau să meargă bine. Însă finanțarea s-a blocat la mijlocul proiectului. A trebuit să treacă printr-o perioadă extrem de dificilă pentru că nu a mai reușit să plătească salariile și dările către stat - un stat care știe să își ia în avans toate taxele blocând însă finanțarea proiectelor luni sau chiar ani de zile. Morala poveștii: asta e normalitatea de la noi, banii sunt cu prioritate pentru șmecheri și rețelele lor. Cei pasionați, care vor să construiască ceva util pentru societate în mod corect și de calitate, n-au decât să se descurce cum pot, nu e treaba statului.

Corupția generalizată, sistemică, este un lucru deja binecunoscut în România. Nu mai miră pe nimeni. Și exact asta este problema cea mai mare: că a devenit normă socială. E normal să dai bani la doctori, sunt profesori care cer mită la examene fără vre-o remușcare, pentru un serviciu spiritual la Biserică plătești, pentru a face un proiect util societății trebuie să dai mită paraziților de care depinde aprobarea proiectului tău, licitațiile publice sunt ”aranjate” și așa mai departe. E ca și cum ar exista o taxă neoficială pe onestitate: cei corecți trebuie să plătească (timp, bani, nervi, sănătate, etc.) deoarece corectitudinea este considerată un lux în lumea condusă de șmecheri. Aproape că nici nu ne mai revoltăm...ne-am face doar sânge rău. Unii scapă din această dilemă plecând pur și simplu din țară. Însă asta nu rezolvă problema.

Din fericire, cu toate mecanismele lor auto-sustenabile, nici măcar sistemele corupte nu sunt perfecte. Un exemplu viu este cel la care tocmai asistăm: politicienii/statul față cu problema Roșia Montană. Fără o combinație letală de incompetență, indolență și corupție acest proiect nici măcar nu ar fi existat. De data asta însă prea a fost cusută cu ață albă șmecheria. Dacă nu ar fi fost atât de grosolană manipularea și atât de dezavantajos acest proiect pentru România oamenii nu s-ar fi trezit. S-a dovedit că există totuși o limită a suportabilității. Mai devreme sau mai târziu era normal ca această limită să fie atinsă. A ceda în fața propunerii halucinante de lege ticluită la repezeală de guvern ar fi fost o umilință mult prea mare chiar și pentru românul care știe, în virtutea legii mioritice, că corupția este o fatalitate. Asta a fost greșeala șmecherilor - lăcomia i-a dus dincolo de limita suportabilității ”fraierilor”. Așa că ”fraierii” s-au revoltat.

Sper din tot sufletul ca această mișcare socială să meargă mai departe și să sape adânc în subsolurile acestei afaceri obscure pentru a demasca toate dedesubturile ei. Ca să putem progresa tumorile sociale trebuie identificate și eliminate. Deja există câteva beneficii esențiale: politicienii au dat un examen din care s-a văzut câte parale face fiecare iar presa de asemenea. Acum încearcă să dreagă busuiocul dar nu îi mai crede nimeni. Ce rămâne de făcut? Ar fi foarte bine dacă această mișcare ar reprezenta un început al unei lupte împotriva dictaturii șmecherilor. Au arătat ce pot, am văzut că lumea lor duce la dezastru, acum e cazul să facă un pas înapoi și să ne lase în pace. Fie ca Roșia Montană să devină un simbol de luptă împotriva cancerului social numit corupție. Lupta e abia la început.

Marcel Cremene

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Biblioteca Publică din New York

Te poți plimba în voie prin clădirea uriașă pentru a te convinge că Paradisul chiar e o bibliotecă. Mai mult decît atît, e un loc unde poți lucra sau studia, chiar dacă nu ai abonament. Te legitimezi, intri și poți petrece cîteva ore bune în compania cărților sau, pur și simplu, scriind în liniște. 

citiţi

Cu ochii-n 3,14

● Nu departe de blocul meu, un băiat uşor zdrenţăros mi-a cerut bani în felul următor: „Daţi-mi şi mie ceva, că de două ore caut în gunoaie şi nu găsesc nimic“ (I. P.)

● Am primit un e-mail de la „Teneși Sport“ cu titlul „Elimină mirosurile neplăcute din frigider cu 1 leu“. Cine și-o fi ținînd „teneșii“ în frigider?! (C. Ș.)

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI