Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Ce fel de primar vrem?

Se apropie campania electorală penru Primăria Capitalei. Mi-am amintit, cu acest prilej, de un articol pe care l-am scris în timpul campaniei anterioare, cea din 2012. Constat că e încă utilizabil. Şi de vreme ce „situaţiunea“ e cam aceeaşi, nu văd de ce aş inventa un comentariu nou. Pînă şi candidatul pe care mizam atunci pare să recidiveze. Cu mai multe șanse, sper.

Pentru mine, testul suprem pe care ar trebui să-l treacă un candidat la Primăria Bucureștiului ar fi o plimbare la pas prin oraș. Aș fi curios să-l văd cum și cînd se înfurie, cînd se bucură, cînd se emoționează, ce soluții îi vin, de la caz, în minte și în ce fel pasiunea pentru București îl face să uite de sine. Aș vrea să-l văd cum reacționează la palpitul, uneori obosit, uneori isteric, al orașului, cum îi adulmecă miresmele, zvonurile, ohtăturile și țipetele, cum îi savurează tradițiile și cum se întristează cînd percepe grimasa dezordonată pe care i-au impus-o ultimii săi edili. În genere, experiențele de pînă acum mă determină să cred că nici unul din foștii primari post-decembriști n-ar fi trecut acest test. În cel mai bun caz, îi văd bucuroși, mîndri, emoționați de propriile lor isprăvi. Nu vor să lase în urmă un oraș mai bine rostuit, ci un amplasament convenabil pentru propria lor statuie. Nu pretind nici unui demnitar o vocație monahală. Admit că orgoliul, ambiția de a „lăsa ceva în urmă“ fac parte din setul de motivații legitime ale oricărui înalt funcționar public. Cu condiția să acorde programului său o mai mare atenție decît acordă fotografiei sale. Dar, uneori, nici măcar pofta de posteritate nu pare să existe cu adevărat. Lucrurile se consumă mai curînd la nivel de aranjamente personale, șmecherii lucrative, „pragmatism“ de fațadă. Privind în urmă – și ca să dau exemplul cel mai frapant –, nu‑mi vine să cred că pe scaunul pe care au stat oameni ca Pache Protopopescu sau Barbu Ștefănescu Delavrancea a putut fi așezat, printr-un obscur concurs de împrejurări, un personaj ca Viorel Lis, invitat privilegiat al budoarelor carnavalești pe care le organizează, vesel, unele televiziuni locale.

Dintre candidații viitoarei campanii electorale avînd ca țintă Primăria Capitalei, cel mai plauzibil, din punctul meu de vedere, este dl Nicușor Dan. Nu-l cunosc personal, dar știu ce a făcut și ce face și mi se pare că are marele atu de a nu semăna cu nici unul dintre antecesorii și dintre contracandidații săi. E limpede că îi pasă de înfățișarea orașului (în beneficiul căreia a intervenit eficace în mai multe rînduri, chiar dacă i-au lipsit „pîrghii“ de anvergură). Inițiativele pe care le anunță nu se desenează pe ceruri utopice, nu vorbesc despre autostrăzi singaporene, suspendate fudul peste cicatricele orașului, nu anunță mari revoluții, ci acceptă modestia filigranului, a intervenției de bun‑simț, a funcționalității bine cumpănite și  transparente. Atașant, în cazul lui, e și faptul că e dispus să participe la o cursă fără mari șanse de cîștig, doar pentru a aduce în dezbaterea publică cîteva teme esențiale pentru bucureșteni. Nu vrea, cu alte cuvinte, să impună un om, o efigie, ci o agendă. Pe de altă parte, nu e un idealist inconsistent: ceea ce a întreprins pînă acum dovedește, dimpotrivă, talent organizatoric, realism și tenacitate. Ca să nu mai vorbim de un anumit curaj civic și de o sănătoasă preocupare pentru binele comunitar. Îmi place și precaritatea – de care nu se lasă demobilizat – a mijloacelor lui financiare, startul dezavantajos pe care îl ia, alături de „veterani“ agili, „băieți de băieți“, hîrșiți în gherila politică dîmbovițeană. Îmi place, pe scurt, gratuitatea, nu lipsită de o anumită noblețe, a demersului său. Istoria ultimilor ani m-a învățat să fiu pregătit pentru orice dezamăgire. Orice promisiune se poate dovedi iluzorie, orice înzestrare umană poate da la iveală, cînd e pusă într-o situație de putere, abisuri mlăștinoase, de nebănuit înainte. Mai știu și că electoratul nostru are, adesea, din relativism, resemnare sau superficialitate, o înclinație spre candidatul „de comitet“, populist, țanțoș, văzut des la televizor: un amestec de suporter de fotbal, milițian, taclagiu, caftangiu, băiat „fin“ de bodegă și parvenit descurcăreț, cu luciu. Cu toate astea, nu încetez să sper și să pariez pe șansa excepției. Poate, odată și odată, vom avea noroc.

Tot ce am citit, pînă acum, despre trecutul și proiectele dlui Nicușor Dan mă îndeamnă să-l creditez. Am tresărit o singură dată, cînd, într-un interviu, a menționat „uriașul său talent matematic“. Îi dau un sfat bătrînesc: să evite să folosească epitetele enorme cînd vorbește despre sine. Ba, dacă se poate, să nici nu le gîndească. Ar fi păcat ca o misiune mai mult decît onorabilă și o calitate umană promițătoare să eșueze în siropul unui autoportret drăgăstos…


5 comentarii 29797 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 623, 28 ianuarie - 3 februarie 2016

Mai intai, sa ni-L alegem pe primarul suprem!

Patriarhul Daniel : "Ne rugam Mantuitorului Iisus Hristos, Imparatul veacurilor, sa binecuvanteze anul in care am intrat, sa ne daruiasca credinta statornica si timp de pocainta, vietuire sfanta, cu fapte bune, precum si imbelsugarea roadelor pamantului"
Nu cumva ne aflam in eroare capitala? - De ce sa ne rugam Fiului si sa nu ne rugam direct Tatalui a-tot-puternic, Cel care L-a facut si pe Fiul Sau? Nu-l suparam astfel pe Dumnezeu-Tatal (neapeland la el)? N-o sa considere ca il ignoram, ca vrem sa bagam zazanie intre Tata si Fiu?
Contam prea mult pe intelegerea lui de Tata bun, sau, in alternativa, consideram ca El are treburi mai importante in imensul univers, in care trebue sa gestioneze soarta fiecarei creatii a Lui, a fiecareia dintre miliardele de galaxii (cu toate componentele sale, inclusiv radiatiile de orice fel, firisoarele de iarba, etc., etc.), treburi mai importante decat sa ne rezolve noua, oamenilor -ortodocsi, catolici, protestanti, mahomedani, hindusi, pagani, etc., (eventul prin minuni, maruntele probleme lumesti)?
Totusi, parca ar fi prudent, ne-ar fi util sa ii acordam un semn de supunere si Tatalui - ocupantul de drept al tronului ceresc (conform infailibilei constitutii a universului!) -, sa apelam si la El, macar din cand in cand, sa nu abuzam de infinita lui intelegere si toleranta, sa ii recunoastem suprematia de a fi Creatorul tuturor vazutelor si nevazutelor, sa nu ne tot intrebam : 'cine l-a creat pe Creator, dar pe Creatorul Creatorului  - pacat de neiertat -, care ne va trimite direct in iadul creat tot de Dumnezeu-Tatal, iad in care sef este diavolul, si el - necuaratul -, o creatie a Tatalui.

Priceperea de a ne alege conducatorii!

Filozofia are nu numai o cuprindere generala, ci si una 'partiala' -  a fiecarui domeniu al gandirii si exprimarii (verbale si/sau faptice) - una partiala, care cuprinde, insa, totalitatea principiilor care stau la baza unui anumit domeniu al științei (filozofia matematicii. filozofia dreptului, filozofia securitatii nucleare, filozofia unui individ de a-si conduce viata personala, sub toate aspectele, etc). Tot asa, se poate defini si existenta unei politici generale, cu mare cuprindere, precum si a unor politici ale unor domenii restranse (politica de 'resurse umane' a unei companii, politica financiara, strategica, sociala, de protectie a naturii, de educare generala a populatiei, etc., proprii fiecarei tari). 
Exista astfel, in prezent, o apropiere a sensurilor filozofiei si politicii.
Intelepciunea conditioneaza existenta unei filozofii, ori a unei politici de valoare, 'cu viata lunga si larga recunoastere', intelepciunea ca rezultat al unei experiente cat mai indelungate si mai temeinice (cu rezultate recunoscute de catre specialisti si de 'consumatorul' avizat, in domeniul respectiv).
Fara acest 'ingredient' major - intelepciunea - atat a celor care le intemeiaza, cat si a celor care le raspandesc, le aplica, o filozofie sau o politica au viata scurta, se ofilesc de la primele inceputuri ale vietii lor, nu trezesc si nu intretin interesul potentialului 'consumator'.
Fiecare individ trebue sa fie educat, de catre societate, de la cea mai frageda varsta a sa, sa fie si un filozof (un om politic), in privinta vietii sale si a relatiilor sale cu tot ce se afla in jurul lui (nu numai cu semenii lui). Individul trebue sa inteleaga, la nivel filozofic, ca este o entitate dotata cu tot ce ii este necesar ca sa existe, sa se desvolte pe termen lung, obigata (ca entitate) sa respecte aceasta dotare initiala a sa, sa isi apere sanatatea fizica si mintala(mentala), sa nu o agreseze cu nimic, niciodata, stiind ca orice abatere de la aceasta obligatie ii stirbeste independenta - il face dependent de interventia salutara a semenilor lui -, pe care ii deranjaza astfel de la actiuni mai utile societatii.
Dar, tot prin educatie, fiecare individ trebue sa fie pregatit sa sara imediat in ajutorul oricaruia dintre semenii lui, aflat intr-o nevoie, chiar daca si-a provocat-o singur.
Daca ne referim doar la categoria politicienilor care conduc o comunitate (primarie, judet, tara), adica interesele generale ale fiecaruia din acea comunitate (dintre noi), trebue, si in acest caz, sa ne formam (imprumutand si de la altii) o filozofie, o politica de a-i alege pe cei mai valorosi  Cu cat o asemenea filozofie este cunoscuta de o parte cat mai mare din populatie, cu atat mai mare va fi sansa ca poporul sa aleaga 'o marfa de calitate', sa o selectioneze de pe taraba pe care sunt expuse tot felul de marfuri politice ce se vor in fruntea noastra, manati uneori de lacomia de a se imbogati rapid pe calea politicii, de dorinta (pohta) de putere.
Daca politicianul este 'prost ales' intr-un post de conducere a unei comunitati, nu este vinovat el, ci cei care l-au ales (poporul neinstruit, needucat, 'nefilozof').
Se spune : 'omul invata din greselile lui, dar si ale altora'.
Ca sa performeze cat mai bine in realizarea unui produs sau a unui serviciu, potentialul 'performer' trebue sa-si fi consumat anterior, in alte cazuri similare, inevitabila capacitate de a gresi (in procesul indelungat de formare a priceperii sale).
Pentru a se evita 'surprize' mari din partea celui ales, in privinta priceperii sale de a conduce comunitatea, este strict necesar ca 'ofertantul' sa fi perfomat anterior, cu rexultatte excelente, cel putin intr-un post de nivel inferior dar cat mai apropiat, in privinta complexitatii, a intinderii. In America, alegerea unui presedinte al statului se face, de regula, dintre guvernatorii cu rezultate temeinice.
Urmand acest exemplu, comunitatile din tara noastra ar trebui sa isi aleaga viitorul conducator numai dintre cei care detin o experienta necontestabila de conducatori ai unor comunitati cat mai apropiate ca dimensiune si complexitate. Un matematician, un muzician, un arhitect, un medic, un ziarist, oricat de onorabil ar fi, oricat de excelent in performantele meseriei sale, dar care nu are experienta in conducerea treburilor unei comunitati extrem de complexe (chiar daca pare a avea 'talent de conducator'), nu este un candidat corespunzator pentru postul de a conduce o comunitate de nivelul unui oras, unui judet, unei tari.
 
 
 
 
 
 

Para nu cade dacă nu s-a Opt ! CUM ?

Degeaba „Vrem”, pare simplu

dacă nu se ştie să se Obţină
Rodul Culturii fără Cultură, Cunoaştere şi veşnică Muncă,
se va usca pur şi simplu,
în zborul lui pînă s-ajungă mălăiaţă în gura lui nătăfleaşcă.
Oricît pare de normală plimbarea-rătăcitoare pricepere pe uliţele urbei stîlcite
Rodul, n-ar trebui să cadă devorat de aplauze oricît de plauzibil pare să pară,
ci esenţial este ca El să urce pînă dincolo de piscul cel mai înalt al acelui Munte.
Fără de Energia ce-a bună a cîmpiilor şi pămîntului, îndrăgit hrănit bătătorit respectate,
Cerul nu va putea avea stele strălucind niciodată,  ziua, nici noaptea !
Primăria fără Primeneala-absolut cea radical sănătos-esenţială,
Nu va fi decît livada cu pere uscate sau ca niciodată scofîlcit-viermănoase.
P.S. aţi remarcat, nu-i aşa, că-n PARĂ nu există vierme, pe cînd în mere sînt din plin ?!!?
 

Errata

Fără de Energia cea bună ....

În numele „nostru”, în numele „poporului” ...

„Noi” vrem primar !

Toate-s „noi” şi vechi îs toate !
Toate-s vechi şi „nouă” toate !
Interesant ar fi, dar ce mai contează,
cum se poate face primăvară, cu UN singur om,
[unde-i este Echipa (a sa !)?]
{cine-i sînt colaboratorii apropiaţi, îi poate impune în structura sistemului ???}
( Singur, îl vor mînca foarte repede lupii din stîna primărie)
mai ales în lumea reală concret realist nebuloasă sub-terestră a aplaudacilor de serviciu.
Dilema insistă, persistă şi se dă „di granda” : Care „noi”, domnule ?
„Plaudere noi ma non piangere suoi ”(sic!)
 

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Cum gîndesc politicienii, „Village, visages“, Festivalul Musica Barcensis

● Pînă pe 4 iulie, la Sala Acvariu a Muzeului Țăranului Român are loc expoziția de fotografie „Village, visages“ a Feliciei Simion. Veți găsi acolo atît macrocosmosul rural, alcătuit din 15 portrete ale sătenilor, cît și microcosmosul ilustrat printr o serie de instantanee decupate din dezordinea aparentă a gospodăriei țărănești. (Cristina Ștefan)

● Radu Paraschivescu ne mai livrează o mostră de haz-de-necazul românesc contemporan. De această dată e vorba de Cum gîndesc politicienii, volum ce poartă titlul – doar în aparenţă paradoxal – Cum? Gîndesc politicienii? De citit neapărat, precum un ghid al utilizatorului, înainte de a folosi ştampila, buletinul şi urna de votare. Cartea a apărut la Editura Humanitas. (Matei Martin)

citiţi

Aurea mediocritas, la Chişinău

Cu cîteva luni înainte de vizita propriu-zisă, stăteam toți trei la mine în birou, uitîndu-ne absolut fascinați cum Google Maps deschidea geografia fotografică a locului. Mai din­tr-un unghi, mai din street view, mai luînd-o la pas digital, centrul Chișinăului ni se deschidea ca o prăjiturică cu răvaș digitală.

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI