Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Note, stări, zile

● Să urmăreşti cu pasiune prestaţia sportivă a unui conaţional este normal. Să te bucuri dacă reuşeşte să cîştige şi să te întristezi dacă pierde e normal. Să observi, chiar în cazul unei înfrîngeri, că „omul tău“ a etalat calităţi remarcabile şi a dovedit o înzestrare plină de promisiuni e, de asemenea, normal. Lucrurile încep să nu mai fie în regulă dacă te străduieşti să ambalezi eşecul într-o retorică triumfală. Sau dacă parazitezi jurnalistic sau politic meritele altuia. Sau dacă murdăreşti succesul cu o frazeologie patriotardă, cu sentimentalisme de telenovelă, cu declaraţii kitsch, cu şmecherii electorale. Simona Halep nu merita un asemenea tratament. Nu merita să devină pretextul unei surescitări de prost gust, chiar dacă euforia publică de după meciul de la Paris era legitimă şi, ca atare, inevitabilă.

Evident, nici acreala „competentă“ a cîte unui „pamfletar“, care bombăne ca să-şi confirme statutul de excepţie în corul euforiei generale nu e neapărat recomandabilă. Dar de partea cealaltă, am citit fraze ameţitoare, candid imbecile, comice pînă la capodoperă. Un gazetar prezent pe mai toate canalele de televiziune, inocent, probabil, dar subminat de o stilistică subliceală şi de un patriotism libidinos (ca orice formă de iubire, patriotismul poate avea şi el momente de inflaţie divagatorie…), gazetarul la care mă refer descrie competiţia Halep – Sharapova în termeni de război mondial. Rusoaica întruchipa deopotrivă imperiul ţarist şi pe cel american (căci a făcut şcoală în Statele Unite), în vreme ce „româncuţa“ s-a luptat vitejeşte, „ca la Mărăşeşti“ cu „puhoaiele de Ivani“. Sharapova – „tigroaică cu ţipete de prădător“, Simona Halep – „gazelă“ obidită, dar mîndră şi victorioasă. Înflăcăratul autor nu-şi dă seama, desigur, că descriind-o în termeni atît de sumbri pe oponenta „româncuţei“ nu face decît să bagatelizeze virtuţile şi gloria preferatei sale. „Gazela“ nu poate înfrunta o „tigresă“. În cel mai bun caz, se bucură dacă scapă cu viaţă. Altcineva simte că Simona Halep („fătuca asta“) „ne-a îndatorat definitiv“. Carevasăzică n-am asistat la un meci frumos, care a reuşit să ne flateze prin ţinuta de joc a reprezentantei noastre. Am asistat la o turnantă istorică, la naşterea unei noi ere. Mai în glumă, mai în serios, ne-am putea gîndi la „Simona preşedinte“! „Constanta din Constanţa“ (un alt subtil encomion jurnalistic) a uimit mapamondul prin „discreţia cu care lovea cu racheta“. Publicul parizian a trebuit (chestie de politeţe) să o aplaude şi pe Sharapova, dar a fost vorba de nişte „aplauze resemnate“. Inima tuturor era confiscată „definitiv“ de româncuţă.

Nu ştim nici să pierdem, nici să cîştigăm. Un sportiv de talia lui Boris Becker a putut, la finalul partidei, să le felicite cald pe cele două combatante. Pe amîndouă. Noi pendulăm între leşin şi scrîşnirea dinţilor. Cîştigăm pentru că sîntem fenomenali, de neatins, extratereştri, şi pierdem pentru că toţi ne invidiază şi ne urăsc. Cîştigăm pe mîna noastră şi a strămoşilor noştri şi pierdem pe mîna restului (conspirativ) al planetei. Ne putem retrage liniştiţi în munţi, ca de atîtea ori, pentru a boicota istoria „de foarte sus, din polul plus“… (P.S. Iubire, iubire, dar instituţiile patriei tot nu funcţionează. Simonei Halep i s-au pierdut, la aeroportul Otopeni, bagajele…)

● Unii dintre cititorii mei îmi reproşează, din cînd în cînd, pe forum, că, decît să chibiţez critic „situaţiunea“, aş face bine să „mă implic“. „Să facă ceva intelectualii! Să nu lase lucrurile pe seama cui nu trebuie!“ – cam aşa sună apelul la care mă refer. E drept că există şi opinia contrară, a acelora pentru care „intelectualii“ sînt nişte „aşa-zişi“, demni de dispreţ, băsişti, pupincurişti, capabili mai curînd să încurce lucrurile, decît să facă vreo ispravă utilă. Dar să zicem că dorinţa de a avea mai mulţi intelectuali pe scena politică ar fi îndreptăţită. Nu mă consider vizat, căci, de bine de rău, n-am stat tot timpul deoparte. Am asumat, în vreo patru rînduri, funcţii publice, cu rezultatul că m-am ales cu acuzaţia de a fi profitat, hapsîn, de banul poporului şi de a fi umblat lacom după funcţii, pe care le-am ocupat fără să fi făcut nimic. Dar uitaţi-vă la situaţia de-acum. Nu ştiu dacă electoratul ar fi sau nu sensibil la farmecele unor candidaţi reprezentînd „intelectualitatea“. Dar e limpede că partidele nu sînt. Care sînt intelectualii marcanţi (şi activi ca intelectuali) ai PSD-ului? (Măcar pe vremuri l-au avut pe Răzvan Theodorescu.) Dar ai PNL-ului? (Vosganian pare mai curînd rătăcit în masa liberală.) PDL-ul a avut cîţiva, pe care însă „conducerea“ i-a marginalizat fără menajamente. Cît despre PMP, s-a văzut la ultimele alegeri de partid că inşi de felul lui Adrian Papahagi, Theodor Baconski, Teodor Paleologu nu sînt prizaţi. Mihai-Răzvan Ungureanu nu s-a bucurat nici el, la europarlamentare, de scorul pe care l-ar fi meritat, iar Mihai Neamţu e aproape dat dispărut. Mi se vor pune imediat dinainte liste cu defecte şi greşeli ale fiecăruia dintre cei de mai sus. Da, ştiu, nu sînt zîne, nu sînt clipă de clipă campioni ai adecvării, ai abilităţii, ai eficienţei. Dar dacă alegătorii preferă „calităţile“ domnilor Mazăre, Ponta, Zgonea, Hellvig, Dan Diaconescu, Fenechiu, Eugen Nicolaescu, Şova, şi alţii, ejusdem farinae, atunci să nu ni se mai spună că e nevoie de intelectuali. Nu e nevoie. Intelectualii sînt enervanţi, imprevizibili, gîndesc prea mult şi vorbesc prea bine româneşte. Sînt buni doar ca să ne vărsăm năduful pe ei, să-i facem vinovaţi că nu-şi iubesc ţara şi să le arătăm că poporul nostru nu se lasă impresionat de fandoselile şi cunoştinţele lor.


4 comentarii 10076 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 539, 12-18 iunie 2014

...

nu trebuie nici macar să fie zâne. Ar fi de-ajuns daca ar fi normali. Dar nici macar cu simțul ridicolului nu prea sunt daruiti. Nu e niciunul care sa nu fi comis o stridență. La becali sau băsești nu se vede, sunt în sucul lor, în ridicol. Dar la alde Baconschi et cie se vede. Alegatorul lambda, ultimul dintre ei, e mai sensibil la disonante decat la „valoare absoluta” și vrea coerentă. Din pctul asta de vedere băsecobecalii sunt net avantajați, impartasesc acelasi complex de inferioritate (vechi de pe vremea comunismului) cu alegatorii. In plus, la noi e ceva particular -fata de vest: nu avem intelectuali „rotunzi”. Nu ca alegatorul ar VREA sa le gaseasca nod in papura; nodul exista „obiectiv” și niciunul nu știe să-l resoarbă onorabil - din lipsa de educatie și de „vechime”. Ca ciudățenie, cea mai interesanta compozitie de la noi, onor. domnul Paleologu (Teodor) joacă chiar tema contrastelor iremediabile: mi-bufon, mi-intelept, „prost”-savant, naiv-șmecher, sprinten-încurcălume...etc. Ar putea sa le predea cursuri de „obiectivare si auto-deriziune” „despre cum sa-ți girezi neisprăvirile”...etc. E mult mai constructiv (la propriu, „edificator”) decat doctoratele la Sorbona, pe care p...șă orice incontinent ajuns.

Intelectualii noştri

Stimate Dle Pleşu,

problema intelectualilor noştri, nu a tuturor, dar a multora dintre ei, îmi pare a fi nu faptul că sînt respinşi de electorat pentru că ar fi, cum de sus ziceţi, „enervanţi, imprevizibili, prea mult gînditori şi prea buni vorbitori de limbă română“, ci pentru că peniţa – în fine, tastatura – lor e prea uşor de confiscat, de achiziţionat, de dirijat. Faptul că „nu sînt zîne“ nu înseamnă, cum elegant sugeraţi, doar că sînt adesea „inadecvaţi, inabili sau ineficienţi“, ci în primul rînd oportunişti şi fripturişti. Oricît de banal ar suna, intelectualul care intră în politică devine om politic: din acel moment, simţul său critic – principala sa calitate utilă pentru societatea civilă – începe să se exercite excesiv/agresiv faţă de tabăra adversă şi deloc faţă de cea proprie. Cîtă vreme participă la talk-show-uri şi campanii electorale şi/sau scriu pe la gazete, cei mai mulţi intelectuali uită să se pună în locul celuilalt, să abordeze echilibrat o temă, să înfrunte cu calm agresivitatea oponentului. Or, toate aceste calităţi sînt indispensabile pentru un intelectual.

Domnule Pleşu, intelectualii noştri – iarăşi, nu toţi, dar mulţi – nu prea iubesc democraţia. Preferă să se aşeze în ariergarda unui tătucă alfa, să-l gireze fără rezerve şi să ignore/dispreţuiască populaţia. Rezultatul se vede la alegeri.

Îndrăznesc să vă fac o rugăminte concretă. Scrieţi un mini-manual pentru intelectualul care intră în politică sau care scrie la gazetă despre politică. Nu trebuie să fie un tratat, ci doar cîteva pagini, un articol sau o serie de articole. Echilibrul, inteligibilitatea, ascultarea opinenţilor, raţionalitatea, exerciţiul zilnic al detaşării de propriile păreri, imparţialitatea (măcar formală), simţul critic, delimitarea de agresivitatea politică (indiferent din ce parte provine) şi multe altele ar putea pătrunde şi în spaţiul nostru public, făcîndu-l mai respirabil.

Eu, unul, v-aş iubi încă şi mai mult.

Cu respect
Adrian Oroşanu

sportul și frontierele

«Gazetarul la care mă refer descrie competiţia Halep – Sharapova în termeni de război mondial. Rusoaica întruchipa deopotrivă imperiul ţarist şi pe cel american (căci a făcut şcoală în Statele Unite), în vreme ce „româncuţa“ s-a luptat vitejeşte, „ca la Mărăşeşti“ cu „puhoaiele de Ivani“.»

Frazele astea îmi aduc aminte de ce ne spunea răposatul Cezar Ivănescu la un cenaclu (mă duceam, doar nu era să mă uit la televizor). Prin anii ‘60 a lucrat vreo doi ani, parcă, la Tg. Mureș. În perioada aia, cică ar fi fost un meci de fotbal România-Ungaria și ar fi învins Ungaria. Euforie mare în maghiarimea locală. A doua zi, se adună scriitorimea la un chefuleț, dă-i cu bere, dă-i cu vin, creierele se amețesc, la care un maghiar local de lângă Cezar al nostru, abțiguit, îi zice: „domnu’ Cezar, acu’ că Ungaria a câștigat meciu’ ăsta, nu-i așa că Ungaria ia și Ardealu’?”

Forta distructiva a unora dintre romanasii nostri!

Cehii au o formidabile 'scoala de tenis', care ii pregateste pe unii dintre cei mai buni tenismeni (fete si baieti) din lume.
Cehii au o formidabila 'scoala de hockey', care scoate una dintre cele mai bune echipe din lume.
Dar, cel mai important lucru este ca cehii au un adevarat cult pentru aceste sporturi, foarte raspandite in toate localitatile.
Cehii au terenuri de tenis si de hockey in toate acele localitati. Copiii, tinerii, invata si practica regulat sprturile acestea. Dintre acestia 'se nasc' marii performeri cehi.
Este de subliniat ca localitatile din Cehia (toate!) nu au mahalale, maghernite!
Daca romanii vor sa dezvolte aceste sporturi, care sa ii atraga pe copii, trebue sa existe o politica neintrerupta a statului, indiferent de partidele aflate la putere, care sa investeasca bani in construirea unor asemenea terenuri (baze sportive specializate), in toate oraselele si chiar comunele mai importante
Pentru a se asigura practicarea patinajului si a hockeiului de catre copii, pe tot parcursul anului,este necesara construirea de sali adecvate. La fel trebue procedat si pentru dezvoltarea schiului, prin construirea de terenuri in muntii tarii. Numai asa vom ajunge sa 'producem' campioni de faima, in schiul alpin si la sarituri cu schiurile
In timpul guvernarii Boc, s-au alocat sume importante pentru construirea unor baze materiale necesare practicarii sportuluide masa (terenuri pentru sporturi de vara si de iarna).
Ticalosii de romani au politizat si aceasta masura : Antena3 a batut toba mare: 'Elena Udrea a facut terenuri de sport in mijlocul padurilor, departe de localitati, construite pe terenuri in panta, a risipit banii cu construirea salii de patinaj din Brasov, cu terenurile de schi alpin din Poiana Brasovulu, cu construrea trambulinelor.
Prostovanii de romani s-au lasat dirijati de Antena3 (de Felix!) si s-au lansat intr-o campanie furibuna de sustinere a ineptiilor respective, au amestecat actiunile bune ale Elenei Udrea cu inaltimea tocurilor ei.

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Ana Maria SANDU

Vedere de la Praga

Vedere de la Praga

M-am reîntors săptămîna trecută pentru Tîrgul de carte, aflat la a 22-a ediție. Am găsit un oraș înțesat de turiști, unde berea curge în continuare în valuri, unde poți să stai pînă tîrziu la mese și auzi foarte rar vorbindu-se cehește. 

citiţi

Cu ochii-n 3,14

● Întreb și eu, ca să mă aflu-n treabă: cum poate cineva (un nene cam bătrîior și destul de șters altminteri) să poarte pe cap o șapcă verde pe care scrie „Superfund“? (D. S.)

● Dintr-o reclamă am aflat că am puterea „sa emojionez“. Habar n-am ce înseamnă, dacă e de bine sau de rău, dar m-am bucurat precum Monsieur Jourdain care a tras concluzia că face proză de cînd se știe. (S. G.)

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI