Mică retorică a bețigașelor

Publicat în Dilema Veche nr. 659 din 6-12 octombrie 2016
Mică retorică a bețigașelor jpeg

Obiceiul asiatic cu care m-am acomodat foarte repede e mîncatul cu bețigașe. Nu e foarte ușor, mai ales cînd ai de-a face cu tipuri diferite.  Coreenii de azi folosesc bețigașe de inox, grele, reci, aplatizate la capete, reutilizabile pentru diferitele feluri succesive de mîncare, care îți alunecă ușor din mînă dacă nu ești atent,  pentru care îți trebuie o dexteritate mult mai mare. Chinezii le au pe cele din lemn, de unică folosință, ușor nefinisate, rurale, foarte ușoare, în care sosurile se îmbibă ca într-un burete, dar cu care poți învăța cel mai repede să mănînci.  Japonezii le utilizează mai ales pe cele din plastic, masificate, impersonale, alunecoase, rotunjite la capete. Singurele care nu permit amestecul de gusturi cu textura din care sînt făcute sînt cele din cireș, nici grele, nici ușoare, fine într-un mod natural.

Ca peste tot în lume, mîncatul cu ustensile e însoțit de un cod al bunelor maniere. Bețigașele nu pot fi ținute oricum în mînă. Mai întîi, înainte de utilizare, trebuie așezate perfect paralele, cu vîrfurile în jos, sprijinite de tăblia mesei. Micul secret este să le ții prinse cît mai de sus cu degetele, nu de la mijlocul lor, în unghi de 45 de grade, astfel încît capetele mai groase să nu-ți iasă cu mult în afara palmei. Bețigașul de jos este cel care nu trebuie mișcat, pe care îl ții imobil, presat de degetul mare  înspre podul palmei și întotdeauna – eticheta și dexteritatea obligă – deasupra inelarului și a degetului mic. Îl fixezi cu baza degetului mare, presîndu-l ferm înspre căușul palmei și peste cele două degete.  Bețigașul de deasupra este cel mobil, prins de capăt între buricul degetului mare, arătător și mijlociu. Dacă îți alunecă din poziția paralelă, le repoziționezi delicat cu vîrful în jos, pe masă. La sfîrșit, bețigașele nu se lasă niciodată cu vîrful în bol – e un semn al discordiei, al răului, al morții –, ci se așază pe micul suport de ceramică de alături la mesele mai sofisticate sau, în aceeași poziție perfect paralelă în care au fost ținute în mînă, lîngă vas ori pe marginea acestuia.

Mi s-a părut întotdeauna recon­for­tant acest mic dans al be­ți­ga­șelor: unul ancorat, realist, prins ferm între oasele degetelor, celălalt mobil, fluid, jucăuș, plutind deasupra bolului colorat cu mîncare, încercînd o nouă opțiune, un nou amestec de gusturi între un bob de fasole neagră, o frunză de susan și o mică bucățică de pește afumat. E ceva liniștitor în tot acest mecanism reinterpretat al contrariilor, al vechii formule yin-yang. Nu știu cît de fin se poate ajusta culinar o conversație gestionînd timpul cu o furculiță în mînă, dar, am constatat-o de nenumărate ori, se vorbește mai așezat, mai cumpătat mîncînd cu bețigașele. Taci mai bine, eviți mai ușor momentele mai apăsătoare ale unei conversații, gîndești mai mult înainte să vorbești, alegi mai bine cuvintele. Reglatul fin și constant al bețigașelor îngăduie pauza, absența reflexivă, micul intermezzo al tăcerii bune și neapăsătoare, interludiul între gînduri, concentrarea, dar și gratuitatea, surîsul lejer atunci cînd unul mai îndărătnic nu se așază cum trebuie. Îngăduie alegerea, combinațiile de gusturi. Îngăduie mai bine solitudinea, mai ales în lumea aceea atît de agitată în comunitarismul ei. Una dintre imaginile mele favorite din experiența asiatică este cea a mesenilor singuratici aflați la sfîrșitul zilei de lucru în vreun restaurant foarte mic, îngust, pe cîte o stradă înghesuită a marilor orașe, baletînd mut, într-un ralanti de aripă de fluture, din bețigașe.

Mîncatul cu bețigașe se aseamănă foarte mult, cred, cu mecanismul lecturii, cu plăcerea și subiectivitatea ei. Alegi un paragraf, revii asupra lui, îl recitești întocmai cum bețigașele aleg din bol – vorba lui Matei Călinescu atunci cînd scria despre bucuria lecturii de plăcere – o „senzorialitate îmbătătoare“ a mixului ori rezonanța slabă, dar reconfortantă a unui singur, simplu gust. Chiar și acum, la cîțiva ani buni de la întoarcerea din Coreea, simt nevoia să iau din cînd în cînd bețigașele și să mănînc cu ele nu doar mîncarea asiatică de la vreun food court din mall-urile locale, ci și așa, în liniștea bucătăriei mele, cu aceeași bucurie cu care aș alege să insist sau să revin asupra unui cuvînt sau a unui paragraf dintr-una din cărțile mele de ficțiune favorite. Pentru mine e o formă de regăsire dincolo de obiceiuri deprinse în alte locuri. E o reexersare, în mic ritual cotidian, a solitudinii bune a lecturii.

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.