Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Memorie înjumătăţită

L-am reîntîlnit, zilele trecute, pe vechiul și bunul meu amic Alexandru Călinescu. Era inevitabil să ajungem și la subiectul fierbinte (pentru mine) al momentului: „cazul“ Vintilă Horia, respectiv cazul intelectualilor români trecuți, în anii ’30, prin fascinația ideologică a extremei drepte. Am căzut de acord asupra faptului că derapajele unor marcante figuri culturale – într-o direcție sau alta a spectrului politic – trebuie cunoscute și condamnate în perspectivă istorică, astfel încît noile generații să fie prevenite asupra riscurilor pe care o iresponsabilă (și, de regulă, juvenilă) inflamație mentală le implică pentru traseul lor intelectual. Evident, vorbim despre derapaje ideologice, nu despre crime. Despre cauționare euforică și nu despre vinovății palpabile, ce țin, pe bază de probe, de competența forurilor judecătorești. Am căzut de acord și asupra faptului că, vorba lui Bronislaw Geremek, Europa nu va fi reunificată înainte de a se fi realizat reunificarea memoriei ei: ororile nazismului și cele ale comunismului puse în aceeași „colecție“ sumbră a veacului 20. Evident, fără anateme triviale, fără stigmatizări lipsite de discernămînt, fără amestecarea borcanelor. Sînt de luat în seamă diferențele, desolidarizările post-factum, atenta cîntărire a personalității integrale (chiar dacă nu omogen integre) a oamenilor, balansul între bine și rău al fiecărui caz în parte. Da, există texte irespirabile ale unor scriitori seduși, temporar, de retorica fascistă. S-o recunoaștem, s-o spunem, mai ales atunci cînd n-au spus-o ei înșiși. Dar să fim gata și să iertăm acolo unde există căință, și să recuperăm, din moștenirea oricărui individ, urma prizabilă a creativității sale, urma în care nu se amestecă neapărat striurile impure ale unor opțiuni episodice. Iar aici lucrurile se bifurcă. Relele unora sînt amintite drastic, cu parapon și cu consecințe de ordin public, în vreme ce relele altora sînt ținute „sub obroc“ sau tratate cu inexplicabilă îngăduință. Alexandru Călinescu mi-a amintit, de pildă, versurile unor mari poeți francezi, căzuți pradă unui straniu entuziasm pro-comunist și pro-sovietic. Iată fragmente din poemul „Front rouge“, publicat de Louis Aragon în 1931, în versiunea franceză a unei reviste din URSS (Littérature révolutionnaire mondiale):

„Cînt hegemonia violentă a proletariatului asupra burgheziei / Cu scopul nimicirii ei. / Strălucirea împușcăturilor adaugă priveliștii / O veselie încă necunoscută. / Sînt executați ingineri și medici. / Moarte celor care primejduiesc cuceririle revoluției din octombrie, / Moarte celor care sabotează planul cincinal“. Sau: „Cînt GPU-ul (…), trăiască GPU-ul, figură dialectică a eroismului“.

Fragmente din Paul Éluard („Hommages“, 1950): „Stalin e, pentru noi, prezența lui mîine, / Stalin alungă nenorocirea, / Încrederea este fructul creierului său iubitor“. Éluard scrisese deja, imediat după război, că „ochii albaștri ai revoluției strălucesc cu o necesară cruzime“ și îndemnase la omor: „Doborîți-i pe polițai, / Tovarăși, / Doborîți-i pe polițai pînă departe spre vest, unde dorm / co­piii bogătașilor și tîrfele de lux. (…) Proletariatul să radă de pe fața pămîntului, cu furia sa, palatul Élysée (…) / Într-o bună zi va arunca în aer Arcul de Triumf / Se va dezlănțui (…), iar glonțul său va ochi atît de sigur / Încît toți medicii social-fasciști / Aplecați asupra victimei / Își vor plimba degeaba degetele pe sub cămașa ei de dantelă / Și vor încerca să audă, cu aparate de precizie, inima ei deja putrezită“. (…) / Trageți asupra urșilor savanți ai social-democrației / Trageți, zic, sub conducerea partidului comunist / (…) Și nu eu voi fi cel care vă cere să trageți / Ci Lenin, / Lenin cel al momentului potrivit…“ Sau: „Tineri comuniști (…) / Ridicați-vă împotriva mamelor voastre / Abandonați noaptea, ciuma și familia…“

Am amintit, cu alt prilej, vorbe cutremurătoare rostite  de Jean-Paul Sartre („Cei care se opun comunismului trebuie lichidaţi. Nu e suficient să-i băgăm în puşcării, pentru că din puşcării mai pot să iasă. Trebuie împuşcaţi.“). Dar și din „părinții fondatori“: Lenin: „Trebuie să acţionăm ca în anul 1793“ (anul 1793 e anul Marii Terori din timpul Revoluţiei Franceze – n.m., A.P.). Marx despre tortură: „Tortura a dat naştere celor mai ingenioase inovaţii, creîndu-se astfel pentru mulţi meseriaşi cinstiţi numeroase locuri de muncă în producţia instrumentelor necesare“. Engels (Anti-Dühring): „Dragostea universală faţă de oameni este o absurditate. Libertatea politică e mai rea decît sclavia cea mai rea“.

Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe En­gels, nici pe Lenin, nici pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene. Dimpotrivă! Dar nici să mi se dea mereu peste nas cu Mircea Vulcănescu, Eliade, Cioran, Vintilă Horia etc. Apropo: și Aragon, și Éluard beneficiază, la Paris, de cîte o piață care le poartă numele. A lui Aragon a fost inaugurată în 2012, cu ocazia celei de-a 30-a comemorări a morții sale. Asta numesc eu „a nu amesteca borcanele“…


7 comentarii 11040 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 626, 18-24 februarie 2016

Asternerea de idei si de cuvinte - rara avis!

Unii au talentul de a 'asterne' cuvinte pline de semnificatii, de nuante ale gandirii, de coloristica care vrajeste, de penetrare a celor mai tainice 'ascunzisuri' ale firii omului, ale multora dintre tot ceea ce exista. Acesti talentati, care ne fac sa spunem, de multe ori : 'da, si eu vad la fel, dar nu stiu, nu pot sa redau, si altora, la fel de uluitor, de veridic, nu-i pot face si pe altii sa se bucure de aceste simtiri ale mele', astfel incat si ei sa spuna (ca si mine) : 'da, si eu....'.
 Alti fericiti de soarta au stiinta, puterea de a 'asterne' idei, care mai de care mai incitante, mai surprinzatoare. Acesti 'altii', nu au, cei mai multi, si fericirea de a fi fost dotati si cu arta 'asternerii' cuvintelor. Ei il captiveaza mai greu pe cititor, mai ales cand acesta nu este 'un obisnuit' al domeniului izvorului noilor idei, care erup cand si de unde te astepti mai putin.
Exista si o a treia categorie, categoria 'de lux' ('rara avis'), a celor care ne scot la iveala, totodata, cu un talent miraculos, vrajitoresc, atat 'idei', cat si 'cuvinte'. Un astfel de vrajitor este intangibilul maestru Andrei Plesu.

Memorie 'partiala'!

Memoria este selectiva, retine ce se potriveste firii, educatiei posesorului ei. La unii - cei lipsiti de curajul cunoasterii si avand un orizont 'la varful nasului', memoria retine, egoist, doar ce-i este favorabil celui ce o detine. Acestia sunt 'impietritii in proiect',(din instrumentarul maestrului Liiceanu) in proiectul firii lor, fericiti fiindca 'nu stiu ce nu stiu'. Ei au, spre fericirea lor (ar zice unii observatori), o memorie partiala', cel mult la limitele unei jumatati.

E ...

...un oarecare amalgam aici: poetului îi este permis să se înșele.Ce scrie poate fi exaltat, sau „inspirat”; nu e necesarmente o copie conformă a realitații. Filosofului aterizat in lumea reală i se cere, dimpotrivă, să discearnă. Așteptările sunt opuse. Cu toate astea, Panait Istrati a avut forța interioară să se dezică de URSS, dar nu și Nae Ionescu, de legionarism. Al doilea lucru este că opiniile de stânga sunt percepute ca „bune” pe când cele de dreapta de „rele”. Ceea ce consideră „publicul” nu sunt atât rezultatele, cât intențiile. E o banalitate că „ideea a fost buna dar practica, rea” - pentru ca supusă imperfecțiunilor oamenilor. Actorii au fost dezamăgitori - dar măcar partitura să fi fost „bună”. Motiv pentru care o piața cu numele unei personalitați de stânga (mai ales in Franța, care e socialista prin natură) nu va șoca pe nimeni. Totuși bănuiesc că la nemți trebuie să existe vreo piața sau strada „Martin Heidegger”. (Firește ar fi vorba de filosof, nu de nazist).

Onestitate morala

Nu se poate contesta realitatea argumentelor pe care le-ati expus. Dar Europa "intelectuala" e stangista. Partial din convingere, partial din "hipstereala". Cum sa admita ei ca stangismul extrem, reprezentat prin bolsevici si apoi sovietici, are pe constiinta tot atatea victime ca si nazismul?
Astfel stand lucrurile si neputand contesta esenta celor exprimate in articol "progresistii" aleg fie sa evite subiectul, fie sa se concentreze asupra unor evenimente particulare si sa extraga din ele silogisme false dar pretentioase. Din ce-am vazut linia predominanta este "da, s-au facut oarecari excese in articole, carti sau alte luari publice de pozitie dar intelectualii stangii n-au "apasat pe tragaci" precum intelectualii dreptei, care i-au sustinut neconditionat pe asasini".
Partea proasta e ca tot ce nu se asuma se va repeta. Se si vede. In Europa occidentala oamenii se intrec sa-i primeasca cu ciocolata si ursuleti de plus pe cei care probabil vor da lovitura de gratie societatii care s-a entuziasmat de propria generozitate visand la o noua internationala care va pune capat disputelor religioase, razboaielor si corporatiilor.

John Steinbeck Centennial Edition (1902-2002) East of Eden

Prima editie a cartii a aparut in 1952, la sapte ani dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial.

Pagina a sasea:

"And that was the long Salinas Valley. Its history was like that of the rest of the state. First there were Indians, an inferior breed without energy, inventiveness, or culture, a people that lived on grubs and grasshoppers and shellfish, too lazy to hunt or fish. They ate what they could pick up and planted nothing. They pounded bitter acorns for flour. Even their warfare was a weary pantomime."

Cartea Imi place foarte mult, mai putin fragmentul de mai sus; un fragment rasist, scris de un autor american.

Nu i-a dat nimeni jos statuia de pe soclu. Nici operele lui n-au fost interzise. Poate ascendentii sai germano-irlandezi au cuprins deopotriva si evrei - unii inca se mai intreaba...

Jumi Ferfeniţă-juma Prăfuită şi jumate, RăuStălmăcită

Cîte jumătăţi mai are o jumătate înjumătăţită bine jumulită ?

Pliată în mii de jumătăţi, Pilat a zis, şi-apoi a hotărît cu glasului lui. Al Cui ?
Frumoase-s paginile cărţilor, foşnetul l’or, Memoria-i fum, surdă de-ureche,
Chioară de-un ochi, şarmînd cadînă pe-un divan divin, prinzîndu-ne-n meandrele(-i) Lor,LOR.
Dar cine-s Zeii cărora se-nchină şi prea supusă se lasă-n falduri diafane violată şi plină de A-Mor ?
Jocul bombastic cu-acele memoriei-ale memoriilor memorii memoriile-s rostogolite în prafuri şi cioburi sferturi-sfîrcuri buze limbi limbaje secrete-expuse în onanismul adevărului vulgar veşnic tîrît prin mahalele intelectuale ale-istoriei cenuşăreasă pură suplă şi pururea fecioară, Harnic-Spasm ! Hain-Divin ! sens şi sămînţă, non sens - DA-DA , NU-NU, iluminare-atomică de-o clipă ! BEZNE !
Altă jumătate Felşcăită-juma Năclăită şi jumate Superb Sulemenită.
Să nu uităm cum, aproape niciodată Memoria nu-i tot aia cu Adevărul,
şi nici Adevărul nu-i mai întotdeauna Acelaşi cu el însuşi !
Juma Bărbată-jumi Vid, sfert Vădană-sferă Ovală,
şi Adevărul gol-goluţ culcîndu-se cu Memoria Magnifica
a născut Fantasmele, Balaurii şi BASMUL, şi Fătul Frumos şi Creanga de Aur !
Şi noi, nici măcar copiii ei nu sîntem defel ! [în ce fel ? cîte felii ?]
 

O parere

Nu-mi aduc aminte sa se fi luat cineva de Emil Cioran, Mircea Eliade legat de trecutul lor de simpatizanti de extrema dreapta, cu atat mai putin in contextul actualei legi. Mircea Vulcanescu a fost ministrul de finante in cadrul guvernului Antonescu, si a avut partea lui de vina in abuzurile acelui regim. Vintila Horia a scris articole care la vremea respectiva justificau toate cuceririle efectuate de Hitler si Mussolini si atitudinea antisemita a acestora si aveau sa justifice (indirect) actiunile armatelor romane si germane dupa ce au trecut Prutul. Vintila Horia a fost de asemenea ambasador al regimului Antonescu la Viena. Nu am simpatie fata de marxist-leninisti, dar Sartre si Eluard nu au facut texte de propaganda pentru a justifica o actiune (care chiar a avut loc) violenta a partidului comunist francez, nu au detinut vreodata functii de decizie intr-un eventual stat comunist. Actuala lege nu te impiedica sub nici o forma sa-i citesti si sa-i citezi pe Vintila Horia sau Mircea Vulcanescu, te impiedica sa le ridici statui. Deaorece ridicarea unei statui reprezinta mai mult decat respectul fata de activitatea academica a unor oameni, reprezinta si recunoasterea valorii actiunilor lor. Recunosc ca ar trebui sa existe si o lege in contrapondere care sa-i pedepseasca pe cei care au colaborat cu regimul comunist, dar mi se pare ca nu trebuie sa condamnam o lege antifascista doar din prisma lipsei unei legi anticomuniste.

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Cristina COMANDAŞU

Extraordinarul Daniel Barenboim

Extraordinarul Daniel Barenboim

Din fericire, am avut ocazia să-l vedem de mai multe ori la București pe extraordinarul pianist și dirijor Daniel Barenboim; la 73 ani, Daniel Barenboim pare neobosit și veșnic tînăr – proiectele sînt multe și împlinirile pe măsură. 

citiţi

Cu ochii-n 3,14

● „Teneși, diverse culori, la prețuri incredibile“ – mă îmbie un anunț publicitar. Nu pot să spun decît că sportul alb, oricît de colorat ar fi, se numește tenis. Iar încălțările, oricît de ieftine, se numesc teniși. (M. M.)

● Din discuţiile aberante din viaţa de toate zilele. O doamnă mi-a povestit cum vecinul ei îi ţinea socoteala de cîte ori trăgea apa de la WC noaptea; o alta – cum n‑a plecat ea să lucreze un timp în străinătate pentru că n‑au lăsat-o băieţii ei, care au în jur de 30 de ani, pentru că n-ar mai fi avut cine să le gătească. (I. P.)

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI