Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

„Obsesia anticomunismului“

Am reauzit, de curînd, o acuzaţie care vine mai ales de la tineri cu orientare de stînga, dar care circulă în spaţiul public şi la nivelul generaţiei „nostalgice“, care vrea să nu mai fie mereu confruntată cu propriul ei trecut. Acuzaţia sună astfel: unii intelectuali şi „formatori de opinie“ au „obsesia anticomunismului“, sînt „prizonieri ai trecutului“ şi ignoră „problemele României de azi“. Rău fac! Trebuie „să privim spre viitor“, să nu ne mai lăsăm confiscaţi de un anticomunism „visceral“: ce-a fost a fost! Problema reală e capitalismul, neocolonialismul, imperialismul, exploatarea omului de către om. (Adică problema semnalată de ideologia comunistă, de care, însă, e mai bine să uităm, sau măcar să nu o mai tratăm resentimentar.) 
 
Probabil că, dincolo de ceea ce ar putea fi o derivă politică personală, reacţionez prost la această retorică şi din motive autobiografice: pentru mine, comunismul nu e o simplă obsesie retro: mi-am petrecut jumătate din viaţă sub gheara lui, am fost, pînă la excluderea din 1982, membru al partidului comunist şi încă sînt înconjurat de politicieni, gazetari, intelectuali de toate culorile care au slujit, volens-nolens, totalitarismul de extremă stîngă. Am încă prieteni (mai bătrîni ca mine), care privesc cu nedisimulată duioşie spre „păcatele“ lor de tinereţe, spre „idealuri înşelate“, dar legitime, spre candori sublime, oarbe la Gulag, Piteşti, Canal, Gherla, Sighet etc. 
 

Dar, obiectiv vorbind, este anticomunismul „obsesiv“ o psihoză fără substanţă? Este China de azi (campioană în încălcarea drepturilor omului) o abstracţiune, „o fantomă a trecutului“? E Pol Pot pură mitologie? E Coreea de Nord (care îşi execută oponenţii cu tunul) o ficţiune propagandistică, lansată de „agenturile“ invidioase ale capitalismului spasmodic? E Cuba un succes al revoluţiei marxist-leniniste? Sau Vietnamul? E Federaţia Rusă o arvună a „lumii noi“, un monument al victoriei socialiste? Pe scurt: e comunismul un chip tot mai şters al unor vremuri apuse? Dar cu Che Guevara cum e? Îl văd pe tricouri ofensive ale „noilor generaţii“, îl văd preluat – prin jurnalele rămase de la el – pe lista gloriosului patrimoniu UNESCO, îl văd erou de cinema, „model“ de umanism şi civism, în ciuda faptelor lui odioase, de criminal în serie! Am încă, în jurul meu, oameni de ispravă, care au trăit ani grei de puşcărie fără nici un motiv, familii întregi decimate, suflete schimonosite de teroarea „urii de clasă“, concetăţeni care au avut de înfruntat frigul „omagial“ al anilor ’80, minciuna cotidiană, „raţionalizarea“ mîncării, a apei şi a curentului electric, cultul obscen al personalităţii, falsificarea istoriei şi a valorilor. Să-i uit? Să-i trec la rubrica „obsesii“ de dreapta? Sau să-i alin cu frazeologia „s-au făcut şi unele greşeli“? Cum ar fi ca, la adăpostul „grijilor“ prezente şi al „viitorului luminos“, să cerem evreilor să termine cu „obsesia“ antisemitismului, armenilor să nu-şi mai exhibe suferinţele din vremea genocidului otoman, cambodgienilor să renunţe la memoria celor două milioane de compatrioţi ucişi de khmerii roşii? Ce se poate construi pe asemenea sîngeroase performanţe de amnezie? 
 
Că nici capitalismul nu e un paradis? Că a fi de stînga nu implică, necesarmente, asimilarea cu stînga extremă a comunismului, ştim foarte bine. Dar e, totuşi, curios ce preocupată e stînga necomunistă să atenueze viciile, gravele rateuri şi cruzimile comunismului, sau măcar să invite la evacuarea lor din cîmpul memoriei şi al prudenţei noastre. Pînă şi un mare luptător de stînga, Adam Michnik, a propus un „anticomunism cu faţă umană“, dar nu s-a gîndit niciodată la culpabilizarea anticomunismului. 
 
Nu e zi să nu întîlnesc personaje de toate vîrstele (pe ecranele unor posturi de televiziune, în taxiuri, pe stradă, ş.a.m.d.) repetînd, somnambulic: „Era mai bine înainte!“ Asta înseamnă că regimul trecut nu e, pur şi simplu, obsesia cîtorva intelectuali defazaţi şi inepţi: e materia unui regret şi, poate, a unei aşteptări. E, din nou, o „soluţie“ plauzibilă pentru toate relele lumii. Eu, unul, mă declar inapt să mai trec o dată prin această experienţă. Şi nu doresc nici „stîngii“ contemporane să recadă în capcana unei utopii care miroase a morgă. Cred sincer că stînga, cea de la noi cel puţin, ar avea cu totul altceva de făcut: de pildă, să construiască un partid de stînga adevărat, inteligent, eficient, nedemagogic, nerezidual, înscriindu-se în fals faţă de tot balastul ideologic al alunecărilor lui de extremă. Adică o forţă politică reală, nu un „detaşament de avangardă“ bătăios în aparenţă, dar incapabil, în fapt, de altceva decît de voioase şi cochete defilări festive. 

9 comentarii 10330 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 597, 23-29 iulie 2015

O problema imensa, tratata fugitiv, aproape exclusiv emotiv!!

DEX : COMUNÍSM s. n. 1. Sistem social, politic și economic constituit pe principiul abolirii proprietății private și al instaurării proprietății colective asupra mijloacelor de producție și de schimb.

Ar trebui sa se faca o deosebire neta intre principiul 'proprietatii colective (comune) asupra mijloacelor de productie si de schimb', pe de o parte, si 'modul de aplicare a comunismului in tara noastra, incepand cu modul de trecere de la capitalism, la comnunism', pe de alta parte.

Cei mai feroce adversari ai comunismului sunt cei care au avut de suferit (implicit urmasii lor) ca urmare a impotrivirii lor la introducerea comunismului (in tara noastra), si cei care au fost desproprietariti (care au fost jefuiti de rodul muncii lor cinstite, uneori de o viata intreaga).

Adversarii ideologiei comuniste, cei care, insa,  nu au avut de suferit prin pierderi materiale si prin pierderea libertatii, sunt "dispusi" la un dialog "pasnic", teoretic, ei limitandu-se la crtiticarea agresiunii ideologiei comuniste asupra drepturilor si libertatilor naturale ale individului, la incalcarea acestora.

Dupa '89, au aparut cei catalogati drept 'nostalgici', unii, nostalgici dupa pozitiile si avantajele nemeritate pe care le-au avut, altii, nostagici dupa o perioada a vietii lor, in care au muncit cinstit, au creat valori materiale si/sau spirituale, au fost utili societatii. Ar trebui sa fim mai ingaduitori cu nostalgicii din categoria a doua (de mai sus).

O critica corecta, globala a comunismului nu se poate face de catre o singura persoana, ci de un grup ('neemotiv') alcatuit doar din cei care au fost implicati direct in alicarea (nu numai in introducerea) comunismului in tara nostra, facandu-se distinctie intre specificul perioadelor principale care s-au succedat. 

CICĂ-GICĂ VRÎND-NEVRÎND

CIUDĂŢENII
Atîta rău se perpetuează-n continuarea Amalgamului prin amalgamuri care mai de care.
Comentatorii-nşiră vrute şi nevrute tot atîtea aiureli neconcepute minunate slute.
Cît de uşor trec unii, azi dintr-una-ntr-alta cu diversiuni şi dilemuţe pentru a reaşeza doar altfel o formă de laşitate, de ignoranţă, de ipocrizie, lăsînd deoparte mînuitorii de teorii şi de conştiinţe.
Într-un astfel de context orice dialog devine nu doar toxic, dar cu mult mai mult decît ne putem imagina deosebit de pernicios, cu atît mai mult cu cît adevăruri nenumărate sînt înşirate firesc şi cu schepsis stufos.
În această situaţie orice polemică despre „anticomunism”, chiar şi în 2015, devine o simplă-complexă complicată şi extrem de periculaosă Capcană, din simplul motiv că, ideologia comunistă-comunismul, nu şi-a avut Procesul atît de firesc(uitat) precum Fascism-Nazismul, permiţînd unora aberaţii greu de schimbat-eliminat din mentalităţile diverse pline de slogane, concepte, idei şi fraze gata-prefabricate şi făcute între Londra, Berlin şi Moscova de către engels-marxism-leninismul cel mai aberant cu putinţă putînd, de neconceput, compara capitalismul şi comunismul.
Această Capitală diferenţă, între un Proces şi unul INTERZIS, planificată şi cultivată cu ardoare dar mai ales eludată pe-aici mai de toţi, produce din simplul „anti”, premergător „comunismului”, deturnarea cea mai convenabilă propagandiştilor de stînga abruptă şi cea extremă, terminînd prin ramificaţiile stîngii socialiste, forma cea mai preţioasă a apariţiei şi cultivării noilor forme de concepte-ideologizante-aberante  de sorginte marxist-leninistă.
Maltrarea termenului de „anti-comunism” şi deformarea conotaţiilor şi sensurilor acestui termen dovedeşte în modul cel mai banal, evidenţa cum că, „ideologia comunistă” nu a murit deloc la căderea zidului Berlinului, iar ideologii şi propagandiştii neo-comunişti ai marxism-leninismului transfigurat la faţă, sînt nu doar bine şcoliţi, dar şi extrem de eficient-activi, producînd în continuare diversiunile, divertismentele, diversele şi dezastrele propăvăduite odinioară chiar de tătucii Marx Engels şi Lenin.
Atîta timp cît nu va exista PROCESUL Comunismului,  orice „polemica” va fi absolut Total şi totalitarist falsă şi stearpă, lăsînd multiplul spaţiu liber oricăror aberaţii malefice şi argumente toxice.
Ceea ce, în realitate, concret, eficient, obsesiv, superb şi conştiincios gîndit, se şi Doreşte.

Nu ...

știu cum se face că cei mai vocali anticomuniști sunt foștii comuniști. Sunt o mulțime de oameni ca au trait aceleasi vremuri, dar care au avut o anumită reținere față de minciuna ordinară, banală, in care „membrii” se simțeau ca gâsca în apă. Nu era niciun eroism; era o minimă formă de rezistență; nu față de comunism, pentru că acesta părea inebranlabil, ci față de vulgaritatea ideii de egalitate absolută: nu erai tovarașul rudimentului care îți era șef („pe linie” de cutare), nu era normal sa fii presupus, ca el, simplu, prost și fudul. Era o formă de apărare a propriei demnități, care devenise chiar ridicolă- înca de prin anii 70. Erau „inadaptații” epocii, nerealiștii și până la urmă, „frustrații” capitalismului invârtiților - de azi. Acuma, pare firesc că acela care a înțeles (într-un târziu, fie !) ca „stanga” de stat era minciună, să fie capabil să înțeleaga, in baza acestei experiente, ca nici „capitalismul” nu e altfel. Pe vremea aceea becali -tipul, nu persoana- mi se propunea ca egal al meu; trebuia sa fim „tovarăși”; acum, omul este superiorul meu: parlamentar (de dreapta !), deputat european...etc. Rebutul uman „de dreapta” l-a inlocuit pe cel de „stanga”. Cum face, omul care s-a fript cu iaurtul comunist sa nu sufle-n ciorba capitalistă ? Trebuie că e o supradaptabilitate, o patologie ascunsă, o fisură structurala pe undeva.

Judecand lucrurile „obiectiv” (de observat că nici macar subiectivi nu izbutim sa fim: cedăm oricarei minciuni dominante) - incercand deci sa fim obiectivi: „khmeri rosii”, genociduri, antisemitisme, criminali si obsedați...au fost produse la fel de bine si de dreapta, ba chiar ceva mai eficient decât de stanga- numarul victimelor „capitalismelor” de toate neamurile fiind, de departe, mai mare decât decat cel al celor produse de comunism. Asta daca nu ținem să confundam lucrurile; daca nu-l declaram pe Hitler de stanga (pentru ca „socialist”) sau socialismele scandinave de dreapta (ambele pcte de vedere s-au zis in presa noastră)....etc. Devine plictisitor, pâna la urma.

 

O idee care a sucit până a plictisit

Stimate Domnule Pleşu,

problema excesului vocal al anticomunismului românesc nu e în niciun caz apelul periodic, „sanitar“, la memorie, ci întârzierea de vreo 30 de ani cu care apare. În opinia mea, un intelectual trebuie să fie anticomunist în vremea comunismului şi un critic al capitalismului în vremea capitalismului. Şi eu mă tem în principiu de o revenire a comunismului, dar mi se pare că putem avea atâta luciditate să nu ne mai înfiorăm la o asemenea, totuşi, cel puţin improbabilitate.

Când a apărut „O idee care ne suceşte minţile“, am crezut că o clipă de limpezime a stârnit conştientizarea faptului că această unilaterală „demascare“ a comunismului orbeşte faţă de politica din zilele noastre. (Unilaterală pentru că demască numai pe unii foşti comunişti, d. ex. Iliescu, îmbrăţişându-i „sucit“ pe alţii, d. ex. Băsescu.) Titlul suna ca şi cum s-ar fi intenţionat sublinierea faptului că obsesia anticomunismului împiedică luciditatea. Deziluzia mi-a fost mare.

Dacă perioada comunistă ne-a făcut atâta rău nu înseamnă că va continua să o facă. Cred că nu putem ajunge rezonabil de capitalişti doar continuând să ne plângem de vremurile când nu am putut fi capitalişti. Şi cred că niciun „anticomunist“ contemporan n-ar trebui să glăsuiască mai mult decât a glăsuit în vremea în care discursul anticomunist deschidea pericole de moarte. Oare de ce un Mircea Dinescu - din partea căruia aş primi oricând tomuri de anticomunism - nu vi se alătură în cotonogirea mortului? Pentru că nu-i plac retoricile cu ţintă deviată? Sau doar pentru că ar fi plictisitor?

Cu stimă,

un cititor

Obsesii anticapitaliste

Marturisesc cu toata sinceritatea ca dupa comentariile pe care le-am facut la articolul despre vizita Papei in Bolivia am simtit nevoia unei autodefiniri, unor clarificari, atit pentru mine cit si pentru cei din jur, cei virtuali. Cind am vazut aseara titlul articolului d-lui Plesu, la care nu am avut acces decit azi dimineata, m-am simtit propulsata si am scris in nestire timp de 2-3 ore, de mina pentru ca nu aveam rabdare sa tastez litere la laptop, modalitate pe care nu am mai folosit-o demult, asta cu scrisul de mina, si initial mi s-a parut ca mersul pe bicicleta; mai greu la inceput, foarte usor dupa o pagina doua. Mi-am dat drumul fara nici o cenzura, stiind ca nu voi “publica” sau afisa nicaieri ceea ce am scris la primul impuls. Nu stiu daca o s-o fac, poate ca la blogul cititorilor. Asta pentru ca depaseste cadrul si forma unui comentariu, dar cel de-acum e proaspat, scris dupa ce am citit articolul, nu numai titlul “Obsesia anticomunismului”.

 

Citind articolul d-lui Plesu observ ca macar cu dumnealui as putea avea un dialog si stiu de unde vine. Vine de unde vin si eu si de unde am plecat in '86, acum aproape 30 de ani. Mai vad ca sintem aproape aceeasi generatie, eu doar cu 6 ani mai juna. Chiar daca am fi fost exact de aceeasi virsta, asta poate spune ceva doar despre cit de mult timp am trait pe aceeasi lume si nici atit. In blogul meu neterminat de aseara am explicat mai mult de ce plecarea mea a fost paradoxala din moment ce la virsta aia, 32 de ani, eram total apolitica si nu cunosteam decit o lume, cea ceausista, si nu fusesem nici macar pina la Ruse in Bulgaria, nici macar cu gindul. Eram si singura din grupul meu de prieteni care nu visa si nu dorea sa plece din tara. Cu toate astea, ale vietii valuri si motive personale m-au determinat sa trec oceanul legal si definitiv in '86 pentru a ajunge in Canada.

Am trait din plin pina in '86 penuriile epocii de aur si umilintele ei de tot felul. Nu m-au facut nici macar membra de partid pe motiv ca nu corespundeam profilului de etica comunista - intirziam la slujba in mod consecvent mai ales cind am aflat ca asta ma pune la adapost de sedintele alea plictisitoare si de cotizatia pe care preferam sa o dau pe ruj sau “tacimuri”, daca apucam, cind uneori stateam si eu la coada. (Vedeti, de aceea am simtit nevoia sa scriu un blog; este greu sa ne intelegem daca nu a fost nimeni in pantofii mei). Eu inteleg perfect pantofii d-lui Plesu pentru ca am trait multe din experientele dumnealui. Dar nimeni nu le-a trait pe ale mele. Eu am devenit “de stinga” aici, peste ocean, nu in Romania unde eram perfect adaptata si supravietuiam cu ajutorul umorului. Ajunsesem sa ascult cuvintarile Tovarasului la TV cind nu mai era nimic altceva de vazut sau de auzit, pentru ca erau neredactate si puteam numara literalmente, greselile de limba materna pe care le facea fruntasul tarii. Si am devenit de stinga nu din motive de “neadaptare” la tara de adoptie desi poate ca asta este si ea o forma de neintegrare. Nu m-am gindit niciodata ca asa ar fi. Un lucrru este cert: cu mina pe inima, ca dl. Iohannis cind aude imnul tarii, marturisesc ca in ruptul capului nu as dori intoarcerea acelei perioade cumplite pentru atitea generatii de oameni pe care i-a marcat in modul cel mai nefericit si profund. Si nu doresc instaurarea nici unei forme de comunism, nici unei forme de totalitarism nicaieri pe lumea asta.

 

Dar, obiectiv vorbind, este anticomunismul „obsesiv“ o psihoză fără substanţă? Este China de azi (campioană în încălcarea drepturilor omului) o abstracţiune, „o fantomă a trecutului“? E Pol Pot pură mitologie? E Coreea de Nord (care îşi execută oponenţii cu tunul) o ficţiune propagandistică, lansată de „agenturile“ invidioase ale capitalismului spasmodic? E Cuba un succes al revoluţiei marxist-leniniste? Sau Vietnamul? E Federaţia Rusă o arvună a „lumii noi“, un monument al victoriei socialiste? Pe scurt: e comunismul un chip tot mai şters al unor vremuri apuse? 

La toate aceste intrebari nu exista alt raspuns sau alternativa decit un NU neechivoc, horarit si fara drept de apel. Sintem de acord si nimeni in toate mintile nu poate suspina dupa timpuri in care, lasind la o parte penuriile si umilintele de tot felul, nu puteam exercita un drept pe care acum il luam drept garantat la nastere, libertatea de expresie fara de care spiritul, creativitatea si sufletul mor. Nu o data m-am gindit ce tragedie trebuie sa fi fost pentru scriitori si artisti, ce inimaginabila pedeapsa, obligativitatea de autocenzura si frica permanenta de consecinte daca nu iti numarai si alegeai bine cuvintele. Asta mi se pare o tortura chiar mai grea decit puscaria in sine. Nu am trait aceasta conditie, dar am destula imaginatie sa o inteleg.

 

Lucrul pe care mi l-am dorit in primul rind cind am ajuns in Canada, imi amintesc, a fost sa citesc ziare, sa aud “adevarul” din gura celor din Vest desi a durat vreo doi ani pina am stiut destul de bine engleza ca sa lucrez ca “bilingual reader- English/French” - o profesie care asa se numea si care presupunea citirea ziarelor si a magazinelor publicate in toata Canada pentru a identifica articole comandate si platite de diversi clienti. Asta a fost o slujba total pe gustul si capacitatile mele de atunci pe care nici eu nu stiu cum am obtinut-o dupa numai 2 ani de engleza cind nu eram inca fluenta – de fapt stiu, aveau nevoie de cititori pentru presa franceza, desi am lucrat mai ales in engleza timp de aproape 3 ani. Si acum am nostalgia acelei slujbe...in fine, dar nu despre asta era vorba aici.

 

Spuneam ca asteptam adevarul din ziare si de la stirile de la TV ca pe sfintele moaste...si am continuat si continui sa-l caut si in timp, in mult timp, l-am aflat sau cred ca l-am aflat.

Nu exista forma de guvernamint perfecta, stim cu totii. Sintem iar, majoritatea, de acord ca totalitarismul, mai ales cel comunist, este unul dintre cele mai reprobabile regimuri din cite au existat, imediat dupa sclavagism, si nu pot exista doua pareri opuse aici. Totusi, de cind traiesc aici peste ocean am cunoscut multe din tarele capitalismului nu de pe pozitii marxiste (eu nu am avut rabdare sa-l citesc pe Marx) ci de pe cele ale unei persoane pentru care informatia, intelegerea celor din jur este o pasiune. Nu pot accepta “pastile” ca in comunism, am pierdut obiceiul de a prelua formule nedigerate, de a crede si a nu cerceta ce se ascunde in spatele evenimentelor si al declaratiilor publice. Asta fac, cercetez, incerc sa inteleg. Am creat aseara o lista a citorva dintre lecturile care mi-au influentat parerile de la ultima criza economica incoace (2008-prezent), carti pe care le am, ca altfel, memoria nu ma prea ajuta si as fi uitat ca le-am citit. Dar le-am inteles si nu au cum sa nu faca lumina si nu au cum sa nu ma influenteze si nu numai ele. Sint jurnalisti si scriitori si economisti de prestigiu de netagaduit care privesc din punct de vedere critic atit comunismul cit si capitalismul. A fi de stinga acum, da, nu este totuna cu a avea nostalgii comuniste. Miscarea Occupy nu avea drept scop rasturnarea ordinii captitaliste, dar avea ca ideologie o revizuire a capitalismului care lucreaza doar spre beneficiul unui numar foarte restrins de plutocrati care fac toate jocurile lumii. Asta afecteaza democratia. Da, sintem liberi sa vorbim aproape orice, si nu e de colea, eu stiu, dar asta nu afecteaza pe nimeni, vorbitul nu schimba nimic. Restrictii si legi aplicate si capitalimului, asta doresc. Sistemul judiciar aici, in Nord America, lucreaza doar pentru cei 1% pentru ca, in esenta, ei fac legile, ei le dicteaza prin influenta lobby-urilor. Probleme importante globale – cum ar fi schimbarile climei cauzate de activitatile umane – ramin in cumpana din cauza unora din acesti mastodonti imbatriniti in rele si cu ochii doar pe profit care se opun oricarei masuri de diminuare a poluarii. Astia neaga evidenta stiintifica a incalzirii planetei din cauza emisiilor de dioxid de carbon si metan, tot asa cum biserica nega adevarul ca pamintul e rotund si se invirte in jurul soarelui si tot asa cum companiile tabacice au negat relatia de cauzalitate dintre fumat si cancer pina au fost fortati sa o accepte. Eu cu astia si altii ca ei am o problema si ma rafuiesc. Stinga de la noi este o parodie si o rusine pentru miscarea de stinga, sub emblema PSD-ului.

 

Cred ca a reiesit destul de clar ceea ce nu sint.

Despre ceea ce sint am doar schitat, dar cred ca este si asta destul de clar. Capitalismul sau comunismul nu sint singurele alternative de guvernare. Si in alta ordine de idei, daca Marx nu ar fi avut dreptate deloc, capitalismul nu ar trebui sa se teama de revenirea comunismului la noi sau la venirea lui in alte parti. Marx a avut alte pacate, dar a fost un foarte bun economist si felul cum a analizat mecanismul care duce la falimentul capitalimului inca este de actualitate, dovada frica asta “obsesiva” ca se duce de ripa si vine groparul comunist sa-i cinte prohodul...Stati linistiti, cel putin din partea mea. Daca as sti sau as vedea ca o miscare comunista ia anvergura, as fi prima care sa o denunte si sa lupte impotriva ei. Dar capitalismul in halul in care a ajuns trebuie revizuit ca sa fie just si ca sa se termine cu totalitarismul plutocrat care ne sufoca aici, in Vest.

Cam asta am avut de zis ca acum trebuie sa plec la slujba. Daca nu, doamne fereste, s-ar putea clatina capitalismul si s-ar putea sa se duca de ripa daca nu sint eu vigilenta.

Si cu acestea va doresc un weekend placut!  

Discutie interesanta !

 

Marinela,

- Intelectualii romani au <proprietatea> ca nu cunosc capitalismul, pentru ca nu l-au experimentat niciodata. Cunosc cleptocratia romaneasca (pe care o leaga foarte multe fire de comunism, si niciunul de capitalism), si fireste, cunosc comunismul. Pentru ca trebuie sa-si ispaseasca pacate tineretilor comuniste, se declara, acum, anticomunisti. <Anticomunismul> lor nu e mai complicat de-atat. Si de altfel, nici procapitalismul. Care e simpla dispozitie, umoare, (criza de ficat....etc). Intelectualii francezi sunt de stanga pentru ca inteleg capitalismul, ai nostri de dreapta, pentru ca nu-l inteleg. Nu se poate presupune ca ar putea sa vada necesitatea corectiilor necesare (ale capitalismului) pentru ca ei sunt in fata portilor, nu inauntru, nu in cetate. Nu au avut inca de-a face cu ceea ce trebuie corectat. Sunt doar bursieri, nu au nici macar la promesse d`embauche, nu au demisionat niciodata, nu au riscat niciodata. Din pozitia asta nu se poate <discuta> nimic, pentru ca doar banuiesc ce se afla inauntru.

- Al doilea: nu va mai invia niciun comunism. Trebuie, pentru asta, o idee rotunda, chiar daca falsa- care sa federeze. Or asta nu mai exista; a ramas doar sentimentul (ca ceva trebuie corectat, de pilda). Dar sentimentul fara sarpanta interioara a ideii, e flasc, nu explodeaza.

- In fine, trebuie zis si asta, nu avem o stanga onorabila, PSD-ul e o relicva in perpetua descompunere, iar ceilalti, dreapta, un grup de bibilici descreierate si veroase.

0

Ma scoate din sarite suficienta si infatuarea celor mai multi dintre comentatori. Ce natie de trogloditi! Am tot citit comentarii, care mai de care mai inept si mai impertinent. Unele sint doar tampe insa asta de mai sus e nesimtire pura. Ce varza, ce vobarie nula!!! Vorba aia: "Prostu' daca nu-i fudul, parca nu e prost destul".

Salutari!

Nici eu nu cred ca e posibil sa mai revina comunismul vreodata in Romania si mi-e greu sa cred ca ar putea reveni chiar si in Rusia. Tarile care mai sint comuniste...n-ai ce sa le faci pina nu le vine mintea la cap. N-as fi avut nimic impotriva comunismului daca nu ar fi fost asa pagubos din punct de vedere economic si daca nu ar fi pornit de la ideea falsa ca paradisul pe pamint ar fi posibil daca revenim toti la situatia de pauperi de pe vremea lui Adam si Eva, inainte de a gusta din marul cunoasterii. Adica hai sa muncim cu totii in gradina noastra ca nu ne vede nimeni ca umblam in ...pielea goala si vom fi fericiti cu conditia sa nu sarim niciodata gardul. Cam asta a fost cu comunismul si nu avea cum sa nu dea faliment. Nu stiu ce se va intimpla in Romania dupa ce si ultimile generatii care au trait in comunism isi vor da obstescul sfirsit. Am incredere totusi in tineret si in posibilitatile lui de informare. Problema este aparatul asta de stat tributar in egala masura (asa zisele stinga si dreapta) vechilor metehne de cleptomanie si nepotisme si descurcareala, aparat care face orice altceva, dar nu face nimic pentru educatie, sanatate si cultura. Asta va duce tara de ripa indiferent cine e la putere pentru ca astea sint prioritatile. Normal, nu ar trebui sa fie somaj in Romania in constructii daca s-ar mai ridica ceva inchisori – eventual pe terenurile virane proaspat despadurite – si daca, mai ales, s-ar confisca toate averile provenite din furturi si faradelegi si ar fi folosite la construit autostrazi si la marit salariile profesorilor si medicilor si la reorganizarea invatamintului falimentar de azi. Daca nu se confisca averile raufacatorilor, degeaba ii mai tii pe banii statului la puscarie ca sa scrie carti si sa iasa fuga din inchisori cu drepturi de autor. Asa, fereasca dumnezeu de Monte Cristo astia cind vor pune iar mina pe putere. Oare cum nu se gindeste nimeni la eventualitatea asta ca doar avem si noi varianta locala “Daca ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu” right? Nota bene.

anticomunism sau anticapitalism

Dna ce bine va inteleg, imi aduc aminte de vara '91 cind intr-un camin pentru refugiati din apropierea Parisului eram laolata noi cei "anticomunisti" adica din estul Europei si sud americani vizibil anti americani, asta insemna mai mult decit anti capitalisti. Revelatia dictaturii si a lipsei de umanitate de oriunde ar veni a fost cred declansatorul viziunii mele de stinga de acum. Inteleg pozitia Dlui Plesu, nici o nota discordanta in ceea ce afirma. In acelasi timp a fi de stinga este altceva decit PSD-ul romanesc care nu inseamna stinga inseamna HOTI.

sanatate 

 

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Biblioteca Publică din New York

Te poți plimba în voie prin clădirea uriașă pentru a te convinge că Paradisul chiar e o bibliotecă. Mai mult decît atît, e un loc unde poți lucra sau studia, chiar dacă nu ai abonament. Te legitimezi, intri și poți petrece cîteva ore bune în compania cărților sau, pur și simplu, scriind în liniște. 

citiţi

Cu ochii-n 3,14

● Nu departe de blocul meu, un băiat uşor zdrenţăros mi-a cerut bani în felul următor: „Daţi-mi şi mie ceva, că de două ore caut în gunoaie şi nu găsesc nimic“ (I. P.)

● Am primit un e-mail de la „Teneși Sport“ cu titlul „Elimină mirosurile neplăcute din frigider cu 1 leu“. Cine și-o fi ținînd „teneșii“ în frigider?! (C. Ș.)

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI